DECESE

 

* „Noi trăim într-un curcubeu de haos”. (Paul Cezanne)

EVA BOLOGA,

DORINA SUCIU,

TEREZIA BARABAS,

MĂRIOARA ERDEI,

SABINA LERINŢ.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

 

* Suntem alături de colega noastră, profesor pentru învățământ primar Creţ Stela, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a mamei sale

MARIA COSTE.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Liceului Teoretic “Nicolae Jiga” Tinca.

 

* Suntem alături de finii noştri, Maria-soţie, Dorin-fiu, Mihaela-fiică, acum în aceste momente grele când se despart de iubitul lor soţ, tată, socru şi bunic, care a trecut la cele veşnice,

prof. MIHAI NEGRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe voi să vă mângâie şi să vă întărească. Naşa Ana Ciordaş cu fiul Victor şi Mihaela cu familia. (1426)

 

* Cu inimile cernite de durere şi cu sufletele întristate ne luăm rămas bun de la cel care a fost şi a plecat la ceruri fără să ne pregătească, cumnatul şi unchiul nostru drag

prof. MIHAI NEGRĂU.

Cât ai trăit te-am iubit şi ţi-am purtat multă dragoste şi respect. Te vom păstra veşnic în amintirile şi rugăciunile noastre. Dumnezeu să te aibă în grija Lui. Cumnata Domnica, cu soţul Sandu Vicaş, nepoţii Adrian, Alin şi Sara, Bogdan şi Adriana şi micuţa Miruna. (1432)

 

* Cu neţărmurită durere în suflete ne despărţim pentru totdeauna de cel care a fost bunul nostru cumnat şi unchi

prof. MIHAI NEGRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l primească în Împărăţia Sa. Cumnata Livia cu soţul Voicu Baciu şi nepoţii Ioana şi Horia. (1435)

 

* Sunt alături de verişoara mea Maria şi copiii ei, la marea durere pricinuită de plecarea la cele veşnice a soţului, tatălui şi bunicului drag

prof. MIHAI NEGRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Văduva Florica Buda. (1434)

 

* Sunt alături de colega mea, prof. Maria Negrău şi de familia sa, în aceste momente grele când se despart de iubitul lor soţ, tată, socru şi bunic,

prof. MIHAI NEGRĂU. 

Sincere condoleanţe. Fam. prof. Mariana Indrieş. (1442)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru

IONEL BARA,

la greaua încercare pricinuită de decesul său. Ne exprimăm întreaga compasiune şi regretul că boala nemiloasă l-a luat prea devreme de lângă familie, prieteni şi colegi. Dumnezeu să îl odihnească în pace. Colegii de clasă din liceu. (1429)

 

* Întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe transmitem colegei noastre, Bacter Ecaterina, în aceste momente triste, la despărţirea de tatăl drag. Colectivul LIT. „Lucian Blaga” Oradea. (1431)

 

* La numai 11 ani

DAMARIS

a fost chemată la Tatăl acasă să fie un înger. Cu greu ne despărţim de cea care a fost prietena şi colega noastră. Grupa de copii Deo Gloria din Biserica Tabor Oradea. (1430)

 

* Dascălul desăvârşit a hotărât să transfere o elevă deosebită din şcoala noastră într-o clasă a Împărăţiei Sale. Acum, în prezenţa Lui,

DAMARIS-NAOMI BILA,

din clasa a V-a B, fiica colegei noastre, prof. Adela Bila, explorează uimită splendorile veşniciei, raiului lui Dumnezeu. Ne rugăm ca Dumnezeul oricărei mângâieri, în atotputernicia Lui, să dea mângâierile Sale colegei noastre, păstrându-i în sufletul zdrobit nădejdea revederii fiicei preaiubite. Adela, plângem împreună cu tine! Direcţiunea şi colectivul Liceului Teologic Penticostal Betel Oradea. (1440)

 

* Suntem înmărmuriţi de durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a finilor noştri

CRINA 

şi

SORIN FIREZ.

Cuvintele sunt de prisos. Ele se rezumă doar la durere, tristeţe şi şoc şi nu pot aduce nicio alinare. De azi înainte îi vom vedea doar prin fereastra amintirilor. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi mângâie sufletul la tragica despărţire de părinţii tăi draga noastră finuţă Andra! Dumnezeu să-i odihnească în pace! Naşii Pîrja Radu şi Delia. (1443)

 

* Ne exprimăm profundul regret pentru dispariţia tragică a rudelor noastre

SORIN

şi

CRINA FIREZ

şi dorim putere şi mângâiere familiei îndoliate. Doina Firez şi Rodica Iancău cu familia. (1436)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne despărţim de dragii noştri prieteni,

CRINA

şi

SORIN FIREZ,

care au plecat mult prea devreme, împreună spre veşnicie. Bunul Dumnezeu să-i aşeze între aleşii Săi, iar pe Andra, să o mângâie şi să o întărească. Sincere condoleanţe familiilor greu încercate. Adriana şi Teodor Vaida. (1454)

 

* Mulţumim tuturor celor ce au fost alături de familie la despărţirea fulgerătoare a celui ce a fost

ing. IONEL TĂTARU,

de 87 ani, din Ştei. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-i ofere odihnă veşnică! Soţia Tătaru Elisabeta-Timti.

 

* Ne despărţim cu durere în suflete de cuscra noastră

SABINA LERINŢ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc vineri, 2 martie 2018, în satul Ciuhoi, de la ora 13.00. Cuscrii Nelu şi Zenioara, din Girişu de Criş. (1452)

 

* Suntem alături de verişorii noştri, Romi, Letiţia şi Camelia cu familiile lor, la marea durere pricinuită de decesul celei care le-a fost mamă, soacră şi bunică,

SABINA LERINŢ.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Nelu Hanga şi Lucica Roman cu familiile. (1444)

 

* Cu ochii plini de lacrimi şi cu durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a dragei noastre mame şi bunici,

DORINA-MARIA BOTEANU,

în vârstă de 75 ani. Ne rugăm bunului Dumnezeu să o aşeze în ceata drepţilor. Înmormântarea va avea loc vineri, 2 martie, ora 15.00, din Capela Haşaş. Fiul Lucian, nora Mirela şi nepoata Raluca. (1453)

 

* Cu tristeţe ne despărţim de fosta noastră colegă,

DORINA BOTEANU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Agenţiei de Voiaj CFR Oradea.

 

* Suntem alături de voi, Lucian, Mia, Raluca, la durerea pricinuită de pierderea iubitei voastre mame şi bunici,

DORINA BOTEANU.

Nu te vom uita niciodată draga noastră prietenă. Sincere condoleanţe. Fam Handro Iacob. (1451)

 

* Gânduri de recunoştinţă celor care ne-au fost alături la durerosul moment al despărţirii de draga noastră

ELEONORA LAZĂR.

Drum lin printre îngeri şi odihnă veşnică. Familia. (1448)

 

* Suntem alături de colegul nostru, Mihoc Ferencz, la despărţirea de tatăl său drag. Colegii din cadrul Asociaţiei de Proprietari „Păsărilor” Oradea. (1446)

 

* S-a stins ca o lumânare. Ieri eram împreună, azi nu mai este. Moartea nemiloasă l-a luat dintre noi, pe cel care a fost

BUJOR CUCU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc vineri, 2 martie 2018, ora 14.00, din Capela Haşaş. Verişorul tău Ghiţă Cuc şi Viorica. (1455)

 

* Pentru fratele meu,

prof. BUJOR CUCU,

viaţa trecătoare s-a sfârşit. A trecut în veşnicie. Mai mult nu sunt în stare să spun. Av. Cucu Octavian. (1456)

 

* Cu adâncă durere în suflet mă despart de soţul meu drag,

TEODOR PETRILA,

în vârstă de 84 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 2 martie 2018, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Călina. (1459)

 

* Cu sufletele sfâşiate de durere ne despărţim de dragul nostru unchi,

TEODOR PETRILA.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Nepoţii Liviu, Emilia şi Răzvan Pop. (1460)

 

* Un ultim omagiu celui care a fost fratele meu,

TEODOR PETRILA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fratele Vasile şi soţia Irina. (1461)

* Cu ochii plini de lacrimi și sufletele sfâșiate de durere ne luăm adio de la iubita noastră mamă și bunică,

ELISABETA ȘIPOȘ,

din Varviz. Nu vom uita niciodată iubirea cu care ne-ai înconjurat de-a lungul vieții tale, iar marea suferință nu te-a împiedicat să-ți duci până la capăt vie flacăra credinței și a speranței. Dorim ca bunul Dumnezeu să-ți ocrotească sufletul tău bun în Împărăția Cerurilor și să te odihnească în pace. Te vom iubi mereu! Înmormântarea va avea loc vineri, 2 martie, ora 13.00, în loc. Varviz. Fiica Doina, ginerele Bogdan și nepoata Ligia Bucovală, fiul Nicu, nora Zina-Mariana, nepoata Ioana cu soțul Remus Baicu. (1221)

 

* Adio, draga noastră cuscră

ERJI!

Mergi în pace, acolo sus printre stele. Vei ocupa mereu un loc special în amintirile noastre frumoase pentru toate faptele tale bune. Pentru bunătatea și frumusețea sufletului tău nobil, Dumnezeu să te odihnească în pace, să ai lumină veșnică! Sincere condoleanțe familiei Șipoș, greu încercată. Fam. Bucovală, din Constanța. (1222)

 

* Suntem alături de buna noastră prietenă, Doina Bucovală și de familia ei, acum când își ia adio de la iubita ei mamă,

ELISABETA ȘIPOȘ.

Ne rugăm bunului Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace, iar pe cei rămași să-i mângâie și să-i ocrotească. Sincere condoleanțe! Fam. Bui Elena cu familia, din Dubai și Măriuța Barna cu familia, din Oradea. (1223)

 

* Un ultim omagiu și adânci regrete pentru bunul nostru coleg de clasă,

prof. MIHAI NEGRĂU,

plecat în veșnicie dintre noi. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Promoția 1963 a Liceului Pedagogic Oradea și familia prof. Belicciu Boris. (1217)

 

* E un timp pentru toate...

Şi chiar dacă ştim că e aşa, niciodată nu suntem pregătiţi pentru pierderea părinţilor. Pentru că simţim că nu mai avem rădăcini. Odihneşte-te în pace, tatăl nostru drag,

CUCU BUJOR.

Ale tale fiice, Simona şi Dana.

 

* Se duc părinţii noştri...

Sunt alături de prietenele copilăriei mele, Simona şi Dana la această grea încercare a pierderii tatălui drag,

CUCU BUJOR.

Odihnească-se în pace. Daniela Zăpodeanu.

 

 

* Anul IV B - educatoare, promoția 1978 aduce un ultim omagiu profesorului iubit

CUCU BUJOR.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! (1224)

 

 

* Suntem alături de colega și prietena noastră, Cati Bacter, în dureroasa despărțire de bunul său tată,

ALEXANDRU HOOZ.

Sincere condoleanțe! Colectivul anului V - B, promoția 1978, Liceul Pedagogic Oradea. (1218)

 

* Împărtășim marea durere și suntem alături de domnul Gheorghe Cristea, de copiii săi, Cosmin și Adrian, în aceste momente grele când se despart pentru totdeauna de scumpa lor soție, mamă și bunică. Bunul Dumnezeu să o așeze între aleșii Săi și să o odihnească în liniște și pace, iar familiei îndurerate și greu încercate, multă tărie și mângâiere. Sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Familiile Dan, Sorin și Nicolae Pantea. (1220)

 

 

COMEMORĂRI

* Se împlinesc 13 ani, astăzi 1 martie 2018, când cineva fără suflet mi-a luat mama de lângă mine şi a trimis-o în mormânt. Draga şi scumpa mea mamă

MARIANA BRIŞAN-NEGRĂU

te-am iubit foarte mult. Te voi plânge toată viaţa. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cel care îţi duce lipsa, fiul Adrian. (1388) (ATENŢIE FOTO)

 

* Păstrăm în suflete aceiaşi tristeţe şi suferinţă care în urmă cu 13 ani, pe 1 martie 2005, mâna unui criminal a luat viaţa, fără motiv, fiicei şi surorii noastre dragi,

MARIANA BRIŞAN-NEGRĂU.

Timpul nu va putea şterge niciodată durerea şi golul pe care l-a lăsat în inimile noastre. Rugăm pe bunul Dumnezeu să te aibă în Împărăţia Sa. Mama Iuliana, tatăl Teodor, sora Teodora cu familia. (1389)  

 

* Pios omagiu de cinstire şi recunoştinţă este tot ce-i mai putem oferi la împlinirea a 6 luni de când a plecat dintre noi, un soţ înţelept, un tată şi bunic care şi-a iubit copiii şi nepoţii

VIOREL VEREŞ.

Mulţumim tuturor  celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Nu te vom uita niciodată. Veşnic îndureraţi soţia Minerva şi copiii Cosmin şi Mălin cu familiile lor. (1441)

 

 

* Se împlineşte un an de la trecerea în nefiinţă a dragului nostru soţ, tată şi bunic,

GHEORGHE STANA (GIGI)

care se odihneşte alături de dragii şi scumpii lui părinţi,

FLORIAN

şi

LUCREŢIA.

Bunul Dumnezeu să le dea odihnă veşnică. Soţia Mariana, Laura şi Antonia. (1445)

 

* A plecat la Tatăl Ceresc, de 15 ani fiul meu drag

CLAUDIU FĂRCAŞ,

de 13 ani dragii mei părinţi

VERONICA

şi

ALEXANDRU BOCHIŞ,

de 5 ani dragul meu frate

GHEORGHE BOCHIŞ.

Bunul Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească. Recunoştinţă celor ce le vor dărui o rugăciune şi o clipă de aducere aminte. Rodica. (1366) 

 

* O rugăciune, lacrimi şi un dor mistuitor la împlinirea a 20 de ani de la mutarea în ceruri a iubitei noastre mame, soacre şi bunici,

ELISABETA BALA,

din Drăgeşti. Îţi vom păstra vie amintirea, suflet drag. Odihneşte-te în pace. Familiile Bala şi Goman. (1447)

 

* Cu durere în suflet, cu amintiri dragi şi un dor nestins comemorăm 15 ani de la plecarea în veşnicie a celui care a fost

ANDREI CARP.

Slujba de pomenire are loc azi, 1 martie, ora 17.00, la Biserica „Sf. Maria”, str. Traian Moşoiu nr. 21. Familia îndurerată. (1110) 

 

* Timpul a trecut, dar durerea din sufletele noastre a rămas aceeaşi ca în urmă cu 8 ani, de când ai plecat dintre noi, spre veşnicie, dragul nostru

HOREA CHECIU.

Amintirea ta va rămâne veşnic printre noi, spunând mereu „Ne este dor de tine”! Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace în Împărăţia Sa. Părinţii Maria şi Ioan, fiul Rafael, soţia Anca, fratele Septimiu, cumnaţii Melinda, Mirela, Matei şi nepoţelul Luca. (1405) 

 

* Amintiri dragi împletite cu durere, tristeţe, lacrimi şi dor, la împlinirea a cinci ani de când nu mai este printre noi iubitul nostru soţ, tată şi socru

PAUL BERKE.

Din tot ce a fost frumos a rămas doar vis. Chipul lui blând şi senin, iubirea şi dăruirea pe care ne-a acordat-o vor rămâne vii în sufletele şi mintea noastră. Dumnezeu să-i dăruiască linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familia. (1433)

 

* Azi, 1 martie, sunt 23 de ani de când ne-a părăsit iubita noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,

MARIA PANTEA,

din Săcădat. Dumnezeu să o odihnească în pace. Soţul Ioan Pantea, cu familia. (1369)

 

* Se împlineşte un an de când într-o zi de primăvară, pe 1 martie, şi 28 de ani, pe 13 martie, i-am condus pe ultimul drum pe părinţii noştri,

VALERIA

şi

GHEORGHE LUPUI,

din Abrămuţ.

La mormântul păzit de-o cruce

Dorul de voi ne aduce

Să vă plângem, să vă povestim

Să vă punem pe mormânt o floare

Să vă aprindem o lumânare

Printre lacrimi şi suspine

Să vă înălţăm o rugăciune

Către bunul Dumnezeu

Să odihnească în pace

Sufletele voastre!

Cu dor fiica Lucica şi fiul Adrian, cu familiile. (1403)