DECESE

* „Crucea ta stă dreaptă,

 Cu aripile-n vânt

Parcă cu drag ne aşteptă,

La tristul tău mormânt.”

LASZLO BOKOR,

ROZALIA KISS,

DANIELA IGHIAN,

SANDA RAD,

GYULA HALASZ,

KAROLY TOTH.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Păstrăm dragi amintiri împletite cu dor nemărginit. Lacrimi de durere ne ard obraji, acum când ne despărţim de cel care a fost tată, socru şi bunic minunat,

col. (r.) GHEORGHE MOŞ,

în vârstă de 79 ani. Stâlpul are loc azi, 10 mai, ora 18.00, la Capela Orăşenească. Înmormântarea va avea loc în data de 11 mai, ora 13.00, din Capela Haşaş. Vei rămâne veşnic în inimile noastre! Fiica Daniela, ginerele Daniel, nepoţii Nina şi George. (134)

 

* Regret că nu te-am prins în viaţă, să-ţi spun ce mult noi te-am iubit, să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru noi, dragul nostru tată, socru şi bunic,

col. (r.) GHEORGHE MOŞ,

în vârstă de 79 de ani. Pentru bunătatea şi iubirea cu care ne-a înconjurat va rămâne mereu în gândurile noastre. În veci nemângâiaţi, fiica Marilena, ginerele Cosmin cu nepoţii Giulia şi Luca. (138)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne luăm rămas bun de la dragul nostru cuscru,

col. (r.) GHEORGHE MOŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe voi, copiii noştri, Cosmin şi Marilena, să vă mângâie. Cuscrii Sofia şi Iacob Biriş. (139)

 

* Suntem alături de voi, Marilena şi Cosmin Biriş, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui şi socrului drag,

col. (r.) GHEORGHE MOŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Fratele Răzvan Biriş cu familia. (140)

 

* Un gând de alinare pentru verişoarele noastre, Dana şi Marilena cu familiile lor, în ceasul trist al pierderii tatălui lor drag,

GHEORGHE MOŞ.

Dumnezeu să-l odihnească! Fam. Ionel Gârba. (110)

 

* Tatăl Ceresc este Lumina și Adevărul, tatăl pământesc este credința și veghea noastră. Împreună cu voi, Marilena, Cosmin, Giulia și Luca, vărsăm o lacrimă și-L rugăm pe Dumnezeu, Părintele Luminilor să-i lumineze drumul spre cele veșnice bunului vostru tată,

col.  GHEORGHE MOŞ.

Vouă să vă dea liniștea sufletească pe care o căutați! Cu durere în suflet, tușa Florica și unchiul Costică Rada, verișorii Ioana, Sorin, Elena și Radu. (124)

 

 

* Suntem alături de familia Ţiţ, la greaua pierdere suferită prin decesul celui care a fost tată, socru şi bunic,

col. (r.)  GHEORGHE MOŞ.

Fie-i ţărâna uşoară! Fam. Gogoneaţă. (127)

 

* În aceste momente pline de durere, colectivul Serviciului de Paşapoarte Bihor este alături de colega Ţiţ Daniela, la despărţirea de tatăl ei,

col. rez. GHEORGHE MOŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! (129)

 

* Un gând de mângâiere și alinare pentru familia domnului

 col. (r.) GHEORGHE MOŞ

la decesul dânsului. Sincere condoleanţe! Fam. gen. (r.) Strava Dumitru și Rodica.

 

* Ne alăturăm cu toată compasiunea durerii verişoarelor noastre, Dana şi Marilena, la despărţirea de dragul lor tată,

GHEORGHE MOŞ

rugându-L pe bunul Dumnezeu să-i dea nemurirea între aleşii Săi. Transmitem condoleanţe întregii familii îndoliate! Fam. Cornel şi Marioara Gârba, Anca şi Cosmin Cacuci. (146)

 

 

* Aducem un ultim omagiu mătuşii noastre,

MARIA GÎRBA,

cea care a întruchipat o puternică ramură a vechii familii Gîrba. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i ocrotească. Sincere condoleanţe! Fam. Butişcă Saveta, Gârba Florian şi Gârba Cornel. (145)

 

* Împărtăşim durerea sufletească pe care o ai în aceste clipe grele, dragă Luci cu familia din grecia, prin pierderea fulgerătoare a celui care a fost

ŞTEFAN KALAPAZIDIS,

soţ, tată şi bunic iubitor. Dumnezeu să-l ierte, iar familiilor Nicolae Marc şi Olimpia şi Ioan Mateiaş, sincere condoleanţe, la pierderea cumnatului şi unchiului drag. Prietenii şi vecinii, Bungău Florian cu soţia Florica. (114)

 

* Cu durere în suflet anunţăm trecerea la cele veşnice a fratelui meu,

PAMFIL MORARU,

(LUŢU), din Oradea. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Fratele Gicu cu familia. (72)

 

* Aducem un ultim omagiu colegului nostru,

dr. LADISLAU TOFAN, 

medic veterinar de care ne despărţim acum, când pleacă pe ultimul său drum.

Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Asociaţia Medicilor Veterinari Filiala Bihor. (141)

 

* Ne luăm rămas bun de la cel care a fost un bun coleg şi prieten,

dr. LADISLAU TOFAN, 

medic veterinar. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegiul Medicilor Veterinari Bihor. (142)

                            

* Suntem alaturi de familia Pop, în marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a,

dr. LADISLAU TOFAN, 

medic  veterinar. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Direcţiei Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor Bihor. (143)

 

* Cu sufletele pline de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a soţiei şi mamei noastre dragi,

SANDA RAD.

Ai fost un înger în vieţile noastre. Nu te vom uita niciodată. Înmormântarea are loc azi, 10 mai, ora 12.00, din Capela Haşaş. Soţul Cornel, fiii Virgil şi Cristian. (138)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de nora şi cumnata noastră dragă,

SANDA RAD.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nu te vom uita niciodată! Mama şi Simona. (139)

 

* Suntem alături de colega noastră, Rad Olimpia, în aceste momente grele când se desparte de cumnata sa,

SANDA RAD.

Sincere condoleante familiei. Dumnezeu să o odihneasca în pace! Colectivul Financiar-Contabiliate Spitalul Clinic de Urgenţă „A. Iancu” Oradea. (122)

 

* Condoleanţe sincere pentru toată familia lui

DORIN FLORIN,

din partea fostelor colege, la Facultate de Agronomie din Cluj Napoca, promoția 1978: inginerii Karda Irina, Balaj (Tripe) Elena și Simuț Maria. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune mamei Hava Ana şi fratelui drag, Ighian Mircea, în aceste momente de tristeţe şi durere când se despart de fiica ei dragă, sora lui dragă şi colega noastră dragă. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet plin de bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Colectivul S.C. DAMORE PROD S.R.L.

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a soţului meu şi tatălui nostru

MIHAIL GEORGESCU,

în vârstă de 92 de ani. Slujba de înmormântare se va ţine la Capela Orăşenească din Cimitirul Rulikowski din Oradea, azi, 10 mai, ora 11.00, iar înmormântarea va avea loc în Cimitirul vechi din comuna Rieni, jud. Bihor, azi, 10 mai, ora 15.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Soţia Saveta, fiii Dorel şi Marcel. (133)

 

* Cu adâncă tristeţe ne despărţim de iubitul nostru frate şi cumnat,

prof. DINU HORGOŞ,

din Sânlazăr, care s-a stins fulgerător din viaţă. Aurel şi Lucica Horgoş. (135)

 

* Ne exprimăm durerea din sufletele noastre pricinuită de moartea unchiului nostru,

prof. DINU HORGOŞ.

Cristian şi Ioana cu fiul Tudor Horgoş. (137)

 

* Decesul unchiului nostru,

DINU HORGOŞ,

ne-a pricinuit mare durere în suflete. Fam. Nicolae şi Cristina cu fiii Nicolae şi Cristian Horgoş. (136)

 

* Cu adâncă tristețe și profund respect aducem un ultim omagiu celui care până miercuri, 8 mai 2019, a fost camaradul nostru, plutonier major

LUCIAN MIRCEA TRIPA,

și adresăm familiei îndurerate sincere condoleanțe!  Fie ca Bunul Dumnezeu să-i dea  odihnă veșnică! Conducerea şi întregul personal al ISU Bihor.

 

* Cu inimile cernite de durere, am primit vestea încetării fulgerătoare din viață a finului nostru drag,

LUCIAN,

de 40 ani. Suntem alături de Diana și copiii ei în aceste clipe grele și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i întărească și să le mângâie sufletele sfâșiate de durere, iar pe

LUCIAN

să-l odihnească în pace și liniște în Împărăția Sa. Nașii, Corina și Vasile Popa, din Uileacul de Beiuș. (2261)

 

* Suntem alături de tine, Diana, și de copiii tăi, la despărțirea de soțul și tatăl vostru drag,

LUCIAN.

Părintele Ceresc să-l odihnească alături de îngeri. Verișorul Ciprian Popa cu familia. (2262)

 

* Un gând de alinare și mângâiere Dianei și familiei ei, la despărțirea fulgerătoare de soțul și tatăl lor drag,

LUCIAN.

Preabunul Dumnezeu să vă întărească, iar pe

LUCIAN

să-l odihnească în Împărăția Sa. Verișoara Mihaela Herman cu familia. (2263)

 

* Atunci când îngerii ne părăsesc, pământul plânge și universul împietrește de tristețe și revoltă. Ne rugăm pentru sufletul tău și credem că-ți vei găsi locul printre îngeri, dragă

SANDA RAD,

de unde vei veghea la o lume care trebuie să învețe să fie mai bună. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Mătușa Piroska și verișoara Rodica, cu familia.

 

 

COMEMORĂRI

 

* Tristeţe, lacrimi şi dor împletite cu amintiri dragi la împlinirea a 6 săptămâni de la mutarea la cele veşnice a iubitei noastre,

ELISABETA BERDEA,

mamă, bunică şi străbunică nepreţuită. Dumnezeu să o odihnească în pace! Parastasul de pomenire va avea loc, duminică 12 mai 2019, la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, Ioşia. Familia. (119) 

 

* S-au scurs 10 ani de la plecarea în eternitate a iubitului nostru,

DUMITRU BERDEA,

tată, bunic şi străbunic nepreţuit. Timpul nu a putut să şteargă lacrimile şi durerea împletite cu amintiri dragi. Dumnezeu să-l odihneasca în pace. Familia. (120) 

 

* Pentru bunătatea cu care ne-ai înconjurat, pentru ajutorul tău şi dragul cu care ne-ai primit îţi datorăm neuitarea dragă „buni”,

ELISABETA BERDEA.

Ai plecat în urmă cu şase săptămâni să fii alături de soţul tău,

DUMITRU,

în Împărăţia lui Dumnezeu. Odihniţi-vă în pace! Boby, Cristina, Maria, Mihnea, Viorel şi Tica. (144)

 

* Un pios omagiu de iubire, cinstire și recunoștință, dragului nostru tată, socru și bunic,

IOAN MARINCAȘ,

din Oradea, la împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice. Ne amintim înduioșați de vorba bună și de dragostea cu care ne-a înconjurat pe toți. Dumnezeu să-l odihnească! Fiul Marincaş Florin și nora Viorica, din Beiuș, nepoții Claudiu și Călin, din Anglia. (113) 


* La nouă ani de la trecerea în lumea fără de dor a celor care au fost pentru noi bunici și străbunici fără seamăn

ANA

și

DUMITRU POPOVICI,

retrăim povara dureroasei despărțiri. Au fost îngerii noștri păzitori. Ruga lor ne-a apărat de primejdie. Prin pilda lor, rugăciunea ne-a înmugurit pe buze, luminându-ne sufletul și fapta. Icoana sfântă a chipului lor blând ne însoțește oriunde am fi, dându-ne speranță, tărie, iubire și credință. La ceas de pomenire și reculegere, ne împreunăm mâinile și ne ridicăm privirea către Împărăția Cerurilor, rugându-ne pentru mântuirea și odihna lor veșnică. Binecuvântată să le fie amintirea. Nepoții Horia și Bogdan Stanciu, cu soțiile Simona și Ioana, împreună cu copiii lor, Irina, Anastasia, Ștefania, Anya și Leon. (115) 

 

* Lacrimi nesecate și doruri mistuitoare ne copleșesc la nouă ani de când dragii noștri părinți

ANA

și

DUMITRU POPOVICI

s-au mutat la cele veșnice. De acolo, din steaua în care s-au dus, ne veghează și ne dau putere. Nu vom uita niciodată bunătatea și grija cu care ne-au înconjurat, îmbrățișarea lor caldă și ocrotitoare, pilda de vrednicie și smerenie pe care ne-au oferit-o în trăinicia iubirii și credința în Dumnezeu. Părintele Ceresc să-i ierte pentru câte vor fi greșit și să-i numere cu drepții în Împărăția Sa. Parastasul și slujba de pomenire vor avea loc sâmbătă, 11 mai 2019, ora 11.00, la Biserica cu Lună. Recunoștința noastră celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Fiica Doina și ginerele Horică Stanciu. (116) 

 

* Durere, tristeţe şi un dor imens este tot ce ne-a rămas, de când în urmă cu 7 ani a plecat la cele veşnice soţul, tatăl, socrul şi bunicul

PETRU COZAC.

Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în linişte şi pace! Recunoştinţă celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Familia. (38) 

 

* S-au scrus cu greu şi durere 6 săptămâni de când dragul nostru,

IOAN PANTEA,

veteren de război, din Săcădat, tată, socru, bunic şi străbunic, a trecut la cele veşnice. Parastasul de pomenire va avea loc în data de 11 mai, ora 10.00, la Biserica din Săcădat. Veşnică şi adâncă recunoştinţă! Fiul Ioan şi fiica Florica, cu familiile. (83)

 

* Amintiri dragi, multă durere, lacrimi şi dor nestins este tot ce mi-a rămas de când buna mea prietenă,

MONA,

a plecat în lumea drepţilor. Să-i fie memoria binecuvântată! Doina Elena Staicu. (76)

 

* În urmă cu 6 luni ne-a părăsit draga noastră soră, cumnată și mătușă,

SILVIA ZOE (MONA) TAMBA.

 

Lacrimi multe și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru odihna sufletului său.

 

Sora Cornelia Chişe cu familia, din Salonta.

 

* Timpul se scurge dureros de repede. Au trecut şase săptămâni de când a plecat la cele veşnice dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

 

ec. GHEORGHE PLATONA.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace, să-l aşeze la dreapta Sa! Slujba de pomenire şi parastasul vor avea loc sâmbătă, 11 mai, ora 11.00, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, str. Teiului, Cantemir. Celor care îi vor dărui o clipă de aducere-aminte, întreaga noastră recunoştinţă. Fie-ţi ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Familia. (75)

 

* Timpul trecut de la decesul dragilor noştri părinţi, bunici şi străbunici a lăsat în urma lui lacrimi şi durere.

MARIA INDRIE,

1 an,

TEODOR INDRIE,

2 ani şi 6 luni. Parastasul de pomenire va avea loc în data de 11 mai, ora 8.30, la Biserica „Sf. Apostol Andrei” din Rogerius. Mărioara, Romulus, Marius, Tamara şi Izabela Blejan. (21)

 

* Nimeni şi nimic nu va putea alina durerea şi suferinţa din sufletul meu, de când în urmă cu 3 ani, draga mea soţie,

FLORICA BACRĂU,

a plecat de lângă mine. Îmi voi aminti mereu de chipul tău blând şi drag şi fiecare lumânare pe care o voi aprinde, îţi va spune că te voi iubi mereu şi te voi păstra în amintire. Mulţumesc tuturor celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 11 mai 2019, ora 9.00, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Ioşia. Soţul Nelu Bacrău. (111)

 

* Cu inimile pline de durere amintim că au trecut 40 de zile de când dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

maistru VASILE ANTON,

a plecat într-o lume mai bună. Flori şi lacrimi pe tristul său mormânt. Odihneşte-te în pace suflet bun! Slujba de pomenire are loc duminică, 12 mai 2019, ora 11.00, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Duh Mângâietor” (lângă Sala Sporturilor). Nu te vom uita niciodată! Soţia Viorica-Silvia, fiica Monica, ginerele Cristian şi mult iubita nepoată, Ioana. (112)