DECESE

 

* "Omul născut din femeie are puţine zile de trăit... Ca floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge". (Iov 14, 1,2).

VERA BORZOVA,

DUMITRU BIRDA,

ZORIŢA GABOR,

PAVEL GAIDOŞ,

ERZSEBET URBAN,

LASZLO HARSANYI,

MIHALY OSVALD.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „ La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitului nostru

ION CIOBANU,

la vârsta de 71 de ani. Înmormântarea are loc azi, 17 august, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Lucia, copiii Mihai, Petronela, Silviu şi Niculina, împreună cu familiile lor.

 

* Nu te vom uita niciodată, scumpul nostru unchi,

MIRCEA GAL.

Nepoţii tăi dragi, Mimi şi Anda Maxim, pe care i-ai iubit atât de mult. (4501)

 

* Cu tristeţe ne despărţim de cel care a fost

MIRCEA GAL

şi-L rugăm pe bunui Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze de-a dreapta Sa. Foştii prieteni şi colegi de la ACR.

 

* Cu profundă compasiune mă alătur Lianei Gal, la marea durere pricinuită de trecerea în eternitate a dragului ei soţ,

MIRCEA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar ţie, Liana, puterea de a depăşi imensa durere a pierderii lui. Maria Maxim. (4502)

 

* În aceste clipe de mare tristeţe sunt alături de familia greu încercată la despărţirea de fiul drag,

VLAD VANCEA.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Narcisa Lucaci. (4496)

 

* Suntem alături de fostul nostru coleg, Horia, la dureroasa despărţire de fratele drag,

VLAD VANCEA.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Compartimentul Informatică din cadrul Companiei de Apă. (4526)

 

* Soţul meu drag,

col. (r) ION POPESCU,

în vârstă de 78 de ani, acum după 57 de ani de iubire, pleci la Dumnezeu ducând cu tine grija şi dăruirea mea totală. Drum dumnezeiesc să ai şi multă pace în odihna-ţi veşnică. Am făcut tot posibilul să-ţi uşurez suferinţa ultimilor ani. Tu pleci, dar vei rămâne viu în sufletul meu, până ne vom revedea în Grădina bunului Dumnezeu. Înmormântarea va avea loc în data de 18 august 2011, ora 13.00, din Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Îndurerata şi devotata soţie Doina, împreună cu copiii Emilia cu ginerele Anthony, fiul Sorin cu nora Denisa, nepoţii George şi Mendy. (4513)

 

*Adio, bunule tată,

col. (r) ION POPESCU.

Îţi mulţumesc că mi-ai fost tată, şi-mi este cumplit de greu să-ţi spun ADIO. Sunt neputincioasă în faţa durerii, dar privind-o pe mama, care te-a îngrijit cu atâta devotament în ultimii ani, mă consolez cu gândul că nu ai dispărut cu totul. Fie ca Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa. Emilia, Anthony Flagiello împreună cu George Oriold şi Carmen Pantiş. (4514)

 

* Suntem alături de cuscra noastră Popescu Doina, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a bunului său soţ,

col. (r) ION POPESCU

după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cuscrii Dumitrache Dumitru şi Zamfira împreună cu fiica Renata şi ginerele Sebastian. (4515)

 

* Suntem alături de fina noastră Doina şi familia ei, la pierderea soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag, care a fost

col. (r) ION POPESCU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii, fam. Filip Dumitru şi Maria. (4507)

 

* Am aflat cu durere în suflet vestea trecerii în nefiinţă a celui care a fost

col. (r) IOAN POPESCU,

fost ofiţer de armă geniu, bun profesionist, participant pe şantierele naţionale TRANSFĂGĂRĂŞAN şi altele. A făcut parte din conducerea A.L.A. ( Apărarea locală antiaeriană). După pensionare a fost membru al Biroului Permanent al ANCMRR "G-ral Traian Moşoiu". Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Comitetul ANCMRR "G-ral Traian Moşoiu", MApN.

 

* Ne-a părăsit fostul camarad, prieten şi coleg de armă geniu

col. (r) IOAN POPESCU.

Cu inima întristată transmit sincere condoleanţe întregii familii greu încercate în aceste momente. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Col. (r) Tatar Gr. Zoltan.

 

* Cu durere nemărginită anunţăm plecarea la cele veşnice a scumpei noastre fiice şi surioare, după o lungă şi grea suferinţă, la vârsta de 48 de ani, cea care a fost

preoteasa IULIA MARIANA LONGODOR,

născută Ţeudan, din satul Sfârnaş. Scumpa noastră

MARIANA,

ne laşi cu sufletele înmărmurite de durere. Dumnezeu să-ţi dea odihnă şi liniştea pe care nu le-ai avut pe pământ. Ai tăi îndureraţi, mama, tata şi fratele Vasile Ţeudan. Slujba de înmormântare va avea loc în localitatea Jibou, jud. Sălaj, la Catedrala Sf. Gheorghe, azi, 17 august, ora 12.00. (4493)

 

* Cu multă durere ne despărţim de draga noastră nepoată şi verişoară,

preoteasa IULIA MARIANA LONGODOR,

născută Ţeudan, din satul Sfârnaş. Nu te vom uita niciodată şi ne vom ruga bunului Dumnezeu pentru sufletul tău bun. Tuşa Victoria, unchiul Ghiţă şi verişorii Ghiţă, Carmen şi Dacian. (4492)

 

* Suntem alături de vecinul nostru ing. Gabi Orban, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea soţiei lui dragi,

VERA.

Compasiune şi sincere condoleanţe. Vecinii din blocul F 5, sc. D. (4512)

 

* Tristeţea şi durerea ne cuprind sufletele în aceste momente de grea încercare odată cu trecerea la cele veşnice a scumpului nostru frate şi unchi,

PAVEL GAIDOŞ,

din Săcădat. Suntem alături de frumoasa lui familie care l-a vegheat şi îngrijit până în ultima clipă a vieţii. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Îndurerata lui soră Anuţa şi nepoata Rodica Sărac cu familia. (4499)

 

* După o lungă şi grea suferinţă, inima unchiului nostru s-a oprit, lăsând în urma sa tristeţe şi lacrimi de durere celor dragi.

PAVEL GAIDOŞ

a fost un om minunat, un soţ, tată, socru şi bunic bun. Nu vom uita niciodată bunătatea, căldura şi dragostea cu care ne-a înconjurat. Sincere condoleanţe întregii lui familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoata Florica Rotar cu familia. (4500)

 

* Împărtăşim durerea domnului Titi Pordea, pricinuită de pierderea soţiei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Laboratorului Calitatea Apei ABA Crişuri. (4495)

 

* Un gând de mângâiere şi de alinare soţului acum, când se desparte de draga lui soţie,

ANA PORDEA.

Dumnezeu s-o odihnească. Din partea familiilor Dumitru Stoie şi Marius Costin. (4527)

 

* Cu adâncă durere în suflet, anunţ încetarea din viaţă a scumpului meu tată,

DUMITRU BÎRDA,

de 81 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 18 august 2011, ora 13.00, în localitatea Bucuroaia. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Fiul Florian cu soţia Rodica. (4531)

 

* Cuvintele sunt neputincioase la despărţirea de bunicul nostru drag,

DUMITRU BÎRDA.

Îi mulţumim pentru dragostea şi dăruirea cu care ne-a înconjurat pe parcursul vieţii. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în lumea celor drepţi. Nepotul Florin şi soţia Anca. (4533)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la bunicul şi străbunicul

DUMITRU BÎRDA.

Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică, să te aşeze de-a dreapta Lui şi de acolo să ne veghezi mereu. Nepotul Ciprian cu soţia Adina şi strănepotul Cezar. (4535)

 

* În aceste momente de tristeţe, suntem alături de voi, dragă Florian şi Rodica, la marea durere pricinuită de moartea dragului vostru tată şi socru,

DUMITRU BÎRDA.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cuscrii Ioan şi Viorica Botău. (4534)

 

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de naşii noştri, Florian şi Rodica, la trecerea în nefiinţă a iubitului tată,

DUMITRU BÎRDA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Tiţa şi Nelu Balint. (4532)

 

* La ceas de cumpănă şi grea încercare, ne alăturăm şi noi durerii cuscrilor noştri, familia Florian şi Rodica Bîrda, acum când se despart de mult iubitul lor tată, socru, bunic şi străbunic,

DUMITRU BÎRDA,

din Bucuroaia. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică binemeritată, iar familiei putere şi mângâiere. Cuscrii Vasile şi Florica Bara, din Tăşad. (4503)

 

* Suntem alături de cumnatul nostru Florin Bîrda cu familia, cu o lacrimă, o rugăciune şi întreaga noastră compasiune şi durere, la pierderea bunicului, tatălui, socrului şi străbunicului drag, cel care a fost

DUMITRU BÎRDA,

din Bucuroaia. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Ghiţă şi Nicoleta Bara. (4504)

 

* Împărtăşim durerea cumnatului Florin Bîrda cu familia, pricinuită de pierderea bunicului drag,

DUMITRU BÎRDA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rita Bara cu familia. (4505)

 

* Cu durere în suflete, ne despărţim de cel care a fost tatăl şi bunicul nostru,

ALEXANDRU GUIU,

în vârstă de 73 de ani. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 17 august, ora 14.00, în localitatea Sântandrei, Biserica Ortodoxă. Familia îndoliată. (4518)

 

* Suntem alături de colegul nostru Cristian, acum când se desparte de bunicul său drag,

ALEXANDRU GUIU,

şi-i transmitem sincere condoleanţe. Colegii de la Magazinul din Sântandrei. (4519)

 

* S-a ridicat la cer sufletul bun al celei care ne-a fost ocrotitoare mamă şi soacră

LINA POPA,

din Ianoşda, plecată dintre noi, la vârsta de 88 de ani, după o grea suferinţă. Vom păstra întotdeauna vie în inimile noastre amintirea ta luminoasă. Cu măsura crucii pe care ţi-a dat-o, Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 17 august 2011, de la ora 13.00, în localitatea Ianoşda, de la nr. 379. Fiica Ana cu soţul Gheorghe Gherman. (4525)

 

* Cuvintele sunt neputincioase la despărţirea de bunica şi străbunica noastră dragă,

LINA POPA.

Îţi mulţumim pentru că ne-ai dăruit bucuria deplină şi unică a copilăriei fără umbre. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în lumea cerurilor şi pe noi să ne facă vrednici de amintirea ta. Cu recunoştinţă, nepoţii Alina şi Bogdan cu copiii Şerban şi Anastasia. (4524)

 

* Nimic nu este mai dureros în viaţă ca despărţirea de o fiinţă dragă, când un suflet mult prea bun, o fiinţă minunată printre oameni s-a înălţat la ceruri, acolo unde bunul Dumnezeu îi va da loc de cinste în Împărăţia Sa iubitei noastre bunici,

LINA POPA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoata Oana cu soţul Sergiu şi copiii Raisa şi Remus. (4522)

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă, flori şi multe lacrimi este tot ce-i putem oferi acum, când a plecat dintre noi scumpa noastră bunică,

LINA POPA.

Nu vom uita niciodată dragostea şi dăruirea cu care ne-ai înconjurat. Dumnezeu să-ţi răsplătească toate faptele bune şi să-ţi dea viaţă veşnică în ceruri. Nepoata Florina cu soţul Ghiţă şi fiicele Oana şi Georgiana. (4523)

 

* După o viaţă petrecută în măruntaiele pământului - ca miner şi ca muncitor în gospodăria proprie, în timpul liber, soţul verişoarei mele,

ILEANA,

GAVRIL HORGA,

din Borod, la venerabila vârstă de 91 de ani, a trecut în lumea cealaltă pentru a-şi petrece veşnicia alături de soţia sa. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Nepoţilor şi celorlalte rudenii, gând creştinesc de mângâiere şi îmbărbătare. Fam. dr. ing. Nicolae Cucu. (4516)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere familiei vărului nostru, Alexandru Gui, din Sântandrei, acum când a pierdut un tată şi un bunic iubitor, stâlpul familiei lor, un om cu inimă mare şi de o nobleţe sufletească înăscută. Ne rugăm fierbinte pentru odihna lui în Împărăţia Cerurilor. Fam. Guiu Aurel, din Cefa.

 

* Regretăm profund trecerea prea devreme la cele veşnice a distinsului nostru coleg şi prieten,

colonel (r) MIRCEA GAL,

un veritabil profesionist şi un adevărat camarad. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate şi rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dăruiască liniştea şi pacea binemeritate. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI, Filiala Bihor.

 

* Cu tristeţe, durere şi lacrimi în ochi mă despart de bunul şi iubitul meu coleg şi prieten,

colonel (r) MIRCEA GAL.

Mă rog la bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa veşnică. Colonel (r) Bungău Gheorghe.

 

* Suntem alături de colega noastră, Maghiar Mărioara, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului. Sincere condoleanţe. Colegii de la Supermarket Borş.

 

COMEMORĂRI

 

* Chiar dacă viaţa are un curs dinainte stabilit, doar fiinţele deosebite îţi pot da sfaturi care să te călăuzească în viaţă, chiar atunci când nu mai sunt. Îngerii să te poarte pe aripile lor acolo departe, unde oamenii buni îşi au rânduit locul. Un suflet bun, plin de dragoste, s-a ridicat la cer, în urmă cu şase luni, lăsând în urmă lacrimi şi durere, bunul şi dragul nostru soţ, tată, bunic şi socru,

MIHAIL ASZTALOS,

de 63 de ani. Regretele şi lacrimile noastre te vor însoţi pe drumul fără întoarcere, iar rugăciunile se vor înălţa la cer să-ţi netezească drumul către Rai. A fost o fiinţă iubitoare de familie şi semeni, care ne-a înconjurat cu multă dragoste şi bunătate de-a lungul anilor. Ne rămâne doar amintirea chipului frumos, mult drag nouă, pe care-l vom păstra veşnic în sufletele noastre îndurerate. Te-am iubit şi te-am pierdut, dar te rugăm să veghezi asupra noastră. Ne este dor de tine şi nu te vom uita niciodată. Mulţumim tuturor celor care sunt alături de noi şi celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc sâmbătă, 20 august 2011, ora 10.00, la Biserica din loc. Hidişelu de Sus. Familia, mult îndurerată. (4471)

 

* A trecut 1 an de la plecarea dintre noi pe drumul fără întoarcere a dragii noastre mame, soacre, bunici şi străbunici,

ANA ŞANDOR (ŢENŢ).

Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 21 august a.c., ora 10.00, la Biserica de lângă Spitalul TBC. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte! Fiul Ioan cu soţia Ana Ţenţ.