DECESE

Un licăr ţi-e viaţa în universul infinit,
Iar moartea, întoarcerea în noaptea veşniciei.
Mormântul - un semn, peste ani, sub bolţile tăriei
Aducere-aminte vieţii, la clipa de sfârşit.
ELISABETA BRADEA,
VIORICA PAŞCU,
SANDOR GLOKNER,
KATALIN SZABO,
ELENA VARGA.
Au plecat, dar vor rămâne! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.

O fiinţă deosebită nu mai este printre noi. Vom păstra mereu în inimă chipul drag al celui care ne-a fost soţ, tată, socru, bunic,
ILIE BROŞTEAN,
de 58 de ani. Te-am iubit şi te-am preţuit pentru tot ce ai fost pentru noi şi îţi vom păstra amintirea în inimă, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 13 august, ora 12.00, în satul Cărăsău. Soţia Maria, fiii Nicu şi Dan cu familiile. (1895)

Cu durere ne despărţim de unchiul nostru,
TRAIAN ERDEI
(SCOACA), din Cihei. A trăit 90 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 13 august, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Nepotul Sandu cu familia.

Suntem alături de familie în aceste momente de grea încercare, la trecerea în nefiinţă a celui care le-a fost fiu, frate, soţ şi tată,
ANTONIOS NICOLAOS DINOPOULOS (DINEVSCHI).
Condoleanţe din partea familiilor Manea Nicolae şi Sfîrlea Petru. (1936)

Cu adâncă durere în suflet, îmi iau rămas bun de la soţia mea,
VIORICA PASCU,
în vârstă de 75 de ani. Înmormântarea are loc azi, 13 august 2010, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Soţul Traian.

Cu ochii înlăcrimaţi şi inima zdrobită de durere, ne luăm rămas bun de la cea care a fost mamă, soacră şi bunică,
VIORICA PASCU,
în vârstă de 75 de ani. Chipul tău blând va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiica Livia, ginerele Dan, nepoţii Andrei şi Iulia.


Cu inimile cernite de durere, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră mamă, soacră şi bunică,
VIORICA PASCU,
în vârstă de 75 de ani. Vei rămâne mereu o amintire vie în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Nicu, nora Marcela şi nepotul Şerban.

Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna de cuscra noastră,
VIORICA PASCU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cuscrii Negrău Traian şi Ana.

Suntem alături de unchiul Traian şi de familiile Pascu Nicu şi Negrău Livia, la despărţirea de draga lor
VIORICA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Doroftei. (1943)

Un gând de mângâiere pentru naşa noastră Livia Negrău, la despărţirea de mama ei dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Tătar. (1970)

Vestea trecerii în nefiinţă a celei care a fost o bunică şi o străbunică deosebită,
VIORICA PASCU,
din Oradea, ne-a umplut sufletele de durere. De acum pe a cimitirului cărări o vom căuta cu flori şi lumânări. Fie-ţi somnul lin şi îngerii aproape. Nepoata Adriana cu soţul Dacian şi strănepotul Raul. (1974)

În aceste momente de grea încercare prin care trece iubita mea mamă şi familia, prin plecarea la cele veşnice a celei care a fost mamă-soacră şi bunică,
VIORICA PASCU,
le transmitem întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe. Fam. Jurca Roxana şi Liviu.

Suntem alături de unchiul nostru Pascu Traian şi verişorii Nicu şi Licia, la marea durere pricinuită de moartea soţiei şi mamei dragi,
VIORICA.
Odihnească-se în pace. Fratele Pascu Ioan şi copiii Leontina, Nelu şi Ghiţă. (1973)

Condoleanţe şi compasiune familiei Dorel Burtă, acum la tristul eveniment pricinuit de trecerea în eternitate a celui care a fost
TERENTIE BURTĂ,
om de aleasă omenie şi nobleţe sufletească. Dumnezeu să-l ierte. Ing. Cristea Alexandru. (1971)

Cu durere în suflete, anunţăm decesul tatălui şi bunicului nostru drag,
PAVEL FECHETE,
de 72 de ani. Înmormântarea are loc azi, 13 august, ora 15.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Dan, nora Ildiko şi nepotul Horea.

Cu durere în suflete, anunţăm decesul tatălui şi bunicului nostru drag,
PAVEL FECHETE,
de 72de ani. Înmormântarea are loc azi, 13 august, ora 15.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Paul, nora Adriana şi nepoata Dana.

Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, ne despărţim de fratele şi cumnatul drag,
văd. PAVEL FECHETE.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Sora Maria cu soţul Corneliu. (1957)

La ceas de grea încercare şi suferinţă, suntem alături de verişorii noştri Dan şi Paul cu familia, la despărţirea de tatăl lor drag,
văd. PAVEL FECHETE.
Nepotul Cristian cu Florentina, Andreea şi Alexia. (1958)

S-a stins ca o lumânare, puţin câte puţin, sub privirile noastre, ale celor dragi. Un pios omagiu celui plecat şi sincere condoleanţe verişorilor Dan şi Paul, la despărţirea de tatăl drag,
văd. PAVEL FECHETE.
Nepoata Cristina cu Adrian şi Raul. (1959)

Ne alăturăm durerii şi lacrimilor revărsate de fina noastră Ana şi fiii Daciana şi Neluţu, acum când se despart de soţul şi tatăl lor drag,
IOAN GHERGHEL,
trecut la cele veşnice, după o scurtă, dar grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Monenciu Teodor şi Maria. (1961)

COMEMORĂRI

Au trecut 4 ani de când ai plecat şi ne-ai lăsat, ne este dor de tine, dar ştim că tu ne veghezi de acolo de sus şi te rogi pentru noi cum ne rugam şi noi pentru tine. Dumnezeu să te odihneacă în pace,
LIVIU TRONCA.
Parastasul de pomenire va avea loc în 14 august 2010, ora 9.00, la Catedrala ortodoxă Marghita. Mulţumiri celor care vor păstra un moment de reculegere. Soţia Maria, copiii Sanda şi Sandu cu familiile.


Păstrăm neştearsă amintirea dragului nostru tată, socru, bunic şi străbunic,
PETRE BOZGA,
de la a cărui trecere în eternitate s-au scurs 6 luni. Pentru truda neobosită, grija şi dragostea cu care ne-a înconjurat, va trăi de-a pururi în inimile noastre. Prin lacrimile noastre, prin florile de pe mormântul tău, îţi vom mulţumim pentru tot ce ne-ai oferit, datorându-ţi recunoştinţă şi cinstirea memoriei tale. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun şi generos şi să-i vegheze liniştea şi pacea veşnică, alături de aleşii Săi. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 15 august 2010, ora 11.00, la Biserica din Inand. Fiicele Viorica şi Adriana cu familiile.

Au trecut 3 ani de când ne-a părăsit scumpa noastră mamă, soacră şi bunică,
VERONICA MIRON.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 14 august, ora 9.00, la Biserica Sfântul Apostol Andrei, din Rogerius. Familia, în veci nemângâiată.

Şase ani de lacrimi şi dor
Un gol imens necruţător
Şase ani în care n-am crezut
Că, dragul meu, noi te-am pierdut.
Sunt vise în care tu ne-apari
Decât puţin şi apoi dispari.
Când ne trezim realizăm
Că ai plecat şi nu visăm,
Timpul trece şi aleargă,
Vrea durerea să ne-o şteargă
Dar oricât ar încerca,
Dorul nu-l poate alina.
Retrăim mereu povara acelei triste şi dureroase despărţiri de bunul nostru tată şi soţ,
TIBERIU COTRO,
şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 14 august, ora 9.00, la Biserica Sf. Spiridon de la Spitalul de Copii. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra un moment de aducere aminte. Familia, în veci îndurerată. (1933)

Asemenea stelelor care se sting la trecerea nopţii, aşa te-ai stins şi tu, dragul nostru
TRAIAN POPA.
Orice urmă se stinge în timp, dar nu şi urma unei lacrimi. Azi se împlinesc 7 ani de când lumea şi-a pierdut din bunătate, blândeţe şi înţelepciune prin plecarea ta. Dumnezeu să fie cu tine în veşnicie. Îngerii cerului să-ţi vegheze somnul etern. Soţia Maria şi copiii Virgil, Sandu, Rodica şi Gabi împreună cu familiile lor, în veci nemângâiaţi. (1939)

Un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, părăsindu-ne pentru totdeauna, acum 3 ani, scumpul nostru soţ, tată şi bunic,
AUREL GAVRIŞ.
Cât vom trăi vei rămâne veşnic în amintirea noastră, inimile noastre vor plânge mereu. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, pentru bunătatea sufletească cu care ne aşteptai, lumina din priviri şi înţelepciunea pe care ni le-ai arătat zi de zi. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 14 august 2010, ora 10.00, la Biserica Ortodoxă din Sântandrei. Soţia Doina cu fiii Lia şi Mircea, nora Dorina, ginerele Cristi şi nepoţii Diana şi Mario. (1930)

Cu aceeaşi durere ca în clipa despărţirii, sufletele noastre sunt la fel de îndurerate ca în urmă cu 3 ani, când, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, ne-a părăsit, plecând spre ceruri, finul nostru drag,
AUREL GAVRIŞ.
Amintirea sufletului lui bun şi blând va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Ştefan şi Maria Torjoc. (1931)

Amintiri dragi împletite cu lacrimi, dor şi multă durere ne cuprind şi acum la trei ani de la despărţirea de mama şi bunica noastră,
ANA NISTOR.
Ai dus cu tine bucuria din sufletele noastre, lăsându-ne mai singuri ca niciodată. Te vom iubi mereu şi te vom păstra în sufletele noastre. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 15 august 2010, ora 10.00, în localitatea Petid. Dumnezeu să te vegheze veşnic în deplină lumină. Fiica Maria cu soţul Crăciun, nepoata Daciana cu soţul Radu şi fiica lor Maria. (1940)

În amintirea celei mai dragi soţii din lume,
MARIA HORA,
care a fost şi a rămas o lumină pentru viaţa mea. Dumnezeu să-ţi răsplătească bunătatea şi dragostea ta. Cât am trăit te-am iubit, cât voi trăi te voi plânge. Comemorarea a 6 luni de la deces va avea loc sâmbătă, 14 august, ora 8.30, la bisericuţa de la Spitalul de Copii. Soţul Hora Ionică, veşnic îndurerat. (1944)

Retrăim şi azi aceeaşi durere imensă care ne-a cuprins în urmă cu un an, când ne-am despărţit mult prea devreme de scumpa noastră fiică, soră şi nepoată,
MARIA-GEORGIANA LEUCA.
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 15 august, ora 13.00, la Biserica Ortodoxă din Ianoşda. Dumnezeu să odihnească în pace sufletul ei de înger, pe care-l vom păstra mereu viu în inimile noastre. Părinţii, fratele şi bunicii. (1960)

Nimic nu poate alina durerea pe care o purtăm în suflet acum la împlinirea a şase săptămâni de când bunul şi dragul nostru soţ, tată şi socru,
IOAN CHIŞ,
nu mai este alături de noi. Îi vom păstra o veşnică recunoştinţă, iar mormântul îi va fi înconjurat de flori şi udat de lacrimile noastre. Să-i fie ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Parastasul va avea loc sâmbătă, 14 august, ora 9.00, la Biserica Trei Ierarhi, lângă Liceul "L. Blaga". Soţia Ana, fiicele Ioana şi Adelina, ginerele Marius. (1972)