DECESE

 

*"Când cei ce au primit Cuvântul,

Ieşind ca crinii din noroi,

Vor părăsi pe veci mormântul

Şi-l vor întâmpina pe Sfântul

În pragul lumii celei noi".

LEONICA MUDURA,

IOAN IUHAS,

ELENA TULEU,

ALEXANDRU EUGEN VASADI,

SANDOR MARTIN,

JOZSEF LAKATOS,

GAVRIL BRÂNDUŞAN.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie memoria binecuvântată. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

 

* Un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Cu ochii înlăcrimaţi şi cu multă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cea care a fost mama noastră dragă,

LEONICA MUDURA (LENA),

de 55 de ani. Înmormântarea are loc astăzi, 14 ianuarie 2010, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa. Dormi în pace, suflet blând. Fiicele Ioana, Ada şi Lavi. (486)

 

* În aceste momente grele, sunt alături de draga mea prietenă, Neli Covaci, la durerea pricinuită de decesul surorii dragi,

LENA MUDURA.

Dumnezeu s-o vegheze veşnic. Nicoleta Mihoc. (494)

 

* Vestea trecerii la cele veşnice a fostei noastre colege, Lena Mudura, ne-a întristat profund. Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la S.C. Construcţii Bihor S.A.

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru finuţele noastre Ioana, Ada şi Lavinia acum, când se despart pentru totdeauna de mult iubita lor mamă,

LENA MUDURA.

Suntem alături de voi şi vă asigurăm de întreaga noastră compasiune. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Naşa Ica şi Nelu Tifor.

 

* Suntem alături de voi, Adriana şi Raul, în momentele grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei voastre dragi,

LEONICA MUDURA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Camelia şi Şerban Prodea. (524)

 

* Un gând de mângâiere sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru colegele noastre economist Adriana Mudura şi director economic Cornelia Covaci, la despărţirea de draga lor mamă şi soră. Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa. Colegii de la A.N.I.F. R.A., Sucursala Someş-Criş. (508)

 

* Suntem alături de colegele noastre economist Adriana Mudura şi director economic Cornelia Covaci, la dureroasa despărţire de mama şi sora lor dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la A.N.I.F. R.A. U.A. Bihor. (509)

 

* Profund întristaţi de moartea fostei noastre colege,

LENA MUDURA,

suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu s-o odihnească. Colegii de la serviciul financiar-contabil al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj. (528)

 

* Suntem alături de fiicele ei dragi şi de familie, în aceste momente dureroase pricinuite de pierderea celei care a fost colega noastră,

LENA MUDURA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj. (529)

 

* Suntem alături de colegul nostru Covaci Iosif, în aceste momente dureroase pricinuite de moartea surorii dragi. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna". (530)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească şi întreaga mea compasiune pentru prietenii mei, Ada şi Raul, în aceste momente de grea încercare când se despart de draga lor mamă, viitoare soacră,

LENA MUDURA.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul acolo unde nu este durere şi întristare. Maria Gligor. (537)

 

* Acum, la ceas de grea încercare şi suferinţă fără margini, ne alăturăm durerii voastre, Ada şi Raul, pricinuită de moartea celei care a fost mamă, viitoare soacră a voastră,

LENA MUDURA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar vouă să vă dea putere să depăşiţi aceste momente grele. Dorina şi Nelu Gligor. (538)

 

* În aceste momente grele pline de tristeţe, suntem alături de Ioana, Ada şi Lavinia Mudura, acum când îşi iau rămas bun de la cea care a fost mama lor dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Boleac Octavian. (546)

 

* Un ultim omagiu vecinei noastre,

LENA MUDURA.

Suntem alături de voi, Ioana, Ada şi Lavinia, în aceste momente copleşite de tristeţe, când o conduceţi pe ultimul drum pe iubita voastră mamă. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă sufletului ei, iar fiicelor sale să le poarte de grijă întreaga lor viaţă. Fam. Baidoc. (549)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru colega noastră Ioana Mudura, în aceste momente grele când se desparte de mama ei dragă,

LENA MUDURA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de clasă, Adina Dragotă, Sorin Constantin, Anca Manole (Moldovan), Diana Ciorba, Anca Berlo, Anca Bulzan, Monica Bali. (552)

 

* Împărtăşesc durerea voastră, dragii mei verişori, la decesul celui care a fost

GHEORGHE LUNCAR,

din Sudrigiu. Fie-i ţărâna uşoară. Tisescu Viorica, din Timişoara. (495)

 

* Ne alăturăm durerii verişorilor noştri acum, când se despart de bunul lor soţ, tată, frate, bunic,

GHEORGHE LUNCAR,

din Sudrigiu. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Fam. prof. univ. dr. Mihancea Petru. (496)

 

* Aducem un ultim omagiu verişorului nostru,

GHEORGHE LUNCAR,

din Sudrigiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. ing. Bocşe Alexandru, din Bucureşti. (497)

 

* Suntem alături de familia Silaghi Ioan, greu încercată de dispariţia mamei dragi, cea care a fost

MARIA SILAGHI.

Fie-i ţărâna uşoară. Fam. Viorel şi Ioana Chira, fam. Corina şi Marius Mălan. (510)

 

* Împărtăşim alături de voi, Nelu, Aurica, Cala şi Cosmin, marea durere pricinuită de decesul mamei, bunicii şi străbunicii

MARIA SILAGHI.

Chipul ei blând şi bunătatea ei vor rămâne vii în inimile noastre. Fie ca Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul ei nobil şi generos în lumea celor drepţi şi să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică. Fam. Ştefan şi Maria Torjoc. (523)

 

* Sufletul nobil şi credincios al bunei noastre vecine,

văd. MARIA SILAGHI,

s-a ridicat la cer. Ca mamă, soacră, bunică şi străbunică iubitoare şi-a închinat întreaga viaţă familiei şi bisericii, fiind o mărturisitoare a credinţei catolice. Tristeţea, lacrimile şi regretul nostru o însoţesc pe ultimu drum. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Toată compasiunea noastră şi sincerele noastre condoleanţe fiului Nelu cu soţia Aurica şi nepoţilor cu familiile lor. Fam. Ciortin Augustin şi vecinii din blocul C 7. (527)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru familia Silaghi Ioan şi Aurica, în momentele de grea suferinţă pricinuite de despărţirea de mama, soacra şi bunica dragă,

MARIA SILAGHI.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Albuţ Iosif. (539)

 

* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de fam. Silaghi Ioan şi Aurica, acum când o conduc pe ultimul drum pe mama, bunica şi străbunica,

MARIA SILAGHI.

Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. preot Dragomir şi Laura Balota. (547)

 

* Cu profundă tristeţe ne alăturăm durerii prietenului şi duhovnicului nostru preotul Vasile Sabău, în aceste clipe grele când se desparte de cea care a fost

preoteasa MARIA SABĂU.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndoliate să-i dea puterea şi mângâierea Sa. Doina şi Nelu Cohut. (555)

 

* În aceste momente de profundă durere sufletească şi de adâncă tristeţe suntem alături de părintele paroh Vasile Sabău şi de întreaga familie, acum când se despart de cea care a fost

preoteasa MARIA SABĂU,

soţie, mamă şi bunică iubitoare. Dumnezeu s-o ierte şi cu drepţii să o numere în Împărăţia Sa cea Cerească. Consiliul Parohial al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Oradea. (554)

 

* Suntem alături de familia Mihalcea, acum la grea încercare şi durere pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ, tată şi bunic,

prof. NICU MIHALCEA.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Oros Ioan şi fam. Coţan Alin. (514)

 

* Suntem alături de familia Nath Rădac Mircea, la marea durere pricinuită de decesul dragului lor tată şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Formaţia Picky, de la Complexul Internaţional Băile Felix. (516)

 

* Cu durere în suflete, ne despărţim de scumpa noastră soţie, mamă, bunică şi soacră,

ELENA POP,

de 72 de ani. Înmormântarea are loc azi, 14 ianuarie 2010, ora 12.00, de la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Dumnezeu să-i dea pace şi odihnă în Împărăţia Sa. Soţul Simion, copiii Aurelia, Simona, Stelian, Marius, nepoatele Gianina, Raluca, Denisa, Larisa, strănepoata Lavinia, nora Angela. (515)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,

IOAN MOŢOC.

Înmormântarea va avea loc în 15 ianuarie 2010, ora 12.00, în loc. Şoimi, de la nr. 202. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Floriţa, fiul Ianoş, fiica Ana, ginerele Tudor, nepoţii Roxana, Raluca şi Răzvan. (522)

 

* Suntem alături de mătuşa şi verişorii noştri, în aceste clipe de durere şi tristeţe, când se despart de unchiul nostru,

IOAN MOŢOC.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar vouă să vă dea putere să treceţi prin această grea încercare. Nepotul Florinel cu familia. (521)

 

* Sincere condoleanţe transmitem familiei doamnei Martin Elisabeta, în aceste momente grele pricinuite de moartea soţului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Comitetul Executiv al Asiciaţiei de Proprietari "Italiană 117". (543)

 

* Suntem alături de familia Viorel şi Lenuţa Bot, din Betfia, acum când îl conduc pe ultimul drum pe bunul lor frate, cumnat şi unchi, cel care a fost

TRAIAN BOT.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe pentru toată familia. Mărioara şi Mitică Oros, cu familia, din Oradea. (545)

 

* Suntem alături de tine, fina noastră dragă, Florica, Raul şi Dănuţ, la pierderea tatălui şi bunicului vostru drag,

FLORIAN FAUR,

din Husasău de Tinca. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Naşii Mihai şi Mariana Miheş, verişorii Speranţa şi Mihăiţă. (550)

 

 

* Cu ochii în lacrimi şi inima plină de durere, anunţ încetarea din viaţă a celui care mi-a fost soţ,

GEORGIE LUNCAR.

Înmormântarea are lor azi, 14 ianuarie 2010, de la ora 13.00, în localitatea Sudrigiu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nu te voi uita niciodată. Soţia Salvina Luncar.

 

* Cuvintele nu pot exprima ce simt sufletele noastre acum la despărţirea pentru totdeauna de cel care ne-a fost tată, socru şi bunic,

GEORGIE LUNCAR.

Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa. Cu inimile sfâşiate de durere, fiica Mariana, ginerele Vasile şi nepoatele Codruţa şi Oana.

 

* A plecat la ceruri un suflet cald şi blând, al celui care ne-a fost tată, socru şi bunic,

GEORGIE LUNCAR.

Amintirea lui va fi vie în inimile noastre, care întotdeauna vor bate pentru clipele trăite alături şi pe care nu le vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Nicoleta, ginerele Ionel şi nepoţii Daniel şi Mihai.

 

* Cu profundă tristeţe şi durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost tată, socru şi bunic,

GEORGIE LUNCAR.

Fie-i ţărâna uşoară. Dragostea cu care ne-a înconjurat întotdeauna va rămâne veşnic în amintirea noastră, iar respectul va fi pururea viu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Georgeta, ginerele Sever şi nepotul Darius.

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi ne alăturăm durerii fam. dr. Ioana Fazekas, medic specialist cardiolog, acum când se desparte de

buna TIŢA.

Dumnezeu să o vegheze în marea Lui Împărăţie. Conducerea Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popovici" Beiuş.

 

 

 

 

COMEMORARE

 

* Sufletul de lumină al roabei lui Dumnezeu,

RODICA BATKI,

a plecat dintre noi, în urmă cu un an. De atunci lacrimile ne ard obrajii şi rugăciunile le rostim în fiecare zi, pentru mama fără egal, bunica dulce, sora, mătuşa, cumnata şi prietena iubitoare şi înţeleaptă. La Biserica "Izvorul Tămăduirii" (în curtea Spitalului Judeţean Vechi) îi vom înălţa rugăciunile parastasului, aşteptându-i pe cei care au iubit-o şi preţuit-o azi, 14 ianuarie, ora 9.00. Familia, care îi duce dorul. (511)

 

* Se împlinesc 6 săptămâni de când a plecat dintre noi mama, soacra, bunica şi străbunica noastră,

NINA-ANA BOROS,

în vârstă de 86 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndoliată.

 

* Comemorăm azi, 14 ianuarie 2010, 4 ani de la dispariţia dragii noastre

ANA-MARIA POPEŢI,

(născută Szelig), asistent principal farmacie, la vârsta de 62 ani. Dumnezeu s-o ierte. Veşnic îndureraţi, soţul Mircea şi fiica Raluca. (493)

 

* Azi, 14 ianuarie, la ceas de aducere aminte, ne este greu să vorbim despre tine la timpul trecut. Durerea a rămas la fel de vie, de când Dumnezeu te-a chemat la El, în urmă cu 4 ani. Ai rămas în sufletele noastre, iubitul nostru fiu, frate şi cumnat,

COSMIN-GABRIEL CĂBUŢA,

la numai 30 ani.

Ce n-am da să vii acasă,

Doar o clipă să-ţi vorbim,

Să ne spui că-ţi este bine,

Dorul să ni-l potolim.

Lipsa ta mereu se simte

Şi-ntristarea n-a-ncetat,

Dar în inimile noastre

Vei trăi neîncetat.

Nu spui nimic când la mormânt

Ţi-aducem flori şi lumânări

Şi printre lacrimi şi suspin

Cu atâta dor noi te strigăm

COSMIN, COSMIN, COSMIN.

Lacrimile noastre vor păstra curat drumul amintirilor, iar florile ce le vom aşeza pe mormântul tău vor aminti de bunătatea sufletului tău. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în cel mai frumos loc din Împărăţia Sa Cerească. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 17 ianuarie 2010, la Biserica Ortodoxă din loc. Picleu. Te plângem şi te regretăm cât vom trăi. Mama Angela, sora Lavinia-Mădălina şi cumnatul Gheorghe. (375)

 

* Aducem un pios omagiu de dragoste, dor şi neuitare, îi păstrăm neştearsă amintirea surorii, cumnatei şi mătuşii noastre,

ANI PORUMB,

de la a cărei trecere la Domnul s-a scurs 1 an, dar amintirea ei va rămâne vie în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă binemeritată. Mulţumim celor care nu au uitat-o şi îşi vor aminti de ea. Parastasul va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, la Catedrala "Învierea Domnului", ora 9.00. Sora Mina, cumnatul Viorel şi iubiţii ei nepoţi Cosmin şi Ciprian cu soţia Nadia. (498)

 

* Deşi timpul trece, purtăm în sufletele noastre aceeaşi durere şi tristeţe care ne-au cuprins în urmă cu 1 an, când ne-am despărţit pentru totdeauna de draga şi mult iubita noastră tanti

ELISABETA CHIRODEA.

Ne lipseşti mult, dar eşti prezentă tot timpul în gândurile noastre. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Nu te vom uita niciodată. Florica Roşu, Maria Făşie, Florica Gheorghe, Florica Moraru. (500)

 

* Păstrând neştearsă amintirea, aducem un pios omagiu de neuitare în memoria dragii noastre prietene,

ELISABETA CHIRODEA,

de la a cărei trecere în eternitate a trecut 1 an. Ne amintim cu drag de chipul ei prietenos, primitor şi sufletul ei sincer. Nu te vom uita niciodată,

BUNI VETA.

Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace. Livia Onac cu familia. (542)

 

 

* Împletite cu lacrimi, durere şi dor nestins îmi sunt zilele şi sufletul de când în urmă cu 6 săptămâni ai plecat pe drumul fără întoarcere, ai plecat la "fata tatii" la

ALINA,

dragul meu soţ,

maistru militar principal (r) VASILE GHERGHEL.

Neputincioasă în faţa destinului, totul s-a năruit în jurul meu, ai lăsat în urmă multă durere (fără voi mi-e greu să trăiesc). Însoţindu-vă de acum drumul prin rugăciuni şi lacrimi, îl rog pe bunul Dumnezeu să vă vegheze liniştea, să vă dea odihnă veşnică şi să vă aşeze la dreapta Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.30, la Biserica Militară, str. Armatei Române, preot Ioniţă. Recunoştinţă şi mulţumiri celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Nu vă voi uita niciodată. În veci nemângâiată mami, soţia Rodica. (501)

 

* S-a împlinit un an de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost

OCTAVIAN CODOBAN.

Parastasul şi slujba de pomenire vor avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.00, la Biserica Buna Vestire. Soţia Claudia. (503)

 

* Un an de durere, tristeţe şi lacrimi a trecut de când draga mea mamă,

MARIA BODEA,

a plecat pe drumul fără întoarcere, să fie mai aproape de Cel de Sus, lăsând în urma sa un gol imens. Îmi lipseşti tare mult, mi-e dor de tine. Eşti mereu prezentă în inima mea, în gândurile mele. Pentru dragostea şi bunătatea dăruită, mă rog la Dumnezeu să-ţi dea liniştea şi odihna veşnică. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie, ora 9.00, la Biserica Sf. Nicolae, Ioşia. În veci nemângâiată, a ta fiică Doina. (536)

 

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte şi mai mult durerea, acum când se împlinesc 6 săptămâni de la trecerea la cele veşnice a dragii noastre mame, soacre şi bunici,

VIORICA LUCUŞ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Crăciun. (519)