DECESE

* "Învierea e bobul de grâu ce a murit,
În sute de mii de spice rodit.
Ea e ghiocelul ieşit din noroi
S-alunge tristeţea şi iarna din noi."
MARIA ATANASE,
MARIA LANŢOŞ,
CRĂCIUN PORCAR,
MĂRIOARA VLAICU.
Bunul Dumnezeu să le aşeze sufletele blânde acolo unde drepţii se odihnesc. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urma sa doar lacrimi şi durere. Îndureraţi, ne despărţim de iubita noastră fiică, soră şi mătuşă,
MARIOARA PAVEL,
de 54 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 7 ianuarie 2010, ora 13.00, în Sacalasău, de la nr. 2. Dumnezeu s-o aşeze în Împărăţia Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Familia. (39)

* În aceste clipe de tristeţe şi grea încercare, suntem alături de mătuşa Victoria şi verişorii noştri, Lenuţa, Octavian şi Paul, acum când se despart de iubita lor fiică, soră şi mătuşă,
MARIOARA PAVEL.
Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa, iar celor rămaşi să le dea putere şi linişte sufletească. Fam. Sim Ileana şi Dumitru. (104)

* Ne alăturăm cu toată compasiunea, împărtăşind din suflet marea durere şi tristeţe a familiei Pavel, când o conduc mult prea devreme pe ultimul drum pe scumpa lor fiică, soră şi mătuşă,
MARIOARA PAVEL.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul şi să-l aşeze între aleşii Săi. Fam. Puie Raluca şi Ionuţ. (105)

* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru mătuşa şi verişorii mei, acum când se despart de iubita lor fiică, soră şi mătuşă,
MARIOARA PAVEL.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în rândul celor drepţi. Fam. Magui Gavril. (106)

* Regret dispariţia neaşteptată a bunului meu coleg şi prieten,
IOAN BUSUIOC.
Condoleanţe sincere familiei. Dumitru Tirla. (52)

* Cu multă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitei noastre mame, soacre şi bunici,
MARIA ATANASE.
Înmormântarea va avea loc joi, 7 ianuarie 2010, ora 15.00, din Capela Frenţiu. Familia Atanase, fiul, nora şi nepoţii Vlad şi Radu.

* Cu ochii înlăcrimaţi şi sufletele îndurerate, ne luăm rămas bun de la draga noastră
MARIA ATANASE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul George, fiica Mia şi fiul Gigel.

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Atanase Gheorghe, Mia şi Gigi cu familia, în aceste momente grele pricinuite de moartea soţiei şi mamei lor,
MARIA ATANASE.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fam. Agăpescu. (71)

* Sunt alături de tine, Mia, la trecerea în nefiinţă a mamei tale dragi. Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Lena.

* În aceste clipe de durere şi tristeţe, suntem alături de colega noastră, Mia Atanase, la pierderea mamei dragi. Sincere condoleanţe din partea colegilor de la D.S.V.S.A., Laboratorul San. Vet.-Jud. Bihor. (78)

* În clipele de durere şi încercare, suntem alături de dr. Atanase Gigel, la trecerea la cele veşnice a mamei dragi,
MARIA ATANASE.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Fam. Puşcaş Caius şi Curtui Aura. (102)

* Poate nu lacrimi, dar un gând spre Dumnezeu, cu ruga de a o odihni în pace, vom avea întotdeauna pentru
MARIA ATANASE,
cea a cărei prezenţă plăcută am apreciat-o întotdeauna. Dumnezeu să o odihnească în pace. Fam. Hercuţ Adi şi Birău Julieta.


* Sincere condoleanţe familiei, acum, când o conduce pe ultimul drum pe cea care le-a fost soţie şi mamă iubitoare,
MIUCA ATANASE.
Din partea fam. Ana But.


* Suntem alături de domnul doctor Atanase Gigel, în clipele grele ale despărţirii dureroase de mama sa dragă. Colectivul Biroului Financiar-Contabilitate al Spitalului Clinic de Urgenţă "Avram Iancu" Oradea. (103)

* Iubirea şi dragostea nemărginită pe care ni le-ai purtat de-a lungul vieţii vor dăinui în sufletele noastre, scumpa noastră mamă şi bunică,
ANA MORAR,
de 63 de ani, din Vaşcău. Vei fi mereu prezentă în rugăciunile noastre şi sperăm ca Bîbunul Dumnezeu să te aşeze în Împărărţia Sa. Înmormântarea va avea loc joi, 7 ianuarie 2010, ora 13.00, în localitatea Vaşcău. Fiicele Denisa, Emilia şi nepoata Alana.


* Suntem alături de fam. Oniţa, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Sincere condoleanţe. Fam. Florian şi Irina Pavel.

* Suntem alături de finii noştri, Adriana şi Florin, împreună cu copiii lor, Andrada şi Adrian, acum când se despart pentru totdeauna de draga lor mamă, soacră şi bunică,
înv. FLORICA LAZA.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Naşii Doru şi Dana Negruţiu cu copiii lor, Vlad şi Delia. (60)

* Un gând de mângâiere, alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru nepoata şi fina, prof. Oniţa Avram Adriana, soţul ei Florin şi copiii lor, Andrada şi Adrian, în momentele grele când se despart de draga lor mamă, soacră şi bunică, cea care a fost verişoara noastră,
înv. FLORICA LAZA.
Dumnezeu s-o aşeze în dreapta Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Verişorii şi naşii, ing. Bala Dumitru şi Stela, din Oradea. (61)

* Suntem alături de prietenii noştri, Florin şi Adriana Oniţa Avram, la durerea despărţirii de scumpa lor mamă, soacră şi bunică,
FLOARE LAZA.
Vă împărtăşim durerea şi ne rugăm bunului Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Un gând de mângâiere pentru ei, din partea familiei Victor şi Alina Ştiube. (63)

* Suntem alături de colegul nostru, ing. Florin Oniţa, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea scumpei soacre,
înv. FLORICA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la Primăria Husasău de Tinca.

* Suntem alături de finii noştri, Adriana, Florin, Andrada şi Adrian, când se despart de iubita lor mamă, soacră şi bunică,
înv. FLORICA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Naşii Radu şi Aurora Agud, Denisa şi Sergiu.

* Împărtăşim durerea dragilor noştri, acum când o conduc pe ultimul drum pe draga noastră mătuşă şi cumnată,
FLORICA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi s-o aşeze printre aleşii Săi. Nepoţii Octavian Laza şi Valentin Laza cu familiile, precum şi văduva Anisia Laza, din Oradea. (109)

* Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea care m-au cuprins acum, când a plecat de lângă mine dragul meu soţ,
IOAN PEREŢ,
la vârsta de 80 de ani. Înmormântarea va avea loc în ziua de 7 ianuarie 2010, ora 13.00, în Săbolciu. Soţia Georgina. (83)

* O inimă a încetat să mai bată, un suflet minunat s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins acum, când a plecat de lângă noi dragul nostru tată, bunic şi socru,
IOAN PEREŢ,
Înmormântarea va avea loc joi, 7 ianuarie 2010, ora 13.00, în Săbolciu. Lăcrimioara, Mitică şi Miti. (82)

* Dana, Denisa şi Sorin (fiica, nepoata şi ginerele), profund îndureraţi de dispariţia bunului lor tată, bunic şi socru,
IOAN PEREŢ,
anunţă rudele şi prietenii că îi pot aduce un ultim omagiu joi, 7 ianuarie 2010, ora 13.00, la Cimitirul din Săbolciu. Dumnezeu să-l odihnească! (84)

* Pios omagiu şi o ultimă îmbrăţişare aducem cumnatului şi unchiului nostru drag,
IOAN PEREŢ,
trecut în veşnicie după o grea suferinţă. Cuvinte de mângâiere şi sincere condoleanţe surorii şi mătuşii Geta, nepoţilor şi verişorilor Nelu, Lăcrimioara, Dana, Adi, Cristi şi familiilor acestora, la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul drag. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Ileana şi Lăcrimioara Ţic. (80)

* Ne despărţim cu mare durere în suflete de dragul nostru unchi,
IOAN PEREŢ,
şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să dea putere mătuşii noastre Geta şi verişorilor noştri Nelu, Lăcrimioara, Dana, Adi, Cristi cu familiile lor să treacă peste aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Nistor Ioan cu fiicele Camelia şi Ioana cu familiile lor. (81)

* Suntem alături de colega noastră, Maria Cozma, la marea durere pricinuită de moartea tatălui său drag. Sincere condoleanţe. Colectivul B.R.D. Sucursala Oradea. (56)

* Suntem alături de familia Bodea, în momentele grele pricinuite de încetarea din viaţă a mătuşii noastre,
MATILDA BODEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Hanga Fărcaş Gheorghe. (68)

* Suntem alături de familia Bodea Ioan, la marea suferinţă pricinuită de trecerea în nefiinţă a mătuşii noastre,
MATILDA BODEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Hanga Fărcaş Traian. (69)

* Suntem alături de familia Jac Vasile, la marea durere pricinuită de pierderea soţului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Locatarii din blocul C 14, str. Sovata. (66)

* Suntem alături de naşii noştri, Victor şi Adriana, acum, la despărţirea de tatăl şi socrul drag,
VICTOR MUDURE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Bara Adrian şi Mariana. (76)

* Mulţumiri tuturor rudelor, prietenilor şi vecinilor, care prin prezenţă, flori şi condoleanţe au fost alături de noi, când am condus-o pe drumul fără întoarcere pe scumpa şi draga noastră soţie, mamă, fiică, soacră şi bunică, cea care a fost
prof. PAULINA CORNELIA MANOLE.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe cei care ne-au fost alături să-i binecuvânteze. Familia îndurerată. (87)

* Suntem alături de colegul nostru, Jurcoi Florin, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Societăţii Igna Construct. (90)

* În aceste momente grele, suntem alături de Vasile, Andrei şi Mihai, acum când se despart de scumpa soţie şi mamă iubită,
MARIA SABĂU,
din Zalău. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei, putere de a îndura dureroasa despărţire. Fam. Pop, Coltău şi Dumea, din Oradea.

* Cu sufletele îndurerate, îl conducem pe ultimul drum pe bunul nostru frate şi unchi,
CRĂCIUN PORCAR.
Dumnezeu să-i ierte păcatele. Înmormântarea va avea loc în satul Sărand, azi, ora 13.00. Surorile Ana şi Florica, nepoţii Radu cu familia şi Ramona cu familia.

* O inimă deosebit de caldă şi plină de iubire a încetat să mai bată după o grea suferinţă. Un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu. Cu ochii înlăcrimaţi şi cu inimile zdrobite de durere, ne luăm rămas bun de la scumpa şi draga noastră soţie, mamă şi bunică,
MARIOARA VLAICU,
născută Gherdan, care a încetat din viaţă la 74 de ani. Înmormântarea va avea loc în 7 ianuarie 2010, ora 13.00, din Capela Steinberger, Cimitirul Municipal. Soţul Mihai, fiica Mihaela, ginerele Mihai şi nepoata Ioana.

* Fratele Dorin cu soţia Viorica, cu multă durere în suflete, suntem alături de fratele şi cumnatul nostru, la dispariţia soţiei dragi,
MĂRIOARA VLAICU.
Odihnească-se în pace! (93)

* Ne luăm rămas bun de la mătuşa noastră bună,
MĂRIOARA VLAICU.
Îi dorim unchiului Mihai să treacă cu bine peste acest moment trist. Fam. Khatska Florin, soţia Dorina şi nepotul Sergiu. (94)

* Suntem alături de fratele Mihai cu familia, la despărţirea de soţia,
MĂRIOARA VLAICU.
Fie-i ţărâna uşoară! Familia Vlaicu Mircea, Vali şi copiii Ovidiu şi Delia, din Cluj-Napoca. (95)

* Nepoţii Dora, Marius şi Maia împărtăşesc durerea unchiului Mihai, la dureroasa despărţire de mătuşa noastră,
MĂRIOARA VLAICU.
Dormi în pace, dragă mătuşă! (96)

* Împărtăşim durerea colegului nostru Negruţ Vasile, la decesul mamei sale dragi. Colegii de la Şcoala G. Bariţiu, Oradea. (101)

* Cele mai sincere sentimente de compasiune pentru familiile Fărcuţa şi Herman, când se despart de bunul lor soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR VALER FĂRCUŢA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Sur Luca şi Ovidiu. (100)


COMEMORĂRI

* Pios omagiu în memoria celui care a fost
monah LAZĂR,
la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verişoara Florica Mudura cu familia. (79)

* Of, ce jale şi amar
De 11,5 ani, dar în zadar,
Căci eu te-am iubit
De 11,5 ani m-ai părăsit.
Când să pleci ai zis aşa:
Îmi pare rău
Că te las şi voi pleca.
Să ai grijă de copii
Că tu rămâi singur cu ei.
Pe nimeni nu te baza
Căci tu m-ai îngrijit pe mine,
Dar pe tine nu ştiu cine.
Florea meu, cel bun
La telefon sună copiii noştri să vie
Că eu mă duc pe vecie.
Vreau să-i văd ultima dată
Ce rămâne-n urma noastră.
Un fiu şi o fată
Îţi rămân de ajutor.
Dumnezeu să te odihnească, scumpa mea soţie,
FLORICA CĂVĂŞDAN,
din Gepiu. Al tău soţ, Florian cu familia. (98)

* Azi, se împlinesc 11 ani de când ne-a părăsit scumpul nostru soţ, tată şi bunic,
PETRU GEPIAN.
Ne amintim cu dor de chipul său luminos, de vorba blândă şi de dragostea cu care ne-a înconjurat pe toţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată. (62)

* Prezent în gândurile şi inimile noastre, acum la 40 de zile de la dureroasa despărţire de iubitul nostru fiu, soţ, tată şi frate,
ec. NICOLAE PANTEA,
îi aducem un pios omagiu de dragoste şi preţuire. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Din tot ce a fost odată au rămas doar lacrimile, dorul şi amintirea. Ne este foarte dor de tine. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 9 ianuarie 2010, la Biserica din Velenţa. Familia îndurerată. (67)

* Deşi timpul trece, purtăm în sufletele noastre aceeaşi durere şi tristeţe care ne-au cuprins în urmă cu 2 ani, când ne-am despărţit pentru totdeauna de scumpul nostru soţ, tată şi bunic,
FLORIAN CĂPUŞ,
din Oşorhei, plecat mult prea devreme dintre noi. Ne lipseşti mult, dar eşti prezent tot timpul în gândurile noastre. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Soţia Ana, copiii Alina, Cristian şi Alin, nora Violeta, ginerele Adrian şi nepoata Camelia. (65)

* Amintiri dragi, lacrimi pe obraji, multă durere în suflete şi un dor nestins este tot ce a rămas de când, în urmă cu 6 ani, un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate s-a înălţat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti prezent în gândurile şi sufletele noastre, dragul nostru soţ, tată şi bunic,
TRAIAN ARDELEAN.
Timpul nu va şterge niciodată tristeţea şi durerea care au rămas în sufletele noastre. Ne rugăm la Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Soţia Floare, fiica Lucia cu familia. (92)

* Timpul nu a reuşit să şteargă tristeţea şi durerea care s-au aşternut în sufletele noastre în urmă cu 1 an, respectiv 7 ani şi 5 luni, când inimile dragilor noştri părinţi, socri şi bunici,
ROMAN ŞUMAI
şi
ELENA ŞUMAI,
au încetat să mai bată. Bunătatea, iubirea şi grija fără margini cu care ne-au înconjurat vor rămâne pururi în sufletele noastre. Dumnezeu să le dăruiască pacea şi liniştea veşnică. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Fiica Marcela, ginerele Nelu şi nepoata Simona Ardelean. (107)

* Timpul se scurge ca o adiere de vânt, lăsând în urma lui un strigăt de regret şi o mare durere. Dacă se stinge o lumânare, o aprinzi din nou, dar dacă se stinge o viaţă, o plângi mereu. Niciodată nu se vor stinge din inimile noastre tristeţea şi golul care s-au aşternut în urmă cu 28 de ani, când Dumnezeu a luat-o pe cea mai bună mamă, soacră şi bunică,
IULIANA ARDELEAN,
din Sânnicolau Român. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Nelu, nora Marcela şi nepoata Simona Ardelean. (108)