DECESE

* "Cel ce crede în Hristos nu va merge la judecată, ci va avea viaţa cea pururea fiitoare, fără a fi supus morţii sufleteşti şi veşnice, chiar dacă după fire a gustat moartea vremelnică" (Fericitul Theofilact)
IGNAC SCHMAUSZ,
LASZLO DECSI,
SANDOR TOTH,
SANDOR NAGY,
DEMETER MUNDRUCZ.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La capătul drumului" S.R.L.

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea în veşnicie a scumpei noastre mătuşi,
ELISABETA BREBAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepoţii Marin, Marinela, Nicu cu familia. (1563)

 

* Împărtăşesc marea durere şi tristeţe a familiei îndoliate, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost
ELISABETA BREBAN,
mamă, soacră şi bunică iubitoare. Dumnezeu s-o odihnească în pace în Împărăţia Sa. Ghib Ileana. (1579)

 

* Împărtăşim durerea familiei Manciu Florian, acum când Bunul Dumnezeu a chemat-o la El pe iubita lor mamă, soacră şi bunică,
ELISABETA BREBAN.
Sincere condoleanţe întregii familii. Derecichei Claudia şi fiul Dragoş. (1578)

 

* Suntem alături de familia Manciu Florian şi finii noştri, Alin şi Ani, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii lor dragi,
ELISABETA BREBAN,
lăsând în urma ei o mare tristeţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte. Neluţu, Geanina şi Paul. (1580)

 

* Suntem alături de familia Manciu, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a dragii lor mame şi bunici. Sincere condoleanţe. Familia Sălăgean şi Duma Florica. (1587)

 

* Suntem alături de naşii noştri, familia Ionel şi Lenuţa Gabor, în momentul greu al despărţirii de cel care a fost
IONICĂ GABOR,
din Petrani, tată şi socru iubit. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Simina, Marina, Mariana şi Nicu Poinar. (1560)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost soţ, tată, bunic şi străbunic,
IOAN CIGHER,
în vârstă de 79 de ani. Înmormântarea are loc azi, 18 septembrie 2009, ora 12.00, în satul Sititelec, de la nr. 203. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Maria, fiica Viorica, ginerele Florian, nepoţii Florentina şi Iulian, strănepoţii Darie şi Antonia. (1544)

 

* Cu tristeţe în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o scurtă dar grea suferinţă, a celui care a fost un tată bun şi iubitor,
IOAN CIGHER.
Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Flori şi lacrimi pe tristul său mormânt. Fiica Lenuţa, ginerele Vasile, nepoţii Ramona, Mihaela, Cosmin şi strănepoata Alexandra. (1537)

 

* S-a mai stins un far ce-a luminat
Atâtea vieţi întunecate.
Speranţe multora le-a dat,
Dar care miercuri dimineaţa
Spre veşnicie a plecat.
Ca o lumânare aprinsă
Ce se mistuie luminând
Şi-a jertfit a sa viaţă
Altora lumină dând
preot VIOREL CHIŞ,
frate bun din Arad, care şi-a servit neamul ca preot cu multă dragoste. A muncit pentru enoriaşii lui, afirmându-se ca patriot, iubitor de oameni, care i-a sporit aura în educaţia creştinească. Ne exprimăm sentimentele de compasiune, spunându-i să se odihnească în pace, acest fiu al românilor din Bihor (Burzuc), Arad, România şi din lume. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dacă lui Iisus aşa îi place, frate dragă, dormi în pace! Fam. fratelui prof. Paul Chişiu, din Oradea. (1589)

 

* Un suflet curat a plecat dintre noi, până la o nouă revedere în Grădina Raiului, unchiul nostru,
pr. VIOREL CHIŞ.
Era sigur, din discuţia lui cu Dumnezeu, că toţi vom fi din nou împreună pentru că el este bun şi ne iubeşte deopotrivă. Pe tine te-a luat să slujeşti alături de El în Împărăţia Cerurilor şi să te rogi pentru noi la altarul suprem cum ai făcut-o de atâtea ori. Aşa noi, nepoţii tăi, Silvia, pr. Vasile, Cătălina şi Casian Ficuţ, ne vom ruga pentru ca sufletul tău să se odihnească în pace şi vom privi spre cer la cea mai strălucitoare stea şi vom şti că de acolo ne veghezi alături de fratele tău,
GHEORGHE CHIŞ,
tatăl şi bunicul nostru. Sincere condoleanţe mătuşii Maria, verişorilor pr. Viorel şi Ana Maria. (1545)

 

* Suntem alături de familia preot Chiş Viorel, acum, la trecerea în nefiinţă a tatălui, socrului şi bunicului lor drag,
preot VIOREL CHIŞ.
Fie ca sufletul lui să se aşeze la loc luminat. Ghib Ileana, Ghib Ioan cu soţia Geanina şi fiul Paul. (1581)

 

* Suntem alături de finii noştri, Viorel, Alina şi Alex, acum când se despart de dragul lor tată, socru şi bunic,
preot VIOREL CHIŞ.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndoliate să-i dea alinare. Derecichei Claudia şi fiul Dragoş. (1582)

 

* Cu inimile cernite de durere, ne despărţim de soţul şi tatăl nostru,
PETRU TRIPA
(Coste), de 72 de ani. Înmormântarea va acea loc sâmbătă, 19 septembrie 2009, ora 13.00, în comuna Nojorid, de la nr. 315. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-l primească în Împărăţia Sa. Soţia Florica şi fiica Maria. (1574)

 

* Durerea şi tristeţea ne cuprinde acum când tatăl meu,
PETRU TRIPA,
a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa. Fiica Mihaela şi Leontin. (1572)

 

* După o scurtă şi grea suferinţă, mă despart de tata,
PETRU TRIPA
(Coste), plecat pentru vecie în ceruri. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa. Fiica Elena şi Teodor. (1573)

 

* Cu inima profund îndurerată, mă despart de tata,
PETRU TRIPA,
după o lungă dar grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Constantin şi Dana. (1575)

 

* Cu adâncă durere în suflete, te vom conduce pe ultimul drum, scumpul nostru tată şi socru,
PETRU TRIPA.
Nu te vom uita niciodată. Nelu şi Rodica. (1576)

 

* Un suflet bun şi iubitor a plecat dintre noi şi ne-a lăsat cu inimile înlăcrimate,
PETRU TRIPA.
Fie-ţi odihna veşnică. Nepoţii Constantin şi Mihai. (1577)

 

* Un suflet bun şi blând,
FLOARE SOANEA,
care aici, pe pământ, ne-a ajutat şi ne-a iubit, acum s-a înălţat la ceruri, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Odihneşte-te în pace. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2009, ora 13.00, în satul Bălaia, de la nr. 286. Fiul Paul, nora Florica, nepoata Lavinia cu prietenul Florin. (1594)

 

* S-a ridicat la cer mult prea devreme un suflet drag nouă,
FLOARE SOANEA.
A dăruit dragostea sa necondiţionată tuturor celor dragi. Vei rămâne veşnic vie în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnea
scă în linişte şi pace. Fiul Dumitru, nora Rodica, nepoatele Gabi cu soţul Călin, Ramona cu soţul Cătălin, strănepoata Nati şi cuscra Ana. (1595)

 

* S-a stins un suflet bun, lăsând în urma sa lacrimi şi durere. Ne despărţim cu durere în suflete de cea care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
FLOARE SOANEA.
Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Florica şi soţul Teodor, Ica şi soţul Petrişor, strănepotul Sebi. (1596)

 

* Suntem alături de colega noastră, doamna Florica Soanea, şi familia, în aceste momente de grea încercare pricinuite de moartea mamei-soacre dragi. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea S.C. Stimin Ind. S.A. Oradea. (1541)

 

* Împărtăşim durerea colegei noastre, Soanea Florica, în aceste clipe de grea încercare pricinuite de plecarea spre cele veşnice a mamei-soacre dragi. Bunul Dumnezeu să-i primească sufletul, iar familiei îndurerate să-i dea alinare. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Serviciul financiar-contabilitate S.C. Stimin Ind. S.A. Oradea. (1540)

 

* Sincere condoleanţe cuscrului Dumitru Soanea şi întregii familii, la despărţirea de mama lor dragă,
FLORICA SOANEA.
Familia Paul Dorobanţu. (1600)



* Suntem alături de colega noastră, Kolak Maria, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului drag,
IOSIF KOLAK.
Sincere condoleanţe familiei. Colectivul ANIF R.A. Sucursala Someş-Criş Oradea. (1584)



* Ne alăturăm colegei noastre, Kolak Maria, în aceste momente triste la trecerea în veşnicie a colegului nostru,
topograf IOSIF KOLAK,
în vârstă de 57 de ani. Sincere condoleanţe. Colegii de la U.A. Bihor. (1585)

 

* Suntem alături de colega noastră, Iosefina Cheşeli, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Secţiei Neurologie III B şi T.I. (1603)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă suferinţă, a bunului nostru soţ şi tată,
MARCEL MEZE.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, ora 11.00, la Cimitirul Municipal, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată. (1611)

 

* Sincere condoleanţe fam. Poliacof Mariana, la trecerea în nefiinţă a fratelui ei drag,
MARCEL.
Dr. Mircea Botoş, director general al Spitalului Clinic de Urgenţă "A. Iancu" Oradea. (1604)

 

* Suntem alături de colega noastră, Mariana Poliacof, la marea durere pricinuită de moartea fratelui ei drag,
MARCEL.
Sincere condoleanţe. Biroul Financiar-Contabil CDC, al Spitalului Clinic de Urgenţă "A. Iancu" Oradea. (1605)

 

* Suntem alături de colega noastră, Mariana Poliacof, la marea durere pricinuită de moartea fratelui ei drag,
MARCEL MEZE.
Biroul Resurse Umane şi Secretariat, al Spitalului Clinic de Urgenţă "A. Iancu" Oradea. (1606)

 

* Sunt alături de familia Meze şi Poliacof, la marea durere pricinuită de moartea lui
MARCEL.
Sincere condoleanţe. Zetenyi Ilona. (1607)

 

* Suntem alături de tine, Mariana, acum când te desparţi pentru totdeauna de fratele tău drag,
MARCEL MEZE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Vancea Iuliu. (1608)

 

* Regretăm trecerea în nefiinţă a bunului nostru vecin,
SANDOR NAGY.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei, putere pentru depăşirea momentului. Familia Romănuţ şi Silvia Mateiu. (1609)

 

COMEMORĂRI

 

* Pios omagiu şi tristă aducere aminte la împlinirea a 2 ani, în 19 septembrie, de când s-a stins draga şi buna noastră soţie, mamă şi bunică,
AURELIA ANTAL.
Păstrăm în inimile noastre chipul ei drag, dragostea şi recunoştinţa pentru bunătatea ei cu care ne-a înconjurat şi iubit. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul, fiul, nora şi nepoţii. (1519)

 

* Ziua de 18 septembrie 2005 va rămâne pentru mine o zi de mare durere sufletească cât voi trăi. Atunci l-am pierdut fulgerător, la vârsta de 57 de ani, pe cel care ne era soţ, tată, socru şi bunic,
GHIŢĂ BEI.
Îmi este foarte dor de tine, deşi au trecut 4 ani, nu-mi vine să cred că am rămas fără tine. Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată alături de părinţii mei. Cu dragoste, soţia Silvia cu fiul Sebi, nora Claudia şi nepoţelul Rareş. (1532)

 

* Cu tristeţe şi durere în inimi, anunţăm că se împlinesc 9 ani de când a trecut la cele veşnice draga noastră soţie, mamă, mamă-soacră, bunică şi străbunică,
LENUŢA COHUT.
Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat vei rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc la 19 septembrie 2009, ora 9.00, la Biserica "Sf. Gheorghe" (lângă Poliţie). Soţul Vasile, împreună cu familia. (1458)

 

* A trecut un an cu zile cernite de când cea care a fost
LIVIA CORNELIA DRAGOŞ,
prea buna şi iubita mea soţie, a părăsit această lume. Du
mnezeu s-o odihnească în pace. Parastasul se oficiază la 19 septembrie 2009, ora 8.45, la Biserica "Sf. Andrei". Soţul Tiberiu. (1515)

 

* Se împlinesc 7 ani de durere şi tristeţe de când a trecut la cele veşnice dragul nostru soţ, tată şi bunic,
ALEXIU BOZINA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc la Mănăstirea Maicii Domnului în data de 19 septembrie 2009, ora 9.00. Soţia Iuliana, fiul Alexandru, nora Maria, nepotul Bogdan şi nora Florica. (1512)



* Un dor imens bântuie sufletele noastre şi nimeni şi nimic nu va putea umple golul pe care l-ai lăsat plecând dintre noi. Ne vom gândi mereu cu drag la tine şi vom rămâne veşnic nemângâiaţi. Parastasul de pomenire de 6 luni de la trecerea în nefiinţă a scumpului nostru soţ, tată şi bunic,
CORNEL CUC,
va avea loc la Biserica Ortodoxă "Naşterea Maicii Domnului", din str. Teiului, ora 9.00, sâmbătă, 19 septembrie. Soţia Doina, copiii Sorin şi Luminiţa, nepoţii Marius şi Mădălina. (1484)

 

* Au trecut şase luni de când ne-a părăsit definitiv scumpul nostru soţ şi tată,
CONSTANTIN SECUI.
Familia îndurerată anunţă pe toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit că va ţine slujbă de parastas în data de 19 septembrie, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Soţia Ioana, copiii Relu şi Liliana, ginerele Sorin. (1491)

 

* Timpul nu va putea şterge niciodată durerea adâncă, lacrimile, tristeţea amară şi dorul nespus de când iubitul nostru fiu,
CLAUDIU AUGUSTIN LUP,
ne-a părăsit. Azi se împlineşte un an. Vei rămâne în inimile şi sufletele noastre mereu. Mereu te vom plânge. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun şi să te odihnească în pace. Parastasul va avea loc în 19 septembrie 2009, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Mama Dorina şi tata Viorel. (1313)

 

* Se împlineşte un an de când unicul nostru nepot,
CLAUDIU AUGUSTIN LUP,
ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsându-ne în pragul bătrâneţii cu o mare durere în suflete, care nu se va sfârşi până la întâlnirea cu el în lumea liniştii. Dumnezeu să-l odihnească în pace la dreapta Lui. Buna Florica şi bunu` Augustin. (1314)

 

* Cu aceeaşi durere pe care am simţit-o în clipa despărţirii, amintim rudelor şi prietenilor că au trecut 6 săptămâni de când un suflet mult prea bun, mult prea generos, o fiinţă minunată printre oameni s-a înălţat la ceruri, acolo unde bunul Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa, iubitul nostru soţ, tată şi bunic,
TEODOR ILEA.
Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat îi datorăm veşnică recunoştinţă. Pentru noi vei trăi de-a pururi rămânând icoana sfântă sufletului nostru. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2009, ora 10.00, la Biserica din Sânmartin. Soţia Vetuţa, fiica Monica, ginerele Dorel şi nepotul drag, Alin. (1539)

 

* Cu nemărginită durere în suflete, amintim că s-au scurs 4 ani de când a plecat dintre noi cel mai minunat soţ, tată, socru şi bunic,
FLORIAN OROS.
Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica Ortodoxă din Sălişte, duminică, 20 septembrie 2009. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică pomenire. Soţia Maria, fiii Florian cu soţia Maria, Gheorghe cu soţia Lenuţa şi nepoatele Geta şi Florina. (1546)

 

* Deşi timpul trece, ochii îmi sunt plini de lacrimi, iar gândul meu este mereu la tine. Tristeţe, durere adâncă, dor nestins şi priviri care te caută mereu de când ai plecat dintre noi, în urmă cu 6 ani, scumpul meu soţ,
IOAN BOTĂU,
la numai 57 de ani. Amintirea ta o voi păstra în inima mea întotdeauna, cu drag şi duioşie, iar pe mormânt îţi voi lăsa o floare, o lumânare şi calde lacrimi de regret. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. În veci nemângâiată, soţia Irina. (1550)

 

* Lacrimile ne curg pe obraji, tristeţea ne apasă sufletele şi nimic nu poate şterge durerea ce s-a aşternut în inimile noastre acum 6 ani, când te-ai dus departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, cel care ai fost tată, socru şi bunic,
IOAN BOTĂU.
A plecat fără să ne spună un cuvânt, fără răgazul de a ne lua rămas bun şi cu fiecare zi se adânceşte durerea şi dorul după cel care ne-a iubit atât de mult. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Mădălina, ginerele Călin şi nepoţii Andrei şi Mihai. (1551)

 

* Se împlinesc 6 ani de lacrimi şi durere de când l-am condus pe ultimul drum pe cel care a fost un iubitor tată, socru şi cuscru,
IOAN BOTĂU.
Ne-ai părăsit neaşteptat, suflet blând. Te vom păstra toată viaţa în inimile noastre. Plecându-ne frunţile la tristul tău mormânt, ÎL rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Sandu, nora Otilia şi cuscra Agneta. (1552)

 

* Durerea şi tristeţea din sufletul meu sunt la fel de mari şi acum, la 6 ani de la trecerea în nefiinţă a iubitului meu tată,
IOAN BOTĂU.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa cerească. Fiica Gianina şi Dan. (1553)

 

* Nimic nu este mai dureros în viaţă ca despărţirea de o fiinţă dragă. Timpul trece, dar durerea din sufletele noastre şi lacrimile din ochii noştri au rămas aceleaşi ca în urmă cu 6 ani, când ai plecat la cele veşnice, dragul meu tată,
IOAN BOTĂU.
Te-ai retras liniştit în lumea celor buni şi drepţi. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci. Fiul Ovidiu şi logodnica Anca. (1554)

 

* Timpul nu va putea şterge niciodată durerea adâncă, tristeţea amară şi dorul nespus,de când a plecat dintre noi fostul cumnat,
SEBASTIAN CRISTINEL IOVA.
Duioase amintiri şi nesfârşite regrete pentru sufletul lui bun. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Cumnatul Florin Zbîrcea. (1556)

 

* Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu poate şterge durerea ce s-a aşternut în sufletele noastre în urmă cu 1 an, când un suflet bun şi plin de dragoste, cel care a fost tată şi soţ,
SEBASTIAN CRISTINEL IOVA,
în vârstă de 35 de ani, ne-a părăsit. Parastasul va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2009, la Biserica Mică din Nufărul, ora 9.30. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Andrei şi soţia Alina. (1555)

 

* Clipele trec precum anii, iar sufletele noastre plâng neîncetat de şase luni de când ne-a părăsit mult prea devreme iubitul nostru soţ, tată şi bunic,
PAVEL CHIRILĂ.
Ne rugăm zi de zi la Bunul Dumnezeu să-ţi odihnească în pace sufletul tău nobil. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2009, ora 9.00, la Catedrala Nouă "Învierea Domnului" din Centrul Civic. Familia îndurerată. (1561)

 

* Ce greu îmi este să spun celor dragi că au trecut 3 ani de când ai urcat pe trepte sfinte, în locul stelei, atunci când clopotul cu glas de argint te-a chemat, lăsându-ţi visul neîmplinit, iar grija fiului tău, Florinel, să-l duc eu, soţia Letiţia, mai departe, acel vis l-am împlinit cu lacrimi de dor şi durere şi nu am cui să spun cât de mult, tu,
PETRICĂ CÎRTIŢĂ,
îmi lipseşti, iar Florinel a urcat în performanţe sportive aşa cum l-ai sfătuit şi cum ai dorit. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-ţi facă loc în casa veşniciei, să te odihnească în linişte deplină şi multă pace, pentru ale tale fapte nu te putem uita. Fie-ţi pururi somnul veşnic dulce, lin, pentru grija care ai purtat-o soţiei tale, Letiţia, şi fiului tău, Florinel. Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica "Sf. Nicolae" din Nufărul, la biserica mică, la ora 8.30, în data de 19 septembrie 2009. (1562)

 

* Au trecut 3 ani de lacrimi şi durere de când ai urcat în locul acelei stele care a apus. Nu te vom uita, cumnatule drag,
PETRICĂ CÎRTIŢĂ.
Dumnezeu să te odihnească în casa veşniciei şi somn veşnic liniştit în pace să ai. Din partea lui Tirea Ioan şi soţia Maria. (1565)

 

* Au trecut 8 ani de tristeţe şi lacrimi de la dureroasa despărţire de draga noastră soţie şi mamă,
DOINA MĂRCUŢ.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi să-ţi aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Mulţumim celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Soţul Gheorghe, fiul Marcel şi soţia sa Cristina. (1568)

 

* Cu durere şi lacrimi amintim că se împlinesc 3 ani, respectiv 6 săptămâni de când iubiţii noştri părinţi, fiică, ginere, soră şi cumnaţi,
EMILIA GULER (ZABAN)
şi
TODOR MATEI GULER,
au părăsit această lume, lăsând în urma lor tristeţe şi răni nevindecate. Dumnezeu să-i odihnească în Împărăţia Sa, iar ţărâna să le fie uşoară. Recunoştinţă celor care nu i-au uitat. Parastasul şi slujba de pomenire se vor ţine duminică, 20 septembrie a.c. la Biserica din Bicaci. Familia. (1570)

 

* Păstrăm în sufletele noastre aceeaşi durere şi tristeţe şi acum la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a iubitului nostru soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,
IOAN PORUMB.
Parastasul de comemorare va avea loc duminică, 20 septembrie, la Biserica din Sânnicolau Român. Dumnezeu să-l odihnească şi să-i dea odihnă veşnică. Soţia Silvia, fiul Viorel, nora Maria, nepoţii Cristian, Şerban, Anca şi strănepoţii George, Mihai. (1586)

 

* Timpul nu va putea şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins sufletele când, în urmă cu 6 săptămâni, ne-am despărţit mult prea timpuriu de scumpa noastră fiică, soră şi nepoată,
MARIA GEORGIANA LEUCA,
cea care acum este un înger între îngeri în Împărăţia lui Dumnezeu, ca de acolo să-i vegheze pe cei dragi. Glasul ei cristalin, zâmbetul cald şi privirea senină le vom păstra vii în inimile noastre. Mulţumim celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc în data de 20 septembrie 2009, la Biserica din localitatea Ianoşda. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Veşnic îndureraţi, mama Mirela, tata Radu, fratele Rareş şi bunicii. (1592)

 

* Cuvintele nu pot reda singurătatea rămasă în sufletele noastre în urma despărţirii de persoana dragă. Chiar dacă s-au scurs 6 ani de la plecarea în veşnicie a iubitului nostru
MIHAI GALEA,
păstrăm cu drag imaginea pe care am iubit-o mult, suflet bun şi generos. Vei rămâne veşnic viu în inimile noastre. Soţia Zori şi copiii cu familiile lor. (1599)