DECESE

* "Vai, ce întuneric, ce frig ţi-e acolo" grăim. Şi, totuşi, în mormânt nu sunt deloc cei pe care îi plângem. Ei sunt într-un alt loc şi chiar în jurul nostru, doar că într-un cu totul alt chip. (Sf. Teofan).
MARIA SASU,
GHEORGHE AGUD,
ALEXANDRU VEREŞ,
ANDRONICA CIORBA,
ROZALIA COCIŞ,
ILONA CEH.
Dumnezeu să le vegheze somnul, iar familiilor să le aducă mângâiere. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (5283)

* Cu inimile sfâşiate de durere, anunţăm trecerea la Domnul a celei care a fost soţie, mamă şi bunică desăvârşită,
MARIA SASU.
Înmormântarea are loc azi, 1 iunie 2009, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să o primească şi să o odihnească în pace! Soţul Mircea, fiul Dinu, nora Daniela şi nepoţelul Ducu. (5282)

* Un ultim omagiu verişoarei noastre dragi,
MIA SASU.
Dumnezeu să-i primească sufletul bun în Împărăţia Sa, iar familiei îndurerate să-i dea putere şi alinare. Fam. Serac Florian. (5286)

* Cu inimile împietrite de durere, ne luăm rămas bun de la cea care ne-a fost soră şi mătuşă,
MARIA SASU.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Sora Viorica Hodişan cu fiica Mia. (5279)

* Cu mare tristeţe în suflete, aducem un ultim omagiu mătuşii noastre,
MARIA SASU.
Dumnezeu s-o ierte şi să-i aşeze sufletul între aleşii Săi! Nepotul Ovidiu Hodişan cu soţia Mariana şi fiul Horia. (5278)

* Îndurerată şi cu compasiune, sunt alături de Mircea şi Dinu cu familia, la prea timpurie despărţire de buna lor soţie şi mamă, fosta mea elevă şi foarte mulţi ani colaboratoare de nădejde,
MIA SASU.
Odihnă veşnică, iar familiei sincere condoleanţe. Dr. Paula Mircea. Aceleaşi îndurerate gânduri şi din partea Irinei Szilagyi. (5271)

* Suntem alături de familia Sasu, la despărţirea de draga lor
MIA.
Dumnezeu s-o odihnească. Nu o vom uita niciodată. Buni, Adi, Jeana şi Ruxi. (5270)

* Sincere condoleanţe familiei Sasu Mircea şi Dinu, în aceste momente grele când se despart de scumpa lor soţie, mamă şi bunică,
MIA,
buna noastră verişoară. Prin trecerea sa în eternitate am pierdut un suflet cald, o prietenă adevărată. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Serac Dumitru şi Dorina. (5268)

* Suntem alături de familia Sasu, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost colega noastră
MIA SASU.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Colectivul Secţiei Interne II, Spitalul Judeţean Oradea. (5269)

* Suntem alături de prietenii noştri Sasu Mircea şi Dinu, la marea durere pricinuită de decesul soţiei şi mamei dragi,
MARIA SASU.
Sincere condoleanţe. Familia Ferdoschi. (5267)

* Vestea trecerii la cele veşnice a fostei mele colege
MIA SASU,
m-a întristat profund. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, iar familiei îndoliate sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune. Văd. Elthes Maria (Miţi). (5277)

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, o conducem astăzi pe ultimul drum pe draga noastră mamă şi bunică,
FLORICA PUŞCAŞ.
Dragostea cu care ne-a ocrotit nu o vom uita niciodată. Ne vom ruga bunului Dumnezeu pentru odihna sufletului nobil şi generos. Liana şi Ioan, Adrian şi Doru Boşca. (5290)

* Ne este foarte greu să ne despărţim de buna noastră mamă,
FLORICA PUŞCAŞ,
care ne-a iubit şi ne-a ocrotit dăruindu-ne multă dragoste. Ne rugăm ca Mântuitorul Hristos să-i odihnească sufletul curat cu cetele îngereşti. Nu te vom uita niciodată. Florica-Eleonora şi Dacian-Codrin. (5284)

* Ne este greu să acceptăm că mătuşa noastră,
FLORICA PUŞCAŞ,
a plecat dintre noi. Îi vom păstra clipe de reculegere, dorind ca bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul. Dorin şi Ofelia Debuceanu. (5285)

* Cu durere şi regrete o conducem pe ultimul drum pe mătuşa noastră,
FLORICA PUŞCAŞ.
Ne vom aminti cu drag clipele petrecute împreună. Dumnezeu să o odihnească în pace. Anuţa şi Iosif Bonaciu cu familia. (5286)

* Ne luăm rămas bun de la mătuşa noastră,
FLORICA PUŞCAŞ,
care ne-a fost şi mamă spirituală. Sufletul ei nobil va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră. Uţa şi Dorin Secară cu familia. (5287)

* A plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere, lăsându-ne trişti şi îndureraţi, iubita noastră mătuşă,
FLORICA PUŞCAŞ.
Va rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna. Dumnezeu să o odihnească în pace. Ica şi Nelu Debuceanu. (5288)

* Cu multă durere în suflete, ne despărţim de draga noastră soră, mătuşă şi cumnată,
FLORICA PUŞCAŞ.
Bunul Dumnezeu să aibă în grijă sufletul ei. Sora Irina, cumnatul Victor cu familia. (5289)

* Cu ochii înlăcrimaţi şi sufletele îndurerate, ne luăm rămas bun pentru totdeauna de la draga noastră mamă, soacră şi bunică,
ANA VINTER,
în vârstă de 79 de ani. Înmormântarea are loc azi, 1 iunie 2009, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Maria, ginerele Ioan, nepoţii Claudiu şi Raul. (5274)

* Un ultim omagiu, un gând de recunoştinţă şi mulţumire unei persoane deosebite,
ec. FLORIN ŢIŢ.
Dormi în pace, domnule profesor! Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. col. (r) Tirla-Lupaş Nicolae. (5273)

* Un ultim omagiu celui care a fost colegul meu de şcoală şi prietenul meu,
ec. FLORIN ŢIŢ.
Fie-i ţărâna uşoară. Gherman Dumitru. (5274)

* Sunt consternat la trecerea prematură la cele veşnice a vărului şi prietenului meu,
ec. FLORIN ŢIŢ.
Odihnească-se în pace. Fam. Opriş Călin. (5275)

* Cu profundă durere, am aflat de trecerea la cele veşnice a prietenului meu,
ec. FLORIN ŢIŢ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. col. (r) Iancu Constantin. (5276)

* Suntem alături de familia Crăciun, în aceste clipe grele când se despart de soţul şi tatăl,
IVANTIE CRĂCIUN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vecinii din blocul R1, Salca. (5266)

* Un ultim omagiu pentru cea care a fost vecina noastră,
LUCIA POP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Monica şi Florin Alb. (5276)

* Trecerea în eternitate a bunei noastre vecine,
LUCIA POP,
ne-a întristat profund. Dumnezeu să o primească în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei. S.T.T.L.! Dr. Al. Georgescu. (5280)

* Ne alăturăm durerii familiei Dragotă, acum când îl conduc pe drumul fără întoarcere pe soţul, tatăl, bunicul şi socrul,
SIMION DRAGOTĂ.
Sincere condoleanţe familiei. Doca şi Maştei. (5272)

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru fina noastră Florica şi copiii ei, la dispariţia fulgerătoare a finului nostru,
GAVRIL BLAJ,
din Peştiş. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Naşii Florian, Maria, Florina şi Florin Ianc, din Lugaşu de Sus.

* Împărtăşim durerea naşilor noştri Livia şi Teodor Negrean, în aceste clipe grele când îl conduc pe ultimul drum pe tatăl, socrul şi bunicul lor drag. Finii: Dinu, Silvia şi Alex Negreanu, Dana, Vasile şi Dan Ciobanu.

Sincere condoleanţe soţiei Rodica şi fiicei Diana la trecerea în nefiinţă a celui care ne-a fost un prieten drag,
FLORIN ŢIŢ.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Calman Dorin.

* Un soţ, un fiu, o noră şi un nepoţel adorat au pierdut-o pe buna, preaiubita lor
MIA SASU.
Pe pământ i-a slujit pe cei dragi cu nesfârşită iubire, duioşie şi demnitate, iar pe cei necunoscuţi, cu omenie şi compasiune. Nădăjduim că în Ceruri Dumnezeu o va avea de-a dreapta Sa pentru eternitate. Condoleanţe din inimă celor dragi şi întristaţi. Florica, Stanca, Alina şi Sebi.

* Prietenească îmbărbătare amicului meu Mircea, nepoatei mele Daniela şi dragilor mei prietenaşi Dinu şi Ducu, îndureraţi de pierderea nepreţuitei lor
MIA SASU,
soţie dulce, mamă fără egal, mamă-soacră iubită şi iubitoare şi bunică fără seamăn. Dormi în pace, suflet mare. Miron Raţiu.


COMEMORĂRI

* În fiecare zi suntem cu gândul la tine, îţi ducem dorul enorm, chiar dacă s-au scurs 40 de zile de la trecerea ta în nefiinţă, cea care a fost
STELUŢA FLORICA POPOVICI,
adorată mamă, bunică şi soacră, care vei rămâne pe veci îngerul nostru păzitor. Parastasul de pomenire va avea loc marţi, 2 iunie 2009, ora 9.30, la Biserica "Sf. Treime" (Parcul Traian). Vei dăinui veşnic în inimile noastre. Dormi în pace, suflet nobil şi curat. Familia: Tony - fiică, Annely - nepoţică şi Vivi - ginere - fiu. (5281)

* Se împlinesc 32 de ani de la trecerea în nefiinţă a tatălui şi bunicului,
AUGUSTIN CMECIU,
din Ceica, şi 3 ani şi jumătate de la trecerea în nefiinţă a mamei şi bunicii
EVA CMECIU.
Cât vom trăi nu-i vom uita. Fam. Cmeciu Vasile, din Beiuş, Marcel şi Ancuţa cu familiile, din Oradea. (5236)