DECESE

* „Sf. Ambrozie zicea: de ce dorim viaţa aceasta, din moment ce cu cât petrecem mai mult în ea, cu atât ne împovăram cu păcate mai mari”.

VASILE CARP,

FLOAREA DUME,

MARIA HAGHIAC,

VINCZE GYORGY.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Regretăm profund plecarea dintre noi, mult prea devreme, a verişorului nostru

VINCZE GYORGY.

Să ai parte de drum luminat. Sincere condoleanţe întregii familii. Familia Szalo.

 

* Suntem alături de colegul nostru, Adrian, acum când îl conduce pe ultimul drum pe tatăl său,

VASILE BURDA.

Transmitem familiei sincere condoleanţe. Dumnezeu să-i rânduiască odihnă veşnică. Conducerea şi colegii de la S.C. OTL S.A.

 

* Nimic nu este mai dureros în viaţă ca despărţirea de cea mai deragă fiinţă, soţie şi mamă. După o grea suferinţă a plecat dintre noi prea devreme cea care a fost

DIANA,

soţie şi mamă iubitoare. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, ora 13.00, în localitatea Sîrbeşti. Am avut o familie frumoasă, unită, cu credinţă în Dumnezeu, acum îi spunem drum lin printre stele. Soţul Adrian Puşcaş şi fiul David. (520)

 

* Cu inimile cernite de durere şi lacrimi în ochi, suntem alături de dragul nostru fiu Adrian şi nepotul David, acum când boala nemiloasă te-a răpit de lângă noi,

DIANA.

Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte. Părinţii Mărioara şi Petru Puşcaş. (521)

 

* Suntem alături de nepotul şi verişorul nostru Adrian Puşcaş, acum când se desparte de draga lui soţie

DIANA.

Sincere condoleanţe şi odihnă veşnică. Unchiul şi tuşa Măneţoiu, verişoarele Carmen şi Florina cu familiile. (522)

 

* Un gând de alinare şi condoleanţe pentru scumpii noştri David şi Adrian Puşcaş, acum la despărţirea prea devreme de draga lor mamă şi soţie

DIANA. 

Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte. Demian şi Florica Puşcaş, verişorii Ciprian şi Cristina. (523)

 

* Cu mare durere în suflet ne despărţim de draga noastră mamă, bunică şi soacră

MARIA PAVA.

Vom păstra pentru totdeauna în gândurile şi în inimile noastre dragostea şi bunătatea cu care ne-a înconjurat. Înmormântarea are loc azi, 11 octombrie, ora 15.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Codruţa-fiică, Anita-nepoată şi Peter-ginere. (526)

 

* Cu tristeţe în suflet îmi iau rămas bun de la draga mea prietenă

IULIA MOROC. 

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Luci Popa. (527)

 

* După ani de boală a încetat să mai bată inima dragei nostre soţii, mame, soacre şi bunici

VICTORIA BRADEA.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Slujba stâlpului va avea loc duminică, 13 octombrie, ora 17.00, la Capela Orăşenească, iar înmormântarea va avea loc luni, 14 octombrie, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Întristaţi, soţul Petre, fiul Lucian cu soţia Elvira, nepoţii Sorin şi Marcel. (532)

 

* Exprimăm sincere condoleanţe familiei Bradea Petru, Lucian, Marioara, Sorin şi Marcel, acum când se despart de iubita lor soţie, mamă, soacră şi bunică

VICTORIA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Viorel şi Aurelia Iepure. (531)

 

* Suntem alături de familia vecinului nostru Bradea Petru în aceste momente grele când se desparte de soţia, mama şi bunica lor dragă,

VICTORIA BRADEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Paşca Demian. (529)

 

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune pentru familia Pogăceanu. Fostele colege de la I.P.J. Bihor, arh. V. Zărnescu şi arh. Madela Baciu cu familiile noastre. (533)

 

COMEMORĂRI

 

* Cu ochii în lacrimi şi inimile îndurerate anunţăm că se împlinesc 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a iubitului nostru soţ şi tată,

MARCEL CĂLUGĂR.

Pentru bunătatea sufletului său, pentru dragostea cu care ne-a înconjurat în viaţa sa pe acest pământ, rugăm pe bunul Dumnezeu să asculte ruga noastră, să-l primească în rândul aleşilor Săi, pentru ca el să ne vegheze din înaltul cerului cu aceaşi nemărginită iubire ca şi durerea noastră. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, la Biserica din localitatea Livada de Bihor. Mulţumim din suflet celor ce vor spune o rugăciune în amintirea lui. Veşnic îndureraţi, soţia Mirela şi dragii lui copii, Andrei şi Carla. (509) 

 

* S-au scurs şase luni de la trecerea în nefiinţă a scumpei noastre mame, soacre şi bunici,

MARIA ROŞU,

din Leş. Dumnezeu să o odihnească în pace! Fiul Ghiţă, nora Cristina şi nepoata Andreea. (517)

 

* Păstrându-i neştearsă amintirea retrăim cu durere ziua despărţirii de când în urmă cu 10 ani a plecat fulgerător dintre noi dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

IONEL BRÎNDUŞ.

Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată, alături de dragul lui nepot,

BOGDAN OCTAVIAN,

plecat pe neaşteptate dintre noi. Ne-au rămas doar amintirile fericite petrecute împreună. Parastasul va avea loc sâmbătă, ora 9.00, la Biserica Albastră. Ne plecăm în faţa mormântului şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să vă odihnească în pace. Cu mult dor şi durere în suflet, familia. (513)

 

* S-au scurs 6 luni de când iubita noastră mamă, bunică şi străbunică,

ELISABETA BERDEA

s-a ridicat la ceruri pentru a fi mai aproape de îngeri, lăsând în urmă lacrimi şi un dor sfâşietor. Dumnezeu să-i odihnească sufletul blând unde drepţii se odihnesc. Parastasul va avea loc la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, Ioşia, duminică, 13 octombrie 2019, ora 12.00. Familia îndurerată. (519)  

 

* Se împlinesc 6 luni de când draga noastră „BUNI”

ELISABETA BERDEA

a plecat la Domnul. Pentru modestia, hărnicia, dragul cu care ne-a aşteptat şi ne-a primit în casa sa, pentru sfaturile înţelepte, nu o vom uita niciodată. Fam. Broinaş şi Heredea. (534)

 

* Cu nostalgie şi pioasă reculegere, amintim că se împlinesc 6 luni de când ne-am luat un ultim rămas de la dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

IOAN VIDICAN,

a cărui duioasă amintire ne însoţeşte zilnic. Îi aducem un prinos de dragoste şi caldă recunoştinţă pentru atenţia şi dăruirea cu care ne-a înconjurat şi ne rugăm bunului Dumnezeu pentru odihna sa veşnică! Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 12 octombrie 2019, ora 9.00, la Biserica Albastră din zona Rogerius – Lacul Roşu. Soţia Magdalena, fiica Florica, ginerele Dorin, nepoţii Cătălin, Camelia şi Gabriela, cu familiile.