In memoriam 12 octombrie 2024
DECESE
* Cu durere în suflet, anunțăm trecerea la cele veșnice a preotului
AUGUSTIN LUCIAN.
Slujba de înmormântare va avea loc luni, 14 octombrie, ora 13.00 la Biserica cu Lună. Sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.00 vor avea loc slujbele de priveghi la Biserica cu Lună. Familia îndurerată. (5533)
* „Acuma m-am odihnit și am aflat ușurare multă, pentru că m-am mutat din stricăciune la viață.”
Vestea plecării din această viață a părintelui
AUGUSTIN LUCIAN,
fost vicar eparhial și paroh la Biserica cu Lună, ne-a făcut să ne întristăm, dar în același timp să-i înălțăm o sfântă rugăciune Tatălui Ceresc: „Precum pe pământ l-ai pus pe robul Tău slujitor în Biserică, așa arată-l și la altarul Tău cel ceresc, Doamne. De vreme ce între oameni l-ai împodobit cu vrednicie duhovnicească, primește-l neosândit și în mărirea îngerilor Tăi. Tu ai preamărit viața lui pe pământ și ieșirea vieții lui fă-o ca intrare între drepții Tăi cei sfinți și numără sufletul lui cu toți care din veac au bineplăcut Ție”.
În aceste momente de mare încercare pentru familie și pentru noi toți cei care l-am cunoscut, prețuit și iubit pe părintele
AUGUSTIN LUCIAN,
ne amintim cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Eu sunt învierea și viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (In 11, 25), rugându-L să așeze sufletul slujitorului Său,
AUGUSTIN LUCIAN,
în ceata drepților, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire, vrednică de amintire. Sincere condoleanțe doamnei preotese și întregii familii.
Preoții slujitori, membrii Consiliului Parohial și credincioșii Bisericii cu Lună. Slujba stâlpilor: sâmbătă și duminică, ora 18.00, la Biserica cu Lună. Slujba de prohodire: luni, 14 octombrie, ora 13.00, la Biserica cu Lună. (5531)
* Un ultim omagiu aducem celui care a fost
părinte vicar AUGUSTIN LUCIAN.
Dumnezeu să-i așeze sufletul în ceata drepților, iar pe cei rămași să-i mângâie. Fam. preot Balota Dragomir și Bejan. (5528)
* Un ultim omagiu aducem celui care a fost dirigintele nostru
profesor EMIL GHIȚAN.
Liceul Teoretic din Valea lui Mihai, promoția 1966-1967. (5527)
* Cu adâncă durere deplângem plecarea dintre noi a naşului nostru drag
GHEORGHE POPA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace în Împărăţia Lui cea veşnică! Sincere condoleanţe, alese gânduri de alinare şi compasiune naşei noastre. Dănuţ şi Gabriela Şerb. (5532)
* Cu adâncă durere în suflet ne luăm rămas bun de la
GHEORGHE BACRĂU,
dragul nostru cumnat și unchi. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Vei rămâne mereu în inimile nostre. Cumnata Lina și nepoata Alina cu familiile. (5529)
* Suntem alături de domnul prof. univ. dr. Ioan Dan Morar și familia acestuia la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a mamei dragi. Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanțe. Madela Abrudan şi colectivul Departamentului de Management-Marketing, Facultatea de Știinte Economice, Universitatea din Oradea. (5526)
* Ne exprimăm profunda noastră compasiune și suntem alături de elevul și colegul nostru Dragoș Gălășel, în aceste momente grele, la despărțirea de tatăl drag. Sincere condoleanțe familiei! Diriginta Papagiannis Liana și colegii clasei a VIII-a A, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. (5530)
* În aceste clipe de tristețe, suntem alături de voi, dragă Nina Musca, și familia, la decesul celui care v-a fost tată, socru și bunic. Dumnezeu să-l așeze de-a dreapta Sa, iar vouă să vă aline durerea. Luci și Vali Pavel.
* Colectivul didactic al Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna” este alături de colega lor, Florina Musca, în momentele despărțirii de tatăl ei. Iubirea părintească, devenită aripi de înger, să-ți fie ocrotire, sprijin și alinare.
COMEMORĂRI
* Pios omagiu de prețuire și neuitare aducem la împlinirea a patru ani de când a plecat la cele veșnice iubita mea soră
ANA SIMAI.
Dumnezeu să o odihnească în pace alături de aleșii Săi. Sora Maria Botău. (5534)