In memoriam 13 decembrie 2024
DECESE
* Cu durere în suflet şi profundă tristeţe, anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitului nostru soţ şi tată,
SAVA PETRU.
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Rulikowski, Capela Haşaş, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 14.00. Valerica, Mirela şi Monica.
* Suntem alături de familia îndurerată în aceste grele momente la despărţirea de
SAVA PETRU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Orţan, din Oradea şi Canada.
* Cu durere în suflet, am primit vestea trecerii la cele veșnice a distinsei doamne,
CODRUȚA VILA,
model de soție, mamă și prietenă. Ne alăturăm durerii soțului Ionel și a dragii ei fiice, Luana. Odihnă veșnică, iar celor rămași mângâiere și alinare. Familia Victoria și Pavel Mercea.
* Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că fiinţa atât de dragă dumneavoastră, doamna
CODRUȚA VILA
a plecat pentru totdeauna. Fie ca amintirile cele mai luminoase despre ea să devină, cel puțin, o mică consolare! O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de dumneavoastră. Sincere condoleanţe! Dora, Dorina, Nati, Ligia, Simina, Adriana și Mariana.
* Un gând de mângâiere și sincere condoleanțe domnului Ionel Vila și fiicei Luana, în aceste clipe de tristețe și durere pricinuite de trecerea la cele veșnice a soției și mamei dragi
CODRUȚA MARIA VILA.
Bunul Dumnezeu să o odihnească în Împărăția Sa. Nela Balaj.
* În aceste momente de tristețe, ne alăturăm durerii domnului Ionel Vila și fiicei Luana, la despărțirea de soția și mama dragă
CODRUȚA MARIA VILA.
Odihnă veșnică, iar celor rămași mângâiere și alinare. Adrian și Lia Marin.
* Cu adâncă întristare și nespusă durere, am aflat vestea trecerii în neființă, mult prea devreme a bunei noastre prietene
CODRUȚA VILA.
Ne luăm rămas bun de la un om înzestrat cu sensibilitate și frumusețe sufletească, prietenă dragă familiei noastre. Amintirile frumoase și chipul plin de optimism vor rămâne veșnic în inima noastră. Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace iar pe voi dragii noștri Ionel și Luana să vă binecuvânteze și să vă aline durerea. Adrian și Adina Madar împreună cu Rareș și Catinca. (5745)
* Suntem cu tot sufletul alături de prietenul și colegul nostru, jurist Ionel Vila, acum la trecerea mult prea devreme la cele veșnice a celei care i-a fost soție dragă și devotată familiei
prof. CODRUȚA VILA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Un grup de foști colegi și prieteni de la Comitetul Județean Bihor al Uniunii Tineretului Comunist. (5751)
* Te-ai dus, prietenă dragă,
CODRUȚA,
model de OM, dar și un profesionist deosebit, o să-ți săvârșești lucrarea vieții cu aceeași artă pentru frumos și bun, în lumina lui Dumnezeu. Drum lin spre Împărăția Cerurilor! Cu amintiri dragi, împletite cu lacrimi, suntem alături de voi, Luana și Ionel, la marea voastră încercare. Sincere condoleanțe! Fam. Ioan și Rodica Cormos.
* În aceste momente de mare durere, suntem alături de colegul nostru, Ionel Vila, acum la trecerea mult prea devreme la cele veșnice a celei care i-a fost soție dragă și devotată familiei,
CODRUȚA VILA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanțe! Cu respect, echipa Direcției de Asistență Socială Oradea.
* Sincere condoleanţe familiei îndurerate Dușescu, la decesul mamei. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cu respect, echipa Erbașu Transilvania.
* Suntem alături de colega noastră Monica Sava și familia ei la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe! Secretariatul Facultății de Medicină și Farmacie Oradea.
* Senatul Universității din Oradea este alături de colega noastră, secretar șef Monica Liana Sava, la marea durere pricinuită de trecerea în neființă al tatălui drag și transmite îndoliatei familii sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace. Președinte al Senatului universitar, conf. univ. dr. Vasile-Aurel Căuș.
* În aceste momente de mare durere, pricinuite de trecerea în neființă al tatălui ei drag, Consiliul de Administrație al Universității din Oradea exprimă întreaga sa compasiune pentru colega Monica Liana Sava - secretar șef al instituției. Transmitem familiei îndoliate sincere noastre condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace! În numele Consiliului de Administrație al Universității din Oradea, rector – prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
* Și a venit momentul să te conducem spre lumină, spre cele veșnice, a sosit clipa despărțirii de cel care a fost în primul rând un OM bun, cald, iubitor, un familist convins, un erudit, iubitul nostru soț, tată și bunic
CORNEL ȘUTEU.
Drum lin spre Ceruri, iubitul nostru! Dumnezeu să te primească în brațele Sale și să-ți mângâie sufletul. Te vom iubi mereu și nu te vom uita niciodată! Slujba de înmormântare se va săvârși azi, 13 decembrie 2024, ora 15.00, la Capela Hașaș. Dumnezeu să te odihnească în pace! Soția Florica, fiii Teodor-Cornel și Florin, nora Florentina și nepoții Sofia și Andrei. (5743)
* Un pios omagiu acum la două săptămâni de la trecerea fulgerătoare la cele veșnice a celui care a fost colegul și prietenul nostru
ec. DIONISIE COITA,
fost primar al comunei Diosig. A avut funcții de răspundere în plan local după 1989, fiind ales consilier local, fondator al Partidului Social Democrat în comună. Un grup de foști activiști ai UTC Bihor, cu unii a fost coleg de studii, și foști primari ai acelor vremuri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Chivari, Roșoga, Nistor, Ban, Vulturar, Șora, Bondar Traian, Iovan, Petruș, Panc, Bala și alții. (5750)
* Cu adâncă durere în suflet, anunț trecerea în neființă a celui care a fost bunul meu soț,
GRAȚIAN VANCEA.
Stâlpul va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2024, ora 17.00, iar slujba de înmormântare, duminică, 15 decembrie 2024, ora 13.00, ambele la Capela din satul Sacalasău Vechi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soția îndurerată.
* Cu durere în suflete anunțăm pierderea celui care a fost bunul nostru tată, socru și bunic,
GRAȚIAN VANCEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adriana, Mircea și Miruna.
* Cu profundă durere în suflete, suntem alături de voi, Viorica, Cristi, Adriana, Camelia, Mircea, Miruna și Roxana, acum când vă despărțiți de soțul, tatăl, socrul și bunicul vostru drag,
GRAȚIAN VANCEA.
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veșnică și să-l așeze în rândul drepților. Fam. Minerva și Dumitru Petruș.
COMEMORĂRI
* Azi, 13 decembrie 2024, la 10 ani de când mama noastră scumpă și iubită, medicul de excepție, sufletul iubitor de artă și de frumos
Dr. VIOLETA DOINA POP
a pășit spre lumea celor drepți, la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” – „Biserica cu Lună” din Oradea, la ora 17.00, va avea loc Parastasul de pomenire.
Mulțumiri și recunoștință celor care vor îndrepta un gând și o rugăciune pentru sufletul ei ales. Fiii Bogdan, cu soția Diana, și Marius, cu soția Nora.
* A trecut un an de când iubitul și dragul meu soț
general maior MIHAI LUNGU,
a plecat la cele veșnice. Dincolo de lacrimi și dor rămâne iubirea și respectul pentru tot ce-ai lăsat urmașilor tăi, dar cel mai mult faptul că nu mai putem fi împreună în această viață. Te vor plânge alături de mine neprețuiții tăi nepoți: Ilinca, Dania, Vlad, Alexandra și Cezara. Recunoștință veșnică! OMAGIU DE PREȚUIRE! Parastasul va avea loc la Biserica Militară, în data de 14 decembrie 2024, sâmbătă, ora 10.00. Familia. (5744)