In memoriam
DECESE
* "Cea mai mare dovadă, că însăşi natura cunoaşte în chip tăcut nemurirea, e că fiacare se înteresează şi încă foarte mult ce va fi după moarte..." (Cicero)
AURELIA APAN,
FLORICA ILE,
GENOVEVA GRECU,
GHEORGHE TRIPA,
MALVIN MOLNAR,
SANDOR-IMRE TOTH,
ANA SOANEA,
FRANCISC ŞIPOŞ.
Au plecat dar vor rămâne. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP "La Capătul Drumului" S.R.L.
* Familia Racoviţan anunţă, cu lacrimi şi durere, încetarea fulgerătoare din viaţă a celei care ne-a fost soţie, mamă şi bunică,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN,
în vârstă de 71 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 22 aprilie 2010, ora 13.00, de la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Fie-i ţărâna uşoară. Soţul şi familia îndoliată. (5556)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet cald s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, lăsându-ne cu ochii înlăcrimaţi şi inimile zdrobite de durere. Ne luăm rămas bun de la cea care ne-a fost cea mai dragă şi scumpă mamă, soacră şi bunică din lume,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN.
Te-am iubit şi te vom iubi mereu. Să-i fie ţărâna uşoară. Fiul Adrian, nora Nicoleta şi nepoata Carina. (5559)
* Profund îndureraţi şi înlăcrimaţi, fiul Nicuşor, nora Sabrina şi nepoţii Manouchka, Bogdan şi Mandy o plângem pe mama, soacra şi bunica noastră,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN,
trecută fulgerător în nefiinţă. Cât a trăit ne-a iubit, cât vom trăi o vom plânge. Va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. (5555)
* Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflete, ne despărţim de cuscra noastră
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cuscrii Sonea Mircea şi Olga. (5558)
* Suntem alături de cumnatul şi sora noastră, la durerea pricinuită de moartea fulgerătoare a mamei,
FELICIA (ŢUCA) RACOVIŢAN.
Sincere condoleanţe. Ilona şi Romi. (5557)
* Cu inimile pline de durere, anunţăm încetarea fulgerătoare din viaţă a celui care a fost dragul nostru soţ şi tată,
TRAIAN MATEI,
în vârstă de 50 d ani. Înmormântarea va avea loc joi, 22 aprilie 2010, ora 15.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal.
Cât ai trăit te-am iubit,
Cât vom trăi te vom plânge.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ica, copiii Ioana-Bianca, Horia şi soacra Irina, fratele Dinu cu familia. (5547)
* Suntem alături de familia Matei, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a iubitului soţ şi tată,
TRAIAN MATEI.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Familia Cociş Dănuţ. (5587)
* Ne alăturăm cu compasiune familiei Matei, la durerea cauzată de pierderea soţului şi tatălui drag,
TRAIAN MATEI.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Familia Bolojan Florian. (5588)
* Suntem alături de familia Matei, acum când se despart mult prea devreme de iubitul lor soţ şi tată,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea familiei Tirla. (5589)
* Un ultim omagiu bunului nostru prieten,
TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Familia Mircea Zaharie. (5533)
* Suntem alături de familia îndurerată, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veşnicie a colegului nostru,
agent şef principal TRAIAN MATEI.
Dumnezeu să îi hărăzească odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
* Un ultim omagiu celui care a fost naşul nostru,
TRAIAN MATEI,
om de înaltă ţinută morală şi profesională. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Finii Filip Viorel, Mariana şi David. (5561)
* Suntem alături de Ica, Bianca, Horea şi doamna Irina, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a soţului, tatălui şi ginerelui,
TRAIAN MATEI,
un om deosebit, un suflet bun şi un om de mare caracter. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Lupu Mircea. (5590)
* Cu adâncă tristeţe în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a celui ce a fost tată şi bunic iubitor,
MIHAI BALA.
Înmormântarea are loc azi, 21 aprilie 2010, ora 13.00, în loc. Olcea, de la nr. 94. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Florica, nepoatele Florica-Maria cu soţul Cristian şi Ancuţa. (5543)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar eu îmi iau rămas bun de la cel care a fost bunicul meu,
MIHAI BALA.
E atât de greu, e atât de trist, când bunicul meu mai apare doar în vis. Dormi în pace. Ancuţa. (5544)
* În moment de grea cumpănă, sunt alături de scumpa mea prietenă Ancuţa Ilieş, când se desparte de bunicul drag. Sincere condoleanţe. Beniamin Merca. (5545)
* Un suflet blând şi nobil, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer. L-a iubit pe Dumnezeu şi a trăit pentru a ajunge la El. Durerea este nemărginită, despărţirea este sfâşietoare. Te-am iubit şi te-am preţuit, dragul nostru tată, socru şi bunic,
PAVEL PUPĂZĂ,
de 83 de ani, din Copăcel. Înmormântarea are loc azi, 21 aprilie, ora 13.00, în loc. Copăcel. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Fiul Nelu, nora Lenuţa şi nepotul Adi. (5526)
* Lacrimi, durere, dor nestins e tot ce ne-a mai rămas de când ne-ai părăsit, dragul nostru bunic şi străbunic,
PAVEL PUPĂZĂ.
Nu te vom uita niciodată. Nepotul Călin cu soţia Carmen şi strănepoata Carina. (5527)
* O inimă mare a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, acolo unde nu este nici suferinţă, nici uitare,
PAVEL PUPĂZĂ,
în vârstă de 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Florian şi nora Viorica. (5528)
* Dumnezeu să odihnească în pace sufletul blând al bunicului meu,
PAVEL PUPĂZĂ.
Vei rămâne veşnic în inima mea. Nepoata Corina. (5529)
* Cu lacrimi în ochi şi multă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la bunicul şi străbunicul nostru,
PAVEL PUPĂZĂ.
Dumnezeu să-i dea odihnă, linişte şi pace. Nepoata Ana cu soţul Traian şi strănepotul Sebi. (5530)
* Suntem alături de familia colegei noastre, Lenuţa Pupăză, acum când îl conduc pe ultimul drum pe iubitul lor socru, tată şi bunic,
PAVEL PUPĂZĂ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea colectivului Restaurantului Transilvania. (5536)
* Suntem alături de voi, Titi, Ani, Diana şi Dragoş, în aceste clipe grele când vă despărţiţi de
RELI,
care v-a fost o bună soră, cumnată şi mătuşă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Victoriţa, Ancuţa şi Claudiu. (5532)
* Suntem alături de voi, Titi, Ani, Diana şi Dragoş, în aceste clipe grele când vă despărţiţi de
RELI,
care v-a fost o bună soră, cumnată şi mătuşă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Victor, Angela şi Radu. (5531)
* Cu adâncă durere în suflet, anunţ încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a celei care a fost
FLOARE CHIŞ.
Transmit sincere condoleanţe soţului Leontin şi copiilor cu familiile. Înmormântarea va avea loc joi, 22 aprilie 2010, ora 13.00, în loc Ghenetea. Verişorul Cernău Cornel, din Oradea. (5542)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens. Recunoştinţă scumpei noastre mame şi soţii,
FLORICA ILE,
de 49 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 22 aprilie 2010, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Fiica Roxana şi soţul Vasile Ile.
* Cuvintele nu pot să exprime durerea pe care am simţit-o atunci când am aflat că a încetat să mai bată o inimă care ne-a fost atât de dragă, a fostei noastre colege de muncă,
FLORICA.
Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Salariaţii Hotelului Muncel, Băile Felix. (5535)
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru Roxana şi Vasile, în aceste momente grele când se despart de draga lor mamă şi soţie,
FLORICA ILE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i ocrotească. Fam. Marc Dumitru şi Lucica. (5541)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de Roxana şi Vasile, acum când se despart pentru totdeauna de draga lor mamă şi soţie,
FLORICA ILE.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndurerate să-i de tărie şi mângâiere. Fam. Ilea Gheorghe şi Lenuţa. (5540)
* Un gând de mângâiere, alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru Iţu şi Adrian, când se despart de soţul şi tatăl lor drag,
DAN FEDOREAC.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Teodora, Raul şi Daniel. (5546)
* Cu inima îndurerată, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpului nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE TRIPA.
Înmormântarea va avea loc joi, 22 aprilie 2010, în loc Inand. Cu toată dragostea, fiul Gheorghe, nora Florica, nepoatele Ramona şi Raluca.
* Cu sufletele îndurerate, ne luăm rămas bun de la cel care a fost
GHEORGHE TRIPA,
din Inand. Dumnezeu să-l ierte. Fratele Alexandru cu familia. (5578)
* Suntem alături de şeful nostru Gheorghe Tripa şi familia acestuia, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care le-a fost tată, socru şi bunic,
GHEORGHE TRIPA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la Secţia Reparaţii, din cadrul S.C. Trameco S.A. (5577)
* Cu sufletele pline de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost o bună mamă, soacră şi bunică,
AURELIA APAN.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i aşeze sufletul unde drepţii se odihnesc. Înmormântarea va avea loc joi, 22 aprilie, ora 11.00, de la Capela Haşaş. Fiul Nelu cu soţia Dorina şi nepoata Alexandra. (5575)
* Cu inimile zdrobite de durere, anunţăm trecerea la cele veşnice, după o grea suferinţă, a scumpei noastre mame, soacre şi bunici,
AURELIA APAN,
care va rămâne ca o icoană vie în sufletele noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiica Georgeta, ginerele Barna şi nepotul Sebastian. (5574)
* Suntem alături de colegii noştri Dorina Apan şi soţul Ioan Apan, la marea durere pricinuită de pierderea celei care a fost mamă bună, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Secţiei Termoficare CET. (5576)
* Suntem alături de colegii noştri Nelu şi Dorina Apan, în aceste momente grele când o conduc pe ultimul drum pe draga lor mamă şi mamă-soacră,
AURELIA APAN.
Condoleanţe familiei îndurerate. Colegii din Serviciul Reparaţii S.C. Electrocentrale Oradea. (5579)
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru finii noştri Mariana şi Beni, precum şi tatălui lor, Gavril Popa, acum când se despart de buna lor bunică şi mamă,
MARIA POPA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Naşii, familia Budai Samson, Felicia şi Amalia. (5584)
COMEMORĂRI
* Timpul nu va şterge niciodată lacrimile, durerea şi tristeţea de pe chipul mamei şi soţiei, care şi-a pierdut pe cei dragi,
DELIA
şi
ROMICĂ BĂLĂNESCU.
Suntem alături de tine, Mărioara, şi-L rog pe bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace. Elena. (5486)
* Un pios omagiu la împlinirea a 14 ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost
col. r. POMPEI ŢICUDEAN.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Soţia Viorica. (5495)
* Se împlinesc 6 luni de când scumpa şi iubita noastră soţie, mamă, soacră şi bunică
FLORICA ŞTEFAN,
de 63 de ani, a plecat dintre noi în urma unei grele suferinţe, la cele veşnice, lăsându-ne cu sufletele întristate şi pustiite pentru totdeauna. Niciodată nu vom fi împăcaţi cu gândul că ea,
FLORICUŢA,
nu mai este lângă noi, dar va fi mereu în sufletele şi inimile noastre cât vom trăi.
"Ce n-aş da, FLORICĂ dragă,
Să fii iarăşi lângă noi,
Să ne umple bucuria
Şi să nu pleci înapoi!"
Dumnezeu să o odihnească în pace. Pe veci nemângâiaţi, soţul Sabin, fiul Gabriel, nora Ioana şi nepoţica Maia. (5520)