DECESE

 

* "Spre a se mântui cineva, este necesar ca între viaţa lui păcătoasă şi moartea lui să fie câtva timp de pocăinţă",

IULIANA BODEA,

IOAN SZUCS,

IREN SZABO,

EMERIC BODIZS.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să le fie memoria binecuvântată. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

 

* Anca-soţie şi Rafael-fiu vă aduc şi pe această cale trista veste că dragul şi nepreţuitul nostru

HOREA CHECIU

nu mai este în lumea noastră. Înmărmuriţi de săvârşirea neaşteptată şi prea devreme a lui

HORICĂ,

la vârsta de 45 de ani, plecarea din lumea aceasta a lui a deschis în sufletele noastre o adâncă suferinţă. Lacrimile şi rugăciunile noastre îl vor însoţi către lumea umbrelor şi amintirilor pe prea bunul şi neuitatul nostru drag soţ şi tată iubitor. Îl vom conduce pe ultimul drum la locul de veci joi, 4 martie, ora 13.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. (3005)

 

* Vestea trecerii în nefiinţă a cumnatului nostru drag,

HOREA CHECIU,

ne-a cutremurat, iar durerea care a pus stăpânire pe noi ne-a întărit inimile, pentru a fi alături de sora şi cumnata noastră dragă, Anca, şi de nepotul nostru iubit, Rafael, cărora le vom fi sprijin şi alinare sufletească de acum înainte. Prin trecerea la cele veşnice a minunatului nostru cumnat,

HORICĂ,

amintirea lui va fi prezentă mereu în sufletele noastre. Mirela şi Matei. (3006)

 

* Cu durere în suflet, prea iubitule meu fiu,

HORICĂ,

te conduc în lumea celor care ne-au părăsit pe veci, să fii alături de

CRĂCIUN

şi

TEODOR.

Sunteţi de neuitat. Soacra Felicia. (3007)

 

* Amintiri dragi, lacrimi pe obraji, multă durere în suflete şi un dor nestins este tot ce a mai rămas acum, când un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a înălţat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti prezent în gândurile şi sufletele noastre, dragul nostru fiu,

HOREA CHECIU.

Dumnezeu să-ţi dăruiască linişte şi odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc joi, 4 martie, ora 13.00, din Capela Haşaş. În veci nemângâiaţi, mama Maria şi tata Ioan. (3011)

 

* O inimă rănită, însângerată, nu se vede, n-o poţi pune în palmă să-şi spună lumii durerea. Sfârtecată, însângerată, ea palpită tăcut în adâncul fiinţei celor îndureraţi. Doar lacrimile... doar lacrimile izvorăsc la lumină, să spună durerea adâncă, regretul, dorul pentru cel plecat, pierdut pentru totdeauna. Lacrimi nesfârşite pentru bunul meu frate,

HOREA CHECIU,

sfârşit întru Domnul. Dormi în pace în Împărăţia Sa, dragul nostru. Luca, Melinda şi Septimiu Checiu. (3012)

 

* În aceste momente grele, pline de tristeţe, suntem alături de Anca şi Rafael, acum când se despart de cel care le-a fost soţ şi tată,

HORIA CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mădălina, Cornelia şi Dorel Piţ. (2989)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urmă doar lacrimi şi durere. Profund îndureraţi, ne despărţim de dragul nostru coleg,

HORICĂ CHECIU.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegii de la Biroul Financiar. (3014)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru Anca şi Rafael, la marea durere pricinuită de pierderea soţului şi tatălui lor,

HORICĂ CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Tuduce Adrian şi Raveica. (3015)

 

* Regretăm profund trecerea la cele veşnice a fostului coleg,

HORICĂ CHECIU,

şi împărtăşim durerea familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Popa Ioan. (3016)

 

* Când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. Cuvintele nu pot exprima durerea ce s-a aşternut în sufletele noastre când se stingea puţin câte puţin, părăsindu-ne pentru totdeauna, cel care ne-a fost nepot şi verişor,

HOREA CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Unchiul Puiu, tuşa Dia, Cosmin şi Anca cu familia. (3022)

 

* Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în sufletele noastre un gol imens. Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la prietenul şi colegul nostru,

HORICĂ CHECIU.

Ne alăturăm suferinţei voastre, Anca şi Rafael, şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să aibă grijă de voi. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Chirilă Călin, Ioana şi Şerban. (3045)

 

* Cu nespusă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la tine,

HOREA CHECIU,

fără să mai putem face nimic. Suntem alături de voi, Anca, Rafael şi Septimiu, în aceste clipe de grea încercare şi durere şi vă transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Benţe Ioan. (3046)

 

* Suntem alături de Anca şi Rafael, în aceste clipe grele când vă despărţiţi de cel care a fost soţ şi tată,

HORICĂ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Elena şi Adrian Popa. (3037)

 

* Un gând de mângâiere pentru nepoata Anca şi Rafael, când se despart de bunul soţ şi tată. Unchiul Victor şi mătuşa Stela. (3038)

 

* La ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, acum când vă despărţiţi mult prea devreme de iubitul vostru soţ, tată, fiu şi frate,

m. m. cls. I. HOREA CHECIU,

ne alăturăm durerii voastre. În veci să fie pomenirea lui. Col. (r) Gabor Iosif cu familia. (3033)

 

* Un suflet minunat, plin de dragoste, s-a ridicat la cer, mai aproape de Dumnezeu, lăsând tristeţe şi lacrimi tuturor celor din jurul său,

HORIA CHECIU.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul în loc curat şi liniştit, iar nepoatei noastre Maria Checiu cu familia greu încercată, sincere condoleanţe şi mângâiere. Haiaş Hermina cu familia. (3026)

 

* Suntem alături de soţia Anca şi fiul Rafael, împărtăşindu-le durerea profundă, la trecerea în nefiinţă a

m. m. HORICĂ CHECIU,

apropiat camarad, militar devotat patriei, om de onoare ireproşabilă, de o bunătate sufletească ieşită din comun. Vom păstra amintirea lui luminoasă în sufletele noastre, rugându-ne bunului Dumnezeu să-l aibă în pază veşnică. Ovidiu, Livia, Dan şi Vlad Ţinca. (3069)

 

* Suntem alături de colegul şi prietenul meu Rafael şi de mama lui Anca Checiu, în marea durere prin care trec, la despărţirea pe această lume de tatăl şi soţul iubit. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Cerurilor Sale, iar pe voi să vă întărească din puterea Lui şi să vă aline sufletele. Tavi Firez şi mama. (3080)

 

* Doamne, priveşte în adâncul sufletelor noastre să vezi ce durere a lăsat verişorul nostru,

HORIA CHECIU.

Vei rămâne mereu viu în amintirea noastră. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci. Familiile Zelenak, Bondar, Negrea, Brazdiş, One. (3081)

 

* Cu ochii înnecaţi în lacrimi, ne despărţim de nepotul nostru

HORIA CHECIU.

Unchiul Moisie, mătuşa Domnica, mătuşa Hermina. (3082)

 

* Împărtăşim durerea ta, Rafael, şi a mamei tale, acum când cel care v-a fost TATĂ şi soţ,

m. m. cls. I. HOREA CHECIU,

lasă în urmă un gol imens. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Zach Tudor şi Florina. (3083)

 

* Tu ai fost totul pentru noi:

Îndrumător, ocrotitor,

Un soţ iubit, un luptător

Pentru copilul tău, un idol.

Tu pleci ne laşi nefericiţi,

Cu poza pe obraji lipiţi

Vom plânge o viaţă lângă ea

În veci, noi nu te vom uita.

Cu ochii plini de lacrimi şi durere în suflete, ne despărţim de cel care a fost cel mai iubit soţ şi tată,

IOAN SZUCS,

de 40 de ani. Înmormântarea are loc azi, 3 martie 2010, ora 13.00, la Biserica Ortodoxă din loc. Livada. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţia Daniela şi fiul Ionuţ. (3017)

 

* Suntem alături de cumnata Daniela şi fiul său Ionuţ, în aceste momente grele pricinuite de moartea fulgerătoare a celui care a fost soţ şi tată,

IOAN SZUCS.

Pentru bunătatea lui şi dragostea cu care ne-a înconjurat, îi vom păstra eternă amintirea. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnaţii, fam. Pantiş Adrian şi Elena şi nepoţii Andrei şi Alex. (3018)

 

* O rugăciune, o floare, o lumânare şi multe lacrimi este tot ce-i mai putem oferi acum când a încetat să mai bată o inimă care ne-a fost atât de dragă şi plină de bunătate a ginerelui nostru,

IOAN SZUCS,

de 40 de ani. Te vom păstra în suflet şi te vom pomeni mereu. Dumnezeu să-ţi dea odihnă binemeritată. Socrii Răcean Vasile şi Livia. (3019)

 

* Suntem alături de Daniela şi Ionuţ, la marea durere pricinuită de pierderea iubitului lor soţ şi tată,

IOAN SZUCS.

Dorim ca bunul Dumnezeu să vă mângâie sufletele, iar lui să-i dea odihnă veşnică. Fam. Drimba Aurel şi Elena, Gherman Alin şi Adina. (3020)

 

* Cu inimile pline de durere, ne despărţim de iubitul nostru cumnat,

IOAN SZUCS,

şi dorim ca bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnaţii Răcean Ramona, Valentin, Alin şi Cristina. (3021)

 

* Suntem alături de nepoata Dana şi fiul ei Ionuţ, în aceste momente grele pricinuite de moartea fulgerătoare a soţului şi tatălui drag,

IOAN SZUCS.

Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa. Răcean Viorel, Florica şi Sergiu, din Oradea. (2993)

 

* Suntem alături de Daniela şi Ionuţ, la marea durere pricinuită de decesul iubitului lor soţ şi tată,

IOAN SZUCS.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Vecinii, familia Mal. (3057)

 

* Sincere condoleanţe şi un gând de mângâiere transmitem colegei noastre, doamna Livia Răcean, şi familiei sale, în aceste momente grele, când se despart de ginerele, soţul şi cumnatul drag,

IOAN SZUCS.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul didactic şi nedidactic al Şcolii cu clasele I-VIII Livada de Bihor. (3058)

 

* Întreaga noastră compasiune transmitem familiilor Szucs Dana şi Răcean Livia, la ceas de grea încercare, când moartea nemiloasă l-a luat din mijlocul lor pe cel care a fost un tată, soţ şi ginere minunat. Sincere condoleanţe familiei. Elevii Şcolii cu clasele I-VIII Livada de Bihor. (3059)

 

* Suntem alături cu tot sufletul şi cu rugăciuni de buna noastră colegă Dana Szucs şi fiul ei, în aceste triste zile în care îşi conduc pe ultimul drum soţul şi tatăl. Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun unde drepţii se odihnesc, iar ţie, draga noastră colegă, şi fiului tău Maica Domnului să vă fie sprijin şi ocrotire. Colectivul Secţiei Oftalmologie-Staţionar II. (3031)

 

* Nu vă putem mângâia, draga noastră Dana, pe tine şi pe fiul tău, în greaua încercare prin care trebuie să treceţi, dar rugăm pe Tatăl Ceresc să-l odihnească pe bunul tău soţ, plecat de lângă voi, şi pe Maica Domnului să vă fie sprijin şi să vă ocrotească. Fam. Coroi Gheorghe. (3032)

 

* Suntem alături de doamna educatoare Ileana Duma şi familia dânsei, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Familia Radu Ţarcă. (3040)

 

* Suntem alături de colega noastră Duma Ileana, în ceasul despărţirii de tatăl său. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii. Colegele de la Grădiniţele 16 şi 49. (2994)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere doamnei educatoare Ileana Duma, la acest ceas de cumpănă, când îl conduce pe ultimul drum pe tatăl său drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Părinţii şi copiii din grupa mare a Grădiniţei nr. 16. (3079)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru nepoata noastră Mocuţa Maria şi familia, acum când se despart pentru totdeauna de iubita lor mamă şi bunică, care a fost

IULIANA BODEA,

din Văşad-Bihor. Unchiul Bodea Nicolae şi soţia Florica, din Oradea.

 

* Suntem alături de verişoara noastră Mocuţa Maria şi familia, la despărţirea de iubita ei mamă,

IULIANA BODEA,

din Văşad. Verişoara Manea Florentina cu soţul Dan şi fiul Bogdan.

 

* Suntem alături de colega noastră Mocuţa Maria, în aceste clipe grele pricinuite de decesul celei mai dragi fiinţe, mama,

IULIANA BODEA,

din Oradea. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Conducerea şi colegii de la CSEI nr. 1, Oradea. (3000)

 

* Aducem un ultim omagiu celui care a fost director al Băncii Ţiriac Oradea, domnul

CONSTANTIN DUMITRAŞ

şi transmitem sincere condoleanţe familiei greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească. Colegii de la fosta Bancă Ţiriac Oradea. (3010)

 

* Sunt alături de prietenul meu Costel, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea tatălui drag,

CONSTANTIN DUMITRAŞ.

Darius Curta. (2996)

 

* Un gând de alinare, compasiune şi sincere condoleanţe doamnei Mariana Dumitraş şi fiului Costel, acum când îşi iau rămas bun de la cel care le-a fost soţ şi tată,

CONSTANTIN DUMITRAŞ.

Colectivul Astop Broker de Asigurare. (3071)

 

* Suntem alături de Ancuţa şi Titel, în aceste momente grele când se despart de tatăl lor drag,

conf. univ. dr. CONSTANTIN MĂLINAŞ.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică alături de soţia lui,

ELENA.

Fam. Farcaş Gavril şi Eugenia cu Felician şi Silviu.

 

* Sincere condoleanţe familiei îndoliate la pierderea dragului lor

CONSTANTIN MĂLINAŞ.

Din partea fostelor colege de la Cenaclul Iosif Vulcan: Zaha-Lazăr Georgeta şi Aurora Pordea. (3064)

 

* Regretăm profund trecerea în nefiinţă a secretarei noastre dragi,

VOICHIŢA BRIE.

Transmitem sincere condoleanţe soţului Mihai şi fiicelor Mădălina şi Codruţa. Dumnezeu să te odihnească în pace. Colectivul de cadre didactice şi personalul nedidactic de la Şcoala cu clasele I-VIII Holod. (3056)

 

* Ne naştem, trăim şi plecăm, apoi ca o lumânare ne stingem sub privirile neputincioase ale celor dragi. Trecerea timpului nu va putea alunga din sufletele noastre tristeţea şi durerea care ne-au cuprins azi, când ne-a părăsit pentru totdeauna scumpa noastră fină,

VOICHIŢA BRIE,

la numai 44 de ani. Suntem alături de dragii noştri fini, Mihai, Mădălina şi Codruţa, în aceste grele clipe de suferinţă. Naşa Valeria, Lucian şi Lucica. (3073)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru colegul nostru Voiţ Tiberiu, în aceste momente grele, când se desparte de bunicul său,

FLORIAN VOIŢ.

Sincere condoleanţe. Colectivul S.C. Nicolae Blaj Consult S.R.L. (3062)

 

* Suntem alături de colega noastră Popa Georgeta şi familia sa, în aceste clipe grele, când se despart de mama, soacra şi bunica lor dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Grădiniţei nr. 28 Oradea. (3063)

 

* Cu respect anunţ foştii colegi absolvenţi ai Şcolii Medii Tehnice Oradea, promoţia 1954, decesul colegului nostru,

DUMITRU BRĂDĂU.

Înmormântarea a avut loc la Braşov, în 27 februarie 2010. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe soţiei şi celor trei copii ai săi. Fostul coleg Ionică Vaida şi soţia Ana. (3066)

 

* Suntem alături de Simona şi Alexandra, acum când îl conduc pe ultimul drum pe cel care le-a fost un tată bun şi un bunic iubitor,

DUMITRU TOLNACI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Popa Teodor.

 

* Împărtăşim durerea voastră, Lenuţa, Lucian şi Adrian, la despărţirea de mama, soacra şi bunica,

FLORIANA CRĂŞMAR.

Sincere condoleanţe. Naşii Valentin, Iuliana cu familia. (3075)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre

MARIA DĂRĂBAN,

(a Chiodi). Înmormântarea va avea loc joi, 4 martie 2010, în localitatea Dicăneşti. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Petru, nepoţii Vasile, Viorel, Florica şi Aneta. (3072)

 

COMEMORĂRI

 

* 16 ani, atâţia au trecut de când tu, copilul nostru drag,

BRUNO DERER,

la doar 16 ani, te-ai dus spre eternitate, lăsând în urmă amintiri de neuitat din anii copilăriei, alături de surioara ta iubită Tisa, de părinţi, prieteni, colegi, amintiri prin care tu,

BRUNI

al nostru scump, eşti permanent prezent printre noi. Astăzi, când te comemorăm, rostim o rugăciune, ţi-aprindem lumânări şi-ţi aşternem covor de flori la tristul tău mormânt. Dormi în pace, drag copil, la dreapta Tatălui Ceresc. Mama Liliana, tata Ferenc şi iubita ta surioară Beatrice. (3008)

 

* Astăzi, 3 martie, se împlinesc 10 ani de când ne-a părăsit dragul şi iubitul meu fiu, la numai 31 de ani,

CORNEL GHENGHIU,

şi 10 luni de când m-a părăsit şi tatăl tău, la 73 de ani,

NICOLAE GHENGHIU.

E mult de 10 ani de când tu ai plecat

Şi nu te-ai mai întors

Şi-atâta jale ai lăsat

În urma ta când ai plecat

Nu spui nimic când la mormânt

Ţi-aducem flori şi lumânări

Şi printre lacrimi şi suspine

Cu atâta dor noi te strigăm,

CORNEL, CORNEL.

Ai fost un vis misterios

Şi blând din cale-afară

Şi prea a fost de tot frumos

De-a trebuit să piară.

Amintirea voastră va rămâne mereu vie în sufletele noastre. Nu vă vom uita niciodată. Mama Lenuţa şi fratele Ionel, Simona şi Marioara. (3013)

 

* Deşi nu mai este printre noi de 6 ani cel care a fost frate, cumnat şi unchi,

IOAN TODA,

îl păstrăm în sufletele noastre, cu dragoste şi recunoştinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rodica, Anca, Aurel Toda. (3070)

 

* Trecerea implacabilă a timpului nu a şters deloc durerea din sufletul meu de când adorata mea mamă,

MARIA LAZĂR,

ne-a părăsit în urmă cu 4 ani. Fiica Georgeta. (3065)

 

* În urmă cu 7 ani, trecea atât de timpuriu în eternitate cel care a fost

GHEORGHE LUCUŢA,

lăsând în urma sa profundă tristeţe şi atâtea cuvinte nerostite. Aşternem lacrimi şi flori lângă amintirea sa, pe care o vom păstra veşnic nestinsă în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia, mereu îndurerată. (2982)

 

* Amintiri dragi împletite cu lacrimi, mult dor şi dragoste este ceea ce simţim şi acum, la împlinirea, astăzi, 3 martie, a şase ani de la trecerea la cele veşnice a dragii noastre soţii, scumpă mamă, fiică, soră şi mătuşă,

ing. GEORGETA KLEPP,

născută Bonaţiu. Cu aceeaşi durere, dor şi dragoste, comemorăm şapte ani şi cinci luni de la plecarea pe drumul fără întoarcere a iubitului nostru soţ, tată, socru şi bunic,

col. (r) GHEORGHE BONAŢIU,

veteran de război. Golul lăsat în sufletele noastre nimeni, niciodată, nu-l va umple. Dumnezeu să le vegheze somnul, oferindu-le viaţă veşnică în Împărăţia Sa. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Să le fie somnul lin şi amintirea binecuvântată, alături de lacrimile şi rugăciunile noastre. Familia, veşnic îndurerată. (2842)

 

* Pios omagiu la împlinirea a 21 ani, respectiv 14 ani de la plecarea în veşnicie a iubiţilor mei, soră şi cumnat,

MARTA RAŢIU

şi

PETRU RAŢIU,

din Roit.

În al vieţii amurg

Toate încet se scurg

Lăsând în urma lor

Doar amintiri ce dor.

Dumnezeu să-i odihnească în pace. Paina Iuliana şi familia. (3048)