In memoriam
DECESE
* "A fost şi este o-nviere
În care am înviat şi eu.
Căci cei ce cred primesc putere
Şi prin dumnezeiasca vrere
Se nasc de sus, din Dumnezeu".
FLORIAN UNGUR,
SUZANA CHIBULCUTEAN,
VALERIA SANDOR.
Ne alăturăm familiilor îndoliate şi-L rugăm pe Părintele Ceresc să-i odihnească cu sfinţii întru Împărăţia Sa. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.
* Preoteasa prof. MARIA VIOARA SABĂU
a plâns când a plecat din Izvinul Banatului la Pişcolt, unde a fost repartizată ca profesor; a plâns când a plecat din Pişcolt la Oradea, după şcoala şi copiii cărora s-a dăruit ca un adevărat "apostol"; a plâns când a părăsit rafturile cu cărţi ale Bibliotecii Episcopiei Ortodoxe Oradea; a plâns de bucuria fiicelor şi a nepoţilor, apoi au început să o doară picioarele, probabil, alergase prea mult, o dureau tot mai tare, mergea tot mai greu. Miercuri a visat că aleargă pe câmpii. Nu ştiu dacă erau Elizee, dar ştiu că s-a oprit între stele şi ne-a lăsat pe toţi plângând. Trupul ei îl vom înmormânta sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 13.00, de la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal, iar sufletul ei frumos îl încredinţăm Tatălui Ceresc. Soţul părintele Vasile, fiicele Lavinia şi Minodora, ginerii Călin şi pr. Mihai, nepoţii Olivia, Amalia, Smaranda şi Maximilian. (582)
* Scumpa noastră mamă,
preoteasa prof. MARIA-VIOARA SABĂU,
acum când lacrimile ne sfâşie inimile, durerea pricinuită de plecarea ta mult prea timpurie dintre noi este incomensurabilă. Ai plâns, ai râs, ai visat şi-ai trăit doar pentru noi! În urma ta laşi două inimi ce nu vor mai bate niciodată la fel. Am vrea măcar o dată să ne îmbrăţişezi cu căldura ta unică, am vrea măcar o dată să ne întâmpini în prag şi să ne spui ce dor ţi-a fost de noi! Fără tine viaţa a căpătat o altă nuanţă, o nuanţă cenuşie ce nimeni şi nimic n-o va mai putea colora vreodată. TE VOM IUBI MEREU. Veşnic nemângâiate, fetele tale, Dora şi Lavinia, cu soţii lor, pr. Vlaşin Mihai şi dr. Călin Hozan. (584)
* Buni dragă,
preoteasa prof. MARIA-VIOARA SABĂU,
noi am fost odorurile tale, noi am fost mângâierile tale, pentru noi ai renăscut din propria-ţi cenuşă. La vederea noastră, chipul ţi se lumina, uitai şi de durere, şi de supărări, noi eram puii tăi. De ce-ai plecat când aveam mai mare nevoie de tine? Cine ne va mai citi poveşti sau cine ne va mai ajuta la orele de gramatică? Ai lăsat un gol imens în urma ta... Nu te vom uita niciodată! Maximilian, Smaranda, Amalia şi Olivia. (585)
* În aceste momente de grea suferinţă şi pline de tristeţe, suntem alături de prietenul nostru părintele paroh Vasile Sabău şi de întreaga familie acum când se despart mult prea devreme de cea care a fost
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Greu încercatului şi onoratului părinte Vasile Sabău să-i dea putere şi mângâierea Sa. Familia Grigore şi Viorica Bala. (645)
* Ne exprimăm întreaga noastră compasiune familiilor Vlaşin şi Sabău, în aceste clipe de despărţire de draga lor mamă, soţie şi bunică,
MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i ocrotească. Cuc Sorin şi familia. (589)
* Un gând de alinare transmit prietenei dragi Minodora Vlaşin şi familiei ei, acum la marea durere pricinuită de dispariţia sufletului cald de mamă, soţie şi bunică iubitoare,
MARIA-VIOARA SABĂU.
Sincere condoleanţe. Cristina Florescu şi familia. (590)
* În aceste clipe pline de durere şi tristeţe, suntem alături de colega noastră Minodora Vlaşin şi de familia ei, acum când se despart pentru totdeauna de draga lor mamă, soacră, soţie şi bunică,
MARIA-VIOARA SABĂU.
Sincere condoleanţe. Colectivul Catedrei de Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. (591)
* Suntem alături de familia Hozan Lavinia cu soţul Călin, la trecerea la cele veşnice a scumpei lor mame, soacre şi bunici,
MARIA-VIOARA SABĂU.
Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe. Fam. prof. dr. ing. Silaghi Marius cu soţia Helga.
* Un gând de mângâiere şi alinare întreaga noastră compasiune verişorului nostru pr. Vasile Sabău şi fiicelor sale Lavinia şi Minodora cu familiile, acum când se despart, nedrept de timpuriu, de cea care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică iubitoare,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Ban Gavril. (587)
* Cuvintele sunt lipsite de sens, durerea este fără margini în aceste momente de grea încercare pentru familia preot Vasile Sabău şi pentru fiicele sale Lavinia şi Minodora cu familiile, când moartea nedreaptă a răpit-o pe cea care a fost
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei alinare. Fam. Tipi şi Sacui. (588)
* Transmitem sincere condoleanţe familiei preot Vasile Sabău, în aceste momente în care se despart de soţia, mama şi bunica lor,
preoteasa prof. MARIA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. preot Inţe Liviu. (557)
* Suntem alături domnul Sabău Vasile cu familia, în aceste clipe de grea încercare, pricinuite de pierderea soţiei, mamei şi bunicii dragi,
MARIA SABĂU.
Sincere condoleanţe. Fam. Varga Marius. (560)
* Suntem alături cu sufletul şi transmitem sincere condoleanţe familiei la durerea pricinuită de pierderea soţiei, mamei şi bunicii
MARIA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Varga Alexandru. (561)
* Suntem alături de familia preot Sabău Vasile, la marea durere pricinuită de moartea prematură a celei care a fost soţie, mamă şi bunică iubitoare,
MARIA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Ţenţ Teodor. (567)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urma doar lacrimi şi durere. Suntem alături de familia pr. Vasile Sabău, prietenul şi colegul nostru, la marea durere a despărţirii de cea care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
preoteasa prof. MARIA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. pr. drd. Emilian Susan, Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe. (568)
* În aceste momente de profundă durere sufletească şi de adâncă tristeţe, suntem alături de părintele paroh Vasile Sabău şi de întreaga familie, acum când se despart de cea care a fost
preoteasa MARIA SABĂU,
soţie, mamă şi bunică iubitoare. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în Împărăţia Sa. Credincioasele din Corul Bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe. (574)
* Împărtăşim durerea duhovnicului nostru, preot Vasile Sabău şi a familiilor Hozan şi Vlaşin, acum când se despart de cea care a fost
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndurerate să-i dea tărie şi mângâiere. Oana, Anda, Codruţa şi Gabriel Bendea. (573)
* Sincere condoleanţe părintelui Sabău şi celor două fiice Lavinia şi Dora, la despărţirea de draga lor soţie şi mamă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Ioana, Mărioara şi Dumitru Maruşca. (655)
* Alese gânduri de alinare a durerii cauzate familiei preotului Vasile Sabău de trecerea la viaţa veşnică a dragii lor
preoteasa prof. MARIA-VIOARA SABĂU.
Bunul Dumnezeu să o primească în Împărăţia Sa. Fam. prof. Ioan Aurel Popovici. (654)
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru părintele paroh Sabău Vasile, în aceste momente grele când se desparte de soţia dragă,
preoteasa prof. MARIA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Ledezeu. (635)
* În drumul său spre desăvârşire omul îşi alege valorile care devin trepte spre Poarta Raiului. A trăi în armonie şi înţelegere pe pământ este o artă. A semăna binele în familie şi-n jur este dovada unui suflet nobil. A crede în adevărul lui Dumnezeu este cheia de la poarta mântuirii. Trăind împreună cu familia sa în spiritul acestor valori, sufletul celei care a fost
MARIA-VIOARA SABĂU
va fi sigur călăuzit de îngeri la Poarta Raiului. Preotului Vasile Sabău şi familiei sale Dumnezeu să le aline durerea şi să le întărească credinţa că, deşi le-a luat o fiinţă dragă, le-a lăsat lumina sufletului ei să-i călăuzească spre dragostea Lui. Sincere condoleanţe. Scânteioara Cornea. (570)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe suntem alături de preotul paroh Vasile Sabău şi de familia sa, acum când se despart pentru totdeauna de draga lor soţie, mamă, soacră şi bunică, cea care a fost
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Vasile şi Doina Chiţac. (569)
* Un gând de alinare, compasiune şi sincere condoleanţe dragului meu verişor şi fin, preot Vasile Sabău, cu fiicele lui, Lavinia şi Dora, împreună cu familiile lor, acum când îşi iau rămas bun pentru totdeauna de la scumpa lor soţie, mamă, soacră şi bunică adorată,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU,
fina mea scumpă. Bunul Dumnezeu s-o aşeze în Împărăţia Sa. Naşa Ludovica, împreună cu soţul Florin. (580)
* În aceste clipe de tristeţe şi grea încercare suntem alături de verişorul nostru preot Vasile Sabău şi de fiicele lui Lavinia şi Dora cu familiile lor, acum când se despart pentru totdeauna de scumpa lor soţie, mamă, soacră şi bunică,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişorul Ghiţă Pal cu soţia şi fiica dr. Liliana Pal. (581)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de distinsul nostru prieten preot Vasile Sabău şi de familia lui, acum când se desparte de draga lui soţie,
VIOARA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Dr. Mariana Mihailov, dr. Anca Mihailov. (667)
* Sincere condoleanţe şi multă compasiune distinsului preot Vasile Sabău şi familiei dr. Hozan Călin, în acest ceas de grea încercare, când se despart de mult iubita lor soţie, respectiv mamă şi soacră, distinsa
prof. MARIA VIOARA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. dr. Dima Răzvan şi Raluca. (668)
* Sunt alături de familia conf. dr. Hozan Călin, la marea durere pricinuită de moartea celei care a fost mamă, soacră şi bunică iubitoare,
MARIA SABĂU.
Transmit sincere condoleanşe întregii familii. Asist. şefă Ortopedie II, Muntean Mihaela. (577)
* Suntem alături la marea durere a familiei conf. dr. Hozan Călin, în aceste clipe grele când o conduc pe ultimul drum pe mama, soacra şi bunica
MARIA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndoliate putere pentru a trece peste această grea încercare. Fam. prof. dr. Matiuţă Ioan. (578)
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru familia conferenţiar dr. Hozan Călin, şef secţie Ortopedie I, în aceste momente de grea încercare când se despart de mama, soaca şi bunica
MARIA SABĂU.
Sincere condoleanţe. Colectivul secţiei Ortopedie II. (571)
* Suntem alături de voi, conf. dr. Hozan Călin, acum când iubita voastră mamă, soacră şi bunică, pe care aţi îngrijit-o cu atâta dragoste şi devotament,
MARIA SABĂU,
vă lasă cu inimile pline de durere. O rugăciune, o lumânare, o floare şi multe lacrimi pe tristul său mormânt. Fam. dr. Popa Cornel. (572)
* Sincere condoleanţe preotului Sabău Vasile acum când o conduce pe ultimul drum pe cea care i-a fost soţie,
MARIA SABĂU.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în ceata drepţilor, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Balotă şi Bejan. (579)
* Suntem alături de preotul Vasile Sabău, în aceste clipe grele când se desparte de cea care a fost
preoteasa MARIA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. ing. Gligor Gheorghe. (636)
* La ceas de grea cumpănă sufletească, suntem alături de părintele Sabău Vasile, la marea suferinţă pricinuită de pierderea celei care i-a fost alături întreaga viaţă. Sincere condoleanţe. Conducerea, colectivul de cadre didactice şi elevii de la Şcoala cu cls. I-VIII "Oltea Doamna". (634)
* La ceas de grea cumpănă ne alăturăm cu tot sufletul durerii părintelui paroh Sabău Vasile, la copleşitoarea durere pricinuită de mutarea la cele veşnice a celei care a fost soţie, mamă şi bunică desăvârşită,
prof. MARIA SABĂU.
Transmitem întreaga noastră compasiune familiei greu încercate. Dumnezeu să-i aşeze sufletul blând şi luminos între îngeri. Adriana şi Romul Botoş. (622)
* Suntem alături de familia preot Vasile Sabău, fiica Lavinia cu soţul Călin şi fiicele lor, Olivia şi Amalia, fiica Minodora cu soţul Mihai şi fiica lor Smaranda şi fiul lor Maximilian, la marea durere pricinuită de moartea celei care a avut un suflet plin de dragoste şi bunătate şi a fost o soţie devotată, o mamă şi o bunică iubitoare,
preoteasa MARIA SABĂU.
Dumnezeu să o aşeze în Dreapta Lui, iar familiei greu încercate să-i ofere mângâiere şi alinare. Pentru dragostea cu care ne-a înconjurat va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Dormi în pace, suflet blând şi bun. Rămas bun, draga noastră doamnă
preoteasă MARIA.
Sincere condoleanţe. Florica Oros cu familia.
* Suntem alături de familia dr. Călin Hozan, la marea durere cauzată de decesul mamei şi bunicii iubite,
MARIA SABĂU,
de 63 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Pantiş Aurel şi Carmen. (624)
* Profund îndurerate de moartea neaşteptată a doamnei preotese
MARIA-VIOARA SABĂU,
ne alăturăm familiei, rugând pe bunul Dumnezeu să-i dea putere şi mângâiere să treacă peste acest moment, iar sufletului doamnei preotese să-i dea odihnă veşnică, în loc luminos, în loc cu verdeaţă, unde nu este nici supărare, nici întristare, ci viaţă veşnică. Un grup de credincioase, Maria, Lucreţia, Eleonora, Elena, Maria. (619)
* Regretăm profund trecerea fulgerătoare la cele veşnice a persoanei deosebite şi dragi nouă,
doamna MARIA SABĂU.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească, iar celor dragi ei să le dea putere să treacă peste aceste momente grele. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Mureşan, Urs şi Pantea. (613)
* Suntem alături de preotul paroh Vasile Sabău, în aceste momente grele când se desparte de scumpa sa soţie,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndoliate putere să treacă peste acest trist moment. Fam. Câmpan Ioan. (612)
* Îna ceste clipe de durere şi tristeţe, suntem alături de Lavinia şi Călin Hozan, acum când cu durere se despart de mama lor. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, iar celor îndureraţi să le dea putere şi mângâiere. Colectivul Uniqa Asigurări Oradea. (610)
* Cele mai sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei preot Vasile Sabău, parohul bisericii Sf. Mare Mucenic Gheorghe, acum când se despart pentru totdeauna de scumpa lor soţie, mamă, soacră şi bunică, preadistinsa
preoteasă MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească între aleşii Săi. Fie-i ţărâna uşoară şi amintirea veşnică. Fam. ing. Petru Negruţiu şi ing. Doru Negruţiu. (609)
* Întreaga noastră compasiune pentru familia preot Vasile Sabău, în momentele grele pricinuite de despărţirea de soţia, mama şi soacra mult iubită,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Fam. dr. Tăutu Miron şi Doina. (606)
* Suntem alături de pr. Vasile Sabău şi familia sa, la durerea pricinuită de plecarea dintre noi a celei care a fost soţie, mamă şi bunică,
preoteasa prof. MARIA-VIOARA SABĂU.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi iertare de păcate, iar celor rămaşi mângâiere şi linişte sufletească. Fam. D. Manea. (603)
* Cu durere în suflete, am aflat că preoteasa noastră,
MARIA SABĂU,
s-a stins din viaţă. Rugăm pe bunul Dumnezeu să o aşeze între cei drepţi, iar pe parohul nostru, părintele Vasile Sabău, să-l ajute să suporte această grea pierdere. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Duumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică celei plecate dintre noi. O vom regreta în veci. Familiile Albuţiu şi Tocaciu. (601)
* MAMA, primul cuvânt al copilului şi cel mai important din toată viaţa noastră a fiecăruia, acum, în aceste momente, este şi mai pregnant în noi, cu mari reverberaţii în suflet. Dragele noastre, Lavi şi Dora, cuvintele sunt sărace în aceste momente teribile prin care treceţi voi, la pierderea mamei voastre dragi, care şi pentru toţi cei care au cunoscut-o a fost un exemplu de verticalitate, corectitudine şi bunătate. Şi de aceea, fără avertizare, bunul Dumnezeu a luat-o la El, pentru că oamenii buni pleacă mult prea devreme. Sufletul mamei
MARIA SABĂU
este şi va fi mereu ocrotitor asupra familiei ei frumoase. Dumnezeu s-o aibă în pază! Ionuţ, Mihai, Raluca, Mădălina şi Oreste Straciuc. (597)
* Suntem alături de familia domnului conferenţiar dr. Hozan Călin, în aceste clipe de grea încercare pricinuite de pierderea soacrei sale dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul Secţiei Ortopedie I, Spitalul Clinic Judeţean Oradea. (599)
* În aceste momente de adâncă tristeţe şi mâhnire sufletească, ne alăturăm familiei preot Vasile Sabău, la despărţirea de cea care a fost
preoteasa prof. MARIA-VIOARA SABĂU,
soţie, mamă şi bunică iubitoare. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei putere şi mângâiere. Fam. Teodor Leuca. (596)
* O rugăciune, o lacrimă, un ultim omagiu aducem acum celei care a fost distinsa doamnă
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Liviu şi Mariana Ţica. (595)
* Suntem alături de familia dr. Hozan, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei care a fost mamă, soacră şi bunică,
MARIA SABĂU.
Condoleanţe familiei îndurerate. Fam. dr. Cacuci Ovidiu. (637)
* Consternaţi de dispariţia prematură a
prof. MARIA SABĂU,
transmitem preacucernicului părinte Vasile Sabău şi familiei sincerele noastre condoleanţe. Dumnezeu s-o aibă în pază! Fam. dr. Pop-Gurzău. (638)
* Suntem alături de familia pr. Vasile Sabău la marea durere a plecării din lumea trecătoare spre lumea veşniciei a Împărăţiei Lui Dumnezeu a iubitei soţii şi mame
VIOARA.
Nu te vom uita şi mereu ne vom ruga pentru sufletul ei bun.
Iar când salcâmul va-nflori
Cu floarea lui atât de albă
Noi te vom chema plângând
În lumea care ţi-a fost dragă.
Familia preot Augustin Lucian. (640)
* Trecerea la cele veşnice în chip neaşteptat a doamnei preotese
VIOARA SABĂU
ne-a întristat pe toţi cei care am cunoscut-o şi apreciat. În aceste momente triste, ne alăturăm familiei părintelui Vasile Sabău şi împreună ne rugăm Bunului nostru Dumnezeu să ierte şi să aşeze sufletul ei în ceata sfinţilor bineplăcuţi Lui. Veşnica ei pomenire! Fam. preot Vasile Bota. (641)
* Suntem alături de Lavinia Hozan şi Dora Vlaşin, la marea durere pricinuită de moartea mamei lor dragi şi le transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Lucaci Dan şi Codruţa. (650)
* Suntem alături de părintele Sabău Vasile, la marea durere pricinuită de moartea soţiei dragi şi îi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. pr. Cristian Muntean şi Oara Muntean. (651)
* Suntem alături de colega noastră şef lucrări dr. ing. Lavinia Hozan, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale dragi. Sincere condoleanţe din partea colectivului catedrei EMUEE - Facultatea IETI Oradea. (652)
* Suntem alături de familia P.C. preot Vasile Sabău, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a doamnei preotese
VIOARA MARIA SABĂU.
Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Sincere condoleanţe întregii familii. Preoteasa Ecaterina Bălaş şi familia pr. Bălaş-Cuş Melania şi Marian. (653)
* Un gând de alinare şi mângâiere transmitem familiei preot Vasile Sabău, acum când se desparte de cea care a fost
preoteasa MARIA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Any Piscoi, Aurica Răducanu cu familia. (675)
* Suntem alături de colegul nostru şi prietenul nostru, preot Sabău Vasile, şi de fiicele sale cu familiile, acum la ceas de grea încercare când se despart de soţia şi mama lor dragă,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Familia preot Gudea Ioan şi Ana. (676)
* Suntem alături de familia preot Sabău Vasile, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celei care a fost
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Sincere condoleanţe. Cornel şi Monica Borza. (677)
* Cu adâncă durere am primit vestea trecerii la cele veşnice a dragii preotese, soţie, mamă şi bunică inegalabilă,
prof. VIOARA SABĂU.
Credem că şi-n veşnicie o vor urma rugăciunile şi cântările ce aici, cu glasu-i neasemuit, le-a înălţat la Ceruri. Rugăm pe Domnul îndurărilor să-i aşeze sufletul său nobil unde nu este nici durere, nici întristare şi nici suspin, ci viaţă fără sfârşit, iar celor rămaşi balsamul Său mângâietor. Cu toată compasiunea, fam. Fl. Costruţ, C. Domocoş, C. Costruţ. (656)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de părintele Vasile Sabău, precum şi de familiile preot Mihai Vlaşin şi dr. Călin Hozan, acum când se despart pentru totdeauna de iubita lor soţie, măicuţă şi bunică,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Rugăm pe Părintele Ceresc să-i dea odihnă veşnică sufletului ei bun şi blând cu care ne-a înconjurat în anii vieţii. Sincere condoleanţe şi balsam de mângâiere familiilor îndoliate. Fam. preot Dan Lele. (659)
* Suntem alături de părintele Vasile Sabău, precum şi de familia dr. Călin Hozan şi preot Mihai Vlaşin, în aceste clipe de grea încercare, pricinuite de plecarea la cele veşnice a soţiei şi mamei lor iubite,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace între aleşii Săi. Fam. dr. Adrian Maghiar. (661)
* Vestea trecerii în veşnicie a nepreţuitei dumneavoastră soţii şi mame, distinsa preoteasă
MARIA-VIOARA SABĂU,
ne-a îndurerat profund. Alăturăm pe această cale întreaga noastră compasiune şi transmitem sincere condoleanţe familiilor părintelui Vasile Sabău, dr. Călin Hozan şi preot Mihai Vlaşin. Dumnezeu s-o odihnească în pace întru Împărăţia Sa cea cerească. Fam. ing. Teodor Maghiar. (662)
* În aceste momente de grea încercare suntem alături de părintele Vasile Sabău, precum şi de Lavinia şi Minodora împreună cu familiile lor, acum când se despart pentru totdeauna de iubita lor soţie şi mamă,
MARIA-VIOARA SABĂU.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe. Adela, Nelu şi fiul Mircea cu familiile lor, din Germania. (663)
* Împărtăşim durerea părintelui Vasile Sabău, precum şi a familiilor dr. Călin Hozan şi preot Mihai Vlaşin, acum când se despart pentru totdeauna de iubita lor soţie şi mamă,
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Fam. dr. Teodor Maghiar. (660)
* Suntem alături de naşul nostru, părintele Vasile Sabău şi întreaga sa familie, acum când se despart pentru totdeauna de iubita lor soţie şi mamă, naşa noastră
MARIA-VIOARA SABĂU.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu s-o ierte şi să odihnească în pace sufletul ei bun. Sincere condoleanţe. Finul Edi Tişinger cu familia, din Germania.
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru familia preot Vasile Sabău, în aceste momente dureroase pricinuite de trecerea din această viaţă la cea veşnică a soţiei, mamei, bunicii şi soacrei
prof. MARIA-VIOARA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe din partea familiei Teodor D. Drăjan. (665)
* În aceste momente de profundă durere sufletească şi de adâncă tristeţe, suntem alături de părintele paroh Vasile Sabău şi întreaga familie, acum când se despart de cea care a fost
preoteasa MARIA-VIOARA SABĂU,
soţie, mamă şi bunică iubitoare. Dumnezeu s-o ierte şi cu drepţii să o numere în Împărăţia Sa cea cerească. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Vasile, Florica, Ghiţă şi Cosmin Iovan, din Oradea. (664)
* Cu tristeţe ne luăm rămas bun de la o inimă caldă
VIOARA SABĂU
şi suntem alături de cei care rămân îndureraţi în urma ei, soţul, copiii şi nepoţii ei. Celi, Andrea şi Boba. (672)
* Transmitem sincere condoleanţe şi ne alăturăm durerii familiei dr. Fazekas Ioana, medic specialist cardiolog, acum când se desparte de
buna TIŢA.
Dumnezeu să o vegheze în marea Lui Împărăţie. Conducerea Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popovici" Beiuş.
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a dragului nostru soţ şi tată,
FLORIAN UNGUR,
născut în Şumugiu. Înmormântarea are loc azi, 16 ianuarie 2010, ora 13.00, în Sânmartin, de la Capela Bisericii. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Lavinia şi copiii Adi şi Florina. (628)
* Cu ochii în lacrimi şi inima plină de durere, anunţ încetarea din viaţă a celui care mi-a fost fiu,
FLORIAN UNGUR,
născut în Şumugiu. Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa. Cu inima sfâşiată, mama Domnica. (629)
* Cuvintele nu pot exprima ce simt sufletele noastre acum la despărţirea pentru totdeauna de cel care ne-a fost frate, cumnat şi unchi,
FLORIAN UNGUR.
Fie-i ţărâna uşoară. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Ungur Dumitru cu familia. (630)
* A plecat la ceruri un suflet cald şi blând, al celui care ne-a fost frate, cumnat şi unchi,
FLORIAN UNGUR.
Amintirea lui va fi vie în inimile noastre. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa. Sora Maria cu familia. (631)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost un bun frate şi cumnat,
FLORIAN UNGUR.
Dumnezeu să-l odihnească. Fratele Viorel cu familia. (632)
* Suntem alături de colegul nostru, Ungur Dumitru, la durerea pricinuită de moartea fratelui drag,
FLORIAN UNGUR.
Transmitem sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de muncă de la ATCOM Oradea S.C.M. (623)
* Suntem alături de cumnata Lavinia şi copiii Adi şi Florina, în aceste momente grele pricinuite de moartea fulgerătoare a celui care a fost
FLORIAN UNGUR.
Pentru bunătatea lui şi dragostea cu care ne-a înconjurat îi vom păstra eternă amintire. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mama Domnica, fratele Costel, Mariana şi Casian. (620)
* Suntem alături de colegul nostru Ungur Costel, în aceste clipe grele pricinuite de moartea fratelui său drag. Odihnească-se în pace. Sincere condoleanţe din partea colectivului Băncii Carpatica Oradea. (621)
* Acum la ceas de grea încercare şi suferinţă fără margini, ne alăturăm durerii voastre, Lavinia, Florina şi Adrian, pricinuită de moartea celui care a fost soţ şi tată,
FLORIN UNGUR.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Locatarii bl. AN 13, Sânmartin. (600)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urma sa doar lacrimi şi durere. Profund îndureraţi, ne despărţim de cel care a fost cumnatul şi unchiul nostru,
FLORIN UNGUR.
Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci, iar candela neuitării să ardă veşnic la căpătâiul tău. Familiile Muţiu Liliana, Muţ Petru şi Gal Maria, împreună cu copiii lor. (671)
* Ne luăm rămas bun de la iubitul nostru verişor,
FLORIAN UNGUR
şi ne alăturăm de cei rămaşi, verişoara noastră Lavinia cu cei doi copii. Cu multă dragoste al vostru verişor Mitică Duma cu familia, din Oradea. (678)
* Sincere condoleanţe transmitem colegei noastre Covaci Cornelia, în momentele grele, când îşi conduce pe ultimul drum sora dragă. Colectivul Catedrei de Zootehnie şi Agroturism. (608)
* În aceste momente grele pline de tristeţe, suntem alături de Paraschiva, Laura, Bogdan şi Florin, acum când îşi iau rămas bun de la cel care le-a fost soţ şi tată,
GHEORGHE COSMA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Toată compasiunea şi sincere condoleanţe. Fam. Rotaru. (658)
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească familiei Hercuţ, din Cuzap, acum când se despart de mult iubita soţie, mamă şi bunică,
PARASCHIVA HERCUŢ,
de 56 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Verişorii Florica, Voichiţa şi Florin cu familiile. (615)
* În aceste clipe de grea încercare, ne alăturăm verişoarei noastre Eleonora cu familia, la pierderea surioarei dragi,
PARASCHIVA HERCUŢ,
de 56 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişorii Florica, Voichiţa şi Florin cu familiile. (616)
* Suntem alături de verişoara noastră Eleonora cu familia, în aceste momente de grea încercare a pierderii surioarei dragi,
PARASCHIVA HERCUŢ,
de 56 de ani. Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa. Verişoarele Angela şi Viorica cu familiile din Bucureşti. (617)
* În aceste momente grele pline de tristeţe suntem alături de familia Hercuţ, din Cuzap, acum când îşi iau rămas bun de la cea care a fost soţie, mamă şi bunică,
PARASCHIVA HERCUŢ,
de 56 de ani. Dumnezeu să o vegheze veşnic. Verişoarele Angela şi Viorica cu familiile, din Bucureşti. (618)
* În aceste momente grele suntem alături de familia Hercuţ, din Cuzap, când o conduceţi pe ultimul drum pe soţia, mămica şi bunica,
PIRIŞCA.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Familia Patca Samoil, din Oradea. (614)
* Un gând de mângâiere şi întreaga noastră compasiune pentru colega Paraschiva Cosma, care se desparte mult prea devreme de soţul iubit. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Colegele de la Farmacia "Cristiana".
* Suntem alături de dragii noştri Doina şi Marius, cu familiile lor, acum la ceas de grea încercare când se despart de cea care a fost mamă, soacră şi bunică iubitoare,
ANA ARDELEAN.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Sora Floare, nepotul Florin Oros cu familia. (592)
* Suntem alături de prietenul nostru Silaghi Ioan, în marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Fam. Radu Gavril. (558)
* Sunt alături de prietenii mei, Victor şi Nicolae Mihalcea, în momentele grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui lor drag,
NICOLAE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vasile Derşidan, Oradea. (642)
* Cuvintele nu pot exprima ce simte sufletul atunci când te desparţi pentru totdeauna de cineva drag. Îmi vin în gând mereu imagini din copilărie în care tu apari mereu, draga mea soră,
RAVEICA PETRUŞAN,
iar acum când nu mai eşti totul va fi pustiu. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Fratele Chişe Teodor cu familia, din Inand. (646)
* Un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Cu ochii plini de lacrimi ne luăm rămas bun de la cea care a fost mătuşa noastră,
RAVEICA PETRUŞAN,
din Ianoşda. Dormi în pace, suflet blând. Nepoata Daniela Ardelean cu soţul Nuţu din Sânnicolau Român. (647)
* Cu durere în suflet, mă despart de sora mea dragă,
RAVEICA PETRUŞAN,
din Ianoşda. Ai lăsat în urmă un gol imens, lacrimi şi durere. Sora Viorica Cotrău, din Bucureşti. (648)
* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în momentele grele, când ne-am despărţit de iubita noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,
ELEONORA VANCEA.
Familia Vancea.
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitului nostru soţ şi tată,
GHEORGHE COSMA,
la vârsta de 60 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie, ora 14.00, de la Capela Frenţiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Paraschiva, copiii Bogdan, Laura şi Florin.
* Un gând de mângâiere, alinare sufletească şi întreaga mea compasiune pentru bunul meu prieten Eugen Hercuţ, în momentele grele când se desparte de cea mai dragă fiinţă, MAMA. Sandu Anton cu familia. (678)
COMEMORARE
* Împletite cu lacrimi, durere şi dor nestins îmi sunt zilele şi sufletul de când în urmă cu 6 săptămâni ai plecat pe drumul fără întoarcere, ai plecat la fata tatii, la
ALINA,
dragul meu soţ,
maistru militar principal (r) VASILE GHERGHEL.
Neputincioasă în faţa destinului, totul s-a năruit în jurul meu, ai lăsat în urmă multă durere (fără voi mi-e greu să trăiesc). Însoţindu-vă de acum drumul prin rugăciuni şi lacrimi, îl rog pe bunul Dumnezeu să vă vegheze liniştea, să vă dea odihnă veşnică şi să vă aşeze la dreapta Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.30, la Biserica Militară, str. Armatei Române, preot Ioniţă. Recunoştinţă şi mulţumiri celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Nu vă voi uita niciodată. În veci nemângâiată, mami, soţia Rodica. (501)
* Lacrimi, durere şi rugăciuni la Dumnezeu în memoria celui care a fost soţ, tată şi bunic,
DUMITRU BONDAR
al cărui parastas de 6 săptămâni va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.00, la Biserica din Cordău. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Domnica, fiica Maria şi ginerele Ştefan Nistor.
* Pios omagiu, lacrimi şi tristeţe acum la 6 luni de când s-a stins pentru totdeauna flacăra vieţii tale, cel care ai fost
IOAN EUGEN MIHAIU.
Parastasul va avea loc duminică, 17 ianuarie 2010, ora 12.00, la Cimitirul din Deal, Beiuş. Soţia Mihaiu Adina, copiii Denisa şi Sergiu, socrii Bogdan Traian şi Elisabeta, cumnaţii Secelean Daniel şi Simona, Strungar Cătălin şi Laura, nepoţii Bogdan, Răzvan şi Rareş. (559)
* Cu aceeaşi durere ca şi în clipa despărţirii, cu un dor mereu mai aprig, amintim rudelor şi prietenilor că au trecut 6 luni de când inima duioasă a mamei şi bunicii noastre dragi,
LEONORA CIOBANU
(născută Ardelean), a încetat să mai bată. Nu vom uita niciodată dragostea, căldura şi bunătatea sufletească cu care ne aşteptai, lumina din priviri şi înţelepciunea pe care ne-ai arătat-o zi de zi. Dorul, tristeţea şi lacrimile ne apasă sufletele. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Mulţumim celor care se vor gândi la ea câteva clipe. Carmen, Mircea-Sebastian şi Mircea Mancia.
* E incredibit de tristă ziua de 15 ianuarie, când ai plecat de lângă noi, draga noastră
MARGARETA.
De un an o inimă blândă a încetat să mai bată, un suflet bun şi iubitor s-a ridicat la Cer, lăsându-ne împietriţi de suferinţă. Te vom plânge şi te vom pomeni mereu. Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată. Mulţumim celor care vor păstra un moment de reculegere. Familia îndurerată: mama Iuliana, fratele Carol şi nepoţii Monica şi Ocsi. (556)
* Cuvintele nu pot exprima tristeţea şi suferinţa ce s-au aşternut în sufletele noastre acum, când se împlinesc 6 săptămâni de la tragica despărţire de iubitul nostru soţ, tată, socru, bunic şi cuscru,
VASILE BRUDĂRESCU.
Un suflet minunat s-a înălţat la cer, aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă ochi înlăcrimaţi şi inimi zdrobite de durere. Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-a îndonjurat, îi datorăm eterna şi divina noastră preţuire. Recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc duminică, 17 ianuarie 2010, la Biserica Ortodoxă din localitatea Topa de Criş. Familiile îndurerate Brudărescu şi Şebi. (548)
* A trecut un an de când ne-a părăsit scumpul nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE CHEREJI,
din Alparea. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să te aibă în paza Lui. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 17 ianuarie, la Biserica din Alparea. Mulţumim celor care îşi vor aduce aminte. Familia. (535)
* Timpul se scurge ca o adiere de vânt, lăsând în urma lui un strigăt de regret şi o mare durere. Dacă se stinge o lumânare o aprinzi din nou, dar dacă se stinge o viaţă o plângi mereu. Niciodată nu se vor stinge din inimile noastre tristeţea şi golul care s-au aşternut în urmă cu 6 ani, când Dumnezeu l-a luat pe cel mai bun soţ, tată, socru şi bunic,
GHEORGHE BUŞTEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia: soţia Catalina, fiica Viorica, ginerele Doru şi nepoata Dora. (534)
* Timpul nu poate şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins în urmă cu un an de zile, la 20 ianuarie 2009, când iubitul nostru tată, socru, bunic, frate, unchi şi cumnat,
prof. SAVU ISAI,
ne-a părăsit pentru totdeauna. Pentru bunătatea, dragostea, sfaturile sale înţelepte şi grija ce ne-a purtat, cât vom trăi îl vom păstra în inimile noastre. O floare, o rugăciune şi multe lacrimi este tot ce-i putem oferi la tristul său mormânt. Recunoştinţă celor care-ţi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.00, la Biserica Sf. Gheorghe, Parcul Traian. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-ţi dea odihna veşnică. Dormi în pace, suflet bun. În veci nemângâiaţi copiii, surorile, cumnatele, nepoţii şi nepoatele cu familiile lor. (526)
* Ne amintim cu pioşenie că zilele acestea se împlinesc 2 ani de când s-a mutat la Tatăl Ceresc cel care a fost iubitul nostru soţ, tată şi bunic,
OVIDIU PRAJA.
Acum ne veghează de sus dintre stele. În singurătatea noastră îi ducem dorul şi nu-l vom uita niciodată. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 17 ianuarie 2010, la Biserica Ortodoxă din Sârbi. Mulţumim tuturor acelora care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Soţia Elvira, fiul Sebastian, fiul Cosmin cu familia. (594)
* Undeva în depărtare, cufundat în linişte, îşi doarme somnul de veci fiul, fratele, cumnatul şi unchiul
OVIDIU PRAJA,
care la 50 de ani ne-a părăsit. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i vegheze sufletul lui bun. Familia Praja. (474)
* Se împlinesc 3 ani de când iubitul nostru soţ şi tată,
IOAN MUREŞAN,
ne-a părăsit, ducându-se într-o lume mai liniştită. Bunătatea şi amintirea lui vor rămâne veşnic vii în inimile noastre. Ica, Sorin şi Corina împreună cu familiile. (407)
* Cu tristeţe în suflete, anunţăm că a trecut un an de când ne-a părăsit scumpa noastră mamă, soacră şi bunică,
ELISABETA BOT.
Bunătatea, dragostea şi amintirea ei vor rămâne veşnic vii în inimile noastre. Bunul Dumnezeu să-i dea liniştea şi odihna veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Fiica Dana, ginerele Nicolae şi nepoata Diana. (565)
* Scurgerea timpului nu a şters din inimile noastre durerea şi lacrimle vărsate acum 6 ani, când ne-au părăsit dragii noştri
FLORIAN şi LUCREŢIA POP.
Păstrând neştearsă amintirea lor, amintire ce o vom păstra vie în inimile şi rugăciunile noastre, mulţumindu-le pentru dragostea şi căldura sufletească cu care ne-au înconjurat, rugăm pe Bunul Dumnezeu să le vegheze liniştea, să le dea odihnă veşnică şi să-i aşeze în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 ianuarie 2010, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Nepoţii Mariana, Dinu, Daniel şi Octavian Cristea.
* Se împlinesc 5 ani de când ne-a părăsit dragul nostru soţ, tată şi bunic,
ing. agr. AUGUSTIN POP.
Nu-l vom uita niciodată. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Familia îndurerată. (625)
* A trecut un an de când o inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Iubirea şi dragostea pe care ni le-ai purtat de-a lungul vieţii vor rămâne în sufletele noastre, draga noastră mamă, bunică şi străbunică,
MARIA BODEA.
Pentru tot ce ai făcut pentru noi îţi datorăm neuitarea. Păstrându-i neştearsă amintirea, rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiica Florica Crăciun cu familia. (602)
* Timpul nu aduce uitarea, ci adânceşte durerea şi dorul nestinse din sufletele noastre acum când se împlinesc 6 luni de la plecarea la cer a iubitului nostru soţ, tată şi bunic,
FLORUŢ-SILVIU SÎNZA.