DECESE

* "Nimic nu-i mai înalt ca viaţa,
Dar nici mai josnic decât ea,
Poţi fi înger, poţi fi demon,
Depinde de voinţa ta."
AURELIA EPURE,
MARIA POPOVICI,
FLORIAN ROŞIAN,
DUMITRU POP,
FLOARE NEGRĂU,
IOAN CHIFOR,
IOAN VICTOR GHEŢA,
NAGY ERZSEBET,
TOTH ERZSEBET.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea în veşnicie a iubitei noastre mame, soacre, bunici,
ANA SIDEA,
de 86 de ani. Înmormântarea are loc vineri, 23 octombrie, ora 11.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Rafila Porcar, fiul Nelu Sidea, fiica Florica Raita cu familiile. (3388)

* Un gând pios pentru cea care ne-a vegheat copilăria, bunica noastră dragă,
ANA SIDEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoţii Laura şi Vlad Raita. (3389)

* Un gând curat de alinare pentru colega noastră Florica Raita şi familia sa, la despărţirea de buna lor mamă şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la CJCPCT Bihor. (3375)

* Împărtăşim durerea colegei noastre, Florica Raita, în momentele grele ale despărţirii de iubita sa mamă. Odihnească-se în pace. Colegii de la Monitorul Oficial al judeţului Bihor. (3394)

* Suntem alături de Florica Raita şi familia sa, la marea durere pricinuită de decesul mamei şi bunicii lor dragi,
ANA SIDEA.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Maria Caciora, Liliana Popescu, Margareta, Mirela, Paula, Angela.

* În aceste clipe grele, suntem alături de familia Raita Florica, la imensa durere pricinuită de pierderea mamei. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fandly Monika şi familia. (3411)

* Suntem alături de Florica, Laura şi Vlad, acum când se despart de mama şi bunica lor dragă,
ANA SIDEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Maria Ilea şi Mariana Ghiman cu familia. (3418)

* Cu profundă durere în suflete, anunţăm trecerea în lumea celor drepţi a celei care a fost mamă, soţie şi cea mai iubită fiinţă de pe pământ,
AURELIA EPURE.
Înmormântarea are loc vineri, 23 octombrie, ora 13.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Stâlpul va avea loc joi, 22 octombrie, la ora 17.30, la Capela Orăşenească. Familia Epure şi Stratulat.

* Cu ochii plini de lacrimi şi sufletele pline de durere, la ceas de grea încercare, suntem alături de dragii noştri naşi, Mihaela-Letiţia şi Valentin, şi de copiii lor, acum când se despart de cea care le-a fost mamă, soacră şi bunică,
AURELIA EPURE.
Pentru inima ei bună şi sufletul ei blând, o vom păstra în amintiri şi o vom pomeni mereu. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, în Împărăţia Sa. Finii Sorin şi Oana Ungur. (3371)

* În aceste clipe de mare durere şi tristeţe, sunt cu sufletul alături de domnul Epure Mihai, de copiii Mihaela Letiţia şi Vlad Alexandru cu întreaga lor familie, la pierderea celei care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
AURELIA EPURE.
Odihnească-se în pace. Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Opriţa Nicoliţa. (3372)

* Suntem alături de domnul Epure Mihai şi de copiii dragi, Mihaela Letiţia şi Vlad Alexandru, împreună cu familiile lor, la despărţirea de cea care le-a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
AURELIA EPURE.
Pentru bunătatea cu care ne-a înconjurat pe toţi îi datorăm neuitarea. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndoliate putere să treacă peste această grea încercare. Fam. Ungur Sorin şi Oana. (3373)

* Cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpul nostru frate, cumnat şi unchi,
MOISE GÎB,
din Păcăleşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fraţii Traian, din Herculane, Ioan, din Reşiţa, şi sora Silvia, din Oradea, cu familiile lor. (3366)

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru colega noastră Rus Rodica, în aceste clipe grele când se desparte de bunul ei tată,
PAVEL BERINDE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Director economic, Birou Financiar-Contabilitate S.C. Electrocentrale Oradea. (3387)

* Suntem alături de colega noastră Rodica Rus, în aceste momente grele când tatăl drag a trecut la cele veşnice. Condoleanţe familiei îndurerate. Colectivul Secţiei Termoficare. (3382)

* Suntem alături de colega noastră Rodica Rus, în momentele de grea încercare, când se desparte de iubitul ei tată,
PAVEL BERINDE.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Biroul Abonaţi din cadrul Termoficării. (3383)

* Acum, la ceas de grea încercare, suntem alături de fina noastră Rodica Rus şi familia sa, la despărţirea de cel care a fost un tată, socru şi bunic deosebit,
PAVEL BERINDE.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul de-a dreapta Sa, iar pe voi să vă mângâie. Fam. Apan. (3384)

* Un suflet plin de dragoste, de grijă şi ocrotire pentru familia lui, om bun şi iubitor, s-a dus departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Ne-a părăsit pentru totdeauna bunul nostru tată, socru şi bunic,
NICOLAE GAL,
de 82 de ani. Înmormântarea va avea loc în data de 23 octombrie, ora 14.00, din Capela Haşaş din Oradea. Bunul Dumnezeu să-i dea lumină şi odihnă veşnică. Fiul Dinu, nora Stela şi nepoţii Diana, Valentin şi Daniel. (3398)

* Suntem alături de colega noastră Gal Stela, la marea durere pricinuită de moartea socrului,
NICOLAE GAL.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Grădiniţei nr. 47 Oradea. (3376)

* Suntem alături de colegul nostru, Dinu Gal, în aceste momente grele pricinuite de decesul tatălui drag,
NICOLAE GAL.
Sincere condoleanţe. Colegii din Instituţia Prefectului judeţului Bihor. (3374)

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru finii noştri Dinu şi Stela, la trecerea în nefiinţă a tatălui lor,
NICOLAE GAL,
din Sânlazăr. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Ghibghiac Toma şi Florica cu familia, din Marghita. (3412)

* Cu ochii înecaţi în lacrimi şi sufletul plângând, anunţ încetarea din viaţă a soţului meu drag,
IOAN CHIFOR,
de 86 de ani, din Nojorid. De azi nu vei mai fi lângă mine, dar vei rămâne veşnic în inima mea. Înmormântarea are loc vineri, 23 octombrie, ora 13.00, în loc. Nojorid, de la nr. 298. Bunul Dumnezeu să-i dea odihna veşnică binemeritată. Soţia Florica.

* Nimeni şi nimic nu poate înlocui dragostea şi grija ta pentru noi. A venit însă o zi tristă în care tata pleacă pe un drum fără întoarcere, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Ne despărţim de un suflet cald plin de viaţă şi dăruire,
IOAN CHIFOR,
de 86 de ani, din Nojorid. Dumnezeu să-i dea linişte şi pace veşnică în Împărăţia cerurilor. Fiica Ana şi ginerele Mihai.

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase în faţa bolii. Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de scumpul nostru tată, socru, bunic şi străbunic,
IOAN CHIFOR,
din Nojorid. Dumnezeu să-l odihnească. Fiul Ioan şi soţia Stela cu familia.

* Un gând de alinare şi mângâiere mătuşii şi verişorilor noştri, Viorica, Ioan şi Anuţa, acum când se despart de soţul şi tatăl lor drag şi unchiul nostru, din Nojorid,
IOAN CHIFOR,
un om deosebit, care ne-a înconjurat cu dragostea şi bunătatea sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii Ioan Coste cu familia din Oradea şi Ioan Chifor, din Cluj, cu familia. (3402)

* Cu sufletul cernit de durere, după o grea suferinţă, anunţăm trecerea la cele veşnice a dragii noastre soţii, mame şi bunici,
FLOARE NEGRĂU,
de 81 de ani. Înmormântarea are loc azi, 22 octombrie 2009, ora 13.00, la Biserica Ortodoxă din Sânnicolau Român. Soţul Teodor, fiul Teodor, Oltiţa şi nepoatele Teodora şi Loredana.

* Cu sufletul îndurerat şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de buna noastră mamă şi bunică,
FLOARE NEGRĂU,
de 81 de ani. Fiul Aurel, Rodica şi nepotul Radu, din Sânnicolau Român.

* În aceste momente de grea încercare suntem alături de verişorul Popa Bota Nicolae şi mătuşa Lina, din Lazuri de Beiuş, la dispariţia fulgerătoare a soţiei şi fiicei dragi,
SAVETA POPA BOTA.
Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga compasiune familiei îndurerate. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi mângâiere sufletească. Familia Iovan Vasile, Florica, Ghiţă şi Cosmin, din Oradea. (3406)

* Suntem alături de colega noastră Iancu Cătălina, la pierderea socrului drag. Sincere condoleanţe. Colegii de la Biroul Siguranţă Rutieră al Poliţiei Comunitare Oradea. (3408)

* Sunt alături de prietena mea Markus Beti, la durerea pricinuită de moartea tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naghiu Ioana. (3416)

* Cât de crud e destinul, cât de grea e soarta. Ai plecat, scumpa mea soţie,
ELENA FILIP,
la doar 67 de ani. Îmi vei lipsi atât de mult de nu se poate spune. Am sperat în vindecarea ta, am cerut-o bunului Dumnezeu, dar nu a fost să fie. Ai pierdut această luptă, dar ai câştigat liniştea şi pacea în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc vineri, 23 octombrie, ora 12.00, din Capela Haşaş. Soţul Doru. (3419)

* M-a părăsit pentru totdeauna un suflet plin de dragoste şi bunătate. Lacrimile îmi curg pe obrajii nemângâiaţi, tristeţea îmi apasă sufletul şi nimic nu-mi poate şterge durerea acum la trecerea în veşnicie a scumpei mele mame,
ELENA FILIP.
Cât voi trăi mă voi ruga bunului Dumnezeu pentru sufletul tău bun. Dumnezeu să-ţi mântuiască sufletul. Pe veci nemângâiată, fiica ta Corina-Angela. (3420)

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de tine, dragă Corina, şi de tatăl tău, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celei care fost soţie şi mamă,
ELENA FILIP.
Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe voi, cei rămaşi, să vă ocrotească. Dorina Ardelean cu familia, din Aleşd.


* Regretăm trecerea prematură la cele veşnice a vecinei noastre,
SILVIA MATEFY,
şi-l rugăm pe Dumnezeu s-o aşeze acolo unde nu este durere, nici întristare. Locatarii din "Palatul Ulman". (3421)

COMEMORĂRI
* Purtăm aceeaşi durere în suflete acum, când se împlinesc 3 ani de la trecerea în nefiinţă a fiicei, surorii, soţiei, nurorii, cumnatei şi mătuşii,
VIORICA ILE (ICA),
născută Tanc. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mulţumim celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Părinţii, soţul, socrii, fratele, sora, cumnata şi mătuşa. (3370)

* Amintiri dragi, lacrimi împletite cu mult dor şi dragoste este ceea ce simt şi acum, la împlinirea a 12 ani de când m-a părăsit dragul meu soţ,
IOAN VANCEA.
Chipul tău drag, dragostea cu care m-ai înconjurat şi clipele frumoase petrecute împreună vor rămâne vii în sufletul meu. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Mulţumiri celor care vor păstra o clipă de aducere aminte. Soţia Maria Vancea. (3379)

* Au trecut doi ani de când, brusc şi mult prea devreme, moartea nemiloasă a smuls-o de lângă cei dragi pe cea care a fost o soţie, mamă, bunică şi soacră iubitoare,
DOINA BRĂINAŞ.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea binemeritata odihnă, iar sufletul său nobil să vegheze asupra noastră. Slujba de pomenire se va ţine la Biserica Sfântul Spiridon (lângă Spitalul de Copii). Au rămas veşnic nemângâiaţi soţul Iosif, fiii Călin şi George, nepotul Mihăiţă, nurorile Sorina şi Adriana. (3369)

* Amintiri dragi împletite cu lacrimi, mult dor, draga noastră mamă, bunică, străbunică şi soţie, acum la împlinirea a trei ani de la dureroasa despărţire de
FLOAREA BALOG,
din comuna Cefa.
Of, mamă dragă, scump cuvânt
Ai fost ce am avut mai sfânt
Ai fost dor şi mângâiere
La toate necazurile mele
Şi astăzi lucrurile sfinte
Ne macină încet durerea
Că în viaţă n-am avut cuvinte
Să-ţi preţuim truda şi vrerea.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Mărioara cu familia şi soţul Eremia Balog cu fiul. (3248)

* Cuvintele nu pot exprima durerea şi tristeţea care s-au aşternut în sufletul meu în urmă cu 7 ani, când, fără a avea răgaz să spună un cuvânt de mângâiere, m-a părăsit bunul şi dragul meu soţ,
GHEORGHE URSUŢA.
Pentru sufletul său nobil şi bun îi datorez neuitarea. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa. Soţul meu bun, de când tu ai plecat, lacrimile din ochii mei nu s-au terminat. Veşnic îndurerată, soţia Maria şi preotul Mal, cu familia. (3365)

* Triste sunt zilele de când, în urmă cu patru ani, scumpa noastră mamă, soacră şi bunică,
ELENA MOŢIU,
a plecat în cele veşnice, respectiv cinci ani de la plecarea scumpului şi dragului nostru tată, socru şi bunic,
MOISE MOŢIU,
din Gurbediu. Dumnezeu să le dea odihnă în pace şi linişte. Fiica Florica, ginerele Viorel şi nepoata Dorina cu familia, din Nojorid. (3367)

* Priveşte, Doamne, la mine
Că eu te chem din mari nevoi
Ascultă, ascultă-mi rugăciunea
Iartă-mi, Doamne, copiii mei
Iartă-mi, Doamne, cei dragi ai mei.
RADU PAUL CAROL SILAGHI,
din Marghita. În 13 septembrie 2009, la 49 de ani, inima lui a încetat să mai bată. Parastasul de 6 săptămâni are loc la Biserica Ortodoxă din Marghita, duminică, 25 octombrie 2009.
RODICA MARIANA SILAGHI HOTEA,
din Marghita, au trecut 3 ani de când ne-ai părăsit. Somnul să vă fie binecuvântat alături de tatăl vostru,
CAROL SILAGHI
(Leanu), din Păgaia, bunicii
PETRU IENCIU
şi
IULIANA,
din Marginea,
mătuşa MARIA
şi
FLORIAN SPANCIU,
din Suplac. Mama Florica Oros cu familia, din satul Sălişte, comuna Spinuş, sora Corina Iorga, din Băile Felix, cu familia, fiul şi unchiul Ienciu Petru, cu familia, din Oradea, fiica şi mătuşa Boşca Florica şi familia, din Suplac, fiii şi nepoţii Bogdan Hotea, din Chiribiş, Claudia cu soţul Nicu, din Marghita. (3393)

* S-au scurs 7 ani de la trecerea în veşnicie a iubitului şi dragului nostru,
inginer IONEL NOVAC,
respectiv 10 ani de la decesul iubitei lui soţii,
ANY NOVAC,
lăsând în urma lor tristeţe, lacrimi şi durere. Familia. (3414)