DECESE

* "Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă moartea ? (Ps. 88,47) Judecata vine. Nicicând n-a existat un om atât de necugetat, încât să spună că nu va trebui să moară. Ceea ce s-a întâmplat străbunilor noştri ni se va întâmpla şi nouă",
GHEORGHE BLASKO,
IULIANA CRĂCIUN,
SUSANA FLORUŢĂU,
SANDOR NAGY,
FLOARE SEICA.
Dumnezeu să le vegheze somnul, iar familiilor să le aducă mângâiere.
Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Cu adâncă durere în suflet şi nespusă tristeţe în inimă, mă despart de soţul meu,
GHEORGHE BLASKO,
care a decedat într-un tragic accident de circulaţie pe teritoriul Germaniei. Înmormântarea va avea loc vineri, 17 iulie, ora 16.00, în satul Petreu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Maria. (7424)

* Cu inima zdrobită de durere, îmi iau rămas bun de la singurul meu frate, cumnat şi unchi,
GHEORGHE BLASKO,
în vârstă de 54 de ani, care pleacă pentru totdeauna dintre noi, pentru a se reîntâlni cu părinţii noştri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Ioska cu familia. (7423)

* Împărtăşim durerea surorii şi mătuşii noastre Mărioara, la despărţirea pentru totdeauna de soţul ei,
GHEORGHE BLASKO.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Dragomirescu. (7422)

* Suntem alături de nepoata şi verişoara noastră Mărioara, la greaua pierdere suferită prin decesul soţului ei,
GHEORGHE BLASKO.
Dumnezeu să-l ierte. Fam. Ghiulai Puiu. (7425)

* Suntem alături de prietenii noştri, Dana şi Mihai, la pierderea bunicii lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Diana şi Mircea. (7426)

* Pios omagiu la prematura trecere în eternitate a
dr. LIANA MARIA POTRA,
care cu abnegaţie şi competenţă a servit medicina dentară pentru copiii orădeni. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dr. Pop Vasile. (7429)

* Împărtăşim profunda durere pricinuită familiei dr. Potra Dorel, la despărţirea de cea care a fost şi buna noastră prietenă,
dr. LIANA POTRA.
Sincere condoleanţe şi mângâiere. Odihnă veşnică, suflet bun şi blând. Doina şi Nelu Abrudan. (7433)

* Dormi în pace, suflet blând, prietenă dragă,
dr. LIANA POTRA.
Condoleanţe familiilor îndurerate. Dr. Doina Laurenţiu, prof. Mia Negru. (7443)

* Suntem alături de fam. dr. Potra Dorel, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei lor soţii şi mame,
LIANA.
Sincere condoleanţe. Preoţii parohi şi Consiliul Curatoral de la Catedrala "Sfântul Nicolae". (7447)

* Împărtăşim durerea distinsei noastre profesoare, Emilia Zavaschi, la pierderea unicei fiice,
dr. LIANA MARIA POTRA.
Dumnezeu s-o aşeze în Împărăţia Sa, iar familiei să-i aducă alinare. Cu deosebit respect, promoţia 1953 a Şcolii Pedagogice de fete nr. 1 din Oradea. (7452)

* Împărtăşim durerea doamnei diriginte, distinsa profesoară Emilia Zavaschi, acum când se desparte de iubita sa fiică. Dumnezeu s-o odihnească. Elevii anului IV A, promoţia 1976, Liceul nr. 2 Oradea. (7453)

* Cu profundă durere, regretăm moartea fulgerătoare a
LIANEI POTRA.
Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente grele prin care trec. Dumnezeu s-o odihnească. Familia Petyar Otto şi Edit.

* Familia Vereş Matilda şi Tiberiu sunt alături de familia Potra, la marea durere pricinuită de decesul
LIANEI.
Sincere condoleanţe.

* Cu nespusă durere, regretăm decesul fulgerător al
LIANEI POTRA.
A plecat departe pentru a rămâne veşnic alături de Gabriela şi Guido înainte de cea mai frumoasă zi din viaţa lor, unirea destinelor. Iubindu-i prea mult, înainte cu câteva zile de acest eveniment, ai fost aleasă să-i priveşti din ceruri, de acolo să-ţi veghezi toată familia cu acea bunătate şi omenie de care ai dat dovadă întotdeauna. Dumnezeu să te odihnească în pace. Suntem alături de familia îndurerată. Familia Vereş Vasile, Ildiko şi Ralph.

* Colectivul Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea regretă dispariţia prematură a doamnei
dr. LIANA POTRA,
medic specialist stomatolog. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe familia îndurerată să o aline în această grea încercare. (7466)

* Îndureraţi şi cu ochii plini de lacrimi, anunţăm plecarea dintre noi a celui care ne-a fost soţ, tată, socru şi bunic drag,
IOAN TORJOC (OTU).
Îl vom păstra veşnic în inimile şi rugăciunile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 16 iulie 2009, ora 14.00, în comuna Sântandrei, de la nr. 219. În veci nemângâiaţi soţia, copiii Ana şi Dănuţ cu familiile lor. (7455)

* Cu multă tristeţe, ne luăm rămas bun de la naşul nostru drag,
IOAN TORJOC,
acum, când merge pe ultimul său drum. Bunul Dumnezeu să-i dăruiască pace şi odihnă veşnică, iar familiei îndurerate, multă alinare. Finii Bidirean Eugen, Florica, Florin şi Chişvasi Dumitru şi Miti. (7456)

* Suntem alături de colegele noastre, Popa Ana şi Torjoc Florina, la despărţirea de tatăl şi socrul drag,
IOAN TORJOC.
Dumnezeu să-l odihnească. Colectivul Şcolii Sântandrei. (7436)

* Suntem alături de colega noastră, Mânz Dorina, în clipele grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndoliate, sincerele noastre condoleanţe. Colectivul Grădiniţei nr. 52 Oradea. (7437)

* Cu adâncă durere în suflet, după o lungă şi grea suferinţă, mă despart de iubitul meu soţ,
IOAN CUC,
de 84 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 17 iulie 2009, ora 11.00, din Capela Orăşenească. Dumnezeu să-i dea odihnă binemeritată. În veci nemângâiată, soţia Lenche. (7441)

* Suntem alături de Monica, Dodu, Liana Cuc şi soţul Viorel, la marea durere pricinuită de moartea mamei lor,
IULIANA MARTA CRĂCIUN.
Dormi în pace, suflet bun. Fam. Donca Gheorghe şi Maria. (7440)

* O inimă bună a încetat să bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer. Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră
MARTA CRĂCIUN,
din Batăr. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi s-o aşeze de-a dreapta Sa, iar vouă, dragilor noştri Mona, Lia şi Viorel, putere şi mângâiere să depăşiţi aceste momente grele. păstrând-o veşnic în rugăciunile voastre. Te-am preţuit mult şi-ţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi. Petre şi Florica Bulzan. (7448)

* Suntem alături de colegul nostru, Viorel Cuc, în aceste clipe de grea încercare pricinuite de trecerea în nefiinţă a soacrei sale. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul Piraeus Bank Oradea Decebal. (7454)

* Suntem alături de colegul nostru, Mag Miron, la dureroasa despărţire de soţia sa dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei, sincere condoleanţe. Colegii de muncă - S.C. Trameco S.A. (7460)

* Un sincer gând de mângâiere şi încurajare pentru colega şi prietena noastră, Mirela Mag, în aceste momente grele pricinuite de dispariţia prematură a mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar celor rămaşi să le aducă mângâiere. Cu prietenie, colectivul Farmaciei nr. 1, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. (7463)

* La ceas de grea încercare şi durere, sincere condoleanţe colegei noastre, Mirela Mag, la pierderea mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Farmaciei Staţionar 2 Oradea. (7465)

* A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată
La Piatra Craiului
Lucra cândva o prea frumoasă fată,
VIORICA.
Iar azi... e în mormânt.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte. O prietenă şi fostă colegă, Rodica Denuţ, din Italia. (7469)

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim, după o scurtă suferinţă, de iubita noastră cumnată,
MARIA BRUDAŞCA,
în vârstă de 78 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 17 iulie 2009, ora 15.00, în localitatea Sântandrei, de la nr. 21. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Cumnata Rotar Ana.

*Cu inimile îndurerate, ne despărţim de cea care a fost mătuşa noastră,
MARIA BRUDAŞCA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Nepoţii Alexandru, Bogdan, Anca, Monica, Mircea, Petre Rotar.

* Cu tristeţe, regrete şi nespusă durere în suflete, aducem un ultim omagiu colegei noastre,
dr. LIANA POTRA,
cea care a fost un suflet cald, vesel, plin de bunătate şi lumină. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Compasiune şi sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Ambulatoriului de copii Oradea.

COMEMORĂRI
* Pios omagiu şi tristă aducere aminte la împlinirea a 8 ani de când a plecat dintre noi, neaşteptat de repede, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
general de divizie (r) IONIŢĂ BOTOŞ.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2009, ora 9.00, la Biserica Militară. Recunoştinţă celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte. Familia îndurerată. (7421)

* Un suflet mult prea bun, mult prea generos, o fiinţă minunată printre oameni s-a înălţat în urmă cu un an acolo unde Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa,
procuror VALENTINA GLIGOR.
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 19 iulie, ora 12.00, la Biserica de pe str. Armatei Române, lângă Universitate. Amintirea ei va rămâne veşnic în inimile noastre. Sora şi părinţii. (7450)

* Nimic nu va putea înlocui pentru mine chipul drag al mamei mele,
ECATERINA SAVU,
care a plecat dintre noi cu 17 ani în urmă. Mă rog bunului Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Rog pe cei care au cunoscut-o să păstreze un moment de reculegere în memoria ei. Fiica - Cornelia. (7400)

* Un pios omagiu de neuitare, dragoste şi dor, la împlinirea a patru ani de când ne-a părăsit scumpul nostru cumnat şi unchi, comandant de cursă lungă,
MIHĂIŢĂ HAVA,
din Constanţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi în linişte în Împărăţia Sa. Cumnaţii Ana şi Mircea Ciuciu, nepoatele Teodora, Mirela şi Cristina. (7420)

* La 5 ani, şi la 19 ani de lacrimi şi de dor,
Un gol imens necruţător
La 5 ani şi 19 ani în care nu am crezut
La care dragii mei părinţi v-am pierdut
Sunt vise-n care nu-mi apar
Decât puţin şi-apoi dispar
Când mă trezesc realizez
Că aţi plecat şi nu visez.
Dormiţi, părinţii mei, buni şi blânzi,
Îngerii să vă vegheze,
Căci Dumnezeu cel drept şi sfânt
Mă va lăsa să vă mai văd...
Dar nu pe acest pământ.
Iubiţii mei părinţi şi bunici,
MARIA GAVRUŢA,
din Cheriu,
PAŞCU GAVRUŢA,
din Cheriu. Oameni ca dumneavoastră se nasc extrem de rar. Aţi fost şi veţi rămâne un simbol al iubirii de părinţi şi bunici. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în Împărăţia Sa. Fiica Rodica şi mult iubiţii voştri nepoţi Nicuşor şi Rodicuţa, strănepotul Sergiu, ginerii Nicolae şi Carol. (7431)

* Durere nemărginită, tristeţe, amintiri dragi este tot ce ne-a rămas de când a plecat dintre noi, acum 1 an, scumpa şi iubita noastră naşă,
procuror VALENTINA IONESCU.
Mulţumim lui Dumnezeu că am avut-o lângă noi chiar şi pentru puţin timp şi că ne-a făcut să înţelegem că există "căldură sufletească, iubire şi omenie". Pentru toate acestea, îi vom păstra o nepreţuită amintire în sufletele noastre. Lumina şi graţia lui Dumnezeu să te înconjoare mereu. Te plângem şi acum şi niciodată nu te vom putea uita. Finii tăi, fam. Bârlea Radu, Daciana şi micuţa Maria Luiza. (7430)

* Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea din sufletele noastre, acum la împlinirea a cinci ani, de când ne-a părăsit scumpa noastră soţie, mamă şi soacră,
ANA URS.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte, multă recunoştinţă şi mulţumiri. Nu te vom uita niciodată. Soţul Florin, fiicele Anca şi Alina, ginerele Cristian. (7432)

* Ultimul onor pentru un distins orădean (născut în satul Oşand Bihor) căpitan de cursă lungă,
MIHAIU LUCIAN HAVA,
la comemorarea a 4 ani de la ultimul voiaj cu nava Coroana Z, pe care pilota. La intrarea în Bosfor a naufragiat, murind la bordul navei, după salvarea echipajului. Sufletul lui generos a fost jertfit pe altarul nobil de onoare de a nu părăsi nava. Spiritul bihorean, de când era elev la Liceul "Emanuil Gojdu", a fost fascinat de mare, pentru a deveni navigator (candidat numai în judeţul Constanţa), a insistat 5 ani, intrat la Institutul de Marină, după care a absolvit Facultatea de Drept Bucureşti. Bătrânul lup de mare, cu nervi de oţel, cu o pregătire excepţională, timp de 40 de ani a brăzdat meridianele şi paralelele lumii, mările şi oceanele, pe diferite tipuri de nave în calitate de comandant. A înfruntat furia şi gratitudinea zeului Neptun, care furtuni şi-au aruncat victimele în mormintele de sub valuri, i-au murit colegi în braţe, s-a luptat cu incendii pe mare. Memorabilă va rămâne acţiunea pentru salvare din infernul Golfului Biscaya (cimitir vapoare) a navei MN ALBA şi a echipajului de 48 de marinari, printre care am fost şi eu. Vârsta de aur a flotei comerciale române, este perioada când a fost director coordonator la Întreprinderea Navlomar, zestrea flotei: 307 nave, 45 pescadoare oceanice. După 1989, furia Zeului Neptun a izbit în prova, risipindu-i navele şi marinarii. Indivizi neprofesionişti, cu figuri schimonosite, demolatori au devastat flota, vânzând 16 nave Petrom, la un dolar bucata. Dreptatea lui Dumnezeu nu vine, dar ea întârzie, dar vânt bun la pupa. Cumnatul Crişan cu soţia Elisaveta. (7438)

* Timpul, în implacabila sa trecere, marchează acum moment de dureroasă amintire la împlinirea a 10 ani de la trecerea în nefiinţă a dragului nostru
TEODOR CRISTEA.
Sufletul său minunat şi viaţa dăruită exemplar celor dragi lui vor rămâne vii în memoria noastră. Veşnică să-i fie odihna în eternitate. Familia. (7459)