DECESE

 

* "În pământul celor drepţi binevoieşte acum, Mântuitorule, să se aşeze toţi cei mai înainte adormiţi, prin credinţa cea întru tine şi prin har, îndreptând pe cei ce te preaînalţă, întru toţi vecii."

MIHAI LUPUŢ,

IOAN MARINESCU,

CĂTĂLINA DAVID,

RACZ ERZSEBET,

GHEORGHE GAVRIŞ,

NAGY LAJOS,

ADAMOSI ERZSEBET.

Dumnezeu să-i ierte. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

 

* Împărtăşim durerea familiei Checiu, acum când îl conduc pe ultimul drum pe cel care a fost verişorul nostru,

HORIA CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Radu Biriş cu familia.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urmă doar lacrimi şi dureri. Profund îndureraţi, ne despărţim de dragul nostru prieten,

HORICĂ CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Prietenii Amelian Bolba şi Crina. (3085)

 

* Ce suntem noi, Doamne?

Umbră şi durere,

Un suspin de-o clipă

Şi apoi tăcere.

Ce curând ne creşte

Şi ne ia pământul

Izvorâm ca apa

Şi plecăm ca vântul.

Un ultim omagiu pentru cel care a fost un om deosebit,

HOREA CHECIU.

Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Florian şi Marinela Butuc. (3091)

 

* În aceste clipe de mare durere şi tristeţe, suntem alături de voi, Anca şi Rafael, când vă despărţiţi de cel care a fost pentru voi soţ şi tată iubitor,

HOREA CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar vouă să vă dea puterea de a trece peste această dureroasă încercare. Fam. prof. Ioan Radu. (3121)

 

* Suntem alături de familiile Checiu, la pierderea dragului lor soţ, tată, fiu şi frate,

HORI CHECIU.

Dumnezeu să vă dea putere, iar lui, odihnă veşnică. Familia verişoarei Checiu Floare şi copiii Mircea şi Ioana. (3110)

 

* Un ultim omagiu celui care ne-a fost prieten drag,

HORI CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei din partea lui Teo Lăzurean cu familia. (3111)

 

* În aceste momente de tristeţe şi grea încercare pentru Anca şi fiul său, un ultim şi pios omagiu celui care a fost

m. m. cl. I. HORIA CHECIU.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate, din partea fostului coleg Aurel Cuc. (3104)

 

* Sunt alături de voi, Felicia, Anca şi Rafael, în aceste clipe grele când vă despărţiţi de cel care a fost ginere, soţ şi tată,

HORICĂ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Găvruţa Floare, din Cefa. (3100)

 

* Suntem alături de Anca şi Rafael, în aceste clipe grele când se despart de cel care a fost un soţ şi tată iubitor. Alin şi Teo Lăzurean.(3124)

 

* Suntem alături de naşa noastră Anca şi fiul ei Rafael, care în acest moment trec prin cea mai grea încercare la care au fost supuşi în viaţă, trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ, tată şi naş,

HORIA CHECIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze unde drepţii se odihnesc. Finii Olimpia şi Sergiu Marian. (3134)

 

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate, la trecerea mult prea devreme la cele veşnice a celui care a fost

HORICĂ CHECIU.

Odihnească-se în pace. Verişorii, familia Frese Moise şi Lucia şi familia Costea Domnica şi Nicu. (3133)

 

* Suntem alături de Mirela Pap şi familia ei, acum când se despart de bunul lor tată. Sincere condoleanţe. Irina Pavel şi Ţuni Zahradnyk.

* Nimic nu este mai dureros decât să te desparţi pentru totdeauna de cea care ţi-a dat viaţă, mama. Inima bunei şi dragii noastre mame şi soacre,

ILEANA SFERLE,

a încetat să mai bată. Ne mângâiem cu gândul că Tatăl Ceresc i-a alinat durerea şi suferinţa şi a aşezat-o în rândul drepţilor Săi. Odihneşte-te în pace, mamă. Înmormântarea va avea loc vineri, 5 martie, ora 13.00, în localitatea Hidişelu de Dobreşti, de la nr. 136. Fiul Matei cu soţia Mirela. (3119)

 

* La ceas de grea încercare, ne alăturăm durerii verişorilor noştri Mihai, Mădălina şi Codruţa, când se despart pentru totdeauna de iubita lor soţie şi mamă,

VOICHIŢA BRIE,

din Hodiş. Dumnezeu să-i aşeze sufletul alături de aleşii Săi. Verişorii: familiile Miheş Gheorghe, Bochiş Ovidiu şi Muntean Ovidiu. (3107)

 

* Suntem profund întristaţi de vestea trecerii la cele veşnice, mult prea devreme, acum, în floarea vieţii, a celui care a fost

ec. CONSTANTIN DUMITRAŞ,

om de aleasă omenie, de distinsă şi înaltă nobleţe. Familiei îndoliate îi transmitem sincere condoleanţe şi totala noastră compasiune. Să-i fie ţărâna uşoară. Fam. John, Daciana, Victoria şi Ioan Vulturar. (3096)

 

* Suntem alături de naşa noastră, la pierderea tatălui ei,

MIHAI LUPUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Chiper. (3136)

 

* Suntem alături de vecina noastră, Toma Teodora, la pierderea tatălui ei,

MIHAI LUPUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Caba. (3137)

 

* Amintiri dragi, lacrimi pe obraji, durere în suflete şi speranţa revederii este tot ce a mai rămas, acum când, după o lungă şi grea suferinţă, a părăsit corabia vieţii scumpul nostru frate, cumnat şi unchi,

PETRU IANCU,

de 68 de ani, născut în Tilecuş. Nu vom uita niciodată clipele frumoase petrecute împreună. Ne alăturăm suferinţei familiei, rugând ca bunul Dumnezeu să vă mângâie inimile îndoliate. Iancu Ioan - frate, cumnata Florica, Avram cu familia - nepot. (3138)

 

* În aceste momente grele, suntem alături de verişoara noastră Daniela şi familia, acum când se despart de cel care a fost tată, bunic şi unchi,

PETRU IANCU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adriana, Sorin, Ionuţ - nepoţi. (3139)

 

* Suntem alături de naşa noastră, Daniela Zăpodean, asigurând-o de întreaga noastră compasiune, şi-i transmitem sincere condoleanţe la durerea pricinuită de pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odinnească în pace. Fam. Liviu şi Diana Sabău-Popa.

 

 

COMEMORĂRI

 

* Un an de lacrimi şi de dor,

Un gol imens necruţător,

Un an în care n-am crezut

Că, dragă

IOANA,

te-am pierdut. Amintiri dragi, lacrimi amare care nu se vor usca niciodată pe obrajii noştri, multă durere în suflete, un dor chinuitor, priviri care te caută mereu este tot ce ne-a rămas de când, în urmă cu un an, un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate s-a înălţat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Ne lipseşti foarte mult, iubita noastră fiică,

IOANA.

Chipul tău blând şi luminos va fi mereu în inimile noastre cernite de durere. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi binecuvântată, iar îngerii să-ţi vegheze somnul tău de veci. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 6 martie 2010, ora 9.30, la Bisericuţa din Nufărul. Părinţii Ioan şi Ecaterina Moş, mereu îndureraţi. (3086)

 

* Se împlineşte un an de când ai plecat ca o stea, fără să ne spui un cuvânt de adio, lăsând în urmă inimi zdrobite de durere, dor şi amintiri dragi, draga mea soră,

IOANA GIURCĂ.

Vei rămâne mereu îngerul nostru păzitor, te vom păstra veşnic în sufletele noastre.

Oricâte zile au trecut

Şi câte vor mai trece

Iubirea noastră-ţi va încălzi

Mormântul trist şi rece.

Pe veci nemângâiaţi, sora Simona cu soţul Marius şi nepoţica Mălina. (3087)

 

* Pioasă aducere aminte la un an de la dispariţia prematură a prietenei noastre

IOANA GIURCĂ.

Fam. Ursu Crişan Sorin şi Geta. (3120)

 

* Se împlinesc 6 luni de când am îmbrăcat haina neagră şi grea a văduviei şi sufletul îmi este pustiit de dor după soţul meu drag şi bun, tată şi bunic grijuliu ,

OVIDIU CIUCLEA.

Să-i fie memoria bunecuvântată. Slujba parastasului se va oficia sâmbătă, 6 martie 2010, ora 9.30, la Bisericuţa Mică din Nufărul. Soţia îndurerată, Lucica, şi familia. (3106)

 

* Amintiri dragi, lacrimi pe obraji, multă durere în suflete şi un dor nestins este tot ce a mai rămas acum, de când în urmă cu 13 ani, un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate s-a înălţat la cer. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti prezent în gândurile şi sufletele noastre, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

NICOLAE NOJE.

Ai plecat mult prea devreme dintre noi, la doar 47 de ani. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Pe veci îndureraţi, soţia Rodica, copiii Anca, Adina şi Dan cu familiile lor. (3117)

 

* Cu aceeaşi durere în suflete, anunţăm că se împlinesc 13 ani de la despărţirea de dragul nostru ginere,

NICOLAE NOJE.

Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Socrii Ana şi Teodor Bodea. (3118)

 

* Se împlinesc 6 ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna

înv. MARIŢI POPUŞ.

Parastasul va avea loc sâmbătă, 6 martie, la Biserica cu Lună, după slujba de dimineaţă. Odihnească-se în pace. Fam. Popa Ioan şi Marioara. (3123)

 

* Cu aceeaşi durere, ne amintim că se împlinesc 15 ani, respectiv 21 de ani de la trecerea în nefiinţă a dragilor noştri părinţi,

GHEORGHE TAMBA

şi

IULIANA TAMBA,

din Homorog-fermă. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Marioara şi Radu cu familiile. (2602)

 

* Timpul adânceşte durerea şi suferinţa. Au trecut 15 ani de la despărţirea de iubitul meu soţ,

prof. IOAN BAN.

Mereu prezent în gândurile şi sufletul nostru, îi aducem un pios omagiu de dragoste şi preţuire. Dumnezeu să-i dăruiască pacea, liniştea şi odihna veşnică. Soţia Gheorghina şi familia. (3093)

 

* Prezent în gândurile şi inimile noastre, acum la 3 ani de la dureroasa despărţire de iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic, cel care a fost

IOAN GROZA,

îi aducem un pios omagiu de dragoste şi preţuire. Din tot ce a fost odată, au rămas doar lacrimile, dorul şi amintirea. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Doina, fiicele Anca şi Ioana, nepoţii Ivana, Attila şi Alex. (3089)

 

* Cuvintele nu pot exprima durerea din 4 martie 2005, când tragicul accident mi-a răpit unicul fiu drag,

ADRIAN DANIEL VLAD,

din Oradea, la 36 de ani. Rămas-au doi copii orfani şi mama lui, cu sufletul zdrobit de durere. Dumnezeu să le plătească celor vinovaţi. Îl plângem căutându-l, dar degeaba, mi-e dor de el în fiecare zi, de chipul lui drag cu zâmbetul pe buze, rămânând cu amintirile şi lacrimile amare pe obraz. Nimic nu poate alina durerea sufletului de mamă, toată bogăţia lumii nu mi-l poate înlocui, numai el de-ar veni! Dumnezeu să odihnească sufletul său bun în pace. Mama, în veci nemângâiată. (3115)

 

* De 18 ani ne-am despărţit plângând de dragul soţului şi tatălui

ARON VLAD,

din Oradea, prematur plecat dintre noi, la doar 48 de ani, lăsând lacrimi şi durere în sufletele noastre, ce nu se pot şterge. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia, Elisabeta. (3116)

 

* Amintiri dragi împletite cu lacrimi, mult dor şi dragoste este ceea ce simţim acum, la împlinirea, azi, 4 martie, a optsprezece ani de la trecerea la cele veşnice a dragii noastre mame,

ELVIRA OANEA,

născută Gyorki. Copiii Gabi şi Sorin cu familiile. (3125)

 

* Nimeni nu poate şterge din inimile noastre durerea şi dragostea pe care le resimţim şi acum la împlinirea a 10 ani de la decesul dragului, scumpului şi inegalabilului nostru soţ, tătic, socru şi bunic, care a părăsit lumea aceasta chiar de ziua de naştere a soţiei sale, Maria-Lolica. Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat te vom păstra veşnic în inimile noastre. Să ai grijă de scumpa noastră fiică, surioară şi nepoţică,

IULIANA PAULA PETRONELA,

care ţi-a urmat drumul la doar 4 luni. Ai tăi cei dragi, soţia Maria-Lolica, fiii Marius şi Gelu, nora Viorica, nepoatele Ionela, pentru care ai avut o nemărginită dragoste, şi Mihaela, pe care nu ai cunoscut-o.