DECESE

 

* “O; Evo, ce-ai făcut! Adame! N-aţi auzit ce ne-a poruncit Dumnezeu? Nu vedeţi aici lângă pom moartea?”

FLORIAN LUCA,

ELENA LUNKAN,

DIANA MARIANA BUDAI,

CONSTANŢA MUDURA,

IOAN MUDURA,

MARIA IUHAS,

SILVIA SELEGEAN.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Cu lacrimi în ochi și inimile sfâșiate de durere, anunțăm trecerea la cele veșnice a celei care a fost un OM minunat, o soție și o mamă deosebită, o mamă-soacră bună,

MARIA SZTANKOVICS,

în vârstă de 67 de ani. Ai plecat din această lume lăsând în urma ta lacrimi și durere, iar amintirea ta o vom păstra veșnic vie în inimile noastre. Înmormântarea va avea loc joi, 27 aprilie, ora 15.00, la cimitirul din localitatea Cetariu. Rămas bun, suflet curat și bun! Veșnic nemângâiați, soțul Iuliu, fiica Carmen și ginerele Ovidiu. (386) 

 

* În aceste clipe de grea durere, suntem alături de voi, Carmen și Ovidiu, și de domnul Iuliu, la despărțirea de mama, soacra și soția dragă,

MARIA.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace și liniște, iar vouă să vă dea putere și să vă mângâie inimile îndurerate și îndoliate. Sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Adi, Paula și Cristian Țărău. (387)

 

* Cu inimile cernite de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui, socrului şi bunicului nostru drag

GHEORGHE FILIP.

A fost stâlpul casei şi ajutorul nostru, care ne-a dat numai sfaturi bune şi dragoste nemărginită. Ai muncit mult şi ai fost alături de noi în toate, cu blândeţe şi bunătate. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Îndoliaţi, soţia şi copiii cu familiile lor. (3397)

 

* Cu inima sfâşiată de durere anunţ trecerea fulgerătoare în nefiinţă a fratelui meu drag

GHEORGHE FILIP,

fost fochist la Depoul C.F.R. Cât ai trăit te-am iubit şi cât voi trăi te voi plânge. Am fost mereu împreună la bine şi la greu şi vei rămâne veşnic în sufletul meu. Bunul Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, de-a dreapta Sa, suflet bun şi drag. Înmormântarea are loc azi, 26 aprilie 2017, ora 13.00, în loc. Vintere. Îndurerată, sora ta Maria, din Oradea. (3396) 

 

* Cu ochii înlăcrimaţi şi sufletele răvăşite de durere ne despărţim de dragul nostru unchi

GHEORGHE FILIP,

un suflet bun şi generos, om de omenie şi credincios. Bunul Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, în Împărăţia Sa. Nu te vom uita niciodată. Nepoţii Aurelia, Cătălin şi Gheorghe cu familiile, din Oradea. (3398)

 

* Un ultim şi pios omagiu pentru doamna

CONSTANŢA MUDURA (OLI),

care a plecat la cele veşnice la vârsta de 85 ani. Înmormântarea are loc azi, 26 aprilie, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o ierte! Gliţa Dragoş şi Adela. (3386)

 

* Un ultim omagiu pentru cea care a fost vecina noastră,

CONSTANŢA MUDURA.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Asociaţia de Proprietari „Centrul Civic A2”. (3399)

 

* Suntem alături de tine, Doina Bădărău şi familia, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului, tatălui şi bunicului drag,

col. (r.) PETRE BĂDĂRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea familiei general de brigadă (r.) Stancu Gheorghe. (3380)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru tine Doina Bădărău, acum când te desparţi de soţul tău,

col. (rz) PETRICĂ BĂDĂRĂU.

Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Col. (r.) Faur Ioan şi familia. (3387)

 

 

* Un ultim şi pios omagiu pentru prietenul şi vecinul nostru drag,

col. (r) PETRE BĂDĂRĂU.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. col. (r) Molan Mircea. (3386)

 

* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe pentru colega noastră, Diana Bădărău, în aceste momente de grea încercare şi durere pricinuite de plecarea în veşnicie a socrului drag,

PETREA BĂDĂRĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul S.C. G.M.A.B. Consulting S.R.L. (3405)

 

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de cel care a fost cel mai bun unchi,

IOAN INDRIE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Şipoş Sorin, Rodica, Sorina, Alexandra. (3381)

 

* Cu nemărginită durere în suflete ne despărţim de unchiul nostru

IOAN INDRIE.

Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică. Familia Precup Sorin, Luminiţa şi Lavinia. (3382)

 

* Cu lacrimi în ochi şi sufletul sfâşiat de durere ne luăm rămas bun pentru totdeauna de la unchiul nostru,

IOAN INDRIE.

Nepoatele Lucica şi Maria. (3383)

 

* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe pentru vecina noastră Florica Indrie, în aceste momente de grea încercare şi durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a soţului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Locatarii blocului AN 56, str. Nufărului, Oradea. (3384)

 

* Suntem alături de colega noastră Liliana Indrie, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial. (3392)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru colega noastră, Liliana Indrie, în aceste momente de grea încercare şi durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Departamentului de Textile şi Pielărie. (3393)

 

* Cu lacrimi în ochi şi adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice, la vârsta de 59 ani, a celei care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,

SILVIA SELEGEAN.

Înmormântarea va avea loc joi, 27 aprilie, ora 13.00, din Capela Episcopia Bihor. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Aurel, fiul Stelian, nora Camelia şi nepotul Petru-Ştefan. (3395) 

 

* Un gând  de alinare şi mângâiere pentru verişorul nostru Nicu  cu familia sa, în aceste clipe de durere şi tristeţe, când se despart pentru totdeauna de draga lor soţie, mamă şi bunică,

SILVIA SELEGEAN.                                          

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Verişorii Liviu Marta şi Rodica Sturz, cu familiile.

 

* Un ultim şi pios omagiu pentru draga mea prietenă,

SILVIA SELEGEAN.

Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să te odihnească în pace. Maria Huluban.

 

* Ai plecat atât de repede, draga noastră naşă

SILVIA SELEGEAN

şi ne-ai lăsat profund îndureraţi, alături de naşul nostru Nicu, fiul Stelian cu soţia Cami şi nepoţelul Ştefan. Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică. Finii Valer, Elena şi Corina. (3405)

 

* Cu durere în suflet am aflat vestea încetării din viaţă a fostei mele prietene şi colege

SILVIA SELEGEAN.

Dumnezeu să o primească în Împărăţia Sa! Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Maria Pintea şi familia. (3407)

 

* Sincere condoleanţe familiei Ianoşi, acum când s-au despărţit de iubita lor fiică

VIOLETA ANA.

Ing. Bacinschi Marioara cu familia. (3406)

 

* A încetat din viaţă

MARGARETA SZUCS,

în vârstă de 76 de ani, fostă angajată a Fabricii de Confecţii Oradea, pe o perioadă de 32 de ani. Înmormântarea are loc azi, 26 aprilie, ora 11.00, la Cimitirul Municipal, din Capela Orăşenească. Familia îndoliată. (3385)

 

* Ne-am despărţit cu sufletele îndurerate de colega noastră,

IOANA SARCA,

un om prea frumos şi prea bun pentru lumea asta. Dumnezeu ţi-a vrut zâmbetul luminos numai pentru el. Ne rugăm ca sufletul tău să-şi găsească pacea printre îngeri. Ramona, Lidia şi Dana. (3389)

 

* Cu inima îndurerată mă despart de dragul meu tată,

FLORIAN LUCA,

de 82 de ani. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 26 aprilie, ora 14.00, de la Capela Hașaș. Fiul Luca Alexandru, îndoliat. (385)

 

* Cu adâncă durere în suflete şi nespusă tristeţe în inimă, anunţăm trecerea în veşnicie a celui care ne-a fost tată, socru şi bunic,

VICTOR CHEREJI,

la vârsta de 69 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 27.04.2017, ora 13.00, în localitatea Petreu. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Ne rugăm bunului Dumnezeu să te odihnească în pace în Împărăţia celor drepţi. Fiica Codruţa, ginerele Narcis şi nepoţii Dragoş şi Răzvan.

 

* A urcat la ceruri un om bun, cu suflet iubitor, cel care ne-a fost tată, socru şi bunic,

VICTOR CHEREJI.

Dumnezeu să-ţi lumineze calea şi să te odihnească la dreapta Sa. Fiul Victor, soţia Ramona şi nepotul Denis.

 

* Rămâi mereu în inima noastră aşa cum ai fost, bun şi blând, tată şi bunic,

VICTOR CHEREJI.

Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul cel bun. Nu te vom uita niciodată. Fiica Adriana şi nepoţii Ioana şi Raul.

 

 

COMEMORĂRI

 

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă, flori şi multe lacrimi este tot ce-i putem oferi acum când se împlinesc 5 ani de când a plecat dintre noi, cel mai iubit şi  drag soţ, tată şi bunic,

ing. AUREL ŢOCA.

 În veşnica şi încredibila noastră durere, tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au stimat le alăturăm profunda noastră recunoştinţă, pentru clipa de aducere aminte. Noi îl păstrăm viu în inimile şi sufletele noastre şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne dea puterea şi tăria spre a ne purta încredibila cruce a durerii şi singurătăţii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia, copiii şi nepoţii. (3394)

 

 

* Timpul nu a reuşit să şteargă durerea şi tristeţea, care s-au aşezat în sufletele noastre în urmă cu 2 ani, când moartea nemiloasă a luat-o de lângă noi pe iubita noastră mamă, soacră şi bunică,

SILVIA BARA.

Nu va exista zi cât vom trăi pe acest pământ să nu îţi purtăm în suflet amintirea, bunătatea şi iubirea cu care ne-ai înconjurat. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Fiul Ovidiu, nora Laura şi nepoata Simina. (3383)

 

* În data de 27 aprilie 2017, familia Dan Begher, comemorează şi aduce un pios omagiu celei care a fost cea mai scumpă şi aleasă fiinţă, mama, soacra şi bunica noastră

AURELIA BEGHER,

adunând şi chemând pe cei care cu adevărat îi poartă în inimă şi în gând amintirea chipului şi sufletului ei deosebit la slujba parastasului de un an de la trecerea din “lumea cu dor în cea fără de dor”. Cei prezenţi ne vom ruga pentru odihna ei veşnică la ceas de seară, ora 17.00, în data de 27 aprilie 2017, împreună cu un sobor de preoţi la vechea Catedrală Velenţa (pr. Roman Pintea) unde mama noastră s-a rugat de-alungul vieţii pentru familia ei, fiind o credincioasă fidelă acestei biserici. Aici potrivindu-se cuvintele psalmistului David care zice „Şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit, Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea “(Ps. 37, 16-17). (3379)