in memoriam
DECESE
* „Nu rămâne avuţia
Nici onoarea, nici domnia
Nici frumuseţea, nici podoaba
Nu vin cu noi să se-ngroape”.
GHEORGHE LUPŞA,
PIROSKA BALLA,
KRISZTINA ERDEI,
ROZALIA SZTANKAI.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.
* Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături şi l-au condus pe ultimul drum pe cel care a fost soţ, tată, bunic şi socru,
prof. univ. dr. GAVRIL CORNUŢIU.
Familia îndurerată.
* După o lungă şi grea suferinţă suportată cu mult curaj şi demnitate, mă despart azi de soţul meu drag
GHEORGHE LUPŞA.
Stâlpul se va ţine la Capela Steinberger, azi, 19 mai, ora 18.00. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, ora 13.00, de la Biserica din localitatea Miersig. Lacrimi şi rugăciuni pentru sufletul său. Soţia Lupşa Ana.
* Cu ochii înlăcrimaţi ne luăm rămas bun de la cel care a fost un frate deosebit şi devotat familiei
GHEORGHE LUPŞA.
Îl vom conduce pe ultimul drum şi îl vom aşeza după dorinţa lui în vechiul cimitir din satul Miersig, alături de părinţii şi rudeniile lui, sâmbătă, ora 13.00. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun în lumină şi pace. Sora Florica Ciuclea cu familia.
* Suntem alături de mătuşa noastră la greaua încercare prin care trece la decesul soţului şi unchiului nostru
GHEORGHE LUPŞA.
Sincere condoleanţe. Nepoata Ileana cu soţul Ioan Gavra, din Oradea.
* Suntem alături de mătuşa noastră Ana la greaua încercare pricinuită de pierderea soţului drag
GHEORGHE LUPŞA.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Lazăr şi soţia Viorica Ferician, din Oradea.
* Suntem alături de familia Ovidiu Moldovan, în aceste momente de grea încercare la pierderea tatălui drag
SIMION MOLDOVAN.
Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Niţu şi Angela. (3841)
* Suntem solidari cu marea durere a colegului şi prietenului nostru, Ovidiu Moldovan, în aceste clipe grele când împreună cu întreaga familie îndoliată îl conduc pe ultimul drum pe dragul lor tată, socru şi bunic,
SIMION MOLDOVAN.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Fam. Găvrilă Ghilea.
* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe pentru Ovidiu, Anca, Sorin şi Andrei Moldovan, în aceste momente de grea încercare şi durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a tatălui, socrului şi bunicului drag,
SIMION MOLDOVAN.
Va rămâne în sufletele noastre aşa cum l-am cunoscut: un OM de omenie şi un suflet bun. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Luci, Vali, Roxana şi Alex Pavel. (3896)
* În aceste momente de grea încercare şi durere, când ne mai rămân doar cuvintele, ne exprimăm întreaga compasiune pentru prietenul nostru drag, Ovidiu Moldovan, la dureroasa despărţire de tatăl său,
SIMION MOLDOVAN.
Sincere condoleanţe întregii familii. Tavi, Liza şi Mia Tobescu. (3897)
* Suntem alături de vărul nostru Traian şi nepoata Larisa, la despărţirea de iubita lor soţie şi mamă,
RODICA COSTA.
Odihnească-se în pace! Costea Pavel şi familia. (3870)
* Cu durere în suflet mă despart de verişoara şi prietena mea dragă,
RODICA COSTA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Profund îndurerată, Costa Domnica, cu familia. (3879)
* Ne despărţim azi cu durere în suflete de cea care a fost pentru noi cea mai bună mamă şi soacră
ANA ALB.
Vom aşeza amintirea chipului tău blând în sufletele noastre. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 19 mai 2017, ora 13.00, în localitatea Copăcel. Fiica Maria şi ginerele Traian. (3871)
* Azi când te conduc pe ultimul drum, sufletul meu e plin de tristeţe şi lacrimi, draga mea bunică
ANA ALB.
Nu te voi uita niciodată. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Nepotul Sorin Cuc, cu soţia Melania şi strănepoţii Miruna şi Şerban. (3872)
* Cu durere şi lacrimi în suflete ne despărţim azi de draga noastră bunică
ANA ALB.
Chipul tău drag va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace. Nepoata Alina Marc, soţul Paul şi strănepoţii Antonia, Andrei şi Antoniu. (3873)
* Suntem alături cu sufletul de verişorii noştri Alina, Paul, Marc şi Sorin Cuc la durerea pricinuită de pierderea bunicii lor
ANA.
Cu regret Marius, Corina, Mălan şi Dalia Costrov din Bucureşti. (3878)
* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia Cuc Traian şi Maria, în aceste momente de durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a celei care a fost mamă şi soacră
ANA ALB,
din Copăcel. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Cerului. Fam. Mălan Gheorghe şi Cornelia. (3877)
* Cu adâncă durere în suflet anunţ trecerea în nefiinţă a dragei mele soţii,
FRANCISCA KORITEAC,
în vârstă de 65 ani. Înmormântarea va avea loc duminica, 21 mai 2017, ora 14.00, la capela orăşenească a localităţii Aleşd. Bunul Dumnezeu să-ți dea odihnă veșnică. În veci îndurerat, soţul Koriteac Gheorghe.
* Cu lacrimi şi tristeţe în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre mame şi bunici,
FRANCISCA KORITEAC,
de 65 ani. Te vom iubi mereu. Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa. Fiul Koriteac Ioan cu soţia Mirela şi nepoţii Mario şi Maia.
* Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete, ne despărţim de iubita noastră mamă şi bunică,
FRANCISCA KORITEAC,
de 65 ani. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Koriteac Milan cu soţia Erika şi nepoata Iulia.
* Cu durere în suflete ne despărţim de cea care a fost mamă şi bunică,
FRANCISCA KORITEAC,
în vârstă de 65 ani. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Amintirea ta va rămâne vie în sufletele noastre. Fiul Bara (Koriteac) Gheorghe şi soţia Nicoleta, cu nepoţii Patricia şi George.
* Cu ochii plini de lacrimi şi sufletul împovărat de durere, ne luăm rămas bun de la cea care a fost mamă şi bunică,
FRANCISCA KORITEAC,
în vârstă de 65 ani. Nu te vom uita niciodată, scumpa noastră MAMĂ! Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Fiica Bradea Maria cu soţul Iosif şi nepoata Denisa, cu soţul Alin.
* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la cea care a fost sora şi cumnata noastră,
FRANCISCA KORITEAC.
Nu te vom uita niciodata! Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fratele Hovanet Karol cu soţia Livia.
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru familia Bara Gheorghe acum când o conduce pe ultimul drum pe cea care le-a fost mamă şi bunică
FRANCISCA KORITEAC.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul S.C. Nord Vest Camioane S.R.L. (3883)
* Suntem alături de familia Bara Gheorghe, în aceste momente de grea încercare şi durere pricinuite de decesul celei care a fost mamă şi bunică
FRANCISCA KORITEAC.
Colectivul S.C. Geobara Service S.R.L. (3882)
* Suntem alături de colegul şi prietenul nostru Bara Gheorghe în aceste clipe grele pricinuite de moartea mamei sale
FRANCISCA.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească îm cetele îngereşti. Sincere condoleanţe. Dan, Tina şi Anastasia. (3887)
* Împărtăşim durerea colegei noastre Mariana şi a fiilor ei, Ciprian şi Tomi, pricinuită de decesul soţului şi tatălui drag
IOAN VEREŞ.
Sincere condoleanţe. Colegii de serviciu. (3884)
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru Mariana, Ciprian şi Tomi, la dureroasa despărţire de soţul şi tatăl drag
IOAN VEREŞ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Fam. Şandra Şerban şi Lidia. (3885)
* Suntem alături de familia colegei noastre Corina Lupşa în aceste grele momente pricinuite de trecerea în nefiinţă a celei ce le-a fost mamă, soacră şi bunică dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei înlăcrimaţi să-i mângâie. Biroul Notarilor Publici Gârba-Oradea. (3899)
* Împărtăşim durerea colegilor noştri, Lupşa Teodor şi Lupşa Grigore, acum când se despart de mult iubita lor mamă
EVA LUPŞA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la Atelierul de reparaţii al S.C. TGIE S.R.L. Sînmartin. (3890)
* Un gând de mângâiere şi îmbărbătare pentru mama şi familia sa, în momente de grea încercare şi durere, la trecerea prematură în eternitate a dragului nostru nepot
GHEORGHE CLOP.
Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Mătuşa Florica, cu întreaga familie Herman. (3892)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne alăturăm familiei şi-l conducem pe ultimul său drum pe cel care a fost verişorul nostru drag
GHEORGHE CLOP.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i lumineze calea spre cele veşnice. Camelia Herman şi Alexandra. (3893)
* Cu multă durere în suflete ne despărţim de bunul nostru frate, cumnat şi unchi
DUMITRU ŞERFEZI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fratele Şerfezi Ioan cu familia. (3894)
* Cu sufletul cernit şi împietriţi de durere, anunţăm trecerea fulgerătoare în eternitate a celei care a fost scumpa noastră soţie, mamă, bunică şi cuscră
LASCĂU LUCIA VIORICA.
Cei care doresc să o conducă pe ultimul drum o pot face sâmbătă, 20 mai 2017, la ora 13.00, în localitatea Dobricioneşti, când va avea loc înmormântarea. Este o grea încercare şi o pierdere ireparabilă. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea liniştea binemeritată, iar odihna să-i fie veşnică în Împărăţia Sa. În veci îndureraţi, soţul Gavril, fiul Graţian cu soţia Ioana şi fiicele Ayana şi Iovana, nora Delia şi nepotul Antonio, cuscrii Budeu Maria şi Laviniu.
* Sunt alături de familia Lascău, de Graţian şi de Ioana, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în eternitate a celei care a fost scumpa lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu să îi dea odihnă veşnică şi familiei multă alinare. Sincere condoleanţe. Alina Dinu.
* Un suflet minunat s-a înălțat la cer. Vei rămâne veșnic în inimile noastre draga noastră colegă,
RODICA COSTA.
Dumnezeu să îţi odihnească în pace sufletul bun. Colegii de la Connect Group.
COMEMORĂRI
* Timpul nu va putea umple golul lăsat în inimile noastre, de când în urmă cu 6 luni s-a ridicat la cer un suflet bun şi iubitor, draga noastră mamă, soacră şi bunică
SALVINA ŢUCRA,
din Vaşcău. Ne plecăm frunţile în faţa mormântului tău presărat cu flori, mulţumindu-ţi pentru toată osteneala, munca şi sudoarea făcute pentru noi, din zi şi până în noapte. Pentru toate acestea noi, fiicele tale, Geta cu soţul Ghiţă Pop, Mărioara cu soţul Lucian Olău şi dragul tău nepot Lucian, îţi datorăm neuitarea şi dragostea eternă. Dumnezeu să te odihnească alături de tatăl nostru
GHEORGHE ŢUCRA.
Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, în localitatea Vaşcău. (3886)
* Duioase amintiri ne copleşesc şi azi când se împlinesc 2 ani de când draga noastră
DOMNICA LICĂ
a plecat din această lume. A plecat un OM minunat, plin de bunătate şi dăruire pentru cei dragi. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace. Comemorarea va avea loc sâmbătă, 20 mai, ora 9.00, la Catedrala Ortodoxă. Soţul, fiicele, nepoţii, strănepoata cu familiile. (3835)
* A trecut un an de când sub privirile noastre neputincioase ai plecat pe drumul eternităţii, lăsând în urma ta lacrimi şi un dor nestins în inimă, dragul meu soţ
IOAN-ALEXANDRU BRÎNZAŞ.
Vei rămâne mereu în sufletul meu şi fiecare lumânare pe care ţi-o voi aprinde îţi va spune că te voi păstra mereu în amintire. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi, să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Slujba de pomenire va avea loc în data de 20 mai 2017, ora 11.00, la Bisericuţa Mică din cartierul Nufărul. Soţia Rodica. (3844) ATENŢIE FOTO
* Acum un an dragul nostru tată,
IOAN-ALEXANDRU BRÎNZAŞ
te-ai retras liniştit, aşa cum ai şi trăit. Chipul tău blând şi drag va rămâne mereu viu în sufletul nostru. Dumnezeu să te vegheze în lumea cea de veci. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Fiul Flavius cu soţia Teodora. (3845)
* În urmă cu un an, tatăl nostru drag,
IOAN-ALEXANDRU BRÎNZAŞ,
un suflet minunat, s-a înălţat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Pentru tot ce ai însemnat pentru noi îţi datorăm neuitarea veşnică rugându-ne la bunul Dumnezeu să te aibă în ocrotirea Lui. Fiul Alex şi soţia Mihaela. (3846)
* Suntem alături de fiica, sora şi nepoţii noştri, acum când se împlineşte un an de la trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui drag,
IOAN- ALEXANDRU BRÎNZAŞ.
O floare, o lumânare este tot ce îţi mai putem oferi la tristul tău mormânt. Dumnezeu să te odihnească în pace. Mama Viorica, bunica Maria, familia Pop Vasile şi Mihaela. (3847)
* Retrăiesc mereu acele clipe de durere şi întristare ca în urmă cu 3 ani, când pe data de 19 mai, a plecat dintre noi, draga mea soţie,
ELENA SAVA.
Parastasul se va oficia la Catedrala „Sf. Nicolae”, duminică, 21 mai 2017, la ora 10.00. Vom păstra neştersă amintirea ei. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţul Vasile. (3868)
* Nimic nu este mai dureros în viaţă ca despărţirea de o fiinţă dragă. Timpul trece şi tace, dar durerea din sufletele noastre şi lacrimile din ochii noştri au rămas aceleaşi ca în urmă cu 2 ani, când a plecat la cele veşnice iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
GAVRIL POP.
Dumnezeu să-ţi dea linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 20 mai 2017, la Biserica „Buna Vestire” din str. Rahovei. Veşnic îndureraţi, soţia Irina, copiii Octavian şi Gabriela cu familiile. (3869)
* A trecut un an de când ne-ai lăst singure şi ai plecat în veşnicie dragul nostru soţ şi bunic
NICOLAE FLOREA (LĂIŢĂ).
Ne este dor de tine şi în toate rugăciunile noastre te pomenim şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, alături de scumpa şi unica noastră fiică
ALINA MIHUŢA,
pe care Dumnezeu a iubit-o şi a luat-o la El în urmă cu 9 ani şi 6 luni, de când dorul şi durerea din sufletele noastre sunt fără alinare. Parastasul va avea loc sâmbătă, 20 mai 2017, ora 10.00, la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”. Soţia-mama Maria şi nepoata-fiica Mara. (3874)
* Străină în lumea suferinței
Trăiesc cu gândul meu pustiu
Azi nu mai știu ce-i fericirea
Mi-e dor de voi, atâta știu.
S-au scurs 4 ani de durere și tristețe de când te-am pierdut dragul nostru soț și tată,
MIHAI GRAȚIAN CHIȘBORA,
care se odihneşte alături de socrul
IOSIF ILLES
și de soacra
ETELKA ILLES.
Dumnezeu să vă odihnească în pace. Soția Ana, fiii Cosmin și Marius. (457)
* Păstrându-i neștearsă amintirea aducem un pios omagiu de dragoste și neuitare dragului nostru soț, tată și bunic,
PETRU BOCHIȘ,
acum când se împlinesc 15 ani de la trecerea în neființă. Soția Viorica, fiicele Mariana și Corina, ginerii Ovidiu și Cristian și nepoții Ovidiu, Ștefania și Maria. (455)