DECESE

 

* Transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei, la pierderea celui care a fost

VASILE  ACHIM,

soț, tată, socru, bunic, cuscru! Fam. Galea-Rus Carmen și Dan.

 

* În momente de mare tristețe și durere sufletească pentru familie, prin trecerea la cele veșnice a celui care a fost

VASILE ACHIM, 

suntem alături de nora noastră și întreaga familie. Cuscrii Rește Vasile și Ana.

 

* Suntem alături de colega noastră, Arina Trif, la trista despărțire de sora ei dragă. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Colegele din cadrul Serviciului Resurse Umane și directorul DGA al Universității din Oradea. (784)

 

* Cu toate că am sperat ca îți vei reveni, dragul meu tată,

CONSTANTIN BUDA,

ai plecat prea devreme dintre noi, la 72 de ani, să fii alături de mama. Ai fost un om de omenie care s-a bucurat de preţuirea celor din jur. Mă rog lui Dumnezeu să-ți așeze sufletul printre aleșii Săi! Înmormântarea are loc azi, 17 martie, ora 13.00, în localitatea Poiana Tășad, de la nr. 58. Fiul Călin, în veci nemângâiat.

 

* Trist, incredibil, dar adevărat…dragul nostru ginere, cumnat și unchi

CONSTANTIN BUDA

a plecat la cele veșnice. Ne va lipsi zâmbetul și optimismul lui. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Soacra Maria și cumnatul Viorel cu familia.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un prieten bun a plecat dintre noi lăsând în urmă lacrimi și durere,

CONSTANTIN BUDA.

Este acum în cer, alături de

VETORICA

lui. Dormi în pace, suflet blând! Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dinu Suciu cu familia.

 

* Suntem alături de doamna preoteasă Aurelia, fiul Ciprian și ceilalți membri ai familiei și împărtășim durerea lor, în aceste momente grele când

preotul DIMITRIE-PETRU SONEA

ne-a părăsit pentru totdeauna. A fost membru fondator al Filialei Bihor, consilier județean și un mare patriot. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ștefan Mărgineanu-senator PRM, Micovschi Andrei-secretar al Filialei PRM Bihor. (786)

 

* Un gând de mângâiere pentru Alina, în aceste momente triste pricinuite de trecerea la cele veșnice a tatălui-socru,

preot DUMITRU SONEA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Florinda Porge. (796)

 

* O inimă bună a încetat să bată, lăsând în urmă un gol imens. Un tată, socru şi bunic iubitor a cedat în faţa morţii, lăsând în urma lui multă durere, suferinţă şi lacrimi nesfârşite. Cu durere în suflet ne despărţim de bunul nostru tată, socru şi bunic

DUMITRU ARDELEAN,

care a trăit 77 de ani. Înmormântarea are loc azi, 17 martie 2022, ora 13.00, din Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Un ultim omagiu din parte fiicei Ramona, ginerele Mihai şi mult iubitul nepot Cezar. (789)

 

 

* Cu durere în suflet ne despărţim de dragul nostru cumnat şi unchi

DUMITRU ARDELEAN.

Te-ai retras liniştit în lumea celor buni şi drepți. Dumnezeu să te odihnească şi să-ți vegheze somnul de veci. Un ultim omagiu din partea cumnatei Doina Borza şi a nepoatelor Sanda Misaroş cu familia şi Stanca Niţă cu familia. (790)

 

* Cu adâncă durere anunțăm încetarea din viață a celei care a fost mamă, soacră și bunică mult iubită

MARICICA JUCA.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în Împărărția Sa cea Cerească și să-i dea odihnă veșnică. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 18 martie, ora 14.00, la Capela Orășenească, iar stâlpul are loc azi, la ora 17.00. Soțul Doru, copiii Dacian și Dora cu familiile. (787)

 

* Cu durere în suflet ne despărțim de cea care a fost colega noastră

MARICICA JUCA.

Un gând de mângâiere și alinare familiei greu încercate. Dumnezeu să o odihnească în Împărăția Sa cea Cerească. Veșnică ei pomenire! Colegii din AJOFM Bihor. (788)

 

* Gânduri de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe prietenilor noştri, familiile Constantin şi Mangra, la despărţirea de scumpa lor soţie, mamă şi bunică,

FLORICA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Familiile Catarig şi Porumb.

 

* Cu sufletele pline de durere anunțăm plecarea în eternitate a soției, mamei, surorii, bunicii și mătușii dragi,

SANDA MANUELA SECARĂ.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 18 martie, de la ora 15.00, la Capela Hașaș din cadrul Cimitirului Municipal "Rulikowski", Oradea. Odihnește-te în pace! Soțul Mihai, fiica Bianca, ginerele Tinu, nepoata Anastasia, sora Arina și nepotul Alex.

 

 

* Vestea că sora ta iubită,

SANDA,

a trecut la cele veșnice atât de neașteptat, lăsând în urmă tristețe și durere ne-a marcat profund. Suntem alături de tine, dragă Arina cu mintea și sufletul, acum când cuvintele sunt de prisos. Dumnezeu să-i dea odihna cea veșnică, iar vouă să vă dea tăria să treceți prin această grea încercare. Fam. Puie.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet frumos s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă lacrimi și suferință, cel care a fost soț, tată, socru, bunic și străbunic,

IOAN ZARO,

care a încetat din viață la vârsta de 90 ani. Dumnezeu să-ți așeze sufletul tău bun în Împărăția Sa! Înmormântarea va avea loc în data de 18 martie 2022, ora 12.00, din Capela Hașaș, Cimitirul Municipal din Oradea. A ta soție veșnic îndurerată, Maria Zaro. (793)

 

* Durerea nu poate fi exprimată în cuvinte, iar cuvintele nu pot exprima durerea pe care o simțim acum, la ceasul despărțirii de cel care a fost minunatul nostru tată și bunic,

IOAN ZARO.

Vom păstra neștearsă amintirea lui, mulțumindu-i cu dragoste și recunoștință pentru că a existat în viețile noastre. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace și lumină! Fiul tău, Mircea Zaro, din Timișoara, cu familia Adina, Alexandra și Corina. (794)

 

* Cu inimile cernite de durere ne luăm rămas bun de la iubitul nostru tată, socru, bunic și străbunic,

IOAN ZARO,

de 90 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fiul Nelu, nora Florica, nepoata Mihaela cu familia, nepotul Cristi cu familia. (795)

 

COMEMORĂRI

 

* Au trecut 26 de ani de când ne-a părăsit draga noastră mamă, mamă-soacră, bunică, străbunică

MARIA-RAVEICA APĂTEANU.

Chipul ei frumos, dragostea nemărginită cu care ne-a înconjurat vor rămâne veșnic întipărite în inimile noastre. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Ghiță, Doina, Anca, Dănuț, George și Mihăiță. (769)