DECESE

 

* "Un licăr ţi-e viaţa, în universul infinit

Iar moartea întoarcerea în noaptea veşniciei,

Mormântul un semn, peste ani, sub bolţile tăriei

Aducere-aminte vieţii, la clipa de sfârşit."

OLGA STRETEA,

TEODOR POP,

DOREL PASC,

ILEANA TABĂRĂ,

MARGARETA RAŢIU,

ERZSEBET PETER,

JANOS STOLARIK,

ESZTER GERGELY,

LASZLO SZABO.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, servicii funerare non-stop, "La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Cu durere în suflete conducem pe ultimul drum pe draga noastră

FLORICA GABOR.

Bunul Dumnezeu să-i primească sufletul ei minunat. Mircea Cohut şi familia. (2415)

 

* Întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe transmitem familiei prof. dr. Ioan Mang, pentru pierderea suferită prin decesul tatălui. Florin şi Luminiţa Şuta. (2417)

 

* Suntem alături de familia prof. univ. dr. Ioan Mang, acum când se despart de tatăl drag

FLORE MANG.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Simona şi Constantin Bungău. (2418)

 

* Clubul Lions este alături de familia Mang Ioan în momentele grele ale trecerii în nefiinţă a celui care a fost tată şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească. (2455)

 

* Suntem alături de familia Ioan şi Erica Mang, de finii noştri dragi Alex şi Cristina, acum când se despart de dragul lor

FLORE MANG.

Dumnezeu să-l aşeze în marea lui Împărăţie, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Cristina şi Călin Vesa. (2458)

 

* Sincere condoleanţe onoratelor familii Ioan Mang, Alex Mang şi Iulian Ghiorghişor, în aceste clipe cernite când îl conduc pe ultimul drum pe tatăl şi bunicul lor. Fam. Graţian Demian şi Dragoş Anton. (2457)

 

* Suntem alături de familia domnului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, prof. dr. ing. Ioan Mang, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a bunului său tată,

FLORE MANG.

Sincere condoleanţe din partea direcţiunii Lic. Teh. "Ioan Bococi" Oradea. (2461)

 

* Împărtăşim durerea familiei domnului prof. dr. Ioan Mang, în clipele de grea suferinţă, la despărţirea de părintele drag

FLORE MANG.

Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze în Împărăţia celor drepţi. Sincere condoleanţe. Fam. preot Erdei Miron. (2462)

 

* La ceas de grea încercare sufletească suntem alături de voi Dan, Lucreţia şi Bianca, la pierderea tatălui, socrului şi bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Porumb Dorin.

 

* Bunul şi dragul nostru vecin

ROMULUS DĂRĂBAN

a trecut la cele veşnice. Îl plângem alături de fiicele Olguţa şi Mariana, nepoţii Mihail şi dr. Ghemiş Mărioara. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Liviu şi Felicia cu familiile şi mama. (2427)

 

* Familia Pasc Gheorghe, anunţă cu durere în suflet încetarea din viaţă, în data de 3 martie 2014, într-un grav accident, a iubitului său frate, cumnat şi unchi

DOREL PASC.

Dumnezeu să-l odihnească şi să-i aducă mult dorita linişte sufletească. Adio, dragă frate! Înmormântarea va avea loc joi, 6 martie 2014, ora 13.00, în satul Păuleşti, de la nr. 22.

 

* Doina şi Ioana Pasc, anunţă cu durere încetarea din viaţă a celui care a fost soţ şi tată

DOREL PASC.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. 

 

* Transmitem sincere condoleanţe domnului director general Pasc Gheorghe, în aceste clipe grele, pricinuite de trecerea în nefiinţă a fratelui său drag

DORU PASC.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul R.A. Aeroport Oradea. (2422)

 

* Împărtăşim durerea domnului director general Pasc Gheorghe, în aceste momente grele, când se despart pentru totdeauna de bunul său frate

DORU PASC.

Sincere condoleanţe. Fam. Ghitea Marian şi Florina. 82423)

 

* Împărtăşim durerea domnului director general Pasc Gheorghe, în aceste momente grele, la trecerea în nefiinţă a fratelui drag

DORU PASC.

Sincere condoleanţe. Fam. Băican Viorel. (2424)

 

* Suntem alături de domnul director general Pasc Gheorghe, la marea durere pricinuită de moartea fratelui drag

DORU PASC.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Luncan Liviu. (2425)

 

* Cu durere în suflet mă despart de fratele meu drag

GHEORGHE CRUPŞA,

din Păuşa, care a plecat la cei dragi,

tata ANDREI,

mama ELENA,

acolo-n plaiul îngeresc la Tatăl Ceresc. Dumnezeu să le vegheze somnul în veci. Sora Anica şi nepoata Leonica, cu familia. (2448)

 

* Ne despărţim de cea care a fost soţie, mamă şi soacră

ANA MAGHIAR.

Bunul Dumnezeu să te ierte şi să-ţi găseşti liniştea sufletească. Soţul Vasile, fiica Ani şi ginerele Dinu. (2445)

 

* Suntem alături de voi dragii noştri, nea Vasile, Ani şi Dinu, în aceste momente de grea încercare pentru voi. Bunul Dumnezeu să vă mângâie şi să vă dea putere să mergeţi mai departe. Cuscra Viorica şi cumnata Mihaela cu familia. (2446)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun şi blând, plin de dragoste şi bunătate se ridică la cer, lăsând în urmă multă durere şi lacrimi. Dumnezeu să te odihnească draga şi scumpa noastră mătuşă

ANA PIŢ.

Nu te vom uita niciodată. Slujba de înmormântarea are loc azi, 5 martie, ora 13.00, la Biserica din Apateu. Familia: Maliţa Aurel şi Doina, strănepoţii Mircea, Mirela şi Alin, Dan, Magda, Teodora şi Tudor. (2436)

 

* O lumânare, o floare, o rugăciune şi multe lacrimi vărsăm astăzi pentru draga noastră mamă şi mamă-soacră

OLGA STRETEA,

născută Furtos, în Sărsig. Dormi în pace tu care ai ştiut să alungi supărarea cu o mângâiere, să zideşti liniştea noastră, braţele tale ne-au ocrotit, ai plâns ca să nu plângem noi, ocrotindu-ne pe toţi. Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-ai înconjurat îţi dăruim eterna noastră preţuire. Dumnezeu să-ţi dăruiască   pace, linişte şi odihnă în Împărăţia Sa. Înmormântarea are loc azi, 5 martie 2014, ora 15.00, de la Capela Haşaş. Odihnă veşnică! Fiica Lena cu ginerele Sandu Curta. (2441)

 

* Bunicii sunt rădăcina noastră. Refacem din lacrimi chipul atins de timp al bunicii şi străbunicii noastre

OLGA STRETEA,

păstrând în inimă căldura, umorul şi răsfăţul cu care ne-a înconjurat copilăria. Fie ca dragostea noastră să-i însoţească sufletul alături de lumina Lui Dumnezeu, care o va duce mai presus de fire şi-i va arăta drumul spre ceilalţi bunici ridicaţi la cele veşnice. Nepoata Alina alături de soţul ei Alin şi strănepotul Patrick. (2439)

 

* Mereu prezentă în gândurile noastre îi aducem un ultim omagiu celei care a fost bunică şi străbunică,

OLGA STRETEA.

Tristeţea şi suferinţa sunt o cruce greu de dus, dar ştim că din înaltul cerului un suflet bun cu chipul blând şi zâmbetul etern ne va alina durerea. Dumnezeu să-ţi călăuzească sufletul pe calea veşniciei. Nepotul Ducu, soţia Carmen şi strănepoţii Alex şi Vlăduţ. (2440)

 

* Suntem alături de verişoara noastră Lena, la marea durere pricinuită de moartea mamei ei

OLGA.

Amintirea ei va rămâne veşnic în inimile noastre. Fie-i ţărâna uşoară. Mariana cu copiii Narcisa, Dorin şi Daniela cu familiile lor. (2435)

 

* Suntem alături de colega noastră Bianca Galea, la decesul bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanţe. Colectivul clasei pregătiotoare a Şcolii din localitatea Mihai Bravu.

 

* Mulţumim tuturor rudeniilor, colegilor, prietenilor, cunoştinţelor şi vecinilor care au fost alături de noi şi care au participat la conducerea pe ultimul drum a scumpei noastre soţii, mame, soacre şi bunici

AURELIA STOIE.

În mod deosebit aducem mulţumiri conducerii şi colegilor fiicei răposatei de la S.C. Plastor S.A. şi celeilalte firme din grupul Plastor, care cu multă dragoste şi compasiune au participat la ceremonie. Familia îndoliată. (2452)

 

* Suntem alături şi le împărtăşim durerea nepoţilor noştri, Tavi şi Mihăiţă, acum când se despart de iubita lor bunică şi draga noastră verişoară

ILEANA TABĂRĂ,

din Tărian, trecută la cele veşnice. Sincere condoleanţe întregii familii.  Vărul Adrian Ursu cu familia. (2450)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea fulgerătoare din viaţă a scumpului nostru frate

IONEL CABA,

la vârsta de 43 ani. Înmormântarea va avea loc în data de 6 martie 2014, ora 12.00, de la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Fam. Caba Cornel şi Caba Dumitru cu copiii.

 

* Cu sufletele sfâşiate de durere anunţăm încetarea prematură din viaţă a fiului meu şi a fratelui

IONEL CABA.

Mama Caba Catalina şi sora Bortes Livia cu familia.

 

* Suntem alături de colega noastră, Curta Domnica, împărtăşindu-i un gând de alinare şi mângâiere, împreună cu întreaga naostră compasiune, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii din cadrul Serviciului Financiar Contabil, Hotel Padiş, Băile Felix. (2460)

 

* Transmitem sincere condoleanţe domnului vicepreşedinte Ioan Mang şi familiei sale în aceste clipe grele, pricinuite de trecerea la cele veşnice a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Bihor.

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea în veşnicie a iubitei noastre mame, soacre, bunici şi străbunici

MARIA MIHUŢ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Înmormântarea va avea loc joi, 6 martie, ora 12.00, în localitatea Finciu, comuna Călăţele, jud. Cluj. Fiul Adrian, nora Mărioara, nepoţii Gabriela, Mircea, Tavi şi strănepotul Daniel. (1995)

 

* Cu sufletele îndurerate ne despărţim de iubita noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică

MARIA MIHUŢ.

Înmormântarea va avea loc joi, 6 martie, ora 12.00, în localitatea Finciu, comuna Călăţele, jud. Cluj. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Tudorel, nora Lenuţa şi nepotul Ovidiu. (1996)

 

* Împărtăşim durerea scumpului nostru cumnat şi unchi, Mihuţ Adrian, în aceste clipe când este greu încercat, la trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi

MARIA MIHUŢ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cumnata Liana Şiman cu Ciprian, Loredana şi Celine. (1997)

 

* În aceste momente triste suntem alături de cumnatul nostru Mihuţ Adrian, acum când se desparte de scumpa lui mamă,

MARIA MIHUŢ.

Sincere condoleanţe. Cumnata Zenovia şi cumnatul Iosif cu familia. (1998)

 

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune domnului preşedinte al PSD Bihor, Ioan Mang şi familiei, la pierderea tatălui. Preşedintele Organizaţiei PSD Borş, gen. brig. (r.) Chereji Gheorghe. (2002)

 

* Suntem alături de familia inginer profesor universitar Ioan Mang, la pierderea tatălui drag

FLORE MANG.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Olah Iosif, fiul Benone şi nepoata Ioana Andrada. (2003)

 

COMEMORĂRI

 

* Liliana Ţăgureanu şi Adrian Dăngeanu cu familiile, anunţă împlinirea a 2  ani de când draga lor mamă, soacră şi bunică

MIRA DĂNGEANU

a părăsit această lume. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Lui. (2384)

 

* Sunt alături de fratele meu, Tiba Terentie, fost medic veterinar la Vama Borş şi de fiica lui, Voichiţa, la împlinirea a şase luni de la decesul soţiei şi mamei lor dragi

învăţătoarea GEORGINA TIBA,

din Oradea. Dumnezeu să o ierte! Sora Mărioara Silaghi cu familia, din Lazuri de Beiuş, Bihor. (2386)

 

* Prezenţi mereu în gândurile noastre, cu toată dragostea aducem un pios omagiu dragilor noştri părinţi

MARIA SAVA

(Cuţa din Chişirid)

şi

IOAN SAVA (NICOARĂ),

când comemorăm azi, 5 martie 2014, 31 de ani, respectiv 20 de ani, de la trecerea în veşnicie. Nu vă voi uita niciodată pentru dragostea părintească ce mi-aţi acordat-o. Dumnezeu să vă odihnească în pace. Singurul fiu, Ghiţă, cu familia. (2324)

 

* Au trecut doi ani de suferinţă, tristeţe şi nemărginită durere de când cel care a fost dragul şi scumpul meu soţ

col. (r.) MIHAI SIMIONESCU

a decedat într-o tristă zi de primăvară. Chipul lui frumos, bunătatea, blândeţea şi grija permanentă pentru noi toţi, nu le vom uita niciodată. Dragul meu

MIHAI,

ai fost singura şi adevărata mea bunătate pe acest pământ. Atât cât voi trăi nu voi putea să te şterg din sufletul, inima şi mintea meu. Te voi plânge şi te voi pomeni, păstrându-ţi vie amintirea, până când bunul Dumnezeu va hotărâ să merg la tine, pe tărâmul veşniciei. Cu multă durere soţia Florica, fiul Florenţiu, nora Celoria şi nepoţica Sara. (2432)