in memoriam
DECESE
* Cu durere în suflete ne despărţim de scumpa noastră fiică şi soră,
LUCIA PANTIŞ,
de 49 ani, fostă Gavriş, din Sârbi. Părintele Ceresc s-o odihnească în pace în Împărăţia Sa. Mama şi fratele Vasile. (1335)
* Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând dintre noi fără să ne mai spui o vorbă. Te-am iubit nespus de mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre pline de tristeţe şi durere. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte scumpa noastră mamă
LUCIA PANTIŞ.
Fiul Costi şi logodnica Delia. (1291)
* Suntem cu tot sufletul alături de viitorul nostru ginere, acum când se desparte de iubita lui mamă,
LUCIA PANTIŞ.
Îl asigurăm de sprijinul nostru moral şi afectiv. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Sălăgean Adrian şi Anica. (1293)
* Ne alăturăm la marea durere a viitorul nostru cuscru Pantiş Dorel, în aceste clipe de grea încercare, când se desparte şi o petrece pe ultimul drum pe iubita lui soţie
LUCIA PANTIŞ.
Sincere condoleanţe. Adrian şi Anica Sălăgean. (1292)
* Îmi exprim regretul pentru dispariţia celei care a fost o bună vecină
LUCIA PANTIŞ.
Sincere condoleanţe soţului Daniel şi fiului Costi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Vecina Florica Tripe. (1278)
* Suntem alături de familia greu încercată la marea durere pricinuită de trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celei care a fost
LUCIA PANTIŞ.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Verişoarele Liana, Corina şi Marcela cu familiile. (1305)
* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe familiei Pantiş acum când se despart de draga lor soţie şi mamă,
LUCIA PANTIŞ.
Dumnezeu să te odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească. Sinceră compasiune. Fam. Ghiurău Vasile şi Floare. (1306)
* Un gând de compasiune şi sincere condoleanţe colegului nostru Pantiş Constantin, la despărţirea de mama sa dragă
LUCICA PANTIŞ.
Colegii din cadru Poliţiei Mun. Oradea, biroul Ordine Publică. (1322)
* Sincere condoleanţe colegului nostru Pantiş Constantin la moartea mamei sale dragi
LUCICA PANTIŞ.
Fam. Popa Gligor, fam. Voit Dorel. (1321)
* Suntem alături de conf. dr. Popoviciu Mihaela, la marea durere pricinuită de decesul tatălui. Sincere condoleanţe. Fam. Făcăleţ Anamaria şi Magdi. (1243)
* Cu adâncă durere în suflete ne despărţim de cumnatul şi unchiul nostru care ne-a părăsit pentru totdeauna
col. (r.) IOAN ALBU.
Îl vom păstra veşnic în amintirea noastră. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul de-a dreapta Măririi Sale şi să-i dea odihnă veşnică. Cumnata Didina, nepoţii Florin şi Adina cu familiile lor. (1281)
* Cu profundă tristeţe am aflat de trecerea la cele veşnice a vecinului nostru
IOAN ALBU.
Suntem alături de soţia Florica Albu, acum când sufletul minunat al soţului ei s-a ridicat la cer. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Gallovits Ştefan. (1284)
* Un ultim omagiu celui care ne-a fost verişor şi unchi
IOAN ALBU.
Fam. Petruţ şi Mal. (1277)
* General colonel (rtg.) Iulian N. Vlad şi general de brigadă (rez.) Aurel I. Rogojan îşi exprimă sentimentele de adâncă durere prilejuite de pierderea camaradului lor
col. (r.) IOAN ALBU,
fiu demn al comunei Brusturi-Bihor, un bun român, suflet omenos şi un devotat combatant în prima linie a apărării fiinţei neamului românesc. Rugăm familia îndoliată să primească întreaga noastră compasiune, condoleanţe şi încredinţarea că vom păstra veşnic vie amintirea omului bun, prietenului de nădejde şi spiritului de nobilă oneastitate al regretatului
IOAN ALBU.
(1276)
* Regretăm trecerea în nefiinţă a vecinului
IOAN ALBU.
Condoleanţe întregii familii îndurerate şi odihnă veşnică răposatului. Vecinii Cadar Alexandru, din str. Olteniei, fam. Moza şi Galovici. (1294)
* Suntem alături de colega noastră conf. dr. Popoviciu Mihaela, în aceste momente de grea încercare în care îl conduce pe ultimul drum pe tatăl iubit, cel care a fost
col. (r.) IOAN ALBU.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colectivul Clinicii Medicina Internă 2. (1295)
* Suntem alături de tine Florica, la aceste momente de grea încercare a despărţirii de soţul tău drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Tutulan Neculai şi Maria. (1296)
* Sunt alături de colega mea, conf. dr. Popoviciu în aceste momente de grea încercare în care se desparte de iubitul său tată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Dr. Uivaroşan Teodora. (1297)
* La ceas de grea încercare suntem alături de tine dragă Mihaela, la despărţirea dureroasă de tatăl tău drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Gigi şi Luiza Demian. (1298)
* Un gând de mângâiere şi alinare în aceste momente grele doamnei conf. dr. Popoviciu Mihaela, la despărţirea de tatăl iubit. Sincere condoleanţe. Fam. Camelia şi Sorin Manolea. (1299)
* În aceste clipe de grea încercare, suntem alături de colega noastră Mihaela Popoviciu, la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag
IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească. Fam. prof. dr. Popa Amorin şi fam. dr. Popa Dumitru. (1300)
* Împărtăşesc durerea trecerii în nefiinţă a celui care a fost
col. (r.) IOAN ALBU,
un bun tată, soţ, socru şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiilor Albu şi Popoviciu. Dr. Pop Maria. (1310)
* Întreaga noastră compasiune tuşicii noastre Florica Albu şi verişorilor noştri Puiu Albu cu familia şi dr. Mihaela Popoviciu cu familia, la decesul soţului, respectiv tatălui şi bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mona Secară cu soţul Cornel şi fiul Sebastian. (1323)
* Cu gândul că pierderea unui părinte, la orice vârstă ar fi, este irecuperabilă şi nespus de dureroasă, că ea tulbură sufletul până în adâncurile sale, ne alăturăm doamnei profesoare, dr. Mihaela Popoviciu, acum, când îşi conduce tatăl,
col. (r.) IOAN ALBU,
pe ultimul drum. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i aducă mângâiere. Studenţii anunlui III, de la Facultatea de Medicină. (1334)
* Împărtăşim nemărginita durere a prietenilor noştri Mihaela şi Puiu cu familiile lor, acum când îl conduc pe ultimul drum pe iubitul lor tată. Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Corina, Daiana şi Virgil Popa. (1336)
* Împărtăşesc profunda durere a doamnei dr. Popoviciu Mihaela şi a familiei în aceste grele momente de suferinţă la neaşteptata şi fulgerătoarea despărţire a mult iubitului său tată
col. (r.) IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dr. Alexandra Comănescu. (1338)
* Ultim omagiu camaradului
col. (r.) IOAN ALBU
un profesionist şi un om de excepţie, un ofiţer devotat şi loial instituţiei. Condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. col. (r.) Florian Alb. (1339)
* Suntem alături de tine Puiu în aceste momente dureroase în care te desparţi de tatăl tău, cel care a fost
IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Stamate Alice, Marius şi Alex. (1340)
* Suntem alături de voi, Marius şi Mihaela, la marea durere pricinuită de decesul tatălui şi socrului iubit
col. (r.) IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Gheorghe şi Iolanda Bodea.
* Sincere condoleanţe familiei dr. Popoviciu Mihaela, la trecerea în eternitate a tatălui drag. Odihnească-se în pace. Fam. Gabriela şi Radu Ţiril. (1367)
* Suntem alături de mătuşa Florica şi verişorii noştri Mihaela şi Puiu în marea durere cauzată de trecerea la cele veşnice a celui care a fost soţ şi tată. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Viorel Corbu. (1341)
* Suntem alături de tuşica noastră, Florica Albu şi verişorii noştri, Mihaela şi Puiu cu familiile, la marea durere pricinuită de decesul soţului şi tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Mihiş Adi, Ina şi Adela. (1363)
* Transmitem un gând de mângâiere şi alinare familiei Albu, la despărţirea de soţul, tatăl şi bunicul
IOAN ALBU.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa. Familia Dorin Calman.
* Suntem alături de colega noastră Crainic Felicia, la marea durere pricinuită de decesul tatălui ei. Sincere condoleanţe. Colectivul TESA al SAJ Bihor. (1270)
* Toată compasiune şi sincere condoleanţe Nelu şi Florica, acum la despărţirea de draga mamă,
FLOARE POPA
(a Petruchi), din Tăut. Fam. Vasile Todinca, din Oradea. (1318)
* Un gând de pioasă aducere aminte şi sinceră stimă pentru cel care a fost
ing. prof. VICTOR MANCIU
director al Liceului Industrial nr. 2 Oradea, care a muncit cu dăruire şi devotament, înaltă ţinută profesională, iubit de elevi şi preţuit de colegi, modest, demn, de neuitat. Odihnească-se în pace. Prof. (pens.) Voichiţa Ardelean şi fiica, prof. Sânziana Neşiu. (1331)
* Regretăm trecerea la cele veşnice a fostului nostru coleg
ing. VICTOR MANCIU,
director al Liceului C.F.R. Oradea în perioada 1979-1987. Dumnezeu să-l odihnească. Un gând pios din partea colegilor cadre didactice. (1320)
* Împreună pe drumul vieţii de peste 55 de ani şi la rău, dar şi la bine, mă despart astăzi pentru totdeauna de scumpul meu soţ, reazemul familiei, cel care a fost
GHEORGHE BETEA,
de 81 ani, născut în comuna Mădăras. Înmormântarea va avea loc luni, 10 februarie 2014, ora 13.00 din Capela Haşaş. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul bun şi blând în lumea celor drepţi. Fie-i ţărâna uşoară. Soţia Mărioara şi fiul Sorin. (1359)
* Cu ochii în lacrimi şi inimile frânte de durere, la ceas de despărţire ne luăm rămas bun de la iubitul nostru tată şi bunic,
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Dan cu soţia Ancuţa şi nepoţii Aris, Ianis şi Eric. (1361)
* Suntem alături de cuscra, ginerele şi fiica noastră, în aceste momente grele când se despart de soţul şi tatăl drag
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Oprean Vasile şi Viorica. (1360)
* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la bunul nostru verişor şi naş
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verişoara Iuliana cu soţul Ioniţă. (1371)
* Cu inimile îndurerate, ne despărţim de iubitul nostru verişor
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Verişoara Viorica şi soţul Ioan Cosma. (1372)
* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la bunul nostru unchi
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în lumină, iar celor rămaşi să le dea putere şi mângâiere. Nepoata Andreea şi soţul Flaviu. (1369)
* Cu tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la bunul nostru unchi
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepoata Ioana şi soţul Ghiţă Tipi. (1370)
* Împărtăşim durerea vecinilor noştri, Betea Maria şi Betea Dan, la trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui lor drag,
GHEORGHE BETEA.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Pascu Ionel. (1279)
* Suntem alături de colegul nostru Betea Dan, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui său drag
GHEORGHE BETEA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Conducerea şi personalul sediului central S.C. Compania de Apă Oradea S.A. (1286)
* Cu lacrimi în ochi, tristeţe în inimă şi multă durere în suflet mă despart de cel care mi-a fost alături
DUMITRU TĂRĂU
(COŞCA), în vârstă de 72 ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul în lumea celor drepţi. Înmormântarea va avea loc duminică, ora 13.00 în localitatea Borşa, de la nr. 13. Soţia Viorica. (1282)
* Cu sufletul sfâşiat de durere şi cu ochii plini de lacrimi, ne despărţim de dragul nostru tată, socru, bunic
DUMITRU TĂRĂU.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Cerului. Fiica Marcela, ginerele Dorin şi nepoţii Darius şi Raul. (1283)
* Cu durere în suflete, după o lungă şi grea suferinţă anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tată, socru şi bunic
DUMITRU TĂRĂU,
în vârstă de 72 ani. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul unde cei drepţi se odihnesc. Fiul Ovi, nora Neli, nepoatele Lavinia şi Gabriela. (1285)
* Un gând de alinare şi mângâiere pentru sora, cumnata şi mătuşa noastră Viorica, nepoţii şi verii Marcela şi Ovidiu, în aceste clipe grele la despărţirea de soţul şi tatăl lor
DUMITRU TĂRĂU,
din Borşa. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnatul Teodor Urs cu familia, din Tileagd. (1344)
* Cu lacrimi în ochi, tristeţe în inimă şi multă durere în suflete ne despărţim de draga noastră soţie, mamă şi bunică
VIORICA GARAI,
de 66 de ani. Înmormântarea va avea loc în data de 9 februarie 2014, ora 13.00 în localitatea Chioag de la nr. 187. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul, fiul şi fiicele împreună cu familiile. (1301)
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe colegelor noastre Ica şi Mariana, la trecerea la cele veşnice a dragei lor mame
VIORICA GARAI.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Colectivul S.C. Zad Tiara S.R.L. (1304)
* Întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe se îndreaptă spre colegele noastre Ica şi Mariana, acum când se despart de draga lor mamă
VIORICA GARAI,
din Chiog. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la S.C. Naturavit Trade S.R.L. (1302)
* Suntem alături de unchiul şi verişorii noştri dragi, Ica, Mariana, Ioani cu familiile la trecerea la cele veşnice a dragei noastre mătuşi
VIORICA GARAI.
Odihneşte-te în pace, suflet bun. Nepoţii Iţa şi Adi Cuc cu familiile. (1303)
* Sincere condoleanţe familiei îndoliate pentru trecerea în nefiinţă a colegului nostru
IOAN-DANIEL POP.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Colectivul grupului de firme Selina. (1309)
* Împărtăşim durerea vecinilor noştri, Viorel şi Irina, în aceste clipe de dureroasă încercare pricinuită de despărţirea de cumnatul lor drag,
IOAN-DANIEL POP,
plecat la vârsta cea mai frumoasă din această lume. Rugăm pe bunul Dumnezeu să aşeze sufletul lui bun printre aleşii Săi, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească. Sincere condoleanţe. Familiile Mudura, Matea şi Baba, din Oradea. (1354)
* Cu inimile împietrite de durere şi ochii plini de lacrimi, suntem alături de verişoara noastră Rodica, la plecarea fulgerătoare dintre noi a dragului ei soţ
CORNEL PAŞCA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiilor îndurerate, Paşca şi Morgovan. Fam. Murău Eva, Nelu, Rodica şi Cristian Galea, din Oradea. (1307)
* Cu profundă tristeţe am aflat de trecerea la cele veşnice a cumnatului şi unchiului,
ION CRAINIC.
Suntem alături de sora, mătuşa, nepoata şi verişoara noastră, acum când sufletul minunat al soţului, tatălui şi bunicului s-a ridicat la cer. Dumnezeu să-l odihnească. Sora Silvia şi nepoata Otilia cu familia. (1308)
* Suntem alături de colega noastră, Drinc Cristina şi familia sa, la pierderea bunicului drag. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească. Colectivul Poliţiei Staţiune Băile Felix. (1313)
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă, după o scurtă dar grea suferinţă, a dragei noastre mame şi soacre, cea care a fost
FLOARE RAŢ
de 86 ani, născută în comuna Cefa. Înmormântarea va avea loc luni, 10 februarie 2014, ora 11.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Fiica Florica, cu soţul Viorel. (1347)
* Cu ochii plini de lacrimi ne despărţim de scumpa noastră bunică şi străbunică
FLOARE RAŢ
de 86 ani. Nu te vom uita niciodată. Odihnească-se în pace. Nepotul Marcel cu soţia Dana, strănepoţii Daria şi Tudor. (1348)
* Copleşiţi de durere ne despărţim de sora şi mătuşa noastră dragă, cea care a fost
FLOARE RAŢ
şi suntem alături de nepoata şi verişoara Florica, acum când îşi conduce mama pe ultimul ei drum. Fie-i ţărâna uşoară. Sora Pantea Iuliana, nepoţii Pantea Jianu şi Janina cu familiile lor. (1349)
* Cu durere în suflete ne despărţim de sora, cumnata şi mătuşa noastră dragă, cea care a fost
FLOARE RAŢ
şi suntem alături de nepoata şi verişoara Florica, acum când o conduce pe ultimul drum pe mama ei dragă. Dumnezeu s-o ierte. Fratele Moldovan Gheorghe cu soţia, nepoţii Ardelean Crina cu familia, Moldovan Marius cu familia. (1350)
* Suntem alături de familia Damian Florica şi Viorel, acum când se despart de cea care le-a fost mamă şi soacră
FLOARE RAŢ.
Odihnească-se în pace. Cuscrii Pogan Viorel şi Viorica, din Inand. (1351)
* Suntem alături de familia Damian Marcel, acum când se desparte de cea care le-a fost bunică
FLOARE RAŢ.
Sincere condoleanţe. Cumnatul Pogan Ionuţ, Simona şi Patricia, din Inand. (1352)
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru vecinii noştri, fam. Damian Viorel şi Damian Marcel, acum când se despart de mamă, soacra şi bunica lor dragă
FLOARE RAŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Demian Valentina, Demian Cristi şi Dana. (1314)
* Împărtăşim durerea şi transmitem sincere condoleanţe vecinilor şi prietenilor noştri, fam. Damian Viorel şi Damian Marcel, pentru pierderea celei care le-a fost mamă, soacră şi bunică
FLOARE RAŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa! Fam. Dan Eleonora, Dan Gheorghe, Dobai Marius şi Romina. (1315)
* Împărtăşim durerea familiei Damian, la despărţirea de cea care le-a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică
FLOARE RAŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Pop Aurel cu familia şi Pop Dorel cu familia. (1316)
* Suntem alături de familia Damian, la trecerea în nefiinţă a celei care le-a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
FLOARE RAŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Doina Chindea cu familia. (1317)
* Rămas bun,
buni FLORICA RAŢ.
Te vom păstra veşnic în amintiri. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Roşu. (1355)
* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la draga noastră vecină
FLOARE RAŢ.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în lumină, iar celor rămaşi să le dea putere şi mângâiere. Fam. Ardelean. (1368)
* Suntem alături de familia Lucan Doru şi Daniela, în marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Familia Petrica Ioan şi Luciana. (1332)
* Regretăm profund trecerea la cele veşnice a unchiului nostru
PETRU MIHEŞ
(Petrea Todi), de 78 ani, născut în Sânnicolau Român. Slujba de înmormântare are loc azi, ora 13.00, la Biserica din Sânnicolau Român. Dormi în pace. Nepotul Miheş Teodor cu familia. (1346)
* Un pios omagiu şi sincere condoleanţe familiei Miheş Teodor, la trecerea la cele veşnice a unchiului lor
PETRU MIHEŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Ghiţ Mircea. (1347)
* Prezent mereu în gândurile noastre, o inimă bună, un frate drag, o grea despărţire, după o scurtă dar grea boală cu chipul blând şi zâmbitor gata oricând să ajute, aşa era fratele meu
PETRU MIHEŞ
cu sufletul curat care acum s-a înălţat la cer. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea odihnă veşnică. Sora Elena Sălcianu, din Bucureşti, cu familia. (1330)
* O inimă bună şi-a oprit bătăile să se odihnească, un suflet generos s-a ridicat în înaltul cerului aproape de Dumnezeu. Cu lacrimi şi profundă durere ne luăm rămas bun de la unchiul nostru
PETRU MIHEŞ,
din Sânnicolau Român. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoatele Moldovan Maria, Foghiş Florica şi Holaj Ica, cu familiile. (1329)
* Aducem un ultim omagiu lui
IOSIF BUDA
şi suntem alături de familie. Sincere condoleanţe. Colegii de la serviciul de Medicină Legală Bihor. (1345)
* Cu inimile frânte de durere anunţăm trecerea în veşnicie a fratelui şi unchiului nostru
DOREL MIHEŞ,
de 62 ani, născut în Sânnicolau Român. Înmormântare va avea loc luni, 10 februarie, ora 13.00, din Capela Haşaş. Un suflet bun s-a înălţat la cer, mult prea devreme, lăsând în urmă tristeţe şi durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Mărioara Moş şi nepoţii Alin şi Alina cu familiile lor. (1356)
* Te-ai stins fulgerător plecând prea devreme dintre noi, dragul nostru nepot şi verişor
DOREL MIHEŞ.
Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul între aleşii Săi. Mătuşa Mărioara şi verişorul Dumitru Miheş cu familia, din Oradea. (1357)
* În aceste clipe de grea încercare suntem alături de colega noastră Nicoleta Marincaş şi familia ei, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi
TEREZIA SÂRB.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul Magazinului ABC Andromi. (1358)
* Suntem alături de naşii noştri, Mihaela şi Marius, la marea durere pricinuită de despărţirea de tatăl şi socrul drag,
IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Ştefania, Adina, Alin Bungău. (1839)
* Un gând de mângâiere pentru Mihaela şi Marius, acum, când se despart de tatăl şi socrul iubit,
IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Blaga Ştefan, Florica, Florin şi Amalia. (1840)
* Suntem alături de doamna Albu şi de familia Popoviciu, la marea durere pricinuită de trecerea în eternitate a soţului, tatălui, socrului drag,
col. (r) IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Cigan şi Glăjaru. (1832)
* Regretăm trecerea la cele veşnice a
col. (r) IOAN ALBU
şi transmitem pe această cale sincerele noastre condoleanţe familiei îndurerate. Colegii din cadrul ACMRR - SRI Bihor. (1834)
* Un gând de compasiune şi sincere condoleanţe finei mele dr. Mihaela cu soţul Marius Popoviciu, precum şi doamnei Florica, la durerea pricinuită de decesul tatălui şi soţului,
IOAN ALBU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Doina Coltău. (1836)
* În aceste clipe de grea încercare suntem alături de Florica şi copiii Puiu şi Mihaela cu familiile, la marea durere pricinuită de decesul soţului şi tatălui lor,
col. (r) IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Fam. col. (r) Barna Gavril. (1843)
* Suntem alături de familia Albu, la marea durere pricinuită de decesul scumpului lor soţ, tată, socru şi bunic,
col. (r) IOAN ALBU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Gal Teofil. (1837)
* Suntem alături de familia doamnei conferenţiar dr. Popoviciu Mihaela şi a doamnei Albu Florica, la dureroasa despărţire de tatăl şi soţul drag,
col. (r) IOAN ALBU.
Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dana Gavriluţ, Florica Cociş, Nicoleta Pop, Sorin Tomele. (1842)
* Un gând de sinceră compasiune pentru Florica, Felicia şi familia, acum, când se despart de cel care a fost soţ, tată şi bunic,
IOAN CRAINIC.
Dumnezeu să-l odihnească. Stela Grosu, Tincău Valentina şi Popa Ioan. (1835)
* Cu durere în suflet, am aflat vestea trecerii fulgerătoare la cele veşnice a finului nostru
DOREL MIHEŞ.
În clipele de grea încercare suntem alături de voi, Lenuţa şi Amalia, la pierderea soţului şi tatălui vostru darg. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii, fam. Eleneş Dumitru şi fam. Eleneş Petru.
COMEMORĂRI
* Cu inima cernită încă de durerea despărţirii amintesc că se împlinesc 5 ani de când dragii mei părinţi
MARIA
şi
MIHAI HORGEA,
au plecat din această lume lăsând în inima mea durere, dor şi tristeţe. Părintele Ceresc să vă odihnească în linişte şi pace în Sfânta Sa Împărăţie. Nu vă voi uita niciodată. Fiica Dorina Hava cu soţul Teodor.
* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte durerea din sufletele noastre, acum la împlinirea a 10 ani de când ne-a părăsit iubita noastră fiică
av. RAMONA TANCHIŞ
suflet minunat, plin de bunătate şi iubire, lăsând în urmă durere, regrete şi neuitare. Chipul tău frumos, sufletul cel bun îl vom păstra în inimile noastre profund îndurerate. Nu te vom uita niciodată. Familia îndurerată. (1203)
* Cu sufletul şi ochii înlăcrimaţi ne rugăm pentru odihna veşnică a soţului, tatălui şi socrului nostru
EUGEN TĂRĂBOANŢĂ.
Se împlinesc 3 ani de când ai plecat dintre noi şi nu te vom uita niciodată. Soţia Dora, fiicele Gigi şi Lili, ginerele Horia. (967)
* La şapte ani de la decesul tatălui, socrului, bunicului şi străbunicului nostru
IOAN BABĂU,
din Girişul de Criş, îi păstrăm vie amintirea alături de cea a bunei şi dragii noastre mame,
VETURIA
cât şi de cea a tuşii
FLORICA
şi a unchiului
GHIŢĂ.
Îi vom iubi mereu şi le vom purta dorul. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Fiicele Florica şi Lucia cu familiile. (1237)
* Tristă este ziua de 8 februarie 2014, când se împlinesc 19 ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna draga noastră mamă, fiică şi soţie
ELISABETA DANCA,
născută în Corbeşti. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească, iar pe noi cei rămaşi să ne mângâie. Mama Catiţa, fiica Dalia şi soţul Florian. (1250)
* Lacrimi multe, durere, dor nestins şi amintiri dragi e tot ce a mai rămas de când în urmă cu 6 ani, în 8 februarie 2008, un suflet minunat, plin de bunătate şi dragoste s-a ridicat la cer plecând dintre noi, cel care a fost dragul şi iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic
col. (r.) DIONISIE SUCIU.
Amintirea ta a rămas vie în inimile noastre. Te vom purta în rugăciunile noastre aprinzând mereu câte o lumânare. Tu vei rămâne îngerul nostru păzitor, iar de acolo de sus ne vei veghea mereu cu aceeaşi dragoste cu care ne-ai vegheat şi ocrotit cât ai trăit. Candela recunoştinţei să-ţi vegheze somnul de veci. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc duminică, 9 februarie, ora 11.30, la Biserica din Picleu. Familia veşnic îndurerată: soţia Florica, fiica Dana, ginerele Ştefan, nepoatele Maria şi Ioana cu soţul Mihai. (1120)
* Tristă este ziua de 8 februarie 2014 când se împlinesc 9 ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna dragul nostru tată, socru, bunic şi cumnat
GHEORGHE BALINT.
Bunul Dumnezeu să te ierte şi să-ţi dăruiască odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Ovidiu cu familia. (1260)
* În urmă cu 17 ani într-o zi friguroasă de februarie a plecat pe drumul fără întoarcere dragul nostru
IOAN LUCACIU
soţ, tată şi bunic. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Soţia Elena, fiul Radu şi nepotul Eduard. (1307)
* Dragă
MARIANA
în urmă cu 6 luni ai plecat către veşnicie acolo unde nu mai este nici chin, nici durere. Dumnezeu să te odihnească în pace draga mea soră. Sora Elena Lucaci cu nepotul Radu şi Eduard. (1308)
* Ne aducem aminte cu drag şi dor de
profesorul VICTOR SARCA,
care în urmă cu un an ne-a părăsit pentru totdeauna, a plecat încet, încet către veşnicie, sfidând boala şi suferinţa. S-a stins precum se stinge o lumânare cu ochii aţintiţi spre cer, acolo de unde vine ajutorul. Pentru bunătatea şi afecţiunea cu care ne-a înconjurat, în anii vieţii, îi datorăm neuitarea şi respectul nostru veşnic. Mulţumim tuturor celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte. Familia îndurerată. (1273)
* Timpul se scurge nemilos adâncind dorul şi durerea din sufletele noastre acum la împlinirea a trei ani de la dureroasa despărţire de dragul nostru soţ, tată şi bunic
ing. CONSTANTIN BUNGĂU.
Amintirea lui o vom păstra cu mult drag. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Mulţumim celor ce-i vor acorda o clipă de aducere aminte. Familia. (1290)
* Aducem un pios omagiu de dragoste şi neuitare în memoria iubitei noastre cumnate şi mătuşi
FLORICA LAZA
de la a cărei trecere la cele veşnice se împlinesc 6 luni. Păstrându-i neştearsă amintirea, rugăm pe bunul Dumnezeu să o facă părtaşă la bogata şi frumoasa Sa Împărăţie. Fam. Lenuţa şi Aron Lucaciu, fam. Dorina şi Eugen Popa. (1342)
* Cu multe lacrimi, dor şi durere aprindem o lumânare şi înălţăm o rugăciune către bunul Dumnezeu şi Maica Domnului pentru cumnata noastră
FLORICA LAZA
care ne-a părăsit pentru totdeauna în urmă cu 6 luni. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Tiţa şi Alexandru Laza, din Salonta. (1343)
* Amintiri, lacrimi, multă durere, gânduri, tristeţe amară şi un gol imens, priviri care vă caută de când aţi plecat pe drumul spre eternitate. Un destin nemilos v-a răpit de lângă mine, dragii mei părinţi
ILEANA BOROŞ,
acum 7 ani,
DUMITRU PELLE,
acum 17 ani. Bunul Dumnezeu să vă dea odihnă veşnică. Fiul Ghiţă Pele, din Leş-Bihor. (1364)
* Suntem alături de familia profesorului
VICTOR VAŞADI
acum, la împlinirea a 4 ani de la deces şi a familiei fratelui său,
EUGEN.
VICTOR
mi-a fost distins coleg şi
EUGEN
mi-a fost un deosebit elev. Doresc din partea întregii mele familii să se rânduiască clipele de linişte şi înţelegere a vieţii umane. Belicciu Boris. (1841)