DECESE

* Cu inimile zdrobite de durere ne despărțim de scumpul nostru frate și cumnat

ing. MIRCEA-ȘTEFAN PAUL,

care a trecut la cele veșnice la numai 74 de ani. Nu îl vom uita niciodată pentru ajutorul și dragostea frățească pe care ni le-a dăruit. Amintirea lui va rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa Cerească. Fratele dr. Paul Horia cu soția Melania. (3208)

 

* Cu inimile îndurerate de vestea trecerii la cele veșnice a dragului nostru

ing. MIRCEA-ȘTEFAN PAUL,

rugăm pe bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace întru Împărăția Sa. Familiei greu încercate, Dumnezeu să-i dea multă putere și credință. Geta Paina cu familia, din Cluj Napoca. (3209)

 

* Gânduri de alinare și mângâiere pentru Adriana și Horea cu familiile, în aceste zile triste, când vă despărțiți de dragul vostru tată, frate, socru și bunic,

MIRCEA PAUL.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Dumitru Petruș, familia Mircea Petruș. (3206)

 

* Sincere condoleanțe colegei noastre Adriana Calapod, acum când se desparte de dragul ei tată,

MIRCEA-ȘTEFAN PAUL.

Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în rândul celor drepți și să mângâie familia îndoliată. Colectivul APM Bihor. (3207)

 

* Cu mare durere și profund regret ne despărțim de iubitul nostru soț, tată, socru și bunic,

AUGUSTIN ȘIPOȘ,

în vârstă de 85 ani. Dragostea și bunătatea cu care ne-a înconjurat nu le vom uita niciodată. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa Cerească! Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 20 martie 2020, ora 13.00, de la Capela din localitatea Voivozi, comuna Popești. Soția Florica și fiica Lia cu familia. (3202)

 

* Cu tristețe și durere în suflete ne despărțim de dragul nostru frate, cel care a fost

AUGUSTIN ȘIPOȘ.

Bunul Dumnezeu să-l răsplătească pentru noblețea și bunătatea sufletului său. Te vom păstra mereu în amintirea noastră! Suntem alături de cumnata Florica și nepoata Lia. Roman, Gheorghița, Cătălin și Lucian. (3203)

 

* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la fratele nostru drag

AUGUSTIN ȘIPOȘ.

Nu te vom uita niciodată, suflet blând! Fratele Emanoil cu soția Florica și fiicele Monica și Leta. (3204) 

 

* Cu lacrimi în ochi și sufletele îndurerate ne despărțim fulgerător de dragul și iubitul nostru soț, tată, bunic și socru,

IOAN FODOR,

în vârstă de 80 de ani, fost șef de Centru de Înaltă Tensiune-Electrica Oradea. Ne vor lipsi nespus bunătatea, blândețea, voioșia și dragostea cu care ne-ai înconjurat mereu. Vă așteptăm să-l conducem pe ultimul drum vineri, 20 martie 2020, ora 13.00, la Capela Hașaș, Oradea. Te vom păstra mereu în suflet, soția Georgeta, fiicele Cătălina și Valentina, nepoțelul Cătălin și ginerii Marius și Lucian. (3211) 

 

* Suntem alături de colega noastră Tătar Anca, în aceste momente de grea suferință pricinuită de despărțirea de cea care i-a fost o dragă și iubitoare mamă,

LIANA-TANIA TĂTAR.

Dumnezeu să mângâie sufletele familiei îndoliate. Odihnă veșnică și sincere condoleanțe! Consiliul Facultății și colegii din cadrul Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură.

 

* Cu părere de rău aflu despre trecerea, se spune, într-o lume mai bună a doamnei

LIANA TĂTAR,

veche angajată ca cercetător în chimie a vechiului Institut Pedagogic de 3 ani, apoi secretar șef a tinerei Facultăți de Științe Economice a Universității noastre. Riguroasă și exactă în rezolvarea problemelor administrative a avut un cuvânt greu în consolidarea tinerei noastre universități. Sincere condoleanțe copiilor. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Prof. unv. Mihai D. Drecin.

 

* Mulțumim tuturor acelora care cu o floare, cu un gând bun sau prin prezență, au fost alături de noi la ceremonia de înmormântare a celei care a fost soție, mamă și bunică

VIORICA BIBARȚ.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Soțul Miti, fiul Cosmin, nora Felicia și scumpa ei nepoțică Medeea. (3205)

 

* Durerea este imensă, acum când trebuie să ne luăm rămas bun de la nepoata și verișoara noastră

MARIA GLIGOR.

Amintirea ei va rămâne veșnic în inimile noastre. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Sincere condoleanțe soțului Costică, fiicei Florentina cu familia și fiului Daniel. Fam. Pascu Rădac.

 

COMEMORĂRI

 

* Trist, dar adevărat. Azi, 19 martie se împlinesc 28 de ani, de la plecarea dintre noi a dragului nostru tată, socru, bunic și străbunic,

ȘTEFAN-AUREL FERICEL,

din comuna Avram-Iancu. Te vom păstra mereu în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace! Fiica Florica, ginerele Ioan și nepotul Lucian cu familia, din Chișineu-Criș. (3173)