In memoriam 20 decembrie 2025
DECESE
* Cu profundă tristețe, suntem alături de colega noastră dragă, Daniela Creț, în cea mai grea încercare a vieții, pierderea mamei – sprijin, iubire și călăuză de neînlocuit. Îi transmitem sincere condoleanțe, putere să treacă peste această durere imensă și alinare în amintirea iubirii necondiționate a mamei sale. Colegii de la Direcția de Asistență Socială Oradea
* Întreaga noastră compasiune familiei iîndurerate dr.Dragnea Dumitru în aceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veșnice a tatălui, socrului și bunicului drag,
MIHOC IOAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul Secțiilor Pneumologie 2 si 3 .
* Cu inimile frânte de durere anunțăm decesul mult iubitului nostru tată și bunic
DUMITRU SIMUȚ.
Nu te vom uita niciodată și îți mulțumim din suflet pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi în cei 76 de ani. Am pierdut cel mai puternic stâlp al familiei pe acest pământ iar de acum vom avea pe cineva care să ne vegheze și să ne călăuzească de sus. Un inginer care s-a dedicat meseriei, un tată și un bunic total devotat familiei, un om bun, puternic, direct și hotărât. Înmormântarea va avea loc în satul Hotar, biserica de lemn - monument, sâmbătă 20 decembrie 2025, ora 13.00. Să te odihnești în pace. Te vom iubi mereu MISTER! Fiul Călin, împreună cu soția Aleksandra și nepoții mult iubiți Nadia și Adrian.
* Colectivul firmei Weldetail TH își ia rămas de la inginerul
DUMITRU SIMUȚ
și îi mulțumește profund pentru colaborarea și călăuzirea cu care ne-a ajutat. Suntem mândri că l-am cunoscut și ne-a ajutat cu profesionalismul său și puterea de analiză să ajungem la soluții simple la probleme complicate. Dumnezeu să îl odihnească în pace. Membrii firmei Weldetail TH.
* Cu mare durere am aflat de trecerea în neființă al cuscrului meu drag
DUMITRU SIMUȚ.
Îi sunt recunoscătoare pentru momentele petrecute împreună în familie și mi-aș fi dorit ca ele să fie mai multe. Domnul să te odihnească DUMITRU. Cuscra Dorota Flak.
* TITULE,
un rămas bun pentru ultimul drum își iau de la tine Sabina și cu Gigi cu speranța ca Dumnezeu să te odihnească în grădina Sa. A fost și soare au fost și nori dar în aceste momente ne înclinăm și îți prezentăm respectul datorat clipelor petrecute împreună.
DUMITRU SIMUȚ
a fost un om care a lăsat nenumărate lucruri bune pe acest pământ și pentru aceasta îți mulțumim. Dumnezeu să-ți dea odihnă veșnică! Sabina și Gigi.
* Cu durere în suflet și tristețe ne despărțim de cel care ne-a fost drag cumnat și cu care am împărtășit, fiindu-ne aproape, o buna parte a vieții noastre. Viața este plină de neprevăzute dar un suflet ca și al lui
DUMITRU SIMUȚ
își va găsi alinare în grădina lui Dumnezeu deoarece cei puternici și buni sunt răsplătiți. Doamne odihnește-i sufletul. Cumnații Liana și Adriano Deromedis.
* În aceste clipe grele, suntem alături de tine dragă Călin, acum când te desparți de cea mai dragă ființă ție, TATA
DUMITRU SIMUȚ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei alinare și mângâiere. Va rămâne mereu în gândurile noastre. Sincere condoleanțe! Silvia, Alex și Dinu Negrean. (847)
* Cu nesfârșită tristețe ne luăm rămas bun de la cea care a fost cea mai bună, iubitoare mamă și bunică
FLOARE GHERMAN,
de 87 ani, din Ianoșda. Ai adus mereu lumină și bucurie în viețile tuturor. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în liniște! Mereu nemângâiate, fiicele tale dragi Voichița și Doina cu familiile.
*Suntem alături de verișoara noastră Doina Moldovan și întreaga sa familie, acum când se desparte de iubita sa mamă
FLOARE GHERMAN.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Verișorii Florin Gurău, Maria Kutschera, Dorina Anton, Cristina Galiș, cu familiile.
COMEMORĂRI
* Au trecut 5 ani de tristețe, frustrări și întrebări fără răspuns de când iubitul nostru soț și tată
psiholog TEODOR PUGNA
a părăsit această lume. Trecerea timpului nu aduce uitarea ci adâncește durerea. Ne este atât de dor de tine... Te vom iubi mereu și te vom păstra în sufletele noastre. Recunoștință celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Soția și fiica.
* În urmă cu 4 ani, în zi sfântă de Crăciun, Dumnezeu a deschis cerul Său să primească un suflet mare și demn, al celui care a fost soț, tată și bunic

col. (r.) VASILE DOBLE.
Lumina veșnică să-ți lumineze calea către Împărăția Cerului, iar bunul Dumnezeu să te primească în brațele Sale, să-ți mângâie sufletul. Amintirile vor alina veșnic dorul de tine. Nu te vom uita niciodată și vei fi mereu în inimile și rugăciunile noastre. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 20 decembrie 2025, ora 10.00, la Biserica din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Oradea. Veșnic îndurerați: soția Drăguța, fiul Daniel, nora Florina, nepotul Bogdan, fiica Zenaida, ginerele Sorin, nepoata Georgiana și cuscra Torje Maria. (838)
* Amintiri dragi, pline de nostalgie și trăiri sufletești nemărginite, m-au încercat de-a lungul celor 2 ani de când dragul meu soț

MIHAI LUNGU
a plecat spre cele veșnice. Cu cât timpul petrecut fără tine, se dilată mai mult, lasă un loc imens pentru cea care te-a iubit și admirat, soția ta, Rodi. La fel îți respectă memoria și viața trăită alături de ei, nepoții. Dumnezeu să-l odihnească! Parastasul va avea loc la Biserica Militară, sâmbătă 20 decembrie 2025, ora 10.00. (850)
* Acum când s-au împlinit doi ani de la plecarea și înrolarea în Oastea Celestă a DOMNULUI
general mr. (rtr.) MIHAI CORNELIU LUNGU
simțim din nou acea rană deschisă. Dar în același timp, simțim și căldura pe care a lăsat-o în sufletele noastre. Ne rugăm să fie în lumină și pace, acolo unde este. Pensionarii militari din Bihor.


