DECESE  21 iulie

 

✞ „Când mă veți căuta

Căutați-mă în inimile voastre.

Am găsit acolo un lăcaș,

Atunci sunt întotdeauna cu voi”

Odihnă veșnică!

BUDĂU  DOINA

CĂLIN  FLORICA

LUNCAN  SIMION

SABĂU  GHEORGHE-MARIUS

BELEZNAI  EVA-JULIANNA

VERE  ELEONORA

CHELU  IULIANA

VARGA  PETER

CSIKI  MARIA

KELLE  ISTVAN

BUȘE  VICTORIA-LENUȚA

prof.univ. dr. BLAGA  MIHOC

TRIPON VASILE

BOBIȘ  MONICA-MAGDALENA

Sincere condoleanțe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, SC. Funerară Non-stop „La Capătul Drumului” SRL.

 

✞   In memoriam

BLAGA MIHOC

1943-2026

Trecerea din această lume a lui

BLAGA MIHOC

mi-a răvășit sufletul. Vineri, cu doar câteva ore înainte de fatidicul ceas, vorbisem la telefon. Îmi spunea, între altele, că pleacă în oraș să se vadă cu câțiva din cercul lui de amici. Avea un ritual al lui, plimbându-se zilnic măcar o oră. În acest periplu, se abătea adeseori și pe la biroul meu de la bancă. Te cucerea cu savoarea povestirilor lui. O să-mi lipsească nespus de mult aceste întâlniri de suflet, vorbele lui de duh rostite în cel mai neaoș grai binșenesc. Cu aceste descinderi destul de frecvente ținea dinadins să contrazică o vorbă a lui : „Ne vedem prea rar și trăim prea puțin”.

BLAGA MIHOC

s-a născut la 1 ianuarie 1943 în satul Talpe din apropierea Beiușului, urbe în care părinții săi aveau să se mute încă din anii copilăriei sale. Va absolvi liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș (1960) și ulterior Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității din Cluj (1965). Va reveni ca profesor la vestitul liceu beiușan (1965-1968). Se va transfera la Muzeul Județean din Baia Mare, Secția Istorie unde va funcționa până în 1977, de numele său legându-se organizarea muzeelor memoriale din Șișești, dedicat lui Vasile Lucaciu, și Băsești, consacrat lui George Pop de Băsești. Din 1977 până la pensionare va activa în cadrul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, ca muzeograf și mai apoi cercetător științific. În paralel va îmbrățișa cariera universitară, ajungând profesor universitar dr., predând cu recunoscută vocație la Departamentul din Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Univerității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.  

Doctor în științe istorice

BLAGA MIHOC

a fost un intelectual autentic și prodigios. Cărțile lui (vreo 20 de titluri!) depun mărturie. Ne-a lăsat moștenire lucrări de referință despre reforma agrară din 1921, istoria Bisericii greco-catolice, personalitatea lui Vasile Lucaciu, studii despre Țara Beiușului etc.

BLAGA MIHOC

și-a clădit prestanța pe muncă multă și riguroasă, pe fermitatea cu care își apăra principiile, buna lui credință fiind mai presus de orice îndoială. Spirit deschis, cu un acut simț al valorii, el a fost și un cunoscut și rafinat colecționar de carte veche și lucrări de artă plastică.

În 2022 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Beiuș.

Fără prietenul de-o viață

BLAGA MIHOC

zilele se vor petrece după o cortină grea de melancolie. Dumnezeu să-l odihnească între cei bine plăcuți Lui! Ec. Ioan Degău, director de bancă.

 

✞    A plecat în eternitate, pe neaşteptate, bunul meu prieten şi coleg, ilustrul istoric

prof. univ. dr. BLAGA MIHOC

lăsând în urma lui, în sufletul şi viaţa noastră, un mare gol şi o mare tristeţe. Condoleanţe familiei îndurerate! Nu te vom uita niciodată! Sabin Burcă şi familia.

 

✞    Cu profundă tristețe ne luăm rămas bun de la draga noastră

Prof. univ. dr. MARIA VULIȘICI ALEXANDRESCU,

model de eleganță intelectuală și de dăruire, dascăl de excepție care ne-a învățat să iubim cu adevărat cuvântul, să căutăm sensul dincolo de pagini și să purtăm cu demnitate dragostea pentru limba română. Cu plecarea doamnei profesor se reîntregește, dincolo de timp, rândul marilor noștri dascăli, a căror moștenire va dăinui prin generațiile pe care le-au format. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească în pace! Cu recunoștință, promoția 1990-1995 a Facultății de Litere, Universitatea din Oradea.

 

✞    Cu profundă durere în suflete, anunțăm trecerea în veșnicie a celei care a fost un reper de lumină, noblețe și înțelepciune,

prof. univ. dr. MARIA VULIȘICI ALEXANDRESCU.

Timp de peste 40 de ani, doamna profesor și-a dedicat întreaga viață și erudiție Departamentului de Limba și literatura română din cadrul Facultății de Litere a Universității din Oradea. A fost un dascăl iubit de generații întregi de studenți, un intelectual de o înaltă ținută academică și un om excepțional, de o rară bunătate și generozitate sufletească. Lasă în urmă un gol imens în inimile familiei, ale colegilor și ale tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină! Colectivul Facultății de Litere - Departamentul de Limba și literatura română.

 

✞    A trecut în lumea veșniciei

prof. univ. dr. MIA VULIȘICI ALEXANDRESCU,

cadru didactic de excepție, refondator al învățământului universitar orădean la începutul anilor `60 a secolului trecut. Filolog de formație, absolventă a Clujului, a pregătit generații de profesori de Limba și literatura română în cadrul Institutului Pedagogic de trei ani, apoi a Universității Oradea. Colegii ei, încă în viață, spun un sincer Dumnezeu să TE odihnească în pace. Condoleanțe familiei întristate. Prof. univ. dr.  Mihai D. Drecin.

 

✞    Generația noastră se stinge încetul cu încetul.

prof. univ. dr. BLAGA MIHOC

continuă șirul colegilor de an și facultate. Istoric, originar din Țara Beiușului, afirmat prin studii și cărți în Maramureș apoi în Bihor, lasă în urma lui o bibliografie edită de importanță locală și națională. Dumnezeu să TE odihnească în pace stimate prieten. Condoleanțe familiei. Prof. univ. dr. Mihai D. Drecin.

 

    Suntem alături de dragii noștri fini, Valer și Mariana, împreună cu întreaga lor familie, în aceste momente de profundă tristețe și împărtășim durerea pricinuită de trecerea la cele veșnice a iubitei soții, mame și bunici,

ELISABETA (ELI) GLIGOR.

Dumnezeu să îi dăruiască odihnă veșnică, iar celor rămași puterea și mângâierea de a trece peste această grea încercare. Sincere condoleanțe! Familiile Lupșea și Negruț.

 

    Cu profundă tristețe și durere în suflet ne luăm rămas bun de la draga noastră mamă, soacră și bunică iubită

prof. LUCIA CORBU.

Ne rugăm la bunul Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți dăruiască lumina și liniștea veșnică. Nu te vom uita niciodată. Priveghiul va avea loc marți, ora 18.30 la Capela Orășenească, iar slujba de înmormântare miercuri de la ora 15.00 la capela Hașaș. Fiica Dorina, ginerele Moco și nepoata Roxana.

 

    Întreaga familie Liviu Ardelean este alături sufletește de îndoliata familie dr. Dorina Polojințef - Corbu cu ocazia înălțării la Ceruri a scumpei lor mame, soacre și bunici

prof. LUCIA CORBU.

Bunul Dumnezeu să o primească în lumina și pacea Sa veșnică! Sincere condoleanțe!

 

    Suntem alături de fam. dr. Dorina Polojințef - Corbu cu ocazia trecerii la cele veșnice a iubitei sale mame,

prof. LUCIA CORBU.

Sincere condoleanțe! Fam. Eliza Gligor.

 

     Suntem alături de fam. dr. Dorina Polojințef - Corbu cu ocazia trecerii la cele veșnice a

prof. LUCIA CORBU.

Sincere condoleanțe! Fam. ing. Braica Ioan.

 

   Suntem alături în acest moment de colega noastră, dr. Polojințef-Corbu Dorina, care se desparte de iubita sa mamă. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în Împărăția Sa, iar familiei îndurerate să îi dăruiască mângâiere! Colectivul Secției Clinice Cardiologie I, SCJUBH.

 

✞    În aceste momente triste pricinuite de trecerea la cele veșnice a tatălui său, gândurile noastre de compasiune se îndreaptă spre colega noastră dr. Cinezan Corina. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească! Colectivul Secției Clinice Cardiologie I, SCJUBH.

 

✞    Cu adâncă durere și tristețe, suntem alături de nașa noastră dr. Polojințef-Corbu Dorina la trecerea în veșnicie a mamei sale. Fie ca Dumnezeu să îi ofere odihnă eternă! Familia dr. Babeș Vlad și Emilia.

 

✞   Cu tristețe în suflet, dar și cu profundă recunoștință pentru grija, iubirea și bunătatea pe care ni le-a dăruit de-a lungul vieții, anunțăm trecerea la cele veșnice a mult iubitei noastre

ELISABETA GLIGOR

soție devotată, mamă iubitoare și bunică minunată. A fost sufletul familiei noastre, un sprijin neclintit și un om care a răspândit speranță, înțelepciune și căldură în jurul său. Amintirea ei va rămâne veșnic vie în inimile noastre, călăuzindu-ne prin exemplul său și prin fiecare clipă prețioasă pe care am împărtășit-o. Prin tot ce a făcut, a lăsat în urma sa o lume mai bună. Lumina pe care a răspândit-o o vom purta mereu în sufletele noastre. Stâlpul are loc în data de 21 iulie, la ora 18.00 la Capela Orăşenească, iar ceremonia de înmormântare va avea loc în data de 22 iulie, la ora 12.00, la Capela Haşaş. Ne rugăm ca Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa și să îi dăruiască odihnă și lumină veșnică. Soțul Valeriu și fiica Mariana cu familia.