DECESE

 

* Sincere condoleanțe familiei îndoliate, la despărțirea de cel care a fost distinsul nostru coleg

Profesor A.T.I dr. SZILÁGYI LUDOVIC 

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Alinare familiei greu încercate! Sincere condoleanțe! Dr. Marcel Negrău, medic șef ATI I.

Colectivul Clinicii ATI I, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.

 

 

* Colegiul Medicilor Bihor anunță cu regret trecerea în neființă a domnului 

prof. ATI dr. SZILAGYI  LUDOVIC.

Dumnezeu să îl odihnească! Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Născut la data de 2 iulie 1939, la Brașov, prof. dr. SZILAGYI LUDOVIC a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie Târgu Mureș în 1962. A practicat ca medic de medicină generală la Disp. Med. Com. Sălard, Bihor 1962-1968, medic secundar ATI la Spitalul nr. 5 Oradea 1968-1969, medic secundar ATI la Spitalul Unificat nr. 1 Oradea 1969-1972, medic principal de specialitate ATI la Spitalul Unificat nr. 1 Oradea 1972-1981, specialitate căreia i s-a dedicat pe tot parcursul vieții. Din 1 iunie 1981, medic primar ATI și în 1979 a primit titlul de Doctor în Medicină. Din 1 octombrie 2004, profesor universitar titular, Universitatea Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie, Catedra de Chirurgie, Disciplina Urgențe în chirurgie și medicina internă. 

Domnul profesor SZILAGYI  LUDOVIC a fost un cadru didactic deodebit, un om de aleasă cultură, a format generații întregi de studenți și medici în specialitatea ATI. Erudit, inteligent, profesionist de excepție, mereu simpatic și relaxat, un spirit boem, îndrăgostit permanent de specialitatea căreia și-a dedicat întreaga viață. Iubit de pacienți, prin profesionalism și profundă empatie, și-a clădit o reputație extraordinară, aceea de salvator de vieți umane. A lucrat toată viața cu cazuri dificile, a făcut realmente diferența între viață și moarte, iar acolo unde nu a fost să fie viață, a știut întotdeauna să aline suferința celor rămași.

Să ne revedem cu bine, pe alte tarâmuri, Maestre!!!

Carmen Pantiş, medic primar ATI,

Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor

 

 

* În loc să ciocnim vineri un pahar al prieteniei cu colegul nostru,

JEAN (NELU) GÂDOIU,

suntem nevoiți să ne despărțim cu o floare, o lacrimă și multe amintiri. Condoleanțe familiei. Absolvenții promoției 1977, Liceul Emanuil Gojdu.

 

* Suntem alături de voi, Florica, Florin și Angelia, acum la trecerea în eternitate a mult iubitului nostru soț și cumnat,

PETRU CERMIAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe. Mariana și Mircea Popescu.

 

 

*  Dumnezeu a hotărât să te ia în Împărăţia Sa şi să te aşeze în ceruri, într-un loc ales pe care îl meriţi pe deplin, pentru dragostea pe care ai dăruit-o familiei tale, draga noastră cuscră

DIDINA FILIP.

Să ai drum lin printre stele. Dumnezeu să te odihnească în pace! Cu adâncă durere, famlia Gheorghe şi Ana Leucea, din Oradea. (1994)

 

* Suntem profund îndureraţi de vestea trecerii la cele veşnice a celui care a fost o mare personalitate a medicinii bihorene

conf. dr. LUDOVIC SZILAGHI.

Familiei îndoliate sincere condoleanţe! Fam. prof. dr. Augustin Lenghel. (1995)

 

* Cu durere în suflet anunț trecerea în neființă a celui care timp de 50 de ani a fost soț iubitor, prieten devotat, om de nădejde 

PETRU CERMIAN.

Ai plecat din lumea aceasta dar vei rămâne veșnic în inima mea! Stâlpul are loc azi, ora 19.00, la Capela Orășenească, iar înmormântarea va avea loc miercuri, 24 august 2022, ora 14.00, de la Capela Hașaș. Soția Cermian Floarea. (1999)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunțăm trecerea la cele veșnice a bunului nostru prieten

PETRICĂ CERMIAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Un gând de mângâiere pentru buna noastră prietenă Ica și sincere condoleanțe. Dănuț, Diana, Alin și tanti Nelly. (1997)

 

* Suntem alături de prietena noastră, av. Cermian Floarea în marea durere pricinuită de pierderea soțului drag  

PETRU CERMIAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Filip Lucreția și Cordoș Claudia. (1999)

 

* Cu tristețe în suflete ne despărțim de cumnatul și unchiul nostru 

PETRU CERMIAN.

Dumnezeu să te odihnească în pace

TITI

dragă! Familia Blaga Florian și familia Blaga Vadim. (2000)

 

* Suntem alături de colega și prietena noastră, Cermian Floare la trecerea în neființă, după o lungă și grea suferință, a soțului ei

PETRU CERMIAN.

Odihnă veșnică! Rodica Herlaș și Florina Faur.

 

* Cu gânduri de mângâiere și alinare sufletească suntem alături de prietena noastră Ica la dureroasa despărțire și trecere la cele veșnice a iubitului soț

PETRU CERMIAN.

Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa! Claudia și Gusti. (1996)

 

*  Sunt alături de prietena mea, avocat Cermian Floarea, de familia sa, la trecerea în neființă a soțului acesteia,  

PETRU CERMIAN.

Dumnezeu să-i lumineze calea spre lumea de dincolo și să-l așeze printre îngeri! Lenuța Stan și familia. (1998)

 

* Cu adâncă tristeţe am luat la cunoştinţă de trecerea la cele veşnice a dragei noastre colege de la Centrul de Librării,

VICTORIA ONACA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe fiicei îndurerate. Colegele de la LIBRĂRIA ANA.

 

* Suntem alături de draga noastră prietenă la pierderea neașteptată a mamei dragi

VICTORIA ONACA.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace şi lumină iar ție dragă Sanda să-ți dea putere și mângâiere. Felicia și Nicu.

 

* NELU

drag, frate mult iubit, cumnat și unchi prețios, ai plecat, însă sclipirea, inteligența, mărinimia și chipul tău frumos vor rămâne pentru totdeauna întipărite în inimile și gândurile noastre. Nu te vom uita niciodată, iubirea noastră pentru tine nu se va stinge nicicând! Dragii noștri Luminița, Alina și Andrei, scumpa noastră mamă și bunică Liza, suntem alături de voi în durerea nemărginită, în aceste momente de cumplită încercare! Bunule Dumnezeu, te rugăm iartă-l și odihnește-l în pace pe

NELU!

Daniela, Liviu, Claudiu și Cătălin.