In memoriam 23 iulie 2026
DECESE
✞ Cu profundă tristețe și durere în suflet ne luăm rămas bun de la dragul nostru frate, cumnat și unchi,
MIRCEA UNGUR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Horea, sora Rodica, cumnatul Miron și nepoții Horică, Mihaela și Hadrian.
✞ Suntem alături de colega noastră Mariana Vlad în aceste clipe de profundă durere pricinuite de trecerea la cele veșnice a mamei sale dragi
EVA CARȚIȘ.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Colegii de la UJCC Bihor.
✞ Dragă colegă, suntem cu sufletul alături de tine în aceste clipe de mare durere, pricinuite de pierderea mamei tale
EVA CARȚIȘ.
Știm că nici un cuvânt nu poate alina suferința despărțirii de cea care ți-a dat viață, dar îți suntem aproape cu gândul, cu rugăciunea și cu întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să îți ajute să găsești puterea de a trece peste această încercare, iar amintirea iubirii și a grijii mamei tale să îți aducă mângâiere și liniște. Ne rugăm ca Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa și să îi dăruiască odihnă veșnică. Cu prețuire, colegii de la CONSUMCOOP Steaua Oradea.
✞ Suntem alãturi de colega noastră Adriana Mierluţ la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a soţului său,
FLORIAN MIERLUȚ.
Sincere condoleante familiei îndoliate! Colectivul Muzeului Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal.


