In memoriam 26 octombrie 2023
DECESE
* Cu sufletul răvășit de durere, anunțăm încetarea din viață a celei care a fost soție, mamă şi bunică,
GABRIELA SIMUȚ, 68 de ani.
A fost profesoară de limba și literatura română în Cluj-Napoca, apoi la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, până la pensionare. A fost profund devotată familiei și școlii. A contribuit la formarea și afirmarea mai multor talente artistice și cariere pedagogice. Dumnezeu să o odihnească în pace!
Înmormântarea va avea loc în Cimitirul Municipal Oradea, sâmbată, 28 octombrie, la ora 12.00, Capela Hașaș. Soțul Ion Simuț, copiii Andrei și Otilia, cu familiile lor.
* A mai urcat o stea în sala profesorală a cerului...
Fostele colege din Catedra de limba română a Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea sunt îndurerate de vestea plecării în veșnicie a doamnei
GABRIELA SIMUȚ,
un dascăl de excepție a familiei Vulcan, mentor al atâtor generații, om ales care a însuflețit atmosfera sălii profesorale, căruia i-am dus dorul și după pensionare. Nu credeam să-nveți a muri vreodată, draga noastră
GABRIELA!...
* Cu durere în suflet am aflat despre plecarea în veșnicie a celei care a fost colega noastră,
GABRIELA SIMUȚ,
profesor de excepție, iubitoare de frumos, suflet nobil, dedicat familiei și școlii. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească în pace! Colectivul Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea.
* Suntem alături de domnul prof. univ. dr. Ion Simuţ şi de Andrei, fostul nostru coleg, în aceste momente de durere profundă pricinuite de pierderea soţiei şi mamei dragi,
GABRIELA.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Membrii Departamentului de limba şi literatura română, Facultatea de Litere.
* Împărtășim durerea care a copleșit sufletul distinsului prof. univ. dr. Ion Simuț, colegul nostru din Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, promoția 1973, la nedreapta despărțire de draga sa soție, eminenta profesoară
GABRIELA SIMUȚ,
mamă și bunică fără seamăn, cea care i-a fost reazem neprețuit în încercările și bucuriile vieții. Părintele Ceresc să-i rânduiască odihna veșnică între cei bine plăcuți Lui, iar asupra familiei adânc îndurerate să reverse mângâiere și alinare. Colegii din clasa a V-a B, promoția 1973, Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea.
* Un gând de compasiune și sincere condoleanțe transmitem fiului Iancu Marian și familiei, îndoliați de plecarea în neființă a mamei
MARCELA MARIAN.
Dumnezeu să aline durerea despărțirii și bunul Dumnezeu să îi așeze sufletul în Împărăția Cerurilor. Asociația de Proprietari Magheru nr. 12. (4180)
* Cu multă durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a celei care a fost soție, mamă și de o lună bunică,
LUCREȚIA VARGA,
un suflet minunat, generos și mereu pregătită să ajute. Lupta ei grea împotriva cancerului și durerea, au încetat. Te iubim și te vom iubi mereu! Vei rămâne mereu prezentă în viața noastră. Pentru cei care doresc să o conducă pe ultimul drum, stâlpul are loc azi, ora 19.00, la Capela Orășenească, iar înmormântarea va avea loc vineri, ora 13.00, la Capela Hașaș. Soțul Gheorghe, fiica Lavinia, ginerele Ionuț, nepotul Liam. (4181)
* Profund îndurerați suntem alături de cumnatul Ghiță, nepoții Lavinia, Ionuț și Liam, la trecerea în neființă a celei care a fost soție, mamă și bunică,
LUCREȚIA VARGA,
un suflet minunat, credincioasă și mereu pregătită să ajute pe toată lumea. Din păcate am pierdut-o după o lungă și grea suferință. Nu te vom uita niciodată! Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Fratele Vasile, cumnata Anca, nepoții Patrick și Leon, sora Mariana, nepoții Raul, Cansu și Aaliyah. (4182)
* Viața ne pune la grea încercare! Suntem alături de fratele meu Ghiţă Varga și nepoata Lavinia cu familia ei, în aceste momente grele când se despart pentru totdeauna de iubita lor soție, mamă și bunică.
LUCREȚIA VARGA.
Domnul să îi dea odihnă, iar pe voi să vă mângâie. Fratele Andrei cu familia.
* Suntem alături de familia Varga Gheorghe, Lavi și Ionuț, în aceste clipe grele, la despărțirea de soția și mama dragă
LUCREȚIA VARGA.
Dumnezeu s-o odihnească. Vecinii Chiș, Iova, Cura, Moca. (4187)
* Cu adâncă durere ne despărţim de iubitul nostru tată, socru şi bunic
ION ONOFRE
în vârstă de 90 ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 27 octombrie, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fiica Mirela, ginerele Dorin şi nepotul Adi.
* Suntem alături de familia îndurerată a fostului nostru coleg,
ing. ION ONOFRE
care s-a stins din viață, lăsând un gol în sufletul celor care l-au cunoscut. Sincere condoleanțe familiei din partea colectivului S.C.D.E.P. (I.C.A.S.) Oradea. (4183)
* Cu durere anunțăm trecerea la cele veșnice a vecinului nostru
IOAN GEORGIA.
Dumnezeu să-l ierte. Vecinii Chiș, Iova, Cura, Moca, Popa. (4186)
* Cu adâncă durere în suflet anunțăm încetarea din viață a scumpului nostru soț, tată și bunic,
TONCA VIOREL.
Slujba de înmormântare are loc azi, 26.10.2023, ora 13, în localitatea Vărășeni, nr. 205, comuna Răbăgani. Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace!
Soția Cati și fiicele Simona și Mirela cu familiile.
* Sunt alături de familia îndoliată la plecarea dintre noi a dragului meu naș,
TONCA VIOREL.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Fina Maria Tonca (a Trini).
* Cu adâncă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la bunul nostru frate și cumnat,
TONCA VIOREL.
Amintirea lui va rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa! Fratele Florian, cumnata Ana și nepoata Nadia.