DECESE

 

* Dumnezeu mai mult se îngrijește pentru mântuirea noastră, decât diavolul de pierzania noastră; Pentru că Dumnezeu cu mult mai tare ne iubește, decât ne urăște diavolul”. (Origene)

PAL NEMETI,

SAROLTA SZABO,

ERZSEBET FERENCZI,

GYONGYI-ERZSEBET KIS,

DIMITRIE BĂLAN. 

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Un ultim şi pios omagiu dragei noastre

ANA CHEREGI.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe fiicei Aniela cu familia. Familia Manea.

 

* Cu durere adâncă ne despărţim azi de un suflet bun, care s-a ridicat la cer, iar noi cu inimile sfâşiate de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a mamei, soacrei şi bunicii noastre,

ANA DUCA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Fiul Alexandru, nora Adela şi nepoţii Cristian şi Sebastian cu familiile. (808)

 

* Cu adâncă tristeţe şi durere sufletească anunţăm trecerea la cele veşnice a celei care a fost sprijin de nădejde, ne-a dat viaţă şi lumină călăuzitoare, ne-a ocrotit cu afecţiune şi dragoste nemărginită, iubita noastră mamă, soacră şi bunică,

ANA DUCA.

Tatăl Ceresc s-o aibă în pază şi să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa! Înmormântarea are loc azi, 28 octombrie, ora 11.00, la Capela Orăşenească. Nu te vom uita niciodată! Fiul Cristian, nora Otilia şi nepoţii Flaviu şi Natalia. (809)

 

* Lumea se învăluie în umbre reci când viaţa unei mame se stinge. În aceste clipe grele suntem alături de voi, când vă luaţi rămas bun de la draga noastră,

„NUŢICA”,

ANA DUCA.

Dumnezeu să o odihnească! Cuscra Hortenzia cu familia. (810)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar eu cu inima frântă mă despart de sora mea,

ANA DUCA.

O voi păstra veșnic în sufletul și gândurile mele. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sora Maria și cumnatul Vasile. (790)

 

* Regret profund trecerea în neființă a mătușii mele,

ANA DUCA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Nepotul Adrian. (791)

 

* Mă despart cu durere în suflet de mătușa mea,

ANA DUCA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Nepotul Chirilă Florian cu familia. (792)

 

* Un ultim și pios omagiu de prețuire îi aduc mătușii mele

ANA DUCA.

Dumnezeu să o odihnească în pace în Împărăția Sa! Nepoata Lidia cu familia. (793)

 

* Cu durere în suflet îmi iau rămas bun de la mătușa mea,

ANA DUCA.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Nepoata Mariana cu familia. (794)

 

* Cu tristețe în suflet, ne luăm rămas bun de la buna noastră vecină,

ANA DUCA.

Acolo unde s-a înălțat sufletul ei, să-i de Dumnezeu iertare, liniște, mângâiere și iubire. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Vecinii: Maria Crețu, Ana Marian cu familia și Maria Monenciu cu familia. (817)

 

* Colectivul Şcolii Gimnaziale Nojorid îşi exprimă ataşamentul faţă de colega noastră, Giorgiana Teodora Blăguţa şi copiii acesteia, în aceste momente tragice cauzate de pierderea soţului şi tatălui lor drag,

CIPRIAN BLĂGUŢA.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să le aducă mângâiere! Dumnezeu să-l odihnească în pace! (796)

 

* Suntem alături de familia îndurerată, la marea durere pricinuită de plecarea la cele veşnice a soţului şi tatălui lor drag,

CIPRIAN BLĂGUŢA.

Sincere condoleanţe! Fam. Tripon. (797)

 

* Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima părerile de rău faţă de tragica întâmplare, care a condus la adânca durere pricinuită de plecarea, mult prea devreme a lui,

CIPRIAN BLĂGUŢA,

mult iubitul soţ al colegei noastre dragi, Giorgiana Teodora Blăguţa. Sincere condoleanţe! Suntem alături de tine! Fam. Tănase. (798)

 

* Cu inimile frânte și nemărginită durere aducem un ultim omagiu celui care a fost  colegul nostru

CIPRIAN BLĂGUŢA,

plecat dintre noi către veșnicii mult prea devreme. Pentru dragostea și înțelegerea cu care ne-ai înconjurat, te vom păstra în sufletele noastre și nu te vom uita niciodată!

„N-am vrut să pleci de lângă noi

Să treci în neființă,

Am vrea să vii iar înapoi

Dar e cu neputință!”.

Odihnă veșnică în liniște și pace ! Colectivul de la S.C. FUNCTIONALIS COM S.R.L.

 

* Cu multă durere în suflete transmitem sincere condoleanțe și suntem alături de familia Blăguța, îndurerată, la marea încercare pricinuită de trecerea în neființă mult prea devreme, a celui care a fost scumpul lor soț și tată

CIPRIAN BLĂGUŢA.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să îi călăuzească sufletul în Împărăția Sa cerească!

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică și drum lin spre cer! Fam. Feier Florin.

 

* Suntem alături cu tot sufletul și întreaga compasiune, de draga noastră Maria Blăguța, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui său drag. Sincere condoleanțe și gânduri de mângâiere întregii familii! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Diriginta și colegii din clasa a XII-a D, Colegiul Național „Iosif Vulcan”. (804)

 

* Suntem alături de colegul nostru, Blăguța Andrei, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a mult iubitului său tată,

CIPRIAN BLĂGUŢA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Colectivul de elevi din clasa a XII-a E de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea și doamna dirigintă. (814)

 

* Suntem alături de familia doamnei Lucia Pop-Coman, acum când se desparte de soțul, tatăl și bunicul drag,

IOAN POP-COMAN,

om de o mare bunătate sufletească și exemplu de onestitate. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Colectivul de angajați și conducerea Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” Oradea. (799)

 

* Suntem alături de tine, Dana scumpă, și de familia ta, în momentele dureroase pricinuite de decesul mamei tale. Nu-mi vine să cred că a plecat draga noastră,

prof. CORNELIA POPA,

la cele veșnice. Dumnezeu să-i dea iertare de păcate și odihnă veșnică în pace. Condoleanțele noastre! Viorica Șușu și Cătălin. (807)

 

* Întreaga compasiune familiei îndoliate şi un „adio”, plin de tristeţe, pentru fina noastră,

prof. CORNELIA POPA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fam. Marinescu. (812)

 

* Cu durere și respect ne despărțim de vecinul nostru,

PETRU BREB.

Transmitem condoleanțe întregii sale familii. Fam. Nicu Vandici. (2518)

 

* Suntem alături de tine Paul, și de întreaga familie, acum când vă despărțiți de scumpa voastră mamă, soacră și bunică. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar vouă să vă dea alinare! Sincere condoleanțe, familia Pitaru. (2519)

 

* Cu lacrimi în ochi și suflete îndurerate ne despărțim de cea care ne-a fost mamă și bunică,

ANA VULTURAR.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să așeze sufletul ei în loc luminat, în loc cu verdeață, acolo unde drepții se odihnesc. Fiica Floare cu soțul Giani și nepoatele Ana-Maria și Anita. (2521)

 

* Tristă și dureroasă a fost ziua de 24 octombrie 2019, când ai plecat de lângă noi pentru totdeauna. Nu te vom uita niciodată, draga noastră mamă și bunică,

ANA VULTURAR.

Fiul Mircea, nora Nuți și nepoții Carmen, Monica și Mircea. (2522)

 

* Cu tristețe și profund regret îmi iau rămas bun de la cuscra,

ANA VULTURAR,

care a trecut la cele veșnice după o grea suferință. Dumnezeu să o odihnească în pace! Cuscra Magdalena Erdeli. (2523)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiei Nan Carol şi copiilor, în aceste momente grele pricinuite de decesul soţiei şi mamei,

MARIANA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace! Familia ec. Gavrilă Ioan şi Florica. (813)

 

* Suntem alături de familia îndoliată, la trecerea în neființă a bunului nostru coleg

GAVRIL BUNGĂU.

Să-i odihnească Dumnezeu sufletul în pace. Colectivul Administrație Delavrancea și Magheru. (815)

 

* Zi tristă în cercul nostru de prieteni. Unul dintre noi a plecat spre Împărăția Cerului. Vei rămâne veșnic în amintirea noastră, bunul nostru prieten

ION.

Dumnezeu să te odihnească!

Uță și Stela

 

* Cu adâncă durere în suflet anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, la numai 59 de ani, a scumpei noastre mame şi bunici

CHEREGI ANA

Vei rămâne veşnic în inimile noastre, rugându-l pe bunul Dumnezeu să-ţi călăuzeazscă sufletul în Împărăţia Sa Cerească.

Înmormântarea are loc astăzi, 28 octombrie, ora 15.00 la Capela Haşaş din cimitirul muncipal Rulikowski.

Nepoata Iunia şi fiica Aniela Vesea cu familia

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de iubita noastră soră şi verişoară

CHEREGI ANA

Bunul Dumnezeu să primească sufletul ei şi să-l aşeze cu drepţii în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndurerate, suntem alături de voi în aceste clipe triste.

Fratele Florin Andrişca cu familia, sora Viorica Cionca cu familia, verişorul Florin Şipoş cu familia.

 

COMEMORĂRI

 

* Păstrăm vie amintirea şi le aducem un ultim omagiu şi recunoştinţă părinţilor,

TEODOR

şi

CAROLINA (INDRIE),

din comuna Tulca,

TEODOR,

frate, din Tulca

şi

LIVIA CRĂCIUN,

nepoată, din comuna Tulca. Dumnezeu să vă odihnească în pace! Fam. Lucaci Elena cu fiul dr. Radu Lucaci şi Eduard, din Oradea. (795)