in memoriam 3 iulie 2021
DECESE
* Cu sufletele îndurerate ne luăm rămas bun de la sora, cumnata şi mătuşa noastră dragă,
SANDA RUGE,
care s-a stins fulgerător fără să ne îmbrăţişăm de rămas bun. Dumnezeu să o odihnească în pace! O vom păstra vie în amintirile noastre! Slujba de priveghi are loc sâmbătă și duminică, de la ora 18.00, la Capela Orășenească, iar înmormântarea va avea loc luni, 5 iulie, ora 14.00, Capela Hașaș. Mariana, Traian, Bogdan, Renata şi Laura Bonta.
* Soarele vieţii a apus pentru o fiinţă dragă nouă,
SANDA RUGE.
Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoşirea ei. O vom păstra în inimile noastre tot restul vieţii. Dumnezeu să o odihnească şi să-i primească sufletul în gradina Sa! Slujba de priveghi are loc sâmbătă și duminică, de la ora 18.00, la Capela Orășenească, iar înmormântarea va avea loc luni, 5 iulie, ora 14.00, Capela Hașaș. Sora Corina, cu familia.
* Suntem alături de colega noastră, Corina Cozma și familia ei, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a surorii dragi
SANDA RUGE.
Sincere condoleanțe! Colegele de la Serviciul Resurse Umane, Universitatea din Oradea. (2706)
* Gânduri de mângâiere, compasiune și sincere condoleanțe colegei noastre, Mariana Bonta, în aceste momente grele când se desparte de sora dragă
SANDA RUGE.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Colectivul Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea.
* Suntem alături de tine și de copiii tăi, draga noastră verișoară Florica Cristea, în aceste momente grele când te desparți de soțul tău
DORIN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace în Împărăția Sa! Verișoara Rodica Tincău cu copiii. (2698)
* Suntem alături de tine, Florica, la durerea imensă prin care treci odată cu despărţirea de soţul tău,
DORIN CRISTEA.
Condoleanţe întregii familii! Lia, Maia Vuşcan şi Sandu Gherlea. (2705)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare şi cald s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere,
CORNELIA BRADEA.
Dumnezeu să te odihnească în pace, scumpa mea cumnată! Fam. Viorica Bradea. (2704)
* Un ultim omagiu celei care ne-a fost colegă, un profesionist desăvârșit
și un om onest,
doamna CORNELIA BRADEA.
Dumnezeu să o odihnească! Foștii colegi din Instituția Prefectului Bihor.
* Suntem alături de verişorul nostru, preot Sandu Brânduş, la marea durere pricinuită de moartea soţiei sale,
MARIOARA BRÂNDUŞ.
Sincere condoleanţe! Verişoarele Lenuţa Hălmăgean şi Silvia Cotuna. (2702)
* Suntem alături de naşul nostru, preot Sandu Brânduş şi familia sa, în aceste momente de grea încercare şi durere, la despărţirea de draga lor soţie şi mamă,
MARIOARA BRÂNDUŞ.
Dumnezeu să-i dea linişte şi odihnă! Ani şi Nelu Purge. (2703)
* Împărtăşesc durerea şi sunt alături de doamna Maria, cu gânduri de mângâiere şi alinare, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a soţului drag
ALEXANDRU LUPŞA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe, transmite Eleonora Chiş. (2707)