DECESE

* "Ale cui sunt supărările?

Ale cui sunt rănile?

A cui este neliniştea?

Ai cui sunt ochii care plâng?

Ai noştri, dragă..."

ALEXANDRU VAJDA,

ROZALIA GROF.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* CORPUL EXPERŢILOR CONTABILI  ŞI CONTABILILOR AUTORIZAŢI DIN ROMÂNIA, ÎN DOLIU

Profund marcată de cutremurătoarea veste a dispariţiei celui care a fost

profesorul universitar doctor MARIN TOMA,

comunitatea profesioniştilor contabili din această parte a ţării aduce un pios omagiu memoriei Omului ce a întruchipat prin exemplara sa personalitate, cele mai nobile virtuţi de integritate, competenţă, probitate morală şi  desăvârşită ţinută intelectuală.

De numele preşedintelui

MARIN TOMA

se leagă, până la identificare, întreaga istorie postrevoluţionară a C.E.C.C.A.R., pentru renaşterea şi dezvoltarea căruia, a militat dedicat şi consecvent, până în ultima clipă a prezenţei sale pământeşti. Prin trecerea sa în lumea umbrelor, breasla contabililor bihoreni, faţă de care a manifestat, în toate împrejurările, nedisimulată admiraţie şi recunoscătoare apreciere, rămâne văduvită de reperul ei cel mai semnificativ, dar amprentată definitiv şi inconfundabil, pe întregul parcurs al evoluţiei sale viitoare, de farul călăuzitor al spiritului său tutelar. Toţi cei care au avut privilegiul de a - l fi cunoscut şi preţuit, au posibilitatea de   a păstra un moment de reculegere, a aprinde o lumânare, a depune flori, ori a consemna în cartea de condoleanţe, la sediul filialei noastre, din Oradea, Piaţa Independenţei, nr. 29.

RECUNOŞTINŢĂ VEŞNICĂ, DOMNULE PREŞEDINTE !

În numele întregului corp profesional al experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din judeţul nostru, Conducerea C.E.C.C.A.R., Filiala  BIHOR.

 

* Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România anunţă, cu adâncă durere, încetarea din viaţă a

Prof. Univ. Dr. Marin Toma,

Preşedintele CECCAR, distinsă personalitate, membru fondator şi Preşedinte al CECCAR.

 

De astăzi, marea familie a profesioniştilor contabili, şi nu numai, este mai saracă. Experienţa, dragostea faţă de profesie şi oameni, precum şi energia Domnului Preşedinte Marin Toma sunt de neînlocuit. Impresionanta carieră a

Prof. Univ. Dr. Marin Toma

trebuie să constituie un model pentru generaţiile viitoare. Consiliul Superior al CECCAR este alături de familia îndurerată.

Născut pe meleaguri gorjene, la 26 februarie 1943, ca al cincilea copil al unei familii de ţărani din satul Baloşani, a fost inspirat prin tot ce a trăit în copilărie să iubească oamenii şi munca, să se dăruiască semenilor, cu un devotament ieşit din comun. Condiţiile extrem de grele în care s-a format au adus un plus de dârzenie şi de profundă înţelegere a vieţii, care s-au manifestat de-a lungul întregii sale existenţe. A fost un elev şi student strălucit, şi a urmat cu aceeaşi determinare şi voinţă Facultatea de Finanţe şi Contabilitate a ASE din Bucureşti şi si-a început activitatea în sistemul finanţelor publice pentru a ajunge, imediat după Revoluţie, Directorul General al departamentului de control din Ministerul de Finanţe. A părăsit însă în scurt timp funcţia publică şi s-a dedicat activităţii de consultanţă din sectorul privat ca şi celei de formator a profesioniştilor contabili. A devenit doctor în economie şi a parcurs treptele didactice până la cea de profesor universitar. De pe aceste poziţii de prestigiu a fost unul dintre fondatorii CECCAR, de numele său fiind legată întreaga istorie din ultimele două decenii a celei mai largi organizaţii profesionale din ţara noastră. Sunt anii în care omul, profesionistul de înaltă clasă, extrem de exigent în primul rând cu sine, a imprimat CECCAR valori care constituie bunul de cel mai mare preţ al zecilor de mii de colegi din întreaga ţară. Spirit dinamic, mereu în căutarea de soluţii mai bune, inspirat de practică, dăruit cercetării ştinţifice şi formării noilor generaţii de profesionişti contabili, a reuşit prin perseverenţă, prin viziune, prin inteligenţă, prin propriul său exemplu, să transmită nu numai o dată cu un valoros mesaj ştiinţific, calitatea studiilor care stimulează întotdeauna marile energii. În acelaşi timp, a deschis noi orizonturi de renume, CECCAR fiind un veritabil antemergător al procesului de integrare europeană a României, un remarcabil factor de progres pentru profesiunea contabilă la scara internaţională. Meritele sale se înscriu astfel la loc de seamă, nu numai în cronica evoluţiei ascendente a profesiunii contabile autohtone şi mondiale, ci şi în cea a schimbărilor radicale economice şi sociale postdecembriste, ca un model de comportament profesional şi civic de excepţie.

MARIN TOMA

Profesor Universitar, Doctor în economie

26 februarie 1943 - 27 mai 2012

Autor a mai multe lucrări în domeniile: audit financiar, evaluarea întreprinderilor, doctrină şi deontologie profesională. Formator pentru Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România în domeniile: audit financiar, evaluarea întreprinderilor, doctrină şi deontologie profesională

   Preşedinte al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România

   Membru al Consiliului Contabilităţii şi Raportărilor Financiare

   Membru fondator al Academiei de Ştiinţe şi Tehnici Contabile şi Financiare din Franţa

   Vicepreşedinte al Comitetului pentru Integrare Latină Europa-America (CILEA)

   Administrator al Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili Francofoni (FIDEF)

   Preşedinte al Parteneriatului Sud-Est European pentru Dezvoltarea Contabilităţii în perioada 2004-2008

   Membru al Societăţii Americane a Evaluatorilor.

 

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre bunici şi străbunici,

ANA TIRLA,

de 79 ani, la 15 ani după bunul său soţ,

IOAN TIRLA.

Dumnezeu să le aşeze sufletele printre aleşii Săi, iar noi să le păstrăm veşnica pomenire. Nepoata Anca cu soţul pr. Gheorghe şi strănepoţii George-Ilie şi Sebastian Dindelegan. (6775)

 

* Regretăm sincer stingerea din viaţă a verişoarei şi mătuşii noastre,

ANA TIRLA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Ica şi Laura. (6776)

 

* Suntem alături de voi, Rodica Pogana şi Florica Tripa împreună cu familiile voastre, în momentele de grea cumpănă pricinuite de trecerea în nefiinţă a iubitei voastre mame,

ANA TIRLA.

Verişorul Făşie Ioan cu familia. (6757)

 

* Suntem alături de fam. ing. Tripa Dorel şi Florica, la durerea pricinuită de decesul soacrei, respectiv mamei dragi,

ANA.

Dumnezeu s-o ierte. SCM Automecanica Oradea. (6756)

 

* Sincere condoleanţe fam. Tripa Dorel şi Florica, la pierderea soacrei şi mamei,

ANA TIRLA.

Dumnezeu s-o ierte. Fam. Verdeş Ioan. (6780)

 

* Un ultim omagiu dragei noastre cuscre,

ANA TIRLA.

Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Tripa Viorel, Cristina şi Alexandru. (6782)

 

* Suntem alături de fam. Tripa Dorel şi Florica, la pierderea soacrei şi mamei dragi,

ANA TIRLA.

Fam. Vuşcă Rodica şi finii Nicu şi Bogdan. (6781)

 

* Sunt alături de prietenii mei, Uţu şi Răzvan, la dureroasa despărţire de bunica lor,

ANUŢA TIRLA,

din Oşand. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Daniel Ţon. (6777)

 

* Regretăm trecerea la cele veşnice a vărului nostru din Săucani,

GHEORGHE SFERLE.

Sincere condoleanţe verişoarei Armanca şi copiilor ei cu familiile. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Bar Vasile şi Catiţa, din Oradea. (6754)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de domnul procuror Adrian Sferle şi familia sa, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag,

GHEORGHE SFERLE.

Transmitem familiei îndoliate alinare, mângâiere şi sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească şi să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Colectivul Parchetului de pe lângâ Curtea de Apel Oradea. (6797)

 

* Cu sufletul încărcat de tristeţe ne despărţim de dragul nostru tată şi socru,

NICOLAIE SCHEIRER,

fost CTC-ist la Uzina Înfrăţirea, membru al Forumului Democrat German. Înmormântarea are loc azi, 29 mai 2012, ora 15.00, din Capela Orăşenească Oradea. Nu te vom uita niciodată. Dormi în pace. Fiul Scheirer Nicolae, nora Gabriela şi familia. (6794) 

 

* Suntem alături de Miky şi Gaby, la durerea pricinuită de decesul tatălui şi socrului drag,

NICOLAIE SCHEIRER.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Murg P. (6760)

 

* Suntem alături de colega noastră Scheirer Gabriela, la marea durere pricinuită de decesul socrului său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Secţiei Clinice Chirurgie I, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. (6779)

 

* În aceste momente grele când îşi conduc pe ultimul drum fratele, cumnatul şi unchiul drag,

NELU POPA,

din Oşand, suntem alături de familia Rodica şi Ghiţă Luncan, Ovidiu, Ioana şi Andrei şi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Lucica şi Simion Luncan, Marioara Filip cu familiile, cuscra Lina Luncan. (6766)

 

* Împărtăşim durerea familiei Luncan Rodica şi Gheorghe, Ovidiu, Ioana şi Andrei, la marea durere pricinuită de pierderea fratelui,

NELU POPA,

din Oşand. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Simona, Marius şi Raluca. (6767)

 

* Cuvintele nu pot exprima regretul şi durerea ce le simţim acum, când ne despărţim pentru totdeauna de cel care a fost frate şi cumnat,

IOAN POPA.

Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Să-i fie ţărâna uşoară. Sora Rodica şi cumnatul Gheorghe Luncan. (6787)

 

* Cu durere şi tristeţe în suflete ne despărţim de unchiul nostru,

IOAN POPA.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Nepotul Ovidiu Luncan şi nepoata Ioana împreună cu soţul Andrei Culda. (6788)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la cea care a fost soţia,

FLOARE BLAGA.

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Blaga Gligoriu. (6770)

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă după o lungă suferinţă a dragei noastre mame, soacre şi bunici,

FLOARE BLAGA.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 30 mai 2012, ora 13.00, în localitatea Remeţi. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Aron, nora Florica, nepotul Cătălin. (6771)

 

* Suntem alături de verişorii noştri, la marea durere pricinuită de moartea mamei lor,

FLOARE BLAGA.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Fam. Blaga Ioan, Angela şi nepoata Andreea. (6772)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de draga noastră mamă, soacră şi bunică,

FLOARE BLAGA.

Nu te vom uita niciodată. Dormi în pace. Fiul Petre, nora Nicoleta şi nepoata Andreea. (6773)

 

* Suntem alături de colegul nostru Ioan Urs, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colegii de la Sucursala Hidrocentrale Oradea. (6774)

 

* Mulţumim tuturor rudelor, prietenilor, vecinilor şi cunoştinţelor, în mod deosebit preoţilor din Parohia Ortodoxă Nufărul Oradea şi preotului paroh din Brusturi, care prin prezenţă, flori şi cuvinte de alinare au fost alături de noi şi au condus-o pe ultimul drum pe cea care ne-a fost o mamă, soacră şi bunică iubitoare,

LUCREŢIA MURG.

În veci nemângâiaţi, fiica Mărioara Fălcuşan şi fiul Cornel Murg cu familiile lor. (6778)

 

* Suntem alături de prietenii şi colegii noştri, fam. dr. Corha Tiberiu şi Elena, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei şi soacrei dragi,

văd. MARIA CORHA,

(din Huedin). Un pios omagiu de cinstire şi veşnică amintire. Fam. dr. Mihailov Mariana. (6783)

 

* Un gând de mângâiere, sincere condoleanţe şi alinare sufletească pentru colegii noştri, dr. Tiberiu şi Elena Corha, în aceste momente de mare durere când se despart de cea care a fost draga lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix. (6791)

 

* Împărtăşim nemărginita durere pe care colega noastră Dorina Raţ şi familia sa o încearcă prin trecerea la cele veşnice a celui care le-a fost reazem în încercările şi bucuriile vieţii,

GHEORGHE,

tată mult iubit. Părintele Ceresc să-l odihnească în Împărăţia Sa. Colectivul Grupului de farmacii Fontana, Mig, Vest, Meredis.

 

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate Raţ Dorina, la trecerea la cele veşnice a celui care le-a fost tată,

GHEORGHE.

Odihnească-se în pace. Familia Dacin Adrian şi Adela.

 

* Transmitem un gând de compasiune şi alinare familiei Dorina Raţ, în aceste momente de grea încercare, pricinuite de trecerea la cele veşnice a scumpului lor tată,

GHEORGHE.

Dumnezeu să-l odihneasă între cei drepţi. Familia Rădulescu Titus şi Doina.

 

* Suntem alături de familia doamnei farmacist Raţ Dorina, la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Major Claudia şi Iuliu, Petrică Adina şi Sorin, Creţ Mihai. (6800)

 

* Gânduri de mângâiere şi alinare familiei îndoliate la trecerea în lumea  umbrelor a distinsului şi regretatului,

ec. IOAN FODOR.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Cosma Aurel. (6786)

 

* Suntem profund consternaţi de pierderea unui drag fost coleg de echipă de volei, distinsul profesor,

ŞTEFAN LOGHIN,

coordonatorul nostru de joc, creator de faze spectaculoase savurate deseori de tribune. Toţi foştii colegi şi prieteni, cât şi generaţiile de elevi educate şi pregătite cu competenţa sa, îl vom păstra mereu în amintire. Condoleanţe cordiale familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Foştii colegi din echipa de volei „Silvana" Şimleul Silvaniei: V. Bogdan, V. Faur, G. Geiger, fraţii Ilieş, R. Triteanu, D. Negroiu, M. Iova. (6790)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiilor greu încercate, la trecerea în eternitate a soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag,

ADALBERT RIMOVETZ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. ing. Vesa Valer. (6798)

 

* În aceste momente grele suntem alături de colegii noştri, Maria şi Leontin Miclăuş, acum când se despart pentru totdeauna de iubitul lor tată,

IOSIF PUIE.

Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace întru aleşii Săi. Un gând de mângâiere şi alinare celor dragi ai săi. Sincere condoleanţe. Conducerea Penitenciarului Oradea. (6801)

 

* Cu adâncă durere în suflete ne despărţim de cel care ne-a fost soţ, tată şi socru bun şi iubitor

GHEORGHE SFERLE.

Înalţă-te la ceruri suflet blând şi odihneşte-te în pace, iară nouă trimite-ne mângâiere şi alinare. Dumnezeu să te primească lângă cei drepţi ai Săi. Înmormântarea va avea loc miercuri, 30 mai 2012, ora 13.00, în Săucani, de la nr. 227. Soţia Armanca, fiul Adrian şi nora Imola, fiica Dorina şi ginerele Gheorghe, fiica Adriana şi ginerele Alexandru. (967)

 

* După o suferinţă îndelungată Dumnezeu l-a luat dintre noi pe bunicul nostru drag

GHEORGHE SFERLE

şi s-a înălţat la ceruri. Ridică-te la ceruri bunicule drag şi de sus veghează asupra noastră. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i facă parte de odihnă veşnică. Nepoţii Alina şi soţul Marius, Dorin, Andrei, Adi şi Luminiţa. (968)

 

* Suntem alături de verişorii noştri Alina şi Marius Borza, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a bunicului

GHEORGHE SFERLE.

Dormi în pace. Verişoara Laura, Cosmina şi mătuşa Dana Vaş. (969)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru cuscrii noştri Dorina şi Gheorghe Raţ şi copiii noştri Marius şi Alina Borza, în aceste clipe grele când se despart de cel mai bun şi iubitor tată şi bunic

GHEORGHE SFERLE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar vouă să vă dea puterea pentru a-l conduce pe ultimul drum. Cuscrii Borza Nicolae şi Maria. (970)

 

* Suntem alături de colega noastră, avocat Borza Alina, la marea durere pricinuită de moartea bunicului drag. Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Av. Olar Gavril, av. Gherman Cristina şi av. Sarca Laura. (965)

 

* Suntem alături de vecina noastră Luncan Rodica şi soţul Luncan Gheorghe, acum când se despart de dragul şi bunul lor frate, cumnat şi unchi

IOAN POPA.


Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa veşnică. Bele Gheorghe cu familia. (971)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru scumpii noştri verişori Nena cu fiul Sorin şi soţia Neli, a copiilor Sorina şi Darius, prin trecerea prea timpurie la cele veşnice a soţului, tatălui şi bunicului scump şi drag

MIRCEA BOLDI,

de 68 ani, din Grădinari (Negru). Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i aşeze sufletul în loc luminat şi cum multă verdeaţă, de-a dreapta Sa. Adio,

MIRCEA

dragă. Fam. Cornel Bârlea cu soţia Stela, copiii Simina şi Radu cu soţia Daciana şi fiica lor Maria, din  Oradea, fam. prof. Viorel şi Tuţi Codreanu, din Beiuş.

 

COMEMORĂRI

* Pios omagiu de preţuire şi neuitare soţului meu,

ILIE REPCIUC,

la împlinirea a 4 ani de la trecerea în eternitate. Mă rog bunului Dumnezeu pentru odihna lui. Gabi. (6765)

 

* Azi, 29 mai, se împlinesc 21 ani de când sufletul minunat al celui care a fost soţ şi tată iubitor,

SILVIU ABRUDAN,

s-a înălţat la ceruri. Dragostea lui ne-a ocrotit viaţa, iar mâinile lui au trudit pentru noi. Acum chipul său luminos este icoană vie care ne veghează şi ne alină singurătatea. Dormi în pace. Soţia Florica şi fiica Aurica. (6768)

 

* Veşnică pomenire, neuitare şi recunoştinţă părinţilor şi bunicilor noştri dragi, la împlinirea a 27 de ani de la despărţirea de draga şi buna noastră mamă,

CATIŢA PANTEA

şi 22 de ani de la trecerea la cele veşnice a dragului nostru tată,

TRAIAN PANTEA,

din Belejeni. Odihneşte-i Doamne, acolo sus în Împărăţia Ta. Copiii Georgeta, Viorica, Vasile cu familiile lor. (6796)

 

* Un ultim omagiu şi o lacrimă pentru scumpii noştri părinţi şi bunici

MARIA SABĂU

şi

NICOLAE SABĂU,

din Căuaşd, de la dispariţia cărora se împlinesc 17 şi respectiv 20 de ani. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Fiica Anuţa şi copiii Liliana şi Radu. (964)

 

* Cu aceeaşi durere în suflete anunţăm că astăzi se împlinesc 11 ani de când a plecat fulgerător spre eternitate mult iubita noastră mamă, soacră şi bunică

ANA PANTEA.

Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Pentru tot ce a făcut pentru noi până în ultima clipă a vieţii sale, îi datorăm neuitarea pomenindu-o mereu în rugăciunile noastre. Nemângâiate fiicele, Florica şi Mariana, cu familiile. (974)

 

* Suntem alături de colega noastră Raţ Dorina în aceste momente grele  când  se desparte de tatăl drag

GHEORGHE SFERLE.

Sincere  condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Vestfarm Oradea.