DECESE

 

* " Rugăciunile noastre, Te rog Doamne, le primeşte. Iartă-i şi-i odihneşte!"

ELEONORA TORJOC,

ALEXANDRU JULEŞTEAN,

FLOARE BEJAN,

TEODOR CORNEA,

DOMIŢIAN DUMITRU TEGZEŞ,

LUCIA DUMEA,

GABOR BODNAR,

ISTVAN BONDAR,

TEREZIA ESZENYI.  

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Unde ai plecat iubitul meu, dragul meu

OVIDIU MARCEL NEGREAN?

De ce ai plecat acum când şi Mihnea şi eu aveam atâta nevoie de tine, suflet bun? Să-ţi ierte Dumnezeu greşelile şi să-ţi dea odihnă veşnică în pace. Să-i veghezi mereu, te rog, de acolo, de sus, din ceruri, creşterea lui Mihnea, să-l ocroteşti şi să fii alături de noi, până în clipa în care ne vom reîntâlni. Mai aveam atât de multe să-ţi spunem şi timpul nu ne-a mai ajuns... Te iubim şi te vom iubi mereu, dincolo de viaţă şi de moarte. Înmormântarea va avea loc miercuri, 14 martie 2012, ora 14.00, din Capela Haşaş. Soţia Simona şi fiul Mihnea. (662)

 

* Sfâşietoare e clipa despărţirii de iubitul nostru cumnat şi unchi,

OVIDIU NEGREAN,

plecat prea repede şi prea curând dintre noi. Vouă, Simona şi Mihnea, Dumnezeu să vă aline durerea şi să vă dea putere să depăşiţi această grea încercare. Laura, Mitică, Mihai şi Costi Zahari. (661)

 

* Cu nemărginită durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a bunei noastre bunici,

ZAMFIRICA IONIŢĂ.

Înmormântarea are loc azi, 13 martie, ora 13.00, la Cimitirul Municipal, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească. Nepotul Bogdan cu soţia Ronela şi fiul lor. (670)

 

* Suntem alături de cumnatul Bogdan şi soţia lui, în aceste clipe de despărţire de bunica,

ZAMFIRICA IONIŢĂ.

Familiile Turtureanu Nicolae, din Satu Mare. (672)

 

* Suntem alături de familia Oprea, în aceste clipe grele, la trecerea în nefiinţă a dragii bunici,

ZAMFIRICA IONIŢĂ.

Odihnească-se în pace. Fam. Ciurdaru Dumitru. (671)

 

* Împărtăşesc durerea dragii mele prietene Doina, la ceasul despărţirii de iubitul ei soţ,

TEODOR POPA

şi transmit sincere condoleanţe. Olica Paraschivoiu. (669)

 

* Cu durere în suflet, mă despart de draga mea verişoară,

ANA TODOR,

acum la trecerea ei întru veşnicie. Odihnească-se în pace. Olica Paraschivoiu. (668)

 

* Colectivul Inspectoratului  Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea este alături de familia  colegului nostru, subcomisar de poliţie Mughiuruş Gheorghe din cadrul I.T.P.F. Oradea la  durerea pricinuită de trecerea în eternitate a tatălui  său. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte. Conducerea  I.T.P.F. Oradea.

 

* Suntem alături de colega noastră Olimpia Horj, în aceste clipe grele când se desparte de iubita ei mamă. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Colegii de la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor.

 

* Suntem alături de verişoara noastră Simona şi fiul ei, Mihnea, în aceste momente grele, la plecarea în mod fulgerator la cele veşnice a soţului şi tatălui drag

OVIDIU NEGREAN.

Sincere condoleanţe. Maria Haiduc şi familia.

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe pentru verişoara noastră Simona şi fiul ei, Mihnea, acum, la dureroasa despărţire de dragul lor

OVIDIU NEGREAN.

Să-i fie ţărâna uşoară. Doina Dragu şi familia.

 

* Împărtăşim durerea verişoarei noastre Simona, la trecerea fulgerătoare în nefiinţă a soţului său drag,

OVIDIU NEGREAN.

Sincere condoleanţe. Nicolae Haiduc şi familia.

 

* În aceste clipe triste, suntem alături de verişoara noastră Simona, la decesul soţului său drag,

OVIDIU NEGREAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ioan Haiduc şi familia.

 

* Cu inimile zdrobite de durere anunţăm trecerea în nefiinţă a tatălui, socrului şi bunicului nostru drag,

FLORIAN ROMAN,

de 73 ani. Înmormântarea are loc azi, 13 martie 2012, ora 13.00, în localitatea Brusturi de la nr. 324. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Copiii Radu cu familia, Laura cu familia şi Cristian.

 

* Nu ştim cum am putea să-ţi uşurăm durerea, draga noastră colegă, Laura Bradiş, acum când te desparţi de dragul tău tată,

FLORIAN ROMAN.

Am vrea totuşi să ştii că-ţi suntem alături şi înălţăm împreună cu tine rugăciuni pentru sufletul său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Filiala Bihor. (3347)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe transmitem familiei Bradiş Laura şi Mircea, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui şi socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Bochiş Leonica şi Florin. (3348)

 

* Împărtăşim durerea sufletească şi suntem alături de prietenii noştri, Laura şi Mircea Bradiş, Cristian Roman, în aceste momente grele ale despărţirii de scumpul lor tată şi socru,

FLORIAN ROMAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Jana Covaciu şi familia. (3349)

 

* Suntem alături de dragii noştri prieteni, în greul moment al despărţirii de iubitul lor tată,

FLORIAN ROMAN.

Fam. Pop Liviu şi Mirela. (3327)

 

* În aceste clipe de tristeţe suntem alături de bunii noştri vecini, la despărţirea de iubitul lor tată,

FLORIAN ROMAN.

Fam. Rus Adrian şi Florica. (3328)

 

* Un gând de alinare pentru bunii noştri prieteni, la despărţirea de iubitul lor tată,

FLORIAN ROMAN.

Fam. Criste Mitică şi Corina. (3329)

 

* Suntem alături de voi, Cristi, Laura şi Mircea, la marea durerea pricinuită de moartea tatălui şi socrului drag. Finii, fam. Caraba Mircea, Oşvat Claudiu şi Carmen. (3317)

 

* Cu tristeţe ne luăm rămas bun de la bunul nostru fin,

FLORIAN ROMAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Bodea, din Oradea. (3374)

 

* Suntem alături de Laura şi Mircea Bradiş, la despărţirea de tatăl şi socrul lor

FLORIAN ROMAN.

Sincere condoleanţe din partea văd. Madău Firuţa, Negrean Nistor cu soţia şi Negrean Nicolae cu familia. (3362)

 

* Cu mare durere în suflete suntem alături de nora Laura şi fiul Mircea Bradiş, la despărţirea de tatăl şi socrul,

FLORIAN ROMAN,

din Brusturi. Sincere condoleanţe din partea văd. Bradiş Ileana, fiica Felicia şi ginerele Ştefan Lupaşcu. (3363)

 

* Cu ochii plini de lacrimi şi inima zdrobită de durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a celei care a fost cea mai bună mamă, soacră şi bunică,

ELEONORA TORJOC,

de 75 ani, din Sântandrei nr. 120. Înmormântarea are loc azi, 13 martie 2012, ora 14.00, de la Biserica Ortodoxă din comuna Sântandrei. Dormi în pace suflet bun. Fiul Gheorghe cu soţia Edit şi nepoatele Lorela şi Cynthia. (3353)

 

* Sub privirile noastre neputincioase te-ai stins puţin câte puţin, draga noastră mamă, soacră şi bunică. Chipul tău bun şi drag este prezent în memoria noastră, iar amintirile rămân doar o consolare. Te vom iubi mereu şi te rugăm să veghezi asupra noastră scumpă mamă, soacră şi bunică,

ELEONORA TORJOC,

de 75 ani, din Sântandrei. Slujba de înmormântarea are loc azi, 13 martie 2012, ora 14.00, la Biserica Ortodoxă din comuna Sântandrei. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Familiile Gal, Torjoc şi Doci. (3354)

 

* În aceste clipe de durere, adresăm un gând de mângâiere şi alinare, colegei noastre, Jenica Gal, la pierderea mamei dragi,

ELEONORA TORJOC.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de muncă de la ATCOM Oradea S.C.M. (3339)

 

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familia verişorului nostru

IOAN LELEA,

care, fulgerător a trecut la cele veşnice, lăsând în urma sa lacrimi şi durere. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică, iar pe cei dragi ai tăi să-i mângâie cu harul Său cel sfânt. Sincere condoleanţe. Fam. pr. Dan Lele. (3313)

 

* Împărtăşim durerea familiei verişorului nostru

IOAN LELEA,

care pe neaşteptat a plecat pe drumul veşniciei. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi dea iertare şi să te odihnească în pace între aleşii Săi! Sincere condoleanţe. Fam. ing. Dumitru Lele. (3312)

 

* Cu durere imensă în suflet anunţ că moartea nemiloasă a răpit-o de lângă mine pe draga mea soţie,

MARIA DURDEU,

de 65 ani, sprijinul bătrâneţilor mele. Înmormântarea are loc, azi, 13 martie 2012, ora 13.00, în localitatea Girişu de Criş. O va plânge mereu, soţul Petrică Durdeu. (3318)

 

* Sufletele noastre sunt pustii acum, când Dumnezeu te-a chemat mult prea devreme la El, iubita şi nepreţuita noastră mamă şi soacră,

MARIA DURDEU.

Nouă ne-a rămas doar amintirea chipului tău blând şi a dragostei pe care ne-ai purtat-o. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea liniştea pe deplin meritată. În veci îndoliată fiica Sabina cu soţul Aurel. (3319)

 

* Cuvintele sunt neputincioase şi nu pot exprima durerea pe care o simţim acum când sufletul bunei noastre mame şi soacre,

MARIA DURDEU,

s-a înălţat la Cer. Imaginea chipului tău şi dragostea cu care ne-ai înconjurat vor rămâne mereu vii în sufletele noastre. Dumnezeu să te aibă în ceata îngerilor şi drumul să-ţi fie uşor spre cerurile cele mai înalte. Te vom păstra veşnic în sufletele noastre . Fiul Petrică cu soţia Anemona. (3320)

 

* Un suflet mininat şi plin de bunătate s-a ridicat la Ceruri. A plecat să se odihnească pentru totdeauna buna şi inegalabila noastră bunică

MARIA DURDEU,

leagănul  copilăriei noastre. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în lumea drepţilor şi să-i dea odihnă veşmică. O vor plânge mereu adoraţii ei nepoţi: Maria-Ariana şi Vlad-Ioan. (3321)

 

* Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a cuscrei noastre,

MARIA DURDEU,

şi transmitem şi pe această cale sincerele noastre condoleanţe familiilor îndoliate Durdeu şi Gherghel. Dumnezeu să o odihnească în pace. Cuscrii Gherghel Florian şi Floare şi familia Bodea Constantin. (3322)

 

* Suntem alături de colegul nostru Petrică Durdeu şi familia sa, la marea durere pricinuită de dispariţia fulgerătoare a iubitei mame, bunici şi soţii. Dumnezeu să o odihnească în pace. Colectivul Compartimentului Informatică de la Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor. (3358)

 

* Suntem alături de colegul nostru Petru Durdeu, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi. Colectivul Tribunalului Bihor. (3360)

 

* Suntem alături de voi Sabina, Ariana şi Aurel, în aceste momente grele de despăţire de scumpa voastră mamă, bunică şi soacră

MARIA DURDEU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Maria, Liana şi bunu Florian. (3390)

 

* Suntem alături de familia Dragoş Doina şi Gheorghe, la pierderea mamei dragi. Odihnească-se-n pace. Din partea cuscrilor Nicu şi Aurica şi a ginerelui Alin cu Ramona şi Sofia. (3375)

 

* Un gând de alinare, compasiune şi sincere condoleanţe, colegei noastre  Doina Mircea,  la despărţirea de mama sa dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Veronica Bene şi Geta Ciupa.

 

* Suntem alături de colega noastră Mariana Baciu, la marea suferinţă a pierderii tatălui drag.  Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la  Serviciul Control Financiar.

 

* În aceste clipe de durere, adresez un gând de mângâiere şi alinare colegei şi prienetei mele dragi, Mariana Baciu, la pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei greu încercate sincere condoleanţe. Familia Mihaela şi Adrian Junc.

 

* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe. Suntem alături de colega noastră Baciu Mariana, în aceste clipe de grea încercare şi durere, pricinuite de plecarea spre cele veşnice a tatălui drag. Dumnezeu să-i de odihnă veşnică. Colectivul  Serviciului de Coordonare din cadrul AIF Bihor.

 

* Un gând de mângâiere şi întreaga  compasiune pentru  Baciu Mariana, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a  tatălui drag.  Dumnezeu să-l odihnească în pace. Director  AIF Bihor - Pătcaş Dorel.

 

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, plângem trecerea fulgerătoare în nefiinţă a cuscrului nostru

GHEORGHE MUGHIURUŞ.

Dumnezeu să-i ierte sufletul blând şi să-l odihnească în pace. Un gând de mângâiere pentru familia îndoliată. Cuscrul Pater Teodor şi Ramona. (3335)

 

* Suntem alături de sora Mărioara şi nepoţii noştri, acum când se despart de soţul şi tatăl lor drag

GHEORGHE MUGHIURUŞ. 

Petru dragostea şi bunătatea lui, nu-l vom uita niciodată. Cumnatul Vasile cu familia, din Mădăras. (3334)

 

* Un ultim şi pios omagiu verişorului nostru

GHEORGHE MUGHIURUŞ. 

Sincere condoleanţe familiei îndoliate din partea verişoarei Iuliana Flore cu familia. (3333)

 

* Suntem alături de vecina noastră doamna Mughiuruş, la dureroasa despărţire de dragul ei soţ

GHEORGHE MUGHIURUŞ.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace alături de fiul lor drag

ADIŞOR.

Vecinii Ghiţă, Magda şi Moga. (3296)

 

* În aceste momente de adâncă tristeţe şi jale suntem alături de doamna Mughiuruş, acum când se desparte de soţul ei drag

GHEORGHE MUGHIURUŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Vecinii din scara A. (3297)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru familia îndurerată, la despărţirea de cel care a fost soţ, tată, socru şi bunic,

GHEORGHE MUGHIURUŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Simuţ Ciprian şi Daniela. (3381)

 

* Cu sufletele îndoliate suntem alături de cuscra noastră Mărioara, la pierderea soţului şi cuscrului nostru drag

GHEORGHE MUGHIURUŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cuscrii Baciu Iosif şi Silvia. (3382)

 

* Suntem alături de colega noastră Baciu Mariana, la dureroasa despărţire de tatăl ei drag,

GHEORGHE MUGHIURUŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Colegii din cadrul Sindicatului D.G.F.P. Bihor. (3385)

 

*Suntem alături de colegul nostru subcomisar de poliţie Mughiuruş Gheorghe şi familia, exprimându-ne durerea şi tristeţea prin trecerea în veşnicie a tatălui său,

GHEORGHE  MUGHIURUŞ.

Sincere condoleanţe, Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte. Colectivul I.T.P.F. Oradea. 

 

 * Colectivul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea este alături de familia colegului nostru, subcomisar de poliţie Mughiuruş Gheorghe din cadrul I.T.P.F. Oradea la  durerea pricinuită de trecerea în eternitate a tatălui  său. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte. Conducerea I.T.P.F. Oradea.  

 

* Sincere condoleanţe familiei Vereş-Kovacs Attila şi Valeria, acum când se despart de scumpul lor tată şi socru drag,

VEREŞ-KOVACS FRANCISC.

Din partea colectivului medical, de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 8 Oradea. (3386)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi un gând de mângâiere familiei Alexandru Retegan la marea durere pricinuită de pierderea soţiei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Veronica şi Ioan Bene.

 

* Suntem alături de prietenul nostru Sandu Retegan în aceste clipe grele pricinuite de decesul scumpei sale soţii,

FLORICA RETEGAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Eugen Miron.

 

* Suntem alături de familia Retegan Alexandru, în aceste clipe grele când se despart de cea care a fost soţie şi mamă dragă

FLORICA RETEGAN.

Sincere condoleanţe. Fam. Bara Dorin şi fam. Zmaranda Florin. (3323)

 

* Suntem alături de colegul nostru Alexandru Retegan, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veşnicie a soţiei dragi. Sincere condoleanţe. Colegii de la Serviciul de Gospodărirea Apelor Bihor. (3324)

 

* În aceste momente de adâncă tristeţe suntem alături de prietenul nostru Alexandru Retegan, acum când se desparte de cea mai bună soţie, mamă, mamă-soacră şi bunică

FLORICA RETEGAN.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în linişte şi pace. Fam. Victoria şi Pavel Mercea. (3336)

 

* Suntem alături de familia Retegan, în aceste momente de grea încercare şi durere, pricinuite de trecerea la cele veşnice a soţiei şi mamei iubite. Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Doina şi Mihai Nistor, din Bucureşti. (3337)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere familiilor Sandu şi Alin Retegan, în aceste momente grele când se despart de iubita şi buna lor soţie, mamă şi bunică

FLORICA RETEGAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Ghiţ Mircea şi Nan Petru. (3343)

 

* În aceste clipe grele suntem alături de familia domnului Alexandru Retegan, când o conduc pe ultimul drum pe soţia, mama şi bunica dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar celor pe care i-a lăsat în urmă să le aline suferinţa. Fam. Gavrilă Ghilea. (3345)

 

* Împărtăşim marea durere a familiei Retegan Alexandru şi aducem un ultim omagiu celei care a fost iubită soţie, mamă şi bunică. Sincere condoleanţe. Fam. Gabriel Ghilea. (3346)

 

* Împărtăşim marea durere a familiei Retegan, în aceste clipe când se despart de cea care le-a fost soţie, mamă şi bunică iubitoare

FLORICA RETEGAN.

Bunul Dumnezeu s-o aşeze între aleşii Săi, în Patria Cerească. Sincere condoleanţe. Fam. Teo şi Viorica Ardelean. (3359)

 

* La ceas de grea încercare, suntem alături de familia Alexandru Retegan, acum când se despart de cea care a fost soţie şi mamă,

FLORICA RETEGAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Claudiu Pop şi familia. (3369)

 

* Suntem alături de familia Retegan, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţiei şi mamei

FLORICA RETEGAN. 

Sincere condoleanţe. Senator Ioan Mang şi familia. (370)

 

* Ne alăturăm cu întreaga compasiune şi transmitem sincere condoleanţe colegului nostru Alexandru Retegan, la despărţirea de draga sa soţie

FLORICA RETEGAN. 

Condoleanţe familiei îndoliate. Membrii Organizaţiei PSD Bihor. (3371)

 

* Suntem alături de cuscrul nostru Igna Petru, la pierderea dragii lui surioare

FLORICA RETEGAN.

Sincere condoleanţe familiei la dureroasa despărţire de mama şi soţia lor dragă. Fam. dr. Vascan. (3366)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe familiei Retegan Alexandru, la ceas de despărţire de cea care le-a fost soţie, mamă, soacră şi bunică iubitoare

FLORICA RETEGAN.

Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Koncsek Vadnai Zita. (3387)

 

* Suntem alături de vecinul nostru, Alexandru Retegan, în aceste clipe grele când se desparte pentru totdeauna de iubita sa soţie, 

FLORICA RETEGAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Manea. (3389)

 

* Un sincer gând de alinare şi mângâiere bunilor noştri vecini şi prieteni, Lucia şi Tudor Marinescu, la trecerea prematură la cele veşnice a nepotului iubit

DUDU RESIGA,

din Şimleul Silvaniei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Fam. Cornelia Popa şi Crăciun Parasca. (3341)

 

* Împărtăşim durerea familiei Marinescu, acum când se desparte de nepotul lor drag

DUDU RESIGA,

din Şimleu. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Irina, Adriana, Socal şi Domnica Ene. (3365)

 

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de voi Viorica, Mihaela, Cristina şi Adrian, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a iubitului vostru fiu, soţ şi tată

CRISTIAN RESIGA (DUDU).

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi vouă mângâiere. Vasile şi Lucreţia Cismaş. (3391)

 

* Un gând de mângâiere şi întreaga noastră compasiune mătuşii noastre, Viorica şi verişorilor noştri, Mihaela, Cristina şi Adrian, la dureroasa despărţire de fiul, soţul şi tatăl lor drag 

CRISTIAN RESIGA (DUDU).

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vasilica şi Călin Roman, Ioana şi Hermann Jakob. (3392)

 

* Ne alăturăm durerii familiei Dumea Ovidiu, acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor mamă şi bunică

LUCIA DUMEA.

Fam. dr. Cernău Mircea şi Rodica. (3343)

 

* Sunt alături de prietena mea Mia Andor, la durerea pricinuită de moartea tatălui său. Sincere condoleanţe. Dorina Gligor. (3338)

 

* Suntem alături de fosta noastră colegă, Mia Andor, la marea durerea pricinuită de moartea tatălui drag. Sincere condoleanţe întregii familii. Fostele colege de la departamentul Resurse Umane, Universitatea din Oradea. (3377)

 

* În aceste clipe de durere, adresăm un gând de mângâiere şi alinare prietenei noastre Mia Andor, la pierderea tatălui. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Nela şi Gabi Cheregi. (3378)

 

* Sincere condoleanţe doamnei Tegzes Ana, la marea durere pricinuită de decesul soţului ei drag. Colectivul „Contaxa Prest" S.R.L. (3350)

 

* Gând de mângâiere şi compasiune lui Mihnea şi mamei sale, doamna Simona Negrean, în durerea despărţirii prea timpurii de tatăl şi soţul drag

OVIDIU NEGREAN.

Condoleanţe din partea colegilor, învăţătorului şi părinţilor clasei a I-a C, de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu". (3317)  

 

* Amintiri dragi, lacrimi şi multă durere, în aceste momente grele pricinuite de moartea fulgerătoare a nepotului drag

OVIDIU NEGREAN,

un om deosebit cu suflet mare şi bun. Odihneşte-te în pace alături de cei dragi. Tuşica Mariana Cociubei. (3367)

 

* Suntem alături de Simona şi Mihnea acum, în aceste clipe grele când se despart, mult prea devreme, de soţul şi tatăl drag

OVIDIU NEGREAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cireşica, Alexia şi Graţian Ivan. (3368)

 

* Suntem alături de colega noastră Gherghel Sabina, în aceste momente de grea încercare, priinuite de pierderea mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să aline durerea familiei îndoliate. Colegii de la Departamentul de Textile al Universităţii din Oradea. (3352)

 

* Cu sufletele pline de tristeţe ne despărţim de cea care ne-a fost mamă, bunică şi străbunică

IRINA GÂRDAN.

Înmormântarea are loc azi, 13 martie 2012, ora 13.00, în loc Groşi, de la nr. 225. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndoliată. (3330)

 

* Suntem alături de verişorii noştri Mitru şi Mariana Gârdan, în aceste momente grele când se despart de cea care le-a fost o scumpă mamă 

IRINA GÂRDAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Florin şi Felicia Tunduc. (3361)

 

* Sunt alături de văd. Botoş Marioara şi dr. Mircea Botoş, la despărţirea de mama şi bunica dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Văd. Maria Petruţ. (3340)

 

* Cu durere, tristeţe şi amintiri dragi împletite cu lacrimi păstrez vie în sufletul meu imaginea chipului drag al celui care a fost soţ

VASILE HODIŞAN,

de 73 ani, al cărui suflet generos, plin de dragoste şi bunătate s-a înălţat la cer. Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă în Împărăţia Sa. Înmormântarea va avea loc în data de 14 martie 2012, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Soţia Maria-Elisabeta. (655)

 

* Cu sufletele îndurerate ne despărţim de dragul nostru tată, socru şi bunic,

VASILE HODIŞAN,

care a plecat la cele veşnice lăsând în sufletele noastre o tristeţe fără margini. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Fiul Marius, nora Dana şi nepotul Ciprian. (656)

 

* S-a stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost tată, socru şi bunic,

VASILE HODIŞAN.

Nu te vom uita niciodată şi vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Fiica Simona, ginerele Mircea şi nepoata Daiana. (657)

 

* Suntem alături de cuscra noastră Elisabeta-Maria Hodişan, acum când se desparte de soţul ei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Iancu Gavrilă şi Silvia. (658)

 

* Suntem alături de fina noastră Simona, la marea durere pricinuită de moartea tatălui ei drag

VASILE HODIŞAN.

Sincere condoleanţe. Naşii Baciu Ionel şi Ana. (659)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru familia îndurerată, acum când mă despart de fratele meu

VASILE HODIŞAN.

Vei rămâne veşnic în sufletul meu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Hodişan Gavril cu familia. (660)

 

* Suntem alături de colega noastră s.l. dr. inf. Alina Bogdan Marta, la pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colegii de la Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei. (3380)

 

* Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete, anunţăm trecerea în veşnicie a iubitei noastre mătuşi

ANA TODOR,

în vârstă de 86 ani. Înmormântarea va avea loc miercuri, 14 martie 2012, ora 12.00, de la Capela Frenţiu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepotul Petrişor şi Kati Laţi.

 

* Cu lacrimi în suflet vă aduc la cunoştinţă tuturor că iubitul meu soţ

ALEXANDRU JULEŞTEAN (SANDU),

a trecut în veşnicie după o grea suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Odihneşte-te în pace suflet curat. Soţia Cornelia, profund îndurerată.

 

* Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete, anunţăm trecerea în veşnicie a mult iubitului nostru 

ALEXANDRU JULEŞTEAN,

în vârstă de 69 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dormi în pace suflet fără de pereche. Doru, Livia şi Dora, cu deosebit respect. 

 

* În aceste momente de grea încercare, pricinuite de trecerea în veşnicie a mamei sale dragi, adresăm un gând de mângâiere şi alinare, împărtăşind durerea, colegei noastre, înv. Stela Doci. Sincere condoleanţe. Colectivul personalului didactic, nedidactic şi didactic auxiliar al Şcolii cu clasele I-VIII Sântandrei. (3394)

 

* Suntem alături de Adriana şi Maia, în marea pierdere suferită prin decesul tatălui şi fratelui drag. Colectivul Ecomed. (3393)

 

COMEMORĂRI

* S-au scurs 5 ani de durere şi lacrimi de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost,

ESTIRA ŞANDOR.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Iosif, nora Livia, nepotul Mircea cu soţia Olimpia, strănepotul Bogdan. (3351)