DECESE

 

* „Nu-i drept şi nu-i adevărat

Că ai plecat şi ne-ai lăsat,

Dar Domnul este drept şi sfânt

Şi face legea pe pământ".

IOAN DEMIAN,

IOAN BOGAN-MARTA,

ALEXANDRU LUCACI,

IOAN CIONCA,

ELENA HURGOI,

IREN-KATALIN HADI. 

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Îmi iau rămas bun, după 55 de ani de căsnicie fericită alături de tine, dragul meu soţ,

IOSIF ILIŞ,

din Ciumeghiu. Privirea ta blândă şi dragostea cu care m-ai alinat, vor rămâne mângâierea sufletului meu pustiit. Înmormântarea va avea loc în data de 10 martie 2012, ora 12.00, în comuna Ciumeghiu. Te voi plânge veşnic. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia. (3182)

 

* Pustii sunt sufletele noastre acum. Dumnezeu te-a chemat la El neaşteptat, iar nouă ne-a rămas doar dragostea şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat mereu. Dumnezeu să-ţi lumineze calea spre veşnicie minunatul nostru tată, socru, bunic şi străbunic,

IOSIF ILIŞ,

din Ciumeghiu. Fiica Florica cu soţul Silviu, nepotul Marius cu soţia Anca şi strănepotul Ianis. (3180)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost tată, socru şi bunic,

IOSIF ILIŞ,

din Ciumeghiu. Să aibă odihnă veşnică. Fiica Mărioara cu soţul Ioan şi nepoata Lavinia şi Adi. (3181)

 

* Amurgul serii de ieri nu se va putea revărsa şi peste amintirea dragului nostru unchi,

IOSIF ILIŞ.

Dumnezeu să-l aşeze în lumea drepţilor şi să-i dea odihnă veşnică. Multă compasiune pentru iubita lui familie. Cionca Felicia şi Iliuţă. (3213)

 

* Un gând de mângâiere pentru vecina şi prietena noastră Doina în clipele grele când se desparte de soţul drag,

ing. TEODOR POPA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Ioan şi Aurica Pereţ.

 

* Împărtăşim marea durere a cumnatei noastre Florica Iovan şi a întregii sale familii, acum când se despart de iubitul şi bunul lor tată, socru şi bunic, cel care a fost

IOSIF ILIŞ,

din Ciumeghiu. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aibă în paza Lui. Sincere condoleanţe. Dora şi Mircea Iovan. (636)

 

* Împărtăşim durerea sufletească şi suntem alături de familia domnului colonel Grigore Morar, în aceste momente grele ale despărţirii de părintele lor bun. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i ierte sufletul şi să mângâie pe cei greu încercaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. preot Ioniţă Mircea. (3163)

 

* Suntem alături de colega noastră Rozalia Morar, în aceste momente triste pricinuite de pierderea socrului drag. Sincere condoleanţe din partea colegilor de la Raiffeisen Bank- Agenţia Rogerius. (3195)

 

* În aceste clipe de durere, adresăm un gând de mângâiere şi alinare verişorilor noştri, Valentin şi Ovidiu, la pierderea mamei dragi,

FLOARE BLAGA,

din Remeţi. Dumnezeu s-o odihnească în pace între aleşii Săi. Fam. Tâmpu Maria, din Oradea. (3190)

 

* Cu mare tristeţe ne luăm rămas bun de la bunul nostru prieten şi priceput meseriaş, cel care a fost

IOAN DEMIAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Onchiş Mihai şi Blăguţa Liviu cu familiile. (3186)

 

* Emilia dragă, colegii tăi din clasa a XI-a E, din cadrul Colegiului Economic „Partenie Cosma" şi doamna dirigintă prof. Camelia Paşca, îţi sunt alături în acest trist moment, pricinuit de pierderea tatălui tău. Sincere condoleanţe familiei Precup, din Oradea. (3185)

 

* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, când am condus-o pe ultimul său drum, pe cea care a fost draga noastră mamă, soacră şi bunică,

MIRA DĂNGEANU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Liliana Ţăgureanu şi Adrian Dăngeanu cu familiile. (3184)

 

* Suntem alături de familia Ioan Buzlea, la trista despărţire de cea care a fost mama şi bunica

AURELIA BUZLEA.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familiile Floruţa şi Neamţu. (3229)

 

* Suntem alături de Mihaela şi Cristi, în marea durere pricinuită de moartea tatălui drag,

TEODOR CRĂCIUN.

Bunul Dumnezeu să-i dea liniştea pe deplin meritată. Fam. Costaş Ioan şi Nicoleta. (3203)

 

* Suntem alături de familia Lucaci, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui drag. Sincere condoleanţe. Fam. Sălăjan. (3194)

 

* Mulţumim din suflet tuturor celor care prin prezenţă, mesaje şi flori, au fost alături de noi, în momentele de grea încercare pricinuite de pierderea scumpei noastre soţii, mame şi bunici,

MARIA BONTA.

Familia îndurerată. (3201)

 

* Cu sufletele zdrobite de durere şi neputincioşi în faţa destinului anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitului nostru tată şi socru

IOAN CIONCA,

din satul Homorog. Înmormântarea are loc în satul Homorog, azi, 9 martie 2012, ora 12.00, din biserică. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Ghiţă, nora Viorica.

 

* Cu lacrimi în ochi şi adâncă durere în suflete ne despărţim de scumpul nostru tată şi socru,

IOAN CIONCA.

Pentru bunătatea şi dragostea cu care ne-a înconjurat îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi somn liniştit. Fiica Aurica şi ginerele Nicolae.

 

* Dumnezeu să odihnească în pace sufletul bunicului mult iubit

IOAN CIONCA.

Nepoata Nicoleta şi prietenul Alin.

 

* Niciodată nu suntem pregătiţi să pierdem o fiinţă dragă. Rămân amintirile frumoase acolo în sufletele noastre. Odihnească-se în pace,

IOAN CIONCA.

Nepotul Horia cu soţia Loredana şi strănepotul mult iubit, Raul.

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice al scumpului nostru frate şi unchi,

IOAN CIONCA,

din Homorog. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Cionca Traian şi Solomie Gheorghe. (3206)

 

* Cu mare durere în suflete ne despărţim azi, de dragul nostru unchi, cel care a fost

IOAN CIONCA,

din Homorog. Ne alăturăm durerii verişorilor noştri Ghiţă şi Aurica şi le transmitem sincerele noastre condoleanţe. Ne rugăm pentru el să-l odihnească în linişte şi pace. Nepoţii Livia, Ionel şi Marius cu familiile. (3205)

 

* Suntem alături de familia Cionca Gheorghe, la dispariţia pentru totdeauna de tatăl drag. Fam. Mălan Pavel, Mălan Mircea şi Paul. (3192)

 

* Suntem alături de ginerele nostru Ştefan, acum când se desparte de cea care a fost leagănul copilăriei, a fost o bunică iubitoare şi plină de bunătate

EMILIA STANCIU,

din Dej. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Szabo Dorel, Ileana şi Cosmin, bunicul Magui Ioan, din Sacalasău. (3207)

 

* Suntem alături de cuscrii noştri Stanciu Ştefan şi Marieta, în aceste momente grele când se despart de cea care le-a fost o scumpă mamă,

EMILIA STANCIU,

din Dej. Dumnezeu s-o aibă în ceata îngerilor. Fam. Szabo Dorel, Ileana, Cosmin şi Magui Ioan, din Sacalasău. (3208)

 

*Adio draga noastră bunică

EMILIA STANCIU.

Acum, când noi, veneam cu flori de ziua mamei, Dumnezeu te-a luat la El să fii alături de fiul lui Isus şi de Maica Domnului. Ai fost şi vei rămâne leagănul copilăriei mele, ai fost o bunică iubitoare. Te vom plânge mereu şi îţi vom face o rugăciune. Nepotul Stanciu Ştefan şi soţia Andrada. (3210)

 

* Mă alătur familiilor Stanciu, acum când de 8 martie, trebuiau să îşi felicite mama şi bunica, dar Dumnezeu a hotărât să meargă la cer, cea care a fost

prof. EMILIA STANCIU,

din Dej. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Moga Călin şi Delia. (3209)

 

* Cu adâncă durere în suflet anunţ trecerea în nefiinţă a dragului meu soţ

TEODOR POPA,

de 76 ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Doina. (3212)

 

* Un gând de mângâiere şi compasiune pentru fratele Viorel şi nepoata Adina, la marea durere pricinuită de decesul soţiei şi mamei dragi,

VIORICA GOMBOŞ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Gomboş Aurel cu familia. (3211)

 

* Timpul  s-a oprit pentru noi în aceea dimineaţă tristă de martie, când sufletul nobil, iubitor şi plin de blândeţe al scumpului nostru soţ, tată, socru şi bunic

IOAN BOGAN-MARTA

s-a ridicat la cer. Te vom păstra veşnic în inimile noastre şi rugăm pe bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău bun. Slujba de înmormântare va avea loc în data de 11 martie 2012, ora 13.00 în satul Totoreni de la nr. 1, comuna Tărcaia. Familia îndurerată. (3218)

 

* Ne naştem, trăim, apoi ne stingem sub privirile neputincioase ale celor dragi din jurul nostru. Aşa te-ai stins şi tu, dragul nostru frate şi unchi,

IOAN BOGAN-MARTA.

Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat îţi datorăm neuitarea şi vom ruga pe Dumnezeu să-ţi dăruiască odihna veşnică. Sora Ileana, nepoţii Ramona şi David. (3219)

 

* Regretăm nespus pierderea cuscrului nostru drag,

prof. IOAN BOGAN-MARTA

şi suntem alături de familia îndoliată. Fam. D. Goleşteanu. (3220)

 

* În aceste momente încărcate de durere şi emoţii profunde aducem un ultim omagiu celui care ne-a fost ca un frate, scumpul nostru verişor,

prof. IOAN BOGAN-MARTA.

Să-ţi fie drumul uşor spre cerurile cele mai înalte. Sincere condoleanţe verişoarei Ani şi nepoţilor Alina, Ioana, Tudor şi Daniel. Verişorii Sabin şi Ana Tocoian şi nepoata Adina. (3221)

 

* Doliul s-a aşternut în inimile noastre, acum când dragul nostru verişor şi unchi,

prof. IOAN BOGAN-MARTA

a plecat prea devreme spre veşnicie. Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun şi generos între aleşii Săi şi să aline suferinţele verişoarei Ani şi a nepoţilor Alina, Daniel,  Ioana şi Tudor. Verişorii Ovidiu şi Maria Tocoianu, nepoţii Bogdan din Timişoara şi Răzvan din Anglia. (3222)

 

* Sincere şi profunde regrete la trecerea în nefiinţă, mult prea devreme, a dragului meu verişor

prof. IOAN BOGAN-MARTA.

Mi-a fost mereu aproape cu sfaturile, bunătatea şi sprijinul său. Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun şi blând. Condoleanţe verişoarei Ani şi nepoţilor,  Alina, Daniel,  Ioana şi Tudor. Verişoara Rodica Tocoianu. (3223)

 

* Cu nemărginită tristeţe ne despărţim de colegul nostru

IOAN BOGAN,

la trecerea lui la cele veşnice. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Promoţia 1964 Reală şi Umană şi dirigintele Petru Vesa, Şcoala Medie Or. Dr. Petru Groza (Ştei). (3214)

 

* Cu nemărginită durere ne despărţim de cea care a fost  mângâierea şi sprijinul nostru,

ILEANA FANEA.

Dumnezeu s-o odihnească şi să o aşeze în rândurile celor dragi Lui. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 martie, ora 13.00 în localitatea Spinuş. În veci nemângâiaţi, soţul Florian şi fiul Sandu. (3224)

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitului nostru

IOAN LUNCAN,

la vârsta de 99 ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012, ora 14.00, la Capela Orăşenească, Cimitirul Municipal. Îi vom păstra veşnic amintirea în sufletele noastre. Copiii Radu şi Smaranda, împreună cu familiile lor.

 

* Suntem alături de mătuşa Doina şi familia, la marea durere pricinuită de decesul mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Simuţ Valentin şi Liana, din Bucureşti. (3216)

 

* Suntem alături de verişoara Doina şi familia, la marea durere pricinuită de decesul mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Hodişan Aurel. (3217)

 

* Suntem alături de familia Indrieş, în aceste momente de grea încercare şi le transmitem sincere condoleanţe. Fam. Popovici. (3226)

 

* Ne alăturăm familiei Indrieş, la marea durere pricinuită de trecerea în lumea drepţilor a tatălui, socrului şi bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul S.C. YND-NIC S.R.L. (3227)

 

 

COMEMORĂRI

 

* Cu pioşenie şi regretul că nu mai este cu noi, îl omagiem cu dor şi nespusă iubire pe nepreţuitul nostru soţ, tată, ginere şi socru,

prof. MAG-POP IOAN.

Ne-a părăsit prea devreme, în urmă cu 7 ani, lăsând un gol pe care încercăm să-l umplem cu imaginea-i încă vie în sufletele noastre. Tatăl Ceresc să-i rânduiască odihnă veşnică între cei bine plăcuţi Lui. Familia.

 

* Cu sufletele cernite de durere anunţăm că se împlinesc 6 săptămâni de la trecerea fulgerătoare din această viaţă a iubitului şi dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,

GAVRIL CRISTE.

Parastasul de pomenire va avea loc mâine, 10 martie 2012, ora 9.00, la Biserica Ortodoxă din Oşorhei. Recunoştinţă şi mulţumiri celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. În veci nemângâiaţi, soţia Silvia, fiii Romulus şi Octavian cu familiile lor. (634)

 

* Duminică, 11 martie se împlinesc 6 ani de când scumpul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

IOSIF CIUCUR

a trecut la cele veşnice. În gânduri şi suflete îţi păstrăm vie amintirea şi clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012, ora 9.00 la Bisericuţa din Nufărul. Soţia Ana, fiii Ionel şi Radu, nurorile Simona şi Anca, nepotul Ionuţ. (3225) 

 

* Nimic nu poate şterge tristeţea şi durerea care s-au aşternut peste inimile noastre, în urmă cu 6 săptămâni, când un suflet mare, blând şi iubitor s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă multă durere şi lacrimi, bunul şi dragul nostru fiu, soţ, tată, socru, bunic şi ginere,

col. (r) VASILE POPOVICI.

Plecăm fruntea la mormântul tău, păstrându-ţi vie amintirea pentru totdeauna şi rugându-l pe bunul Dumnezeu să te aşeze de-a dreapta Sa. Parastasul va avea loc sâmbătă, 10 martie, ora 10.00, la Biserica Militară. Exprimăm o sinceră recunoştinţă celor care îţi vor oferi o clipă de aducere aminte şi vor participa la parastas. Familia mult îndurerată. (3193)

 

* Un suflet bun, plin de bunătate şi omenie, s-a ridicat la cer, acum un an, lăsând în urmă lacrimi, durere şi un gol imens în sufletele noastre. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

IOAN BUNGĂU.

Ai fost plin de viaţă şi ai vrut să mai trăieşti, dar aşa ţi-a fost scris să ne părăseşti. Au rămas doar amintiri ce nu pot fi uitate şi vor rămâne vii în sufletele noastre. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Un gând de recunoştinţă celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012, la Bisericuţa Mică, din Nufărul. Familia, veşnic îndurerată. (3148)

 

* Marţi, 13 martie se împlineşte 1 an de când a plecat de lângă noi, lăsând în urmă lacrimi şi durere

IOAN COCIŞ.

Te vom iubi mereu şi nu te vom uita niciodată. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012, ora 9.00, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh", Parcul Traian 13/A. Soţia Maria, fiul Mircea, nepotul Maximilian şi nora Ecaterina. (3139)

 

* Au trecut 7 ani de când draga noastră mamă, bunică şi străbunică,

VERONICA BOCHIŞ

şi 9 ani de când dragul nostru fiu, nepot şi verişor,

CLAUDIU FĂRCAŞ,

au plecat dintre noi, la Tatăl Ceresc. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în Împărăţia Sa Cerească. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 10 martie 2012, ora 10.00, la Bisericuţa Garnizoanei. Familia. (3135)

 

* Cu sufletele pline de tristeţe şi durere, comemorăm un an de la despărţirea dureroasă, de când a trecut în nefiinţă soţul, tatăl, socrul şi bunicul nostru drag şi iubitor

înv. IOAN OSWALD,

lăsând în urma lui lacrimi şi durere. Ne este dor de chipul tău frumos şi bun, te pomenim mereu şi ne rugăm pentru odihna sufletului tău mare. În gânduri şi suflete îţi păstrăm vie amintirea. Nu te vom uita niciodată. Bunul Dumnezeu să-ţi facă parte de odihnă şi linişte veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica Ortodoxă din Sântandrei, sâmbătă, 10 martie 2012, ora 9.00. Îndureraţi: soţia Mimi cu copiii Janika şi Dănuţ, împreună cu familiile. (3155) 

 

* A trecut un an de durere şi tristeţe aşternută în sufletele noastre de când ne-a părăsit dragul şi iubitul nostru soţ, tată şi socru,

IOAN ROBU.

Parastasul de pomenire va avea loc, sâmbătă, 10 martie 2012, ora 8.30, la Biserica „Sf. Andrei" din Rogerius. Soţia, copiii şi ginerele. (3196)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm împlinirea a 6 luni de la plecarea spre cele veşnice a dragului nostru soţ, tată şi bunic,

col. (r) ION POPESCU.

Parastasul are  loc, sâmbătă, 10 martie 2012, ora 8.00, la Biserica Tei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Doina, fiica Emilia cu soţul Antonio, nepotul George cu soţia Carmen, fiul Sorin cu soţia Denisa, nepoţica Vanessa. (3191)

 

* Se împlinesc 6 luni de la despărţirea de iubita noastră mamă şi bunică,

FLORICA OLAH.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Olah. (3187)

 

* Pios omagiu de cinstire şi memorie dragului nostru frate, cumnat şi unchi, un om de o bunătate rar întâlnită,

PAUL MOISA,

la comemorarea a 6 ani de la trecerea în eternitate. Timpul adânceşte durerea şi tristeţea noastră. Mulţumim celor care îi vor păstra un moment de aducere aminte. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Surorile şi fratele: Iuliana, Florica şi Ioan cu familiile lor. (3183)

 

* Îţi punem o floare, vărsăm o lacrimă şi îngenunchem în faţa mormântului tău şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi răsplătească bunătatea şi dragostea cu care ne-ai înconjurat. Chipul tău bun şi drag este prezent în memoria noastră, iar amintirile rămân doar o consolare. Te vom iubi mereu şi te rugăm să veghezi asupra noastră, scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,

ROZALIA BIRTA,

de la a cărui plecare în veşnicie se împlinesc 40 de zile. Parastasul de pomenire are loc sâmbătă, 10 martie 2012, ora 10.00, la Biserica Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului" de lângă Spitalul TBC. Soţul Simion, copiii Tavi, Luminiţa şi Simona cu familiile. (3204)

 

* Ploi de lacrimi cern ochii noştri şi sufletul ne este plin de dor şi dureri, când în urmă cu 4 ani, la început de primăvară, a plecat de lângă noi,

NELU BAN,

fiu, soţ şi tată iubitor, om cu suflet bun şi curat. Cei ce nu te vor uita niciodată, mama, soţia, copiii Marius şi Laura, sora cu familia. (3215)