in memoriam
DECESE
* „Ce n-am da să vii acasă,
Doar o clipă să-ţi vorbim
Să ne spui că-ţi este bine
Să ne liniştim puţin."
ANA HIRIŞ,
ERZSEBET PAP,
IBOLYA NAGY,
BORBALA VARGA.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului S.R.L".
* Cu durere în suflet, ne despărţim de draga noastră mamă, bunică şi străbunică,
SOFIA LAZA,
de 88 ani, din Meziad. Hărnicia şi demnitatea cu care a înfruntat încercările vieţii, grija deosebită ce ne-a purtat-o, lumina credinţei sale în bunul Dumnezeu vor rămâne pilduitoare pentru noi. Părintele Ceresc să-i rănduiască odihna veşnică între aleşii Săi. Înmormântarea are loc azi, 7 octombrie 2015, ora 13.00, în satul Meziad, de la nr. 71 B. Familiile Ioan Laza şi Dacian Munteanu. (9411)
* A trăit demn şi tot aşa s-a stins din viaţă, mama prietenilor noştri dragi, Geta şi Ioniţă Laza. Suntem alături de ei, le transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Familia Lezeu Petrică şi Rodica. (9379)
* Mă alătur durerii domnului Ioan Laza, acum când se desparte de iubita lui mamă,
SOFIA LAZA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Maria Caciora. (9412)
* Împărtăşim durerea domnului Ioan Laza, la despărţirea de mama dragă,
SOFIA LAZA.
Condoleanţe familiilor îndurerate. Bunul Dumnezeu s-o aşeze de-a dreapta Sa. Liliana, Angela, Mirela şi Margareta. (9413)
* Transmitem sincere condoleanţe şi suntem alături de familia Laza Ioan, acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor mamă. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Rodica şi Puiu Stoia. (9392)
* Îi însoţim pe prietenii noştri Ioniţă şi Geta, Delia şi Dacian, în durerea încercată la despărţirea de iubita lor mamă, bunică şi străbunică,
SOFIA LAZA.
Fiindcă pe umerii unor asemenea făpturi, pe înţelepciunea lor severă şi vieţile lor aspre s-au clădit eternităţile satului românesc, primeşte, Dumnezeule Bun, sufletul ei ales în Raiul Tău! Angelica şi Petru Şandor. (9407)
* Mamele noastre, aceste făpturi de abur sfânt prin aerul răcoros al toamnei din satele bihorene. Ele purifică tot ce ating în lumea buimacă şi grăbită. Sunt tot mai puţine şi scade numărul lor, după neînduplecatele legi ale firii, după vieţile lor frumoase, dar aspre şi demne. Pentru noi toţi,
mama SOFIA LAZA
a fost tocmai modelul mamei, bunicii şi străbunicii multiubitoare şi îndelungrăbdătoare. Prietenilor noştri dragi, Ioniţă şi Geta, Delia şi Dacian şi Vlad desigur, Bunul Dumnezeu să le dea mângâiere şi putere în suferinţa lor. Milostiveşte-Te, Doamne, şi dă sufletului mamei
SOFIA LAZA
odihna cea bună şi fă-o pe ea părtaşă bunătăţilor cele veşnice, aşezând-o cu drepţii în curţile Tale! Cornel, Augustin şi Traian Popa, cu familiile. (9408)
* Înălţăm o rugăciune pioasă către bunul Dumnezeu pentru odihna sufletului celei care a fost
SOFIA LAZA,
mamă, soacră şi bunică iubitoare, iar prietenului nostru Ioan Laza şi familiei sale, îi transmitem sincere condoleanţe şi rugăm pe Tatăl Ceresc să le dea putere să treacă peste această durere. Familia Ioan şi Olimpia Stanciu.
* Un gând de sinceră compasiune şi mângâiere familiei Laza Ioan şi Munteanu Dacian, acum când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică
SOFIA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Horia şi Simona Stanciu.
* Vestea trecerii la cele veşnice a mamei, soacrei şi bunicii
SOFIA LAZA,
ne-a întristat profund. Dorim familiilor Laza Ioan şi Munteanu Dacian, mângâiere şi alinare, iar celei plecate, odihnă veşnică. Familia Bogdan şi Ioana Stanciu.
* Un gând de alinare şi compasiune verişorilor şi finilor noştri, Ioan şi Geta Laza, acum la trecerea la cele veşnice a dragei lor mame, soacre şi bunici
SOFIA LAZA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei îndurerate mângâiere şi alinare sufletească. Naşii, fam. dr. Degeratu. (9420)
* Suntem alături de verişorii noştri, Ioniţă şi Geta, la trecerea în nefiinţă a mamei şi soacrei dragi
SOFIA LAZA.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Condoleanţe întregii familii. Ghiţă, Doina şi copiii cu familiile. (9419)
* Suntem alături de colegul nostru prof. Ioan Laza, la despărţirea pentru totdeauna de mama domniei sale. Dumnezeu s-o odihnească în pace. În numele Biroului Permanent al Senatului Universităţii-preşedinte Sorin Curilă. (9391)
* Un gând de alinare prietenei noastre Delia, la pierderea bunicii,
SOFIA LAZA.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Eugenia Borbei, Oltea Marc, Claudia Şandru, Mariana Tiurbe, Anca Tiurbe. (9403)
* Suntem alături şi pe această cale de distinşii noştri prieteni, Ioan şi Geta Laza, la despărţirea de buna lor mamă
SOFIA LAZA.
Să-i fie somnul lin şi îngerii aproape. Florica şi Matei Zaha Ţirban cu familia.
* Transmitem sincere condoleanţe bunilor noştri fini, Delia, Vlad şi Dacian Munteanu, la despărţirea de bunica şi străbunica lor dragă, cea care a fost
SOFIA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Aurel, Roxana, Florica, Matei Zaha Ţirban.
* Suntem alături de prietenul nostru, Ioniţă Laza, în aceste momente grele când se desparte de draga lui mamă. Aş vrea să găsesc cuvinte de consolare pe măsura prieteniei ce ne leagă de această familie care în clipe grele mi-a fost alături şi s-au dovedit a fi PRIETENI ADEVĂRAŢI. Dumnezeu s-o odihnească, iar pe voi, cei rămaşi, să vă îmbărbăteze. Flori şi George Şumălan. (4620)
* Suntem alături şi împărtăşim imensa durere a familiei Ioan Laza, la despărţirea de iubita mamă
SOFIA LAZA.
Părintele Ceresc s-o odihnească în linişte şi pace. Sincere condoleanţe. Familia Aurel şi Eva David.
* Împărtăşim durerea şi suntem alături de familia Laza Ioan la despărţirea de iubita mamă. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincerele noastre condoleanţe familiilor îndoliate. Andi şi Cristi David cu familiile lor.
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune distinsei familii Laza Ioan în aceste grele momente pricinuite de plecarea la cele veşnice a nepreţuitei mame, soacre, bunici şi străbunici
SOFIA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească alături de cei buni şi drepţi în Împărăţia Sa. Familia Adrian şi Paula Ţărău.
* Un gând de alinare familiei Ioan Laza, la despărţirea de mama dragă. Sincere condoleanţe. Rodi Feder.
* Transmitem sincere condoleanţe familiei Laza Ioan la despărţirea de mama şi soacra dragă, cea care a fost
SOFIA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Loredana şi Horia Buz.
* Un gând de alinare familiei Laza Ioan, la pierderea bunei lor mame şi soacre,
SOFIA LAZA.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Corina Ţentea.
* Un gând de sinceră compasiune şi mângâiere familiei Laza Ioan acum când se despart de buna lor mamă şi soacră
SOFIA LAZA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Monica Ardelean.
* Dumnezeu să vă dea putere, dle Ioan Laza, să treceţi peste această grea încercare a vieţii acum, când o conduceţi pe ultimul drum pământesc pe draga dvs. mamă,
SOFIA LAZA.
Sincere condoleanţe. Angela şi Ionică Bot.
* Vecinul Viorel Vesa împreună cu familia transmite un gând de alinare şi sincere condoleanţe familiei Laza Ioan. O rugăciune şi lacrimi de durere pentru cea care a fost vecina noastră
SOFIA LAZA.
Odihnească-se în pace. (4622)
* Suntem alături de colegul nostru, Ioan Laza, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Fie-i ţărâna uşoară. Colectivul Departamentului de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării. (4627)
* Conducerea Facultăţii de Istorie-Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Stiinţele Comunicării transmite sincere condoleanţe colegului nostru Ioan Laza, în aceste clipe grele ale dispariţiei mamei sale. Dumnezeu s-o odihnească în pace. (4628)
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe colegului nostru, Ioan Laza, acum când o conduce pe ultimul drum pe mama lui dragă. Lia Pop cu familia. (4629)
* Împărtăşim durerea bunului nostru prieten, universitarul Ioan Laza, acum când o conduce pe ultimul drum pe iubitoarea şi draga sa mamă,
SOFIA LAZA,
un om aparte, care şi-a dedicat viaţa familiei şi comunităţii în care a trăit. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în veşnic verzi Grădinile Sale. Un gând curat de compasiune şi alinare prietenului nostru Ioniţă Laza. Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Fam. Ioan Degău.
* Suntem alături de domnul preşedinte Ioan Laza la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei sale mame,
SOFIA LAZA.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Compasiune şi sincere condoleanţe. Vatra Românească Bihor.
* Suntem alături de prietenii moştri Lenuţa, Sorin şi Cita, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui iubit,
ing. VASILE MĂRGINEANU.
Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. ing. Bala Dumitru.
* Suntem alături de întreaga familie greu încercată, la durerea pricinuită de moartea soţului şi tatălui drag,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. ing. Gheorghe Gligor. (4624)
* Un gând de alinare şi mângâiere transmitem prietenului nostru, Sorin Marginean, acum când se desparte de tatăl iubit,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-i primească sufletul în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dorina şi Moco.
* Suntem alături de tine, Sorin, şi de familia ta, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui care a fost un soţ şi un tată iubitor,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Dorina şi Traian Ursente.
* Un gând de mângâiere şi alinare dragelor mele prietene, Felicia şi Ionela, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a iubitului lor tată,
IOAN LEZEU,
din Remetea. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţirea Sa cerească, iar familiei îndurerate să îi dea alinare şi mângâiere. Sincere condoleanţe. Ramona Ungur cu familia.
* Suntem alături de familia verişorului nostru Vasile acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor soţie, mamă şi noră,
MĂRIOARA BLAJ.
Ne rugăm pentru odihna sufletului ei bun. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişorii Mia şi Nelu Gavrila, cu familia, din Oradea.
* Conducerea Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură transmite sincere condoleanţe şi compasiune familiei ş. l. ing. Mărginean Sorin, la pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze între cei drepţi! (9374)
* Suntem alături de ş. l. ing. Mărginean Sorin, acum când îşi conduce pe ultimul drum iubitul tată. Sincere condoleanţe întregii familii! Secretariatul Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură. (9375)
* Cu nespusă durere ne despărţim de vărul nostru,
VASILE MĂRGINEAN,
plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească. Verişoara Eva cu familia. (9377)
* Cu adâncă durere în suflet mă despart de verişorul meu drag,
VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Florica Mărginean. (9378)
* Suntem alături de vecinii noştri fam. Mărginean, la durerea pricinuită de mutarea din această viaţă a soţului şi tatălui lor,
VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Furtos Radu. (9396)
* În aceste momente grele suntem alături de familia Mărginean, împărtăşind profunda durere pentru trecerea în nefiinţă a tatălui şi soţului drag,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Sincere condoleanţe din partea dr. Sergiu Zărnescu şi fam. ec. Mircea Chişe. (9402)
* Suntem alături de familia Mărginean, în aceste clipe triste, când se despart de cel care le-a fost soţ şi tată, iar pentru noi un bun coleg şi prieten,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Edilcons, Mems Proiect şi Aqua Cons. (9400)
* Un gând de alinare colegei noastre ing. Carmen Mărginean, la pierderea tatălui şi sincere condoleanţe familiei îndurerate transmit colegii de la Compania de Apă, Compartiment Tehnic. Dumnezeu să-l odihnească! (9406)
* Suntem alături de colega noastră Carmen Mărginean, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Colectivul Sector Canal, S.C. Compania de Apă, Oradea. (9404)
* Un ultim şi pios omagiu la trecerea în eternitate a celui care a fost
ing. VASILE MĂRGINEAN,
om de aleasă ţinută morală, corectitudine şi profesionalism, care ne-a îndrumat şi format ca proiectanţi în domeniul construcţiilor. Transmitem un gând de alinare familiei, în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fostul colectiv al departamentului Rezistenţă al S.C. Proiect Bihor S.A. (9405)
* Suntem alături de membrii familiei, în aceste momente de tristeţe, când se despart de soţul şi tatăl drag,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Vasile Balaj şi consătenii, care l-au apreciat, din satul Dumbrava, com. Holod. (9416)
* Suntem alături de familia Mărginean, acum când îl conduc pe ultimul drum pe dragul lor soţ şi tată,
ing. VASILE MĂRGINEAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Dumitru Costrăş. (9418)
* Cu durere în suflet, cu inimile cernite de durere şi cu lacrimi în ochi, ne despărţim de iubitul nostru tată,
GHEORGHE RAŢ.
Vei rămâne veşnic prezent în sufletele noastre. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace! Fiul Gheorghe cu soţia Gabriela. (9381)
* Suntem alături de Mărioara, de copiii Marius şi Lia, în durerea pricinuită de plecarea în veşnicie a soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag,
IOAN ROMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei putere să treacă peste această încercare. Ani, Mărioara şi Paul Pelle, Oradea. (9388)
* Cu durere în suflet anunţăm trecerea în nefiinţă a iubitului nostru,
PAVEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 7 octombrie, ora 11.00, Capela Haşaş. Cecilia, Silvia, Adela, Lucian, Cristian. (9387)
* Suntem îndureraţi de trecerea în veşnicie a unchiului nostru,
PAVEL GHIMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 7 octombrie, ora 11.00, la Capela Haşaş. Nepotul Raul Ghiman cu familia.
* Suntem alături de colegul nostru ing. Imre Istvan, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colegii de la S.G.A. Bihor. (9383)
* Cu sufletele cernite de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpului nostru tată, bunic şi străbunic,
ILIE VESA,
în ziua de luni, 5 octombrie 2015, la vârsta de 84 ani. Înmormântarea are loc azi, 7 octombrie 2015, ora 13.00, în localitatea Finiş, jud. Bihor. Fiul Ilie Vesa cu familia, nepoţii preot Nicolae Vesa cu familia, Ilie Vesa cu familia. Să fie pomenirea lui din neam în neam! (9399)
* Cu durere în suflete ne despărţim mult prea devreme de cumnatul nostru,
IOAN DOMOCOŞ
(Nuţulica). Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa Cerească, iar familiei întristate să-i dea alinare şi mângâiere. Cumnatul Traian Sturz cu soţia Carmen şi fiul Sergiu.
* Suntem alături de tuşica Viorica, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag,
DUMITRU SONEA.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Nepoţii Nicu, Adina şi Ana Secară. (9414)
* Cu multă tristeţe şi durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a unchiului nostru drag
DUMITRU SONEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii Oniţa Ioan şi Aurica. (9415)
* Suntem alături de colegii noştri, Oana şi Iulian Stănăşel, în marea durere pricinuită de decesul tatălui, respectiv socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică. (9410)
COMEMORĂRI
* Neşterse sunt lacrimile şi copleşitoare este singurătatea. Zilele s-au scurs încet luând cu ele amintiri din viaţă, iar clipele fericite au zburat ca o adiere de vânt, lăsând în urma lor durerea şi dorul nespus, după cel care a fost soţul meu,
IOAN CLONDA,
care în urmă cu un an m-a părăsit pentru totdeauna. Îi voi păstra memoria vie în suflet şi mă rog ca bunul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Multă recunoştinţă celor care pentru o clipă îşi vor aminti chipul lui blând şi sufletul lui mare. Soţia Laura. (9380)