in memoriam
DECESE
* Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să aline familiile îndurerate.
FLOARE SĂBĂDUŞ,
VIOREL GOIAN,
LEONTINA CHIRUC,
GHEORGHE BOLDOG,
ANA BABA,
GHEORGHE IGNA,
DUMITRU VANCEA,
MAGDALENA-ELISABETA MALICSKI.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru Silvia şi Teodora, în aceste momente grele când se despart de unicul părinte şi sprijin, cel care a fost un om deosebit,
TEODOR DAN ŢAPOŞ.
Sincere condoleanţe. Vecina din piaţă, Luci Avram cu familia. (1115)
* Suntem alături de colega noastră Luminiţa Tomuţa Baba, în marea durere pricinuită de trecerea în veşnicie a mamei-soacre,
ANA BABA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Viorica Bradea şi Voichiţa Mihoc. (1114)
* Suntem alături de cumnata Katy şi nepoatele Mihaiela şi Monica, la pierderea grea a soţului şi tatălui lor drag,
prof. MIHAI BENEA.
Înmormântarea are loc vineri, 29 iunie, ora 14.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnata Tinca Benea, fraţii Gheorghe, Măriuţa, Ana, Raveica, Viorica. (1109)
* Cu sufletul plin de durere şi ochii în lacrimi anunţ trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celui care a fost iubitul meu soţ,
IOAN TROIAC,
în vârstă de 75 de ani. A trăit o viaţă trudind şi dăruind celor dragi multă iubire. Acum s-a stins precum o flacără de lumină în pala vântului lăsând în sufletul meu un gol imens, care nu se va umple niciodată. Înmormântarea are loc azi, 28 iunie 2012, ora 11.00 din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să te ierte şi să-ţi dea odihnă veşnică. Soţia Maria. (7909)
* Suntem alături de doamna Troiac Maria şi fiica ei Liliana, la despărţirea de soţul şi tatăl lor. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Szarka Arpad. (7941)
* Sincere condoleanţe, gânduri de mângâiere şi alinare pentru Maria şi Lia cu familia, la despărţirea veşnică de soţul şi tatăl lor drag
IONICĂ TROIAC.
Ne-a părăsit un prieten drag a cărui modestie nu o vom uita niciodată. Fie-ţi ţărâna uşoară. Fam. D. Miheş şi Tincău L., din Cluj. (7958)
* Suntem alături de voi Mărioara, Liana şi Alexandru, la marea durere pricinuită de pierderea celui care va fost soţ, tată şi bunic drag
IOAN TROIAC.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în Împărăţia Sa, iar pe voi să vă mângâie. Fam. Dumbravă Viorel, Oros Valentin şi Budurean Maria. (7982)
* Sunt alături de prietena mea Viorica Oros şi familia ei, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a fratelui drag
IOAN TROIAC.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Aurica Ţic. (7989)
* Suntem alături de colega noastră, Lenuţa Abrudan, la ceas de mare durere sufletească pricinuită de trecerea la cele veşnice a dragului său frate. Sincere condoleanţe. Colectivul Asociaţiei de Proprietari "Călugăreni". (7933)
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm moartea scumpului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
VASILE MITRA,
de 71 ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 29 iunie, ora 11.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ecaterina, copiii Călin şi Lavinia, nora Adelina, ginerele Trandafir, nepoţii Eduard şi Coralia. (7953)
* Suntem alături de mătuşa noastră Nely şi de verişorii Lavinia şi Călin cu familiile lor, în aceste momente de grea încercare, când se despart de iubitul lor soţ, tată, socru şi bunic
VASILE MITRA.
Sincere condoleanţe şi multă mângâiere întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească. Verişoarele Otilia Letea şi Laura Silveşanu cu familiile lor. (7937)
* Sunt cu tot sufletul alături de sora mea Nely şi nepoţii mei Călin şi Lavinia cu familiile lor, la marea durere pricinuită de moartea soţului, tatălui şi bunicului lor drag
VASILE MITRA
şi le transmit gânduri de mângâiere şi compasiune. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Văd. Silvia Plugar. (7938)
* Cu multă durere în suflete ne despărţim de fratele şi unchiul nostru drag
VASILE MITRA (LICĂ).
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fratele Liviu, nepotul Radu cu soţia Ani şi fiul Cătălin Mitra. (7949)
* Multă durere în suflet are acum colega noastră Urdea Lavinia, de care suntem alături, la despărţirea de tatăl ei
VASILE MITRA.
Sincere condoleanţe întregii familii. Conducerea şi colectivul Dispensarului Policlinic cu Plată Oradea. (7943)
* Suntem alături de verişoara noastră Mariana, de copiii ei, de mătuşa Nela şi Corina, la marea durere pricinuită de moartea verişorului nostru drag
RADU CHILBA.
Dumnezeu să-l odihnească. Mătuşa Ana, Alina şi Ioana. (7916)
* Cu durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a verişorului nostru drag
RADU CHILBA,
din Timişoara. Suntem alături de familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească. Verişorul Sorin Marinău cu familia. (7932)
* Cu durere în inimă ne despărţim de cel care ne-a fost frate şi cumnat bun şi iubitor
PAVEL NEGRĂU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Popa Dumitru şi Floarea. (7970)
* Suntem alături de naşii noştri Mirel şi Dana Moca, la marea durere pricinuită de moartea socrului şi tatălui drag
PAVEL NEGRĂU.
Sincere condoleanţe din partea finilor Neluţu şi Monica Munteanu. (7972)
* Sincere condoleanţe prietenilor noştri Mirel şi Dana Moca, acum când socrul şi tatăl lor
PAVEL NEGRĂU,
a trecut prea subit la cele veşnice. Familiile Tocai Ştefan şi Elena şi Mutu Claudiu, Adina şi Vlad. (7971)
* Suntem alături de familia domnului
PAVEL NEGRĂU,
care a trecut în nefinţă. Pentru toţi a fost un prieten şi un vecin model. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Asociaţia de Proprietari "Diana". (7920)
* Suntem alături de colegul nostru, Moca Mirel, împreună cu familia, la durerea pricinuită de moartea socrului
PAVEL NEGRĂU.
Sincere condoleanţe. Colectivul S.C. Simbac S.A. Oradea. (7942)
* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe pentru Florica-soţie şi Dana-fiică, cu familia, la despărţirea de dragul vostru
PAVEL NEGRĂU,
un exemplu de omenie, prietenie şi bună înţelegere. Odihnă sufletească veşnică. Al vostru sincer apropiat Vasile Beiuşanu. (7998)
* Suntem alături de voi Dana, Mirel şi Cristina, la marea durere a trecerii la cele veşnice a celui drag
PAVEL NEGRĂU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ai voştri verişori Remus cu familia, din Timişoara, Roxana şi Ramona Beiuşanu. (7999)
* Cu inimile zdrobite de durere şi cu lacrimi în ochi anunţăm trecerea la cele veşnice a dragei noastre mame, soţii şi soacre
FLOAREA OPREA.
Înmormântarea va avea loc în 29 iunie 2012, ora 13.00, la Cimitirul Municipal, Capela Haşaş. Familia îndurerată. (7973)
* Suntem alături de familia Oprea, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost mamă şi soţie,
FLOARE OPREA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Paşcu. (7944)
* În aceste clipe de adâncă tristeţe, suntem alături de Nicu, Silviu şi Cristina, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei care a fost
FLORICA OPREA.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Nelu, Rodica, Ionuţ şi Raluca. (7997)
* Inima caldă şi plină de dragoste a tatălui meu drag
GHEORGHE BOLDOG
s-a stins la 73 de ani din această lume plină de suferinţe, mutându-se lângă iubita mea mamă
MARIA BOLDOG.
Înmormântarea va avea loc vineri, 29 iunie 2012, ora 15.00, Cimitirul Municipal, Capela Haşaş. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te voi uita niciodată. Fiica ta iubită Bianca. (8007)
* Suntem alături de iubita noastră Bianca, acum când se desparte pentru totdeauna de tatăl ei drag
GHEORGHE BOLDOG.
Dumnezeu s-o mângâie şi s-o întărească, iar pe tăticul ei să-l odihnească în pace. Maria, Alexandra şi Radu Sav. (8008)
* Cu multă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a unchiului nostru drag
GHEORGHE BOLDOG
fost angajat al uzinei Înfrăţirea Oradea. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească şi să-l aşeze printre cei drepţi. Nepoţii şi finii Tanţa şi Costel Stâncoi, Crenguţa cu familia, din Aleşd.
* O rugăciune, gîndurile noastre de recunoştinţă, flori şi lacrimi, este tot ce putem să-i oferim acum cînd pleacă dintre noi cel care a fost unchiul şi naşul nostru
GHEORGHE BOLDOG.
Nu-l vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finul Mugurel Stâncoi cu familia.
* Un ultim omagiu celui care a fost
GHEORGHE BOLDOG.
Dumnezeu să-l odihnească şi să-i fie ţărâna uşoară. Vecinii-locatari ai blocului PC 17, str. Roşiorilor. (7951)
* Cu sufletul îndurerat şi ochii plini de lacrimi mă despart de fratele meu drag
GHEORGHE BOLDOG,
cel care va rămâne mereu în sufletul meu. Sincere condoleanţe nepoatei mele Bianca. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa. Sora Irina Hârşu. (7984)
* Cu sufletele mâhnite de tristeţe suntem alături de verişoara noastră Boldog Bianca, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui drag
GHEORGHE BOLDOG.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa. Fam. Cornel, Maria şi Alina Hârşu. (7959)
* Cu multă durere în suflete ne despărţim de unchiul nostru drag şi transmitem un gând de alinare şi mângâiere verişoarei noastre Boldog Bianca, la trecerea în nefiinţă a tatălui drag
GHEORGHE BOLDOG.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa. Fam. Ramses şi Georgeta Vasarhelyi. (7960)
* Cu sufletele mâhnite de tristeţe suntem alături de Boldog Bianca, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui drag
GHEORGHE BOLDOG.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa. Fam. Haier, din Valea lui Mihai şi finuţa Babuti. (7961)
* Un ultim omagiu celui care a fost un bun vecin şi un om de omenie
GHEORGHE BOLDOG.
Suntem alături de draga şi scumpa lui fiică Bianca. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Bodea. (8000)
* Suntem alături de colega noastră, Heredea Gheorgeta şi fiica ei, greu încercate de trecerea la cele veşnice a soţului şi tatălui drag
FLORIAN HEREDEA,
de 51 ani. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de muncă de la ATCOM Oradea S.C.M. (7930)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun şi nobil s-a ridicat la cer, lăsând în urmă durere şi un gol imens. Cu lacrimi în ochi ne despărţim de cel care ne-a fost fiu
FLORIAN HEREDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Tatăl Ilie şi Aurica. (7975)
* Cu sufletele pline de durere şi ochi înlăcrimaţi ne despărţim acum, mult prea devreme de dragul nostru frate, cumnat şi unchi
FLORIAN HEREDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nelu, Monica, Bianca şi Bogdan. (7974)
* În aceste momente de tristeţe, transmitem sincere condoleanţe şi un gând de mângâiere colegului nostru Baba Mircea, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul S.C. Agroind Cauaceu S.A. (7977)
* Sincera noastră compasiune familiei Baba Mircea, la marea durere pricinuită de moartea mamei, soacrei şi bunicii dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Corbuţ Dan Mihai, Corina, Giorgiana şi Raul. (7978)
* Suntem alături de familia colegului nostru Baba Mircea, la marea durere pricinuită de decesul mamei, soacre şi bunicii dragi. Sincere condoleanţe din partea colectivului Agrifar S.R.L. Cauaceu. (7979)
* Suntem alături de familia Baba Mircea, la marea durere pricinuită de decesul mamei, soacre şi bunicii dragi. Fam. Cheta. (7980)
* Cu sufletele pline de durere şi cu ochii în lacrimi anunţăm trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celui care a fost mult iubitul nostru soţ şi tată
profesor MIHAI BENEA,
în vârstă de 70 ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 29 iunie, ora 14.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ecaterina şi fiicele Mihaela şi Monica. (7924)
* Cu multă durere în suflete, ne despărţim de cumnatul şi unchiul nostru drag,
profesor MIHAI BENEA.
Suntem alături de familia greu încercată. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Cumnata Ileana şi nepoţii. (7925)
* Regretăm profund trecerea în veşnicie a consăteanului şi prietenului nostru
MIHAI BENEA.
Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Fam. prof. Damian Gheorghe din Oradea. (7948)
* Gândurile noastre se îndreaptă spre voi, dragele noastre, în aceste momente grele. Ştim prin ce treceţi. A-ţi pierdut soţul şi tatăl drag, în floarea vârstei, este foarte dureros. Un gând de nemurire spre cel care a fost
MIHAI BENEA
vecin, prieten şi om deosebit. Ileana Costea, Mădălina şi Ovidiu. (7981)
* Suntem alături de familia Benea, în marea durere pricinuită de pierderea dragului soţ
MIHAI BENEA.
Fam. Dimond, Toth şi Biriş. (7994)
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitului nostru
VIOREL GOIAN,
în vârstă de 47 ani. A plecat mult prea devreme dintre noi lăsând o mare durere în sufletele noastre. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 30 iunie 2012, ora 13.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Familia îndurerată.
* Suntem alături de doamna director Ruge Maria, la trecerea în nefinţă a fratelui drag. Odihnească-se în pace. Fam. Popa Ionel şi Carmen. (7968)
* Împărtăşesc durerea sufletească şi sunt alături de Maria Ruge, în aceste momente grele ale despărţirii de fratele ei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adriana Durgheu. (7963)
* Un gând de mângâiere şi compasiune pentru doamna director Ruge Maria, la marea durere pricinuită de pierderea fratelui drag. Sincere condoleanţe întregii familii din partea colectivului Colegiului Tehnic Transilvania Oradea. (7964)
* Suntem alături de familia Ruge Maria, Florin şi Paul, când îl conduc pe ultimul drum pe cel ce le-a fost frate, cumnat şi unchi iubit
VIOREL GOIAN.
Dumnezeu să le mângâie sufletul şi să le aline suferinţa. Fam. David Mădălin şi Florentina. (7965)
* Transmitem sincere condoleanţe familiei Ruge Maria, la marea durere pricinuită de moartea fratelui drag. Dumnezeu să-l ierte. Adriana Bercea cu familia. (7966)
* Suntem alături de familia doamnei director Ruge Maria, la marea durere pricinuită de moartea fratelui drag. Sincere condoleanţe. Fam. Bodea Florin. (7967)
* Cu profundă durere în suflet, noi, părinţii elevilor C.T. Transilvania, suntem alături de doamna director Ruge Maria, în cele mai grele momente la trecerea în nefiinţă, mult prea devreme, a scumpului ei frate. Dumnezeu să-i dăruiască odihna veşnică. (7962)
* Am vrea să ne găsim cuvinte pe măsura durerii profunde care ne învăluie sufletele acum, când ne despărţim de naşul nostru drag,
VIOREL GOIAN.
Rugăciunile noastre să te însoţească pe drumul către Tatăl Ceresc, iar naşei noastre Lili şi fiului Ciprian, Dumnezeu să le dea putere şi alinare. Nu te vom uita niciodată. Finii Gyuri, Nicoleta, Patricia şi George Bara. (7927)
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru Lili şi fiul Ciprian alături de întreaga familie, în aceste momente grele, când se despart pentru totdeauna de dragul lor soţ şi tată,
VIOREL GOIAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul printre cei drepţi şi buni. Bara Vasile cu familia, din Tăşad. (7928)
* Transmitem sincere condoleanţe familiei Goian, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost tată, fiu, frate, soţ
VIOREL GOIAN.
Fam. Monenciu Ioan. (7934)
* Sincere condoleanţe familiei Goian, la despărţirea de dragul lor soţ şi tată,
VIOREL GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Din partea lui Ghiţă Leuca. (7926)
* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Goian, în aceste momente de grea încercare, când se despart pentru totdeauna de cel care a fost un fiu, soţ şi tată drag,
VIOREL GOIAN.
Ne rugăm la bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi foştii colegi de la S.C. Frigoexpres S.A. Oradea.
* Un suflet generos, blând şi curat s-a ridicat la cer, lăsând în urma sa tristeţe şi durere. Un gând de alinare şi mângâiere familiei îndoliate la dureroasa despărţire de fiul, soţul şi tatăl lor drag,
VIOREL GOIAN.
Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul nobil în Împărăţia Sa. Fam. dir. ing. Florian Mihuţ.
* În aceste momente de grea cumpănă suntem alături de familia Goian, la dureroasa pierdere a prietenului nostru
VIOREL GOIAN.
Fie-i ţărâna uşoară! Familiei sincere condoleanţe. Corina şi Adrian Florea.
* Gânduri de recunoştinţă celui care a fost,
VIOREL GOIAN,
un suflet minunat şi plin de bunătate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Silvia şi Florin Mihuţ cu fiica Simina.
* Suntem alături de familia greu încercată de trecerea în nefiinţă a prietenului nostru drag,
VIOREL GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească. Popa&Rus Cabinete Asociate de Insolvenţă. (7957)
* Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase plecând dintre noi fără să ne mai spui o vorbă. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar ve fi întotdeauna în sufletele noastre pline de tristeţe şi durere. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, dragul nostru prieten,
VIOREL GOIAN.
Vei rămâne veşnic viu în sufletele noastre. Fam. Popa Cristian. (7955)
* Cu sufletele împietrite şi cuvintele prea sărace pentru a exprima cumplita durere, suntem alături de familia bunului nostru prieten, în aceste clipe de grea încercare când se despart pentru totdeauna de cel care a fost tată, soţ, frate şi fiu,
VIOREL GOIAN.
Dormi în pace, suflet blând! Fam. Popa Alexandru. (7956)
* Un mare părinte duhovnic spunea: "Cei care au dureri şi suferinţe mari sunt cei aleşi de Dumnezeu pentru Împărăţia Lui cea veşnică." Noi ştim că aşa este pentru că dragul nostru fiu, frate, cumnat şi unchi
VIOREL GOIAN,
a fost sufletul cel mai nobil, mai generos, mai evoluat din câte au fost vreodată. Fie ca trecerea lui în lumea spirituală să fie o cale de odihnă şi de unire cu Hristos! Fie ca îngerii să-i vegheze somnul iar Dumnezeu să-i dea viaţa cea veşnică, printre aleşii Săi. Familiile Goian, Ruge şi Mihele. (7991)
* Suntem alături de tine Mariana şi de familia ta, în aceste clipe nespus de grele, când dragul vostru frate, cumnat şi unchi,
VIOREL GOIAN
şi-a început atât de devreme, călătoria spre tărâmurile celeste. Dumnezeu să-l odihnească şi să aibă grijă de sufletul lui. Fam. Ionel şi Lucia Curta. (7992)
* Suntem alături de voi, Mariana şi Florica şi de familiile voastre, acum când sufletul nobil al dragului vostru frate, unchi şi cumnat,
VIOREL GOIAN
păşeşte în Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu. Dragostea, sacrificiul şi devotamentul cu care l-aţi îngrijit sunt un exemplu pentru noi toţi şi ne dau certitudinea că aici, pe pământ, va veni, cândva, o lume mai bună. Dumnezeu să vă aline şi să vă mângâie, iar pe
VIOREL
să-l aşeze între aleşii Săi. Fam. dr. Pop Ioan. (7993)
* O fiinţă de lumină, cel care în această viaţă s-a numit
VIOREL GOIAN,
a plecat dintre noi spre alte dimensiuni. Spiritul ales, altruismul, înţelepciunea şi generozitatea sa vor rămâne veşnic în amintirea noastră. Ani şi Gabriela Martin. (7990)
* Sincere condoleanţe familiei îndoliate în aceste momente grele când se despart prematur de cel drag
VIOREL GOIAN.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. Tor Gavril. (7995)
* Suntem alături de familia îndurerată în aceste clipe grele pricinuite de moartea prematură a celui drag
VIOREL GOIAN.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihna veşnică. Elena şi Cristian Tor. (7996)
* Cu adâncă durere în suflete şi lacrimi în ochi anunţăm trecerea în nefiinţă a mamei şi bunicii noastre
LEONTINA CHIRUC,
în vârstă de 75 ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 29 iunie, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Fiii Adi şi Dorel, nepoatele Geanina şi Adelina.
* Cu adâncă durere în suflete ne despărţim de sora noastră dragă,
LEONTINA CHIRUC,
în vârstă de 75 ani. Surorile Florica, Mărioara, Anuca, Cornelia şi fratele Gyula, cu familiile.
* Cu inimile îndurerate anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,
TEODOR IOVAN- (CORA),
în vârstă de 100 ani şi 42 zile. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar noi nu te vom uita niciodată. Înmormântarea va avea loc vineri, 29 iunie 2012, în Cimitirul din localitatea Gurbediu. Copiii Gheorghe, Teodor şi Ana, soţia Vioara cu fiica-Cornelia. (7931)
* Un gând de mângâiere şi întreaga noastră compasiune prietenului nostru Ghiţă Iovan şi fiului său Leontin cu familia, în aceste momente de mare durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a tatălui, bunicului şi străbunicului drag,
TEODOR IOVAN-(CORA),
din Gurbediu. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de aleşii Săi, iar celor rămaşi să le dea putere să treacă peste această încercare. Sincere condoleanţe. Morgovan Maria, Filip Sanda şi Ioan, din Oradea, fam. Fekete-Nagy, din Timişoara. (7983)
* Mă alătur durerii ginerelui meu Radu şi a cuscrilor Teodor şi Neli Iovan, la despărţirea de bunicul, tatăl şi socrul drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vasilica Blaga. (7987)
* Mulţumim din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în cele mai grele momente şi au contribuit la alinarea durerii cauzate de pierderea scumpului nosrtu soţ, tată şi socru
GHEORGHE IACOB.
Familia îndurerată.
* Suntem alături de colegul nostru Gheorghe Ardelean, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui său drag,
ALEXANDRU ARDELEAN.
Odihnească-se în pace! Condoleanţe familiei îndurerate. Colectivul APIA Bihor. (8004)
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe dragilor noştri Cristina, Sanda, Ghiţă şi Corina cu familiile, acum, la despărţirea de cel care a fost bunul lor soţ, tată şi bunic
ALEXANDRU ARDELEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Criste Silvia, Romulus şi Octavian cu familiile. (8005)
* Cu inimile îndoliate ne despărţim de dragul nostru prieten şi fost coleg
SANDU ARDELEAN,
născut în Cheresig. Dumnezeu să te odihnească în pace. Condoleanţe întregii familii. Fam. Emil Maruşca şi Luci Luncan, cu familia. (8003)
* Suntem alături de Viorel şi Lenuţa Bot şi întreaga lor familie, acum când se despart de dragul şi bunul lor cumnat şi unchi, cel care a fost
GHEORGHE ANDRAŞ,
din Betfia. Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mărioara şi Mitică Oros cu familia. (8001)
* Suntem alături de nepoţii şi verişorii noştri, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei lor dragi
MARIA SABĂU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Viorica Solomie şi Gheorghe Solomie. (8006)
COMEMORĂRI
* Din nou în calendar roata timpului readuce ziua de 28 iunie, zi în care o singură secundă ne-a făcut să ne maturizăm, să simţim bulgării pământului sub picioare, să uităm că mai sunt pe lumea asta vise şi să ne dăm seama că pentru noi, din acel moment, însăşi natura s-a dus să se odihnească. Sunt oamenii care după ce mor pun punct şi gata. Dragul nostru tată, soţ şi fiu
MARIUS MEŞTER
chiar şi prin moarte a pus o mare virgulă, pentru că nici durerea pricinuită de plecarea lui fizică nu a reuşit să stingă focul iubirii noastre, ci din contră să o înteţească mai mult. Dacă ne-ai putea întreba, dragul nostru
MARIUS,
de 4 ani dacă ne e greu, dacă ne e dor, dacă zâmbim, dacă trăim, cu greu ţi-am putea răspunde, pentru că dorul de tine ne seacă, dacă zâmbim lacrimile ne trădează, dacă vrem să privim undeva departe, privirea ne este umbrită de aceleaşi lacrimi care fără să vrem se revarsă, dacă vrem să vorbim, vorba ne este gâtuită, căci fără tine nimic nu e la fel, fiecare secundă care trece ne doare, pentru că inima noastră nu mai bate, ci ne urlă mereu: a fost frumos, frumos... a FOST. Cei care te iubim şi veşnic îndureraţi: a ta fiică Andreea, soţia Alina, ai tăi părinţi Maria şi Sandu. (7863)
* Azi, 28 iunie, se împlinesc 10 ani de durere şi lacrimi, de când a plecat dintre noi, dragul nostru soţ, tată, socru, bunic şi ginere
ALEXANDRU ŞERFEZI.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Familia. (7955)
* Tristeţea, lacrimile şi durerea din sufletele noastre au rămas aceleaşi şi acum la împlinirea a 5 ani de când ai plecat pe drumul fără întoarcere scumpul nostru soţ, tată, socru şi bunic
TEODOR GLIGOR.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Recunoştinţă celor ce îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-i ocrotească sufletul. Familia îndurerată. (7917)
* Cu inimile cernite de durere şi dor în suflet, amintim că azi se împlinesc 14 ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna scumpul nostru frate, cumnat şi unchi
IONEL DOMOCOŞ,
din Bratca. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Fraţii Liviu şi Gigi Domocoş, cumnatele Ani şi Mariana, nepoţii Rareş şi Răzvan. (8002)