DECESE

 

* Dumnezeu să le aşeze sufletele de-a dreapta Lui în pace şi linişte:

MARIA BORA,

GHEORGHE FEHER,

SANDOR FECHETE,

LUCIAN-MIHAI STAN.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost soţ bun, un tată iubitor şi un bunic inimos,

IOAN LAŢCU,

de 79 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 22 iunie, ora 12.00,  la Capela Haşaş, Oradea. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul printre cei drepţi şi buni. Amintirea lui va fi veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Tincuţa, fiul Ionuţ cu soţia Cati şi nepoţica Ana.  

 

* Sub privirea mea neputincioasă te-ai stins puţin câte puţin, draga mea soţie,

AURICA URSAN.

Multe lacrimi şi flori în faţa mormântului tău şi îl rog pe bunul Dumnezeu să-ţi răsplătească bunătatea şi dragostea cu care m-ai înconjurat. Vei rămâne veşnic în inima mea, scumpa mea soţie. Soţul Ursan Gavril. (7584)

 

* Un suflet minunat şi plin de bunătate s-a ridicat la cer. A plecat să se odihnească pentru totdeauna buna şi iubita noastră mamă şi soacră,

AURICA URSAN.

Îţi mulţumim pentru bunătatea şi căldura sufletească pe care ai ştiut să ni le dăruieşti mereu. Suntem siguri că din cer vei veghea şi ne vei îndruma aşa cum ai făcut în viaţă. Fie-ţi ţărâna uşoară şi somnul lin. Înmormântarea are loc azi, 21 iunie, ora 14.00, în Oradea, din Capela Haşaş. În veci îndureraţi, al tău fiu Adi cu soţia Marcela. (7581)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer. Ne luăm rămas bun de la scumpa noastră mamă şi soacră,

AURICA URSAN.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ursan Gabriel şi Paula. (7587)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru ginerele nostru Adi, în aceste momente dureroase când se desparte de draga sa mamă,

AURICA URSAN.

Sincere condoleanţe din partea cuscrilor Dulău Ioan şi Ana. (7582)

 

* În aceste momente de adâncă întristare, sunt alături de Adi şi Marcela, la pierderea mamei şi soacrei lor dragi,

AURICA URSAN.

Dumnezeu să-i dea linişte şi pace în Împărăţia Sa. Cumnatul şi fratele Dulău Dragoş. (7585)

 

* Un sincer gând de mângâiere şi alinare pentru voi, Adi şi Marcela Ursan, în aceste clipe de grea încercare şi durere sufletească pricinuite de trecerea în veşnicie a celei care a fost mult iubită mamă şi soacră,

AURICA URSAN.

Fam. Dulău Marius, Doina şi Alex. (7583)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune lui Adi şi Marci, în aceste momente de grea încercare, pricinuite de trecerea la cele veşnice a scumpei lor mame şi soacre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Dulău Răzvan şi Ioana. (7586)

 

* În aceste momente grele împărtăşim durerea cumnatului Adi şi a surorii Marcela, durere pricinuită de plecarea spre cele veşnice a scumpei lor mame şi soacre,

AURICA URSAN.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul său bun în linişte şi pace. Fam. Oniţa Ovidiu, Minela, Ionuţ şi David. (7588)

 

* Un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu,

AURICA URSAN.

Împărtăşim marea durere a fam. Ursan, în aceste clipe când se desparte de o fiinţă nespus de dragă. Fam. Groza Sorin şi Marcela. (7599)

 

* Sub privirea mea neputincioasă a pornit pe drumul ce duce spre eternitate, lăsând în urmă un gol uriaş, durere şi multe lacrimi, după 59 de ani de convieţuire împreună, dragul meu soţ,

IOAN AUREL IANCU

(Sivea Roaibi). Dormi în pace, scumpul meu! Soţia Greda. (7597)

 

* Zbor frânt, viaţă curmată, lacrimi şi durere. Toate acestea pentru că Dumnezeu a hotărât să-l cheme la El pe iubitul şi nepreţuitul meu tată,

IOAN AUREL IANCU

(Sivea Roaibi), din loc. Mociar-Dumbrava, în Împărăţia cerului, unde va primi chip de înger şi va veghea de acolo de sus asupra noastră. A plecat după o lungă suferinţă spre cerul luminat ducând cu el imensa-i bunătate. Dumnezeu să-i facă parte de fericire veşnică. Înmormântarea va avea loc la Biserica din satul Dumbrava, vineri, 22 iunie 2012, ora 13.00. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Lucia cu soţul Vasile Popp. (7594)

 

* Cu sufletul îndurerat mă despart pentru totdeauna de bunul şi iubitul meu tată,

IOAN AUREL IANCU.

Tristeţea îmi apasă sufletul, lacrimile îmi udă obrajii. Te iubesc mult tată. Fiica Maria cu soţul Friz. (7596)

 

* Cuvintele şi lacrimile nu pot exprima tristeţea care s-a aşternut în sufletul meu, acum, când firul vieţii dragului meu bunic,

IOAN AUREL IANCU,

s-a frânt pentru veşnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Octavian, soţia Janina şi strănepoata Morena Popp. (7595)

 

* Suntem alături de colega noastră Popp Lucia, la marea durere pricinuită de moartea tatălui său drag. Sincere condoleanţe familiei. Comitetul Asociaţiei de Proprietari Ibsen. (7607)

 

* Suntem alături de fina noastră şi de familia sa, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a finului nostru,

IOAN LAŢCU.

Dumnezeu să-l ierte, iar pe voi, să vă mângâie. Naşii Negreanu Doru şi Angela cu familia. (7590)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru vecina noastră Cseh Rodica şi fiica Melania, acum când se despart de soţul şi tatăl drag,

ALEXANDRU CSEH.

Sincere condoleanţe, odihnă veşnică, iar vouă putere să puteţi trece peste aceste momente grele. Văd. Costa Aurelia şi fiica Rodica cu familia. (7578)

 

* În aceste clipe de tristeţe mă alătur colegei şi prietenei mele, Rodica Cseh şi fiicei sale Melania, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului şi tatălui drag. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească. Ada Cozub. (7604)

 

* Suntem alături de prietenul şi colegul nostru Dubere Adrian, la marea durere pricinuită de moartea tatălui său drag. Organizaţia de Tineret a Partidului Naţional Liberal Oradea. (7592)

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru dragii noştri, Nelu, Mariana şi Alin, acum când se despart de tatăl, socrul şi bunicul lor drag,

IOAN CRISTEA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Ioan Ciuciu. (7600)

 

* Gânduri de alinare şi consolare pentru prietenele noastre Viorica Luca şi Mădălina cu familiile lor, la greaua despărţire de mama şi bunica lor atât de dragă. Dumnezeu s-o odihnească între aleşii Săi! Condoleanţe întregii familii. Anca Dodescu cu familia. (7641)

 

* Îndureraţi, o plângem şi îi dorim veşnicia printre lumânările Raiului celei care a fost o mamă şi o bunică iubitoare,

CORNELIA BARA.

Suntem alături de tine, Viorica şi de familia ta şi te asigurăm de toată compasiunea noastră. Stela şi Viorel Sabău.

 

* Cu sufletele pline de durere şi ochii în lacrimi anunţăm trecerea în nefiinţă, după o scurtă dar grea suferinţă a celui care a fost mult iubitul nostru tată şi socru,

prof. PAŞCU BARBONŢA,

în vârstă de 63 de ani. Ne-a iubit şi ne-a sfătuit, ne-a fost mereu alături, dar acum a plecat să ne vegheze din ceruri. Nu te vom uita niciodată. Înmormântarea va avea loc vineri, 22 iunie 2012, ora 14.00 la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să te odihnească în pace. Pe veci nemângâiat, fiul Radu cu soţia Adina. (7636)

 

* Nu vom putea niciodată exprima în cuvinte durerea nemărginită şi golul imens din sufletele noastre, acum, când ne despărţim de cel care a fost pentru noi, sprijin, prieten şi cel mai drag frate, unchi şi cumnat,

prof. PAŞCU BARBONŢA.

Va rămâne veşnic lângă noi. Dumnezeu să-i dea odihna cea binemeritată. Sora Ica, nepoata Fabi şi cumnatul Vasile Derşidan, nepoata Sorana cu soţul Gabi Ţepelea. (7620)

 

* Cu lacrimi în ochi şi sufletele încărcate de durere ne despărţim de cel care a fost cel mai bun şi drag frate şi unchi,

prof. PAŞCU BARBONŢA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Mircea Barbonţa şi nepoata Ramona cu familia. (7622)

 

* Suntem alături de Ica, Fabi, Sorana şi Vasile Derşidan, acum când se despart pentru totdeauna de cel care a fost frate drag, unchi şi cumnat,

prof. PAŞCU BARBONŢA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Marioara, Aurel, Petrică şi Emil Derşidan. (7621)

 

* Cu adâncă durere şi compasiune, anunţăm plecarea dintre noi, a celui care a fost

PAŞCU BARBONŢA.

Pe veci fie-i ţărâna uşoară. Locatarii din Asociaţia de Proprietari nr. 10, str. Mareşal Averescu, Oradea. (7601)

 

* Prietenilor noştri Nelu şi Ica Maghiar, un gând de alinare, la despărţirea de fratele şi cumnatul lor drag,

PAŞCU BARBONŢA,

plecat prea devreme să-şi doarmă somnul de veci, alături de soţia şi care şi-a purtat cu demnitate nedreapta suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Monica şi Traian Lazăr. (7619)

 

* Suntem alături de voi, Radu şi Adina, împărtăşindu-vă durerea la trecerea în nefiinţă a tatălui şi socrului vostru şi, tototadă, a prietenului nostru drag de-o viaţă,

PAŞCU BARBONŢA.

Îi vom păstra o vie amintire. Odihnească-se în pace! Ana Grigorovici, Remus şi Corina cu familiile. (7638)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru familia inginer Maghiar Nelu, acum, când se despart pentru totdeauna de iubitul lor frate,

PAŞCU BARBONŢA.

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fam. dr. Porumb Maria. (7630)

 

* Cu sufletele încărcate de durere şi inimile zdrobite, dar cu nădejdea mângâierii, ne despărţim de buna şi nepreţuita noastră tuşică,

FLOARE MALIŢA,

din Drăgeşti. Rugăm pe bunul Dumnezeu să aşeze sufletul ei bun alături de sfinţii bineplăcuţi Lui şi să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc vineri, 22 iunie 2012, ora 12.00, în Drăgeşti de la nr. 62. Nepotul Liviu cu familia. (7608)

 

* Cu sufletul plin de durere şi cu ochii înlăcrimaţi, mă despart de draga mea soră,

NUŢA,

din Drăgeşti. Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul cald şi bun. Nemângâiată, sora Rafila Popa. (7609)

 

* Tuşica noastră dragă,

NUŢA,

este atât de grea despărţirea. Mă doare gândul că nu mă vei mai aştepta niciodată, că n-o să mă mai sfătuieşti niciodată. S-au adunat ani mulţi, 87, dintre care ultimii doi, foarte grei. Te-ai stins ca o lumânare în braţele mele. Îţi sărut mâna şi-ţi mulţumesc pentru tot ce ne-ai învăţat. Înţelepciunea cu care ai ştiut să-i povăţuieşti pe toţi, te va face de neuitat. Ne plecăm în rugăciune ca bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul bun în lumea celor drepţi. Flori şi lacrimi vor fi pe mormântul matale, tuşa mea dragă. Dumnezeu să te odihnească în pace. Cu mare durere în suflet, nepoata Felicia cu soţul Dorel Dan. (7614)

 

* Împărtăşim durerea prietenilor noştri, prof. Popa Liviu şi Dan Felicia, pricinuită de moartea mătuşii dragi. Sincere condoleanţe. Fam. prof. Bala Viorel, din Drăgeşti. (7606)

 

* Suntem alături de domnul diriginte Liviu Popa, la marea durere pricinuită de moartea mătuşii sale dragi,

ANUŢA MALIŢA.

Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa. Colectivul clasei a IX- a D, de la Colegiul Economic Partenie Cosma.

 

* Cu durere în sufletele noastre anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre soacre şi bunici,

MARIA BORA,

de 92 ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 22 iunie 2012, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ginerele Pavel şi nepoata Adriana cu familia. (7611)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă, a celei care a fost mătuşa noastră,

MARIA BORA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoata Viorica cu familia. (7612)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de cea care a fost mătuşa noastră dragă,

MARIA BORA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepotul Florian Bora cu familia şi nepoata Maria Tripon cu familia. (7618)

 

* Ne despărţim cu lacrimi şi durere de bunica şi soacra noastră dragă,

MARIA BORA.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Nepotul Bora Eugen şi nora Jeni. (7617)

 

* Pentru noi, ai fost un om de aleasă omenie şi un bun vecin. Trecând la cele veşnice, rugăm pe bunul Dumnezeu să te aibă în pace,

nenea DEAC.

Fam. Drimbea şi vecinii din str. Călugăreni, nr. 6. (7623)

 

* Niciodată timpul nu va şterge durerea care ne-a cuprins când ne-a părăsit pentru totdeauna iubitul nostru soţ şi tată,

NICOLAE PAINA.

Veşnic te vom pomeni în plâns şi rugăciune pentru că toţi te-am iubit şi te vom iubi cât vom trăi. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc vineri, 22 iunie 2012, ora 15.00 din Capela Haşaş. Soţia Marioara şi fiicele Roxana şi Anca. (7632)

 

* O inimă blândă a încetat să mai bată, un suflet bun şi iubitor de familie s-a ridicat la cer, lăsându-mă împietrită în suferinţă. Cu multă durere şi cu infinită recunoştinţă mă despart de iubitul meu fiu

NICOLAE PAINA.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun în linişte şi pace. Nu te voi uita niciodată. Mama Paina Maria. (7635)

 

* Un suflet nobil a încetat să mai bată ridicându-se la cer, lăsându-ne cu inimile zdrobite de durere. Ne vom ruga bunului Dumnezeu pentru tine, bunul nostru frate, cumnat şi unchi

NICOLAE PAINA.

Să-ţi ierte Dumnezeu păcatele pentru bunătatea sufletească, pentru dragostea pe care ne-ai oferit-o. În veci nemângâiată, familia Matei Mircea, Rodica şi Ramona. (7633)

 

* Cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpul nostru unchi,

NICOLAE PAINA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei greu încercate să-i dea mângâiere şi să-i aline durerea. Fam. Indrieş Cristian, Ioana şi Daria. (7634)

 

* Suntem alături de naşii noştri, Rodica şi Mircea Matei, la marea durere pricinuită de moartea fratelui şi cumnatului drag,

NICU PAINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Dănuţ şi Nela Gligor cu copiii Vlăduţ şi Adela, din Oradea. (7625)

 

* Suntem alături de cumnata Rodica şi fratele Mircea, la marea durere pricinuită de moartea fratelui drag,

NICU PAINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnata Maria cu soţul Pavel Simoc, din Alparea. (7626)

 

* Suntem alături de Rodica şi Mircea Matei, la marea durere pricinuită de moartea fratelui drag,

NICU PAINA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii Ana şi Ionuţ Gligor cu fiica Ioana, din Alparea. (7627)

 

* Ne luăm rămas bun de la nepotul şi verişorul nostru,

NICU PAINA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mătuşa Elena şi verişorul Sorin Paina cu familia. (7629)

 

* Cu durere în suflete deplângem moartea dragului nostru nepot şi verişor

PAŞCU BARBONŢA

şi transmitem şi un gând de alinare pentru voi, Radu şi Adina. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Gavrila şi Teacă. (1073)

 

* Suntem alături de familiile Bara şi Luca, la marea durere pricinuită de dispariţia dragei lor soţii, mame şi bunici

CORNELIA BARA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişoara Ana Criste cu familia şi fiicele Corina şi Mirela cu familiile. (1070)

 

COMEMORĂRI

 

* Amintiri dragi, un dor nestins şi multă durere în suflet mă stăpânesc şi acum, la un an de când timpul s-a oprit pentru iubita mea mamă,

VICTORIA BARBONŢA,

căreia îi plâng dragostea, bunătatea şi înţelepciunea. Candela neuitării va arde mereu la căpătâiul său, veghindu-i somnul de veci. Recunoştinţă celor ce-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 23 iunie 2012, ora 9.00, la Biserica Ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului", str. Teiului, din Oradea. Fiul Dorin Barbonţa. (7580)

 

* Tristeţea, lacrimile şi durerea din sufletele noastre au rămas aceleaşi, acum la împlinirea a 8 ani, de când ne-am despărţit pentru totdeauna de dragul nostru soţ, tată, frate şi unchi,

lt. col. (r) FLORIAN POPESCU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Recunoştinţă celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte. Familia îndurerată. (7579)

 

* Cu aceeaşi durere în suflet şi dor nemărginit, amintim că au trecut 4 ani de la stingerea din viaţă a iubitei noastre,

dr. MARIA PRAJA

şi 9 ani şi 6 luni, de la decesul soţului ei,

artistul plastic GEO PRAJA.

Îi vom comemora împreună la Biserica "Izvorul Tămăduirii" din curtea Spitalului de lângă Magazinul "Crişul", duminică, 24 iunie 2012, ora 12.00. Dumnezeu să le ocrotească sufletele. Familia nemângâiată. (7591)