DECESE

 

* "În aceste clipe de tristeţe şi durere, suntem alături de familiile îndoliate,

GRIGORIE ANDRAŞ,

IRMA VIOLA POPOVICI,

IMRE LORINCZ.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a tatălui nostru drag,

DUMITRU BORDAŞ,

în vârstă de 69 ani. Înmormântarea are loc azi, 31 mai 2012, ora 13.00, în loc. Leş, de la nr. 55. Fie-i ţărâna uşoară. Soţia Cornelia, fiii Radu şi Mitică. (6806)

 

* Ne-am despărţit cu durere de bunul nostru coleg şi prieten,

IOAN IGNA -PUIU,

fost director al Bibliotecii municipale Beiuş. Iulia Lăzăroiu şi colectivul Bibliotecii Municipale Salonta.

 

* Suntem alături de prietenii noştri, Mia, Dănuţ şi Raluca Bradea, acum, când îl conduc pe ultimul drum, pe tatăl şi bunicul lor drag. Liliana şi Adrian Ţăgureanu. (6851)

 

* Cu lacrimi în ochi şi sufletele încărcate de durere ne despărţim de unicul frate şi cumnat, cel care a fost

PETRU LAZĂR.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul lui bun în lumea celor drepţi, iar familiei putere şi mângâiere. Sora Doina şi cumnatul Vasile Chiţac. (6853)

 

* Cu durere în suflete ne despărţim de dragul nostru unchi,

PETRU LAZĂR.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Vasilică cu Florentina Chiţac. (6852)

 

* Cu durere şi tristeţe în suflete ne despărţim de verişorul nostru drag,

PETRU LAZĂR.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Danciu Carmen şi Grigore cu familia, din Brăila. (6854)

 

* Suntem alături de Doina şi Vasile Chiţac, acum când se despart de fratele şi cumnatul lor drag,

PETRU LAZĂR.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Costică şi Ana Chiţac. (6856)

 

* Condoleanţe fam. Chiţac, la pierderea lui

PETRU LAZĂR.

Dumnezeu să-l ierte. Crăciun şi Aurora Pop. (6848)

 

* Dumnezeu să aline durerea fam. Chiţac şi Lazăr, pricinuită de plecarea la cele veşnice, a dragului lor,

PETRU LAZĂR.

Sincere condoleanţe. Dănuţa. (6849)

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă după o grea suferinţă, a celei care a fost o nepreţuită soţie şi bunică,

MARIA POPA.

Înmormântarea va avea loc vineri, 1 iunie 2012, ora 13.00, în Hidişelul de Sus, de la nr. 353. Soţul Ioan, nepoţii Adrian, Gabriela şi Andreea. (6859)

 

* Regretăm profund plecarea dintre noi, a celei care a fost ultima noastră mătuşă,

FLOARE IANŢA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoţii din partea surorii Catiţa. (6871)

 

* Suntem alături de voi, Anuţa, Florin şi Ghiţă împreună cu familiile voastre, în momentele de grea cumpănă pricinuite de trecerea în nefiinţă a iubitei voastre mame

FLOARE IANŢA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Cormoş Florian. (6882)

 

* Sincere condoleanţe familiei dr. Andraş Gligore, la dureroasa despărţire de tatăl său. Departamentul Economic al Spitalului „Avram Iancu" Oradea (fost Militar). (6868)

 

* Gânduri de mângâiere şi alinare familiei dr. Andraş Gligore, în aceste clipe grele, când se despart de tatăl, socrul şi bunicul lor drag. Sincere condoleanţe. Familia Sigheartău Tiberiu şi Acxinia. (6865)

 

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate dr. Andraş Gligore, la trecerea la cele veşnice a tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. dr. Botoş Mircea. (6866)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de dl. dr. Andraş Gligore şi familia sa, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Spitalului Clinic de Urgenţă „Avram Iancu" Oradea (fost Militar). (6867)

 

* Suntem alături de dl. dr. Andraş Gligore şi familia, în aceste clipe, când se despart de tatăl, socrul şi bunicul lor. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Financiar Contabil al Spitalului Clinic de Urgenţă „Avram Iancu" Oradea. (6869)

 

* Suntem alături de familia dr. Andraş Gligore, la durerea pricinuită de decesul tatălui său. Colectivul Biroului Resurse Umane şi Juridic din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Avram Iancu" Oradea. (6870)

 

* Cu adâncă durere în suflet anunţ moartea fulgerătoare a scumpului şi iubitului meu soţ,

TEODOR CHIRILĂ,

la numai 66 de ani. Timpul petrecut împreună cu el, va rămâne veşnic tipărit în inima mea. Înmormântarea are loc azi, 31 mai, ora 14.00, la Cimitirul din Episcopia Bihor. Dormi în pace suflet bun. Soţia Leonica, în veci nemângâiată. (6877)

 

* Cuvintele nu pot exprima durere care s-a aşternut în inimile noastre, la aflarea veştii că cel care a fost

TEODOR CHIRILĂ,

a plecat pe un drum fără de întoarcere, lăsând un gol imens în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Lidia, cumnatul Petrică şi nepoţii cu familiile. (6878)

 

* Sincere condoleanţe familiei Bradea, la despărţirea dureroasă de tatăl, socrul şi bunicul drag. Fam. Negrău şi Meseşan. (6883)

 

* Cu inimile îndurerate ne despărţim de draga noastră fină                       

RODICA COSTEA

şi suntem alături de Nelu şi Crina. Nu vom uita niciodată chipul său blând şi puterea cu care a luptat până în ultima clipă. Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată. Naşii Virgil şi Neli Alb, din Remeţi, cu familia.

 

*Suntem alături de doamna prof. Paşcalău Ana şi de Simina şi Mihăiţă acum când o conduc pe ultimul drum pe mama şi bunica dragă

FLOARE IANŢA.

Dumnezeu s- odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i întărească. Fam. Balota din Oradea.

 

*Sincere condoleanţe transmitem vecinei noastre Paşcalău Ana şi copiilor Simina şi Mihăiţă acum când se despart de cea care le-a fost mamă şi bunică iubitoare

FLOARE IANŢA

din Spinuş. Dumneze să-i aşeze sfletul în ceata drepţilor, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Mărioara, Victor, Viorica şi Aghiţa cu familiile lor.

 

COMEMORĂRI

* Pios omagiu, recunoştinţă, preţuire şi neuitare în memoria celui care a fost

FLORIAN CHIŞ,

trecut în veşnicie în urmă cu 14 ani.

De atunci în fiecare an

Primăvara a venit

Florile au înflorit

Natura la viaţă s-a trezit,

Dar viaţa nu e ca o floare

Care an de an răsare

Ca şi bruma trece viaţa

Şi n-ai de unde lua alta.

Viaţa trece nu se-ntoarce

Că aşa e viaţa lăsată

N-o trăieşti decât odată.

Recunoştinţă celor care îi vor dărui un moment de aducere aminte. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Veşnic îndurerată, soţia Eleonora. (6879)

 

* Cu aceeaşi durere în suflet pe această cale reamintesc tuturor cunoscuţilor că azi, 31 mai, se împlinesc 57 ani de la decesul fulgerător al mamei mele

prof. ELIZA MATEI,

care se odihneşte alături de tatăl meu,

preot prof. IOAN MATEI,

decedat de 28 ani şi de sora mea,

ing. FELICIA LEAUA (MATEI),

decedată de 30 ani. Vor trăi veşnic în inimile noastre. Eugenia Seche şi familia. (5876)

 

* Astăzi, 31 mai 2012, se împlinesc 5 ani de când inegalabila şi de neînlocuita soţie, mamă dulce şi soacră iubitoare, nu mai este printre cei vii, ducându-se în lumea veşniciei, acolo unde a chemat-o bunul Dumnezeu pe cea care a fost învăţătoarea

FLORICA CIGHIR,

născută Rotar. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aline sufletul său bun şi îndurător, să o aşeze printre aleşii Săi, în Grădina Sa cea plină cu flori şi verdeaţă, acolo unde lacrimile şi durerea sunt necunoscute. Dormi în pace suflet bun. Soţul Ionel Cighir, fiicele Rodica şi Lucia, ginerii Daniel şi Cosmin. (6873)

 

* Omagiu după 70 de ani, închinare şi amintire în memoria

Mareşalului ION ANTONESCU,

al cărui destin a fost eroic şi tragic. Arestat la 23 august 1944, predat ruşilor, după doi ani de detenţie, repatriat de Stalin, executat la 1 iunie 1946, catalogat criminal de război, a fost exonerat prin decizia CAB în anul 2006. A fost o demnitate cu care ţara s-a mândrit. Numele locotenentului colonel ANTONESCU este asociat de actul istoric de la 1918, de Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România. În contextul politico-militar 1940-1941, armata nu putea face faţă apărării graniţelor de est şi nord est, fiind 1.200 km, la un potenţial de 1.100.000 ostaşi. La 22 iunie 1941 ANTONESCU a dat celebra comandă „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!", el în frunte cu 325.000 militari participând în luptele sângeroase pentru reîntregirea frontierelor. Jertfa de sânge a fost 5.000 răniţi, 5.000 morţi şi 15.000 dispăruţi. Prin Tratatul din 2 iunie 1997 încheiat cu Ucraina, România a renunţat la N. Bucovinei, N.S. Barsarabiei, Herţa şi Insula Şerpilor. Lt. col. (r). Crişan Vasile.