In memoriam
* „Iată, zac iubiţii mei fraţi, fără graiu şi fără glas, rog pe toţi cunoscuţii şi prietenii mei, faceţi pomenire de mine, ca să aflu milă în ziua judecăţii".
IOAN CHIRU,
NICOLAE CORAŞ,
PETRU BLAGA,
PETRU GLIGOR,
LUDOVIC KOTI.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP, „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Suntem alături de familia preotului Gut Petru, în aceste momente grele când se despart de dragul lor TATĂ. Am vrea să găsim cuvinte de consolare pe măsura respectului ce ne leagă de această familie, care în clipe grele ne-a fost alături şi s-au dovedit a fi PRIETENI ADEVĂRAŢI. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar pe voi, cei rămaşi, să vă îmbărbăteze. Maria, Floarea şi George Şumălan. (2093)
* Suntem alături de Simona şi Adonis, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a soţului tău,
TAVI CURPAŞ.
Fam. Indrieş Radu, Raluca şi Rianna. (2092)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la Domnul a celui care a fost
OCTAVIAN CURPAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească şi să le redea liniştea sufletească celor rămaşi. Fam. Fonai Sandu. (2094)
* Suntem alături de familia Curpaş Nicuşor, la despărţirea de fratele drag,
OCTAVIAN CURPAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndoliate să-i dea alinare. Sincere condoleanţe. Fam. Pop Florin şi Dana.
* Ne exprimăm întreaga noastră compasiune şi suntem alături de fam. Ţicoi Sorin acum, la despărţirea pentru totdeauna de mama, soacra şi bunica lor dragă,
ANA ŢICOI.
Dumnezeu s-o ierte. Vecinii de scară şi conducerea Asociaţiei de Proprietari „Teiul". (2096)
* Amintiri frumoase, umbrite acum de tristeţe, ne răscolesc sufletele la aflarea tristei veşti legate de trecerea în nefiinţă a fostei noastre colege de la „Cootex",
ANI ŢICOI.
Vei rămâne pentru noi colega mereu veselă, zâmbitoare şi optimistă şi acum la plecarea pe ultimul drum împletim o coroană din lacrimi, flori şi rugăciuni pentru binemeritata odihnă a sufletului tău. Sincere condoleanţe familiei. Conducerea şi colectivul Cootex SCM. (2116)
* În aceste clipe de durere şi tristeţe, suntem alături de naşa noastră Florica Tocai şi familia ei, la pierderea tatălui drag,
ŞTEFAN TOCAI.
Sincere condoleanţe din partea finilor, fam. Mircea Zaharie. (2099)
* Transmitem sincere condoleanţe vecinilor noştri, familia Braghină, la ceas de grea încercare, la despărţirea de mama, soacra şi bunica dragă. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Vecinii din scara A, bloc K 1. (2102)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă durere şi lacrimi fără margini. Am trăit cu speranţa că se va întâmpla o minune, dar nu a fost să fie, părăsindu-ne prea devreme scumpul şi iubitul nostru soţ şi tată,
VASILE RUSU,
de 64 de ani. Înmormântarea are loc azi, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Soţia Maria, fiul Gheorghe-Viorel, Bogdan, Siladi Dumitru, Miclea cu familiile lor. (2104)
* Cu nemărginită durere în inimile noastre, anunţăm trecerea la cele veşnice a finului nostru drag,
VASILE RUSU,
de 64 de ani. Îndureraţi, naşii familia Butuşină. (2105)
* Suntem alături de tanti Maria şi Miluş, la marea pierdere a soţului şi tatălui drag,
VASILE RUSU.
Gyuri Iancu şi Cristina cu familiile. (2123)
* Suntem alături de vecina noastră Maria şi de Miluş, acum când se despart de soţul şi tatăl lor drag,
VASILE RUSU.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. Salva. (2124)
* Sincere condoleanţe vecinilor noştri, Maria şi Miluş, la pierderea soţului şi tatălui drag,
VASILE RUSU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Blejan. (2122)
* Împărtăşim durerea şi suntem alături de voi, Florica, Casian şi Mitişor, cu familiile, acum la despărţirea de soţul, tatăl şi bunicul vostru drag,
GHEORGHE BĂRNĂU.
Verişoara Rodica Mălan cu familia, din Alparea. (2101)
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune transmitem colegei noastre, Viorica Tomuţa, şi familiei, la pierderea tatălui drag. Să-i fie ţărâna uşoară. Colectivul Of. Poştal Oradea 9. (2121)
* Cu nemărginită durere în suflete, azi, ne despărţim, după o lungă şi grea suferinţă, de cel care a fost scumpul nostru frate,
IOSIF MARIŞ (SIVU),
din Poiana Tăşad. Fratele Traian, cumnata Maria şi nepoata Mariana, din Oradea. (2112)
* Suntem alături de colegul nostru Micloş Gheorghe, la marea durere a pierderii soţiei dragi,
MARIA MICLOŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la S.G.A. Bihor. (2111)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, dar în inimile noastre rămâi pentru totdeauna. Cu mare tristeţe şi durere în suflete, ne despărţim de tine, dragul nostru tată, socru şi bunic,
IOAN CHIRU.
Îngerii să te poarte pe aripile lor acolo departe, unde oamenii buni îşi au rânduit locul. Odihneşte-te în pace. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19 februarie, ora 11.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal Oradea. Fiii Adrian şi Călin, nora Ana-Maria şi nepoata Nicola.
* Suntem alături de colegul nostru, Călin Chiru, la marea durere pricinuită de trecerea în eternitate a tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Colectivul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei municipiulu Oradea. (2132)
* Suntem alături de colegul nostru, Călin Chiru, în aceste momente grele, când se desparte pentru totdeauna de tatăl său drag,
IOAN CHIRU.
Sincere condoleanţe. Compartimentul Autoritate Tutelară-Primăria Oradea. (2131)
* Pios omagiu în memoria prietenului nostru, cel care a fost în Vaşcău profesor de istorie
IOAN CHIRU,
din Oradea. Odihnă veşnică alături de soţia iubită, iar familiei sincere condoleanţe. Fam. ing. agronom Stan Mircea, din Vaşcău.
* Deplângem trecerea neaşteptată şi mult prea timpurie la cele veşnice a distinsului nostru coleg,
prof. IOAN CHIRU,
şi transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Şcolii „Lucreţia Suciu" Oradea. (2135)
* Suntem alături de colegul nostru Chiru Adrian-Sorin, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost
IOAN CHIRU,
de 63 de ani. Dumnezeu să-i dăruiască linişte şi odihnă veşnică. Colectivul Biroului de Evidenţă a Persoanelor Oradea. (2137)
* Transmitem condoleanţe domnului Chiru Adrian şi familiei sale greu încercate la durerea pricinuită de moartea singurului părinte. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Starea Civilă Oradea. (2138)
* Cu nemărginită durere, anunţăm încetarea din viaţă a iubitei noastre mame, soacre, bunici şi străbunici,
ANA BRUCHENTAL.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea are loc sâmbătă, 19 februarie, ora 14.00, din Capela Frenţiu. Fiica Jeni cu familia. (2124)
* Cu ochii în lacrimi şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la buna noastră mamă şi soacră,
ANA BRUCHENTAL.
Dormi în pace, suflet blând. Fiica Lucia cu familia. (2125)
* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de cea care a fost bunica şi străbunica noastră dragă,
ANA BRUCHENTAL.
Dormi în pace. Carmen, Marcel şi Bogdan Romocea. (2126)
* Copleşiţi de durere, ne luăm rămas bun de la cea care a fost bunica şi străbunica noastră,
ANA BRUCHENTAL.
Dumnezeu s-o ierte. Nepotul Florin cu familia. (2127)
* Cu tristeţe în suflete, ne despărţim de bunica şi străbunica noastră,
ANA BRUCHENTAL.
Dormi în pace. Nepotul Sorin cu familia. (2128)
* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de bunica şi străbunica noastră,
ANA BRUCHENTAL.
Dormi în pace. Nepotul Tibi cu familia. (2129)
* Toată compasiunea noastră pentru doamna Ileana Blaga, fiul Gabi cu soţia Uţa şi copiii Cristi şi Alexandra, în aceste momente de grea încercare când se despart de dragul lor soţ, tată, socru şi bunic,
PETRU BLAGA.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fratele Nelu Griga cu soţia şi copiii, şi socrul Mihai Ardelean, din Baia Mare. (2134)
* Un ultim omagiu celui care a fost bunul nostru prieten,
judecător PETRE BLAGA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Rus-Vid Dorin.
* Durerea şi lacrimile îmi sfâşie sufletul, acum, când mă despart de iubitul meu soţ,
judecător PETRU BLAGA,
de 85 de ani. Dispariţia ta după 60 ani de căsnicie îmi lasă un gol imens în suflet. De acum nu te voi mai găsi în casă, oricât te-aş căuta şi nu voi mai povesti cu tine despre iubiţii noştri nepoţi, pe care i-ai iubit nespus. Rămâi cu bine, dragul meu soţ, şi Dumnezeu să-ţi răsplătească dragostea cu care m-ai înconjurat. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 19 februarie, ora 14.00, din Capela Haşaş. Soţia Blaga Ileana. (2148)
* Cu sufletele îndurerate ne despărţim de iubitul nostru tată,
judecător PETRU BLAGA.
Iartă-ne, iubeşte-ne şi ne veghează de acolo din ceruri aşa cum ai făcut-o şi pe pământ. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Blaga Gabi cu soţia Maria. (2143)
* Bunicule drag,
judecător PETRU BLAGA,
sufletele noastre nu-şi găsesc cuvinte pentru a exprima durerea la plecarea ta pe ultimul drum. Albastrul infinit al ochilor tăi şi zâmbetul tău vor rămâne veşnic întipărite în mintea noastră. Îţi mulţumim pentru tot şi îţi cerem iertare. Te vom iubi mereu pentru sufletul tău nobil. Nepoţii Alexandra şi Cristian Blaga. (2144)
* Sincere condoleanţe, cuvinte de compasiune şi mângâiere doamnei Ileana Blaga, fiului Gabi şi Uţa, copiilor Alexandra şi Cristi, la decesul celui care a fost soţ, tată şi bunic,
PETRE BLAGA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Ilie Pop cu fiica Măriuţa, din Baia Mare. (2139)
* Un gând de mângâiere pentru verişorii noştri Gabi şi Uţa, copiilor Cristian şi Alexandra, la dureroasa despărţire de cel care a fost tată, socru şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Graur Ioan, din Oradea. (2140)
* Sunt alături de prietenul meu Cristi Blaga şi de familia lui, în aceste clipe grele când se desparte de bunicul lui drag,
PETRU BLAGA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Daniela Ofrim. (2145)
* Suntem alături de fam. Blaga, în aceste momente grele când se despart de cel care a fost soţ, tată şi bunic,
PETRU BLAGA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Ofrim din Baia Mare. (2146)
* Suntem alături de bunii noştri prieteni, în durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost
PETRU BLAGA.
Dumnezeu să-l odihnească. Filip Ioan, Victoria şi Marian. (2142)
* Împărtăşim durerea şi suntem alături de prietenii noştri dragi, fam. Blaga, acum când se despart pentru totdeauna de bunul şi iubitul lor soţ, tată, socru şi bunic,
PETRU BLAGA.
Bunul Dumnezeu să vă mângâie şi să vă întărească în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fie-i ţărâna uşoară. Tica Fofiu cu familia. (2141)
* Suntem alături de familia Micloş, în aceste clipe pline de durere, la trecerea la cele veşnice a celei care le-a fost soţie, mamă, mătuşă,
MARIA MICLOŞ.
Dumnezeu s-o odihnească şi să le redea liniştea sufletească celor rămaşi. Fam. Borda şi Mărcuţ. (2147)
* Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer sub privirile noastre neputincioase, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Cu sufletul îndurerat, mă despart de scumpul meu soţ,
MIHAIL ASZTALOŞ,
în vârstă de 63 de ani. Înmormântarea va avea loc în Oradea, sâmbătă, 19 februarie, ora 15.00, din Capela Steinberger. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Alexandrina. (2149)
* Când se stinge o lumânare o aprinzi, când se stinge o viaţă o plângi mereu şi noi te vom plânge mereu, scumpul nostru tată, socru şi bunic,
MIHAIL ASZTALOŞ.
Ai plecat mult prea repede dintre noi, dar din inimile noastre nu vei pleca niciodată. Te vom iubi mereu şi ne vom ruga pentru sufletul tău. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Mihaela cu soţul Decebal şi nepoatele Alexandra şi Oana. (2150)
* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe familiei îndurerate. Suntem alături de doamna Sanda, Mihaela cu soţul Decebal şi finuţa noastră Alexandra, în aceste clipe de grea încercare, la plecarea spre cele veşnice a soţului şi bunicului drag,
MIHAIL ASZTALOŞ.
Nu-l vom uita niciodată şi ne vom ruga pentru sufletul lui cel bun şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi pe cei din familie să vă întărească. Fam. Dulca Mircea cu soţia Camelia şi fiica Oana. (2151)
* La ceas de grea încercare, suntem alături de cuscra noastră Sanda şi de fiul nostru Decebal cu soţia Mihaela, nepoatele Alexandra şi Oana, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost
MIHAIL ASZTALOŞ.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Cuscrii Mihai şi Voichiţa Moisa. (2152)
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune întregii familii, la decesul celui care a fost soţ, tată şi bunic,
MIHAIL ASZTALOŞ.
Dormi în pace. Din partea cumnatului Penciu Gheorghe şi Mioara, din jud. Olt. (2153)
* Cu inimile zdrobite de durere şi neputincioşi în faţa destinului, anunţăm decesul iubitului nostru soţ, tată şi bunic,
MIHAIL ASZTALOŞ
(fost şef Service Auto - Clujului). Slujba de înmormântare are loc sâmbătă, 19 februarie, ora 15.00, din Capela Steinberger. Familia. (2157)
* Împărtăşim durerea şi suntem alături de familia îndurerată, acum când îl conduc pe ultimul drum pe cel care a fost soţ, tată şi bunic,
MIHAIL ASZTALOŞ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Manolache Andrei cu Doina, nepoata Mirela cu soţul preot Răzvan şi Andrea, din jud. Olt. (2154)
* Suntem alături de cumnata noastră Mihaela şi de fratele Decebal cu nepoata Alexandra, acum când îl conduc pe ultimul drum pe cel care a fost tată, socru şi bunic,
MIHAIL ASZTALOŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Condoleanţe din partea Dorinei cu Theodora şi Sorin Sotoc. (2155)
* Un ultim omagiu celui care a fost
MIHAIL ASZTALOŞ.
Mângâiere şi alinare pentru toată familia. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Mate Eva. (2156)
COMEMORĂRI
* Chiar dacă pentru noi timpul s-a oprit în loc, totuşi... zilele au trecut şi sunt 6 săptămâni de când în inimile noastre ninge şi plouă cu lacrimi mari şi grele. Dacă ai şti câtă tristeţe, durere şi singurătate ai lăsat în sufletele noastre, scumpul nostru soţ, tată, fiu şi ginere,
LAZĂR-MARIAN ILIEŞ.
Drumul vieţii nu a fost chiar lin, dar ai reuşit să mergi mai departe, cu demnitate, uneori a fost mai greu e drept şi s-a văzut pe chipul tău, dar sufletul a rămas curat şi bun, fără răutate şi mândrie. Somnul să-ţi fie vegheat de lumina eternă de la Dumnezeu. Parastasul va avea loc duminică, 20 februarie, la Biserica Ortodoxă din localitatea Olcea. Soţia Valerica, copiii Marius, Florina şi Ioana, părinţii Moise şi Maria, soacra Floarea. (2119)
* Au trecut 6 luni de când un suflet mare, bun şi iubitor s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă multă durere şi lacrimi. Dragul nostru soţ şi tată,
ec. PETRU BACIU,
ne rugăm mereu ca bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi să te aşeze de-a dreapta Lui. Tuturor celor care l-au cunoscut şi stimat le adresăm profundă recunoştinţă pentru clipa de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2011, ora 9.00, la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Oradea, str. Şelimbărului. Familia îndoliată. (2041)
* Retrăim aceleaşi clipe de durere şi tristeţe ca în urmă cu şase luni, când o inimă bună a încetat să mai bată, un suflet minunat s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti prezent în gândurile şi sufletele noastre, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
MIHAI BONACI.
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică şi pacea binemeritată. Parastasul va avea loc duminică, 20 februarie 2011, la Biserica din localitatea Chioag. Familia. (2078)
* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte durerea din sufletele noastre. Nu-i mai vedem chipul blând, nu-i mai auzim vocea şi râsul inconfundabile ale celei care a fost
MARIA VĂETIŞ,
plecată la cele veşnice în urmă cu un an. Dumnezeu să te odihnească în pace, mamaie dragă. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2011, la Biserica Sf. Nicolae, din Nufărul. Fiica Vica Vese cu familia, fiul Grigore Văetişi cu familia. (2108)
* Păstrându-le neştearsă amintirea, aducem un pios omagiu de dragoste, recunoştinţă şi neuitare la împlinirea unui an, respectiv patru ani şi jumătate de la plecarea spre eternitate a iubiţilor noştri părinţi, socri, bunici şi străbunici,
ANTIŢA
şi
IOAN PUŞTEA.
Trecerea timpului nu umple golul din inimile noastre, unde, datorită grijii, devotamentului şi dragostei cu care ne-aţi înconjurat, veţi rămâne veşnic, amintindu-ne mereu cât de frumoase şi unice au fost momentele petrecute împreună. Ne lipsiţi mult. Cu ochii înlăcrimaţi, înălţăm rugăciuni bunului Dumnezeu să vă ierte păcatele, să vă vegheze sufletele şi odihna în Împărăţia Sa cea Cerească. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2011, ora 9.00, la Biserica Sf. Nicolae, din Ioşia. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Fiica Luci, ginerele Ionică, nepoţii Anca, Titi şi strănepotul Cristian. (2100)
* În 21 februarie se vor împlini doi ani de când a părăsit pentru totdeauna această lume mult adorata noastră fiică, soţie, mamă, soră şi mătuşică,
IOANA AOŞAN,
născută Lascu. Nemăsurată este durerea pe care a lăsat-o în urma ei în locul fericirii depline pe care am trăit-o împreună. Ne rugăm bunului Dumnezeu să dea sufletului ei minunat odihna binemeritată şi fericirea cea nepieritoare. Dragostea şi dorul nostru o vor însoţi întotdeauna. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 19 februarie, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Recunoştinţă veşnică tuturor celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Familiile Lascu, Aoşan şi Indre. (2109)
* Chiar dacă viaţa are un curs dinainte stabilit, doar fiinţele deaosebite îţi pot da sfaturi care să te călăuzească în viaţă, chiar atunci când nu mai sunt. Îngerii să te poarte pe aripile lor acolo departe, unde oamenii buni îşi au rânduit locul. Un suflet bun, plin de dragoste, s-a ridicat la cer, în urmă cu 6 săptămâni, lăsând în urmă lacrimi şi durere, bunul şi dragul nostru soţ, tată, bunic, ginere, cumnat şi unchi,
VIOREL DEMETER,
de 55 de ani. Regretele şi lacrimile noastre te vor însoţi pe drumul fără întoarcere, iar rugăciunile se vor înălţa la cer să-ţi netezească drumul către Rai. A fost o fiinţă iubitoare de familie şi semeni, care ne-a înconjurat cu multă dragoste şi bunătate de-a lungul anilor. Ne rămâne doar amintirea chipului frumos mult drag nouă, pe care-l vom păstra veşnic în sufletele noastre îndurerate. Te-am iubit şi te-am pierdut, dar te rugăm să veghezi asupra noastră. Nu ai mai avut răbdare aici pe pământ, Dumnezeu te-a chemat să fii alături de fiul nostru,
OVIDIU,
sus în cer. Ne este dor de tine la toţi, iar de când ai plecat pe drumul veşniciei, viaţa e tot mai tristă şi pustie. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2011, ora 9.00, la Biserica de pe N. Bălcescu - Marghita. Familia mult îndurerată. (2103)
* S-au scurs şase săptămâni de când ne-a părăsit, plecând la cele veşnice, iubitul nostru soţ, tată şi socru,
AUGUSTIN LUP.
Dumnezeu să-i dea odihnă curată alături de mult iubitul lui nepot,
CLAUDIU.
Parastasul va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2011, ora 9.00, la Biserica cu lună. Soţia Florica, fiul Viorel cu nora Dorina. (2113)
* Un dor nestins a rămas în sufletele noastre de când în urmă cu un an am condus-o pe ultimul drum pe cea care a fost mama şi bunica noastră
judecătoare ANA GABRIELA ANTALFFY.
Va rămâne vie în inimile noastre. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Parastasul va avea loc duminică, 20 februarie, după sfânta liturghie (ora 12.00), la Biserica Ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului" din Oradea, str. Teiului. Fiicele Maria şi Gabriela cu familiile. (2158)
* A trecut un an de când am condus-o pe ultimul drum pe vecina noastră
judecătoare GABRIELA ANTALFFY.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în ceata drepţilor. Îi vom păstra o veşnică amintire. Fam. preot Balota Dragomir. (2159)