in memoriam
DECESE
* „Aducerea aminte de moarte nu înăbuşe şi nu aduce mâhnire, ci doar insuflă o trezire prevăzătoare a omului asupra sa".
GHEORGHE SAS,
FLOARE STENCIULAŞ,
ILONA BALOG,
GABOR KAROLY MOGYOROSI.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Acum, la ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, când se despart de mama şi soacra lor dragă,
EGRI MARGARETA,
suntem alături de colegul nostru Egri Mihaly şi de familia lui, rugând pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul şi Conducerea S.C. Masterplast România S.R.L.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la
AURELIA BUNDEA (BALAJ).
Înmormântarea are loc azi, 14 decembrie 2011, ora 12.00, din Capela Frenţiu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Pintea şi fam. Puia. (4033)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost
GHEORGHE SAS,
de 57 ani. Nu te vom uita niciodată dragul nostru soţ şi tată. Înmormântarea va avea loc joi, 15 decembrie 2011, ora 12.00, la Capela Haşaş, Cimitirul Rulikowszki. Soţia Florica şi fiul Ghiţă cu Maria.
* Suntem alături de sora Florica şi nepotul Ghiţă, în aceste clipe de grea încercare şi durere, pricinuite de plecarea spre cele veşnice mult prea devreme a cumnatului nostru
GHEORGHE SAS.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnata Tiţa cu familia, cumnata Maria cu familia şi cumnatul Florin cu familia.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost
GHEORGHE SAS.
Odihnească-se în pace. Colectivul S.C. Univest Com S.A. Oradea. (4052)
* Un suflet blând, plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer. Cu regrete în suflete ne luăm rămas bun de la cel care a fost
GHEORGHE SAS.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi mângâiere şi alinare. Familia Gavra Viorel, Mariana şi fiul Viorel. (4053)
* Un ultim gând frumos, o rugăciune, lacrimi şi flori aduse pentru cel care a fost
GHEORGHE SAS.
Odihnească-se în pace. Colectivul S.C. Comlef S.A. Salonta. (4054)
* Un gând de alinare şi mângâiere transmitem prietenei noastre Florica şi fiului Ghiţă, în aceste momente grele când se despart de soţul şi tatăl drag,
GHIŢĂ SAS.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Prietenele Lena şi Maria. (4059)
* Suntem alături de prietena noastră Florica şi fiul său Alex, în momentele grele ale despărţirii de soţul şi tatăl lor,
GHEORGHE SAS.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi, iar celor rămaşi să le dea mângâiere. Fam. Gârba Ioan. (4049)
* Suntem alături de nepotul nostru Ghiţişor Sas, la marea durere pricinuită de moartea tatălui său
GHIŢĂ.
Transmitem sincere condoleanţe. Familiile Zaro Ioan şi Zaro Nelu, din Oradea, Mircea Zaro, din Timişoara. (4051)
* Suntem alături de fam. Sas Florica şi Alex, la durerea pricinuită de despărţirea de tatăl şi soţul drag,
GHIŢĂ SAS.
Sincere condoleanţe. Mariana, Nelu, Ioana, Gabi, Bianca. (4067)
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe transmitem colegului şi şefului nostru Alex Sas, acum la despărţirea de tatăl său drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Postmaster Oradea. (4068)
* Suntem alături de Florica şi Ghiţă, la marea durere pricinuită de pierderea prematură a soţului şi tatălui drag, cel care a fost
GHEORGHE SAS.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Sanader Ioan. (4076)
* În aceste clipe de mare tristeţe şi durere, ne alăturăm cu compasiune familiei Coca, la trecerea în eternitate a soţului, tatălui şi bunicului, care a fost
LEONTE COCA.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace şi să-i aşeze sufletul între aleşii Săi. Dominic, Anca, Rodica. (4050)
* Un sincer gând de mângâiere şi alinare prietenei şi colegei mele, Coca Ana, la neaşteptata şi dureroasa despărţire de soţul iubit. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Lucia Buzgău. (4064)
* Suntem alături de colega noastră Kiss Elisabeta, în aceste clipe grele la despărţirea dureroasă de scumpa ei mamă. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul Hotel şi Restaurant Poieniţa. (4055)
* Trişti şi îndureraţi ne despărţim de iubita noastră mamă şi soacră,
FLOARE MOANE,
din Săbolciu. Înmormântarea va avea loc joi, 15 decembrie, ora 13.00, în satul Săbolciu de la nr. 181. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Nicolae şi nora Maria. (4071)
* Cu multă durere ne luăm rămas bun de la cea care a fost
FLOARE MOANE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Naghiu Ovidiu şi Mariana. (4072)
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe pentru familia Kogler Horaţio, din partea întregii echipe Forever Living Products din Oradea. (4075)
* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în greaua încercare a pierderii dragului nostru
mr. (r) MIRCEA-VOICU DĂNILĂ.
Familia îndurerată. (277)
COMEMORĂRI
* Azi, 14 decembrie 2011, se împlinesc douăzeci de ani de la trecerea în nefiinţă a iubitului nostru soţ şi tată
arhitect VLADIMIR IONESCU.
Veşnic nemângâiaţi, Alla şi Igor. (3737)
* Cu inimile triste şi ochii plini de lacrimi ne amintim de această zi de 14 decembrie când se împlinesc 7 ani de la dureroasa despărţire rămânând să te plângem toată viaţa. Dumnezeu să te odihnească în pace dragul nostru
profesor NICOLAE STOIA.
Soţia Mărioara şi verişoara Boabuş. (3968)
* Suntem alături de mătuşa noastră dragă, Stoia Maria, din Băile Felix, în aceste clipe de durere, la împlinirea celor 7 ani de la moartea scumpului ei soţ
profesor NICOLAE STOIA.
Nu te vom uita niciodată. Nepoţii Alina şi Adrian Popa cu familia. (3970)
* Cu lacrimi în ochi şi gândul mereu la tine, fruntea plecată în faţa tristului mormânt, la împlinirea a patru ani de la plecarea mult prea devreme a dragului nostru soţ, tată şi bunic,
TEODOR VANDICI,
din Aleşd, îl rugăm pe Tatăl Ceresc să-i aşeze sufletul său bun şi nobil acolo unde drepţii se odihnesc. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Mult îndureraţi, soţia Florica, fiii Adrian şi Lucian, nora Laura şi nepoata Alexandra. (4062)
* Azi, 14 decembrie se împlinesc 6 luni de când Dumnezeu a hotărât s-o ia la El în Cerul Sfânt, pe draga noastră soră şi mătuşă
CATIŢA DAVID,
lăsând în urmă multă durere şi-ntristare. Ai plecat la El fulgerător fără să spui nimănui nimic... Pentru dragostea şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat îţi mulţumim. Te vom păstra toată viaţa în inimile noastre. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul între cei buni şi drepţi. Surorile Marinca şi Veronica cu familiile, din Mihai Bravu. (4066)