in memoriam
DECESE
* "Cine este omul, ca să trăiască şi să nu vadă moartea?". (Ps. 88,47).
PAVEL SILIŞTEANU,
NICOLETA PAUL,
FLORIAN DĂRĂBAN,
MIHAI CHIRILĂ,
MAGDOLNA IULIANA RADU,
ANNA LEVAI,
BENI SZIKI,
ISTVAN IUHASZ.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „ La Capătul Drumului" S.R.L.
* Nimic nu e mai dureros în viaţă ca despărţirea de o fiinţă dragă, când un suflet mult prea bun, o fiinţă minunată printre oameni s-a înălţat la ceruri, acolo unde bunul Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa iubitei noastre soacre şi bunici,
MARIA DANCE,
din Pociovelişte de Beiuş, plecată dintre noi, la vârsta de 91 de ani. Vom păstra întotdeauna vie amintirea ei luminoasă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 19 august 2011, ora 12.00, în satul Pociovelişte, de la nr. 63. Pe veci nemângâiaţi, ginerele Doru Filip şi nepoata ei dragă, Corina. (4590)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la
PAVEL GAIDOŞ,
din Săcădat. Cu inima întristată transmitem sincere condoleanţe soţiei Victoria şi întregii familii greu încercate în aceste momente grele. Bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică, să te aşeze la dreapta Lui. Dormi în pace. Familia Vidican Cornelia şi Ghiţă, din Oradea. (4578)
* Un ultim omagiu pentru
înv. pens. MARIA ŞINCA.
Să-i fie ţărâna uşoară. Promoţia 1954 şi prietenele ei, Liceul Pedagogic. (4587)
* Împărtăşim durerea directorului nostru ing. Boja Ionel, pricinuită de pierderea tatălui drag. Sincere condoleanţe întregii familii. Colectivul biroului SSM, AQ-PM, S.C. Electrica S.A. (4594)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tată, socru şi bunic,
PAVEL SILIŞTEANU,
de 86 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 20 august 2011, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-i odihnească sufletul. Îndureraţi, fiul Pavel, nora Doina, nepoţii Răzvan şi Gabriela. (4595)
* Sincere condoleanţe familiei Silişteanu, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost tată şi bunic,
PAVEL SILIŞTEANU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Asociaţiei de Proprietari Magheru 44-48. (4601)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre
ILEANA COPĂCEANU,
la vârsta de 89 de ani. Înmormântarea are loc azi, 19 august, ora 12.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Mircea împreună cu familia.
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a dragii noastre mame, soacre şi bunici,
MAGDOLNA JULIANNA RADU,
în vârstă de 69 de ani, fostă angajată la Fabrica de Confecţii. Înmormântarea va avea loc luni, 22 august, ora 13.00, din Capela Steinberger. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndoliată.
* Acum, la ceas de grea încercare, când îţi conduci soţia pe ultimul drum, suntem alături de tine, Gabi Orban. Am fost vecini buni şi prieteni cu tine şi soţia ta,
VERA BORZOVA,
căreia îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar ţie, tăria să poţi merge mai departe sănătos. Fam. Laza Teodor. (4605)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost soţ, tată, socru şi bunic,
PETRICĂ BALAJ.
Nu vom uita niciodată bunătatea şi căldura cu care ne-ai înconjurat. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 20 august, ora 13.00, în localitatea Tăut, jud. Bihor. Soţia Lenuţa cu familia îndoliată. (4603)
* Un gând de alinare şi mângâiere pentru tine, Lenuţa Balaj, acum când te desparţi de soţul tău,
PETRICĂ BALAJ,
un om de înaltă calitate şi bunătate. Dumnezeu să te întărească, iar răposatului să-i dea odihnă veşnică. Fratele Sandu cu soţia Florica, nepotul Sandu cu soţia Dana şi fiul Sergiu, nepoata Nicoleta cu soţul Călin. (4604)
* Suntem alături de tine, Lila dragă, la marea durere pricinuită de moartea soţului drag,
ing. MIRCEA GAL.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Handru Ioan. (4610)
* Suntem alături de colega noastră, Lăcrimioara Fărcane, în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în veşnicie a scumpei sale mame. Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndurerate! Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
* Suntem alături de colega noastră, Lăcrimioara Fărcane, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale dragi. Dumnezeu să o primească în lumea celor drepţi, iar familiei să-i dea alinare. Colegii din cadrul Compartimentului Prevenire al I.P.J. Bihor.
* Suntem alături de domnul Boja Ionel, în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în veşnicie a scumpului său tată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndurerate! Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
* Vestea dispariţiei prietenei noastre,
înv. MARIA ŞINCA,
ne-a întristat profund. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Suntem alături de familia îndoliată. Familiile Silaghi, din Oradea, şi Racolţa, din Şimleu Silvaniei.
COMEMORĂRI
* Au trecut patru ani de când ne-a părăsit, la vârsta de 76 de ani, draga noastră mamă, soacră şi bunică,
VERONICA MIRON.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 20 august, ora 9.00, la Biserica Sfântul Apostol Andrei. Familia Eugen Miron. (4609)
* Când flacăra unei candele se stinge, o aprinzi iar, dar când se stinge viaţa unui om drag, plângi mereu. Printre amintiri, flori şi lacrimi, de 25 de ani, timpul se scurge nemilos de repede, dar nu poate să şteargă din inimile noastre durerea şi tristeţea plecării pe drumul veşniciei a celui mai iubit soţ, tată şi bunic,
col. STELIAN VANCEA.
Ne rugăm cu toţii ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în Împărăţia Sa, ca el să ne poată veghea de acolo mereu. Recunoştinţa noastră tuturor celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc în 20 august, ora 9.00, la Biserica Militară. Soţia şi copiii Dorina şi Călin cu familile.
* A trecut 1 an de la plecarea dintre noi pe drumul fără întoarcere a dragii noastre mame, soacre, bunici şi străbunici,
ANA ŞANDOR (ŢENŢ).
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 21 august 2011, ora 10.00, la Biserica de lângă Spitalul TBC. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Fiul Ioan cu soţia Ana Ţenţ.
* O rugăciune, gândurile noastre de recunoştinţă şi iubire, flori şi multe lacrimi este tot ce îţi putem oferi, dragul nostru soţ şi tată,
PETRU BACIU,
la împlinirea unui an de la trecerea în lumea celor drepţi. Recunoştinţă celor care vor păstra o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată în Împărăţia Lui. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 20 august, ora 9.00, la Biserica Ortodoxă Sfinţii Trei Ierarhi, din Rogerius. Soţia Mariana, fiicele Genica şi Mihaela.
* Mereu prezentă în gândurile noastre, retrăim cu aceeaşi durere în suflet ziua despărţirii din urmă cu patru ani de iubita noastră
MARGARETA MOŞ.
Nu vom uita niciodată dragostea, căldura şi bunătatea sufletească cu care ne-ai înconjurat zi de zi. Dumnezeu să-ţi dăruiască odihnă veşnică. Familia, permanent îndurerată. (4583)
* Amintiri dragi, lacrimi împletite cu mult dor şi dragoste simţim şi acum când se împlinesc 7 ani de la trecerea în eternitate a dragii noastre soţii, mame, soacre şi bunici,
ELISABETA ROŞCA.
Chiar dacă timpul zboară şi anii trec, rana din sufletele noastre se adânceşte tot mai mult. Pentru tot ce ai însemnat pentru noi, îţi datorăm neuitarea veşnică, rugându-ne la bunul Dumnezeu să te aibă în ocrotirea Lui, să-ţi aşeze sufletul cu drepţii în Împărăţia Sa. Recunoştinţă celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 20 august 2011, ora 9.00, la Biserica „Sfântul Gheorghe" colţ cu str. Magheru. Dormi în pace, sufletul bun. În veci nemângâiaţi şi îndureraţi, soţul Gavril, fiul Marcel, nora Dorina şi nepotul Vlăduţ. (4582)
* Păstrându-i amintirea, aducem un pios omagiu scumpei noastre soţii, mame, soacre şi bunici,
IRINA MOŞ,
care, în urmă cu 22 ani, ne-a părăsit pentru totdeauna. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia. (4581)
* Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise. Lacrimile noastre păstrează drumul amintirilor, iar florile ce le aşezăm pe mormântul tău vor aminti veşnic de bunătatea şi iubirea cu care ne-ai înconjurat tot timpul vieţii tale, până în urmă cu 6 luni, dragul nostru soţ, tată, fiu, frate şi nepot,
FLORIN MICLĂU.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 20 august, de la ora 9.00, la Biserica Ortodoxă de pe strada Teiului. Familia îndurerată. (4567)
* Se împlinesc 6 săptămâni de când a plecat pe drumul veşniciei sora şi mătuşa noastră,
SILVIA CODREAN.
Retrăim cu lacrimi în ochi ziua despărţiri şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia. (4542)
* La 21 august 2011 se împlinesc 6 ani de când ne-a părăsit soţul, tatăl, socrul şi bunicul, luându-şi rămas bun, spunând: „mi-e somn",
col. (r) ŞTEFAN PLOP.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Familia. (4545)
* Cei 7 ani de când ai plecat să-l slujeşti pe EL au fost nespus de grei, sufleteşte şi materialiceşte, dar ştiu că tu,
GHEORGHE DEMIAN,
de acolo de sus mă ajuţi ca totul să fie bine. Simt asta ori de câte ori sunt în impas şi mă rog la mormântul tău. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Gabi Demian. (4348)
* A trecut un an de tristeţe, durere şi lacrimi de când ne-am despărţit de dragii noştri
IOSIF HIDIŞ
şi
VIORICA LELE.
Nu vom uita niciodată dragostea cu care ne-au înconjurat, iubirea şi bucuriile trăite împreună.
Privim cu ochii-n lacrimi
Ţărâna ce-i apasă
Am vrea să ştiţi mereu
Cât ne lipsiţi de-acasă.
Familia, pe veci nemângâiată. (4593)
* În urmă cu 6 luni, lăsând în urmă lacrimi şi durere, buna şi draga noastră soţie, mamă şi bunică,
VIRGINIA POPOVICI,
a trecut în veşnicie fulgerător, regretele şi lacrimile noastre te vor însoţi pe drumul fără întoarcere, iar rugăciunile se vor înălţa la cer să-ţi netezească drumul spre Rai. Ai fost o fiinţă iubitoare de familie, înconjurându-ne cu multă dragoste şi bunătate de-a lungul anilor. Ne rămâne doar amintirea chipului frumos, mult drag nouă, pe care-l vom păstra veşnic în sufletele noastre îndurerate. Te-am iubit şi te-am pierdut, ne este dor de tine şi nu te vom uita niciodată. Mulţumim celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul va avea loc sâmbătă, 20 august, ora 10.00, la Biserica Sfânta Treime din Parcul Traian. Familia mult îndurerată.
* Se împlinesc 6 săptămâni de la decesul tatălui meu,
FLORIAN SIME.
Parastasul va avea loc sâmbătă, 20 august, ora 9.00, la Biserica Sf. Gheorghe, colţ cu str. Magheru. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Monica. (4617)