in memoriam
DECESE
* „Chemării celei de sus, Mântuitorule, arată-l împreună-moştenitor pe acesta ce cu credinţă s-a mutat, primind rugăciunea cea din urmă a lacrimilor lui."
DUMITRU BUNGĂU,
CATIŢA CUC,
VASILE HAVA,
ELISABETA BRADEA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP, „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Cu inimile cernite de durere, ne luăm rămas bun de la cel mai bun şi devotat soţ, tată, socru şi bunic, care ne-a părăsit prea devreme, cel care a fost
TEODOR ONACA.
Înmormântarea are loc azi, 9 februarie 2011, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun. Familia îndurerată.
* Te-ai stins ca o lumânare, încet, fără să deranjezi, aşa cum ai trăit. Eu, soţia ta, am trăit speranţa că se va întâmpla o minune, dar nu a fost să fie. Voi înălţa rugăciuni pentru odihna sufletului tău şi voi aprinde o lumânare ca drumul pe care ai plecat să fie pe veci luminat. Aş vrea să ştii cât îmi lipseşti, iubitul meu soţ,
TEODOR ONACA.
Soţia veşnic îndurerată Catiţa Onaca.
* Un suflet bun, plin de dragoste, s-a ridicat la cer, sub privirile noastre neputincioase, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Îngerii să te poarte pe aripile lor acolo departe unde oamenii buni îşi au rânduit locul. Regretele şi lacrimile noastre te vor însoţi pe drumul fără întoarcere, iar rugăciunile se vor înălţa spre cer să-ţi netezească drumul către Rai. Vei rămâne o amintire vie în sufletele noastre: fiica Dorina Onaca şi nepotul Cristi cu Roxana.
* Cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie clipele grele prin care trecem. Am mai fi vrut să stai cu noi măcar încă puţin, dar boala şi greutăţile vieţii te-au răpus prea curând şi noi am rămas cu speranţa că o să te faci bine şi că vei reveni acasă, scumpul nostru
TEODOR ONACA,
iubit bunic, socru şi tată. Ne luăm rămas bun şi îţi dorim odihnă fără durere şi fără suspine. Nimic nu îţi va lua locul, bunu
LULU.
Te iubim şi nu te vom uita niciodată. Fiul Florin şi soţia Ramona Onaca, nepoatele Andreea şi Iulia, cu gândul mereu la tine,
BUNULE.
* Regretăm profund dispariţia fulgerătoare după o scurtă şi grea suferinţă a cuscrului nostru,
TEODOR ONACA,
şi suntem alături de cuscra noastră Cati şi întreaga ei familie. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cuscrii, fam. Paul Ioan şi Aurica.
* În aceste momente de profundă durere sufletească şi adâncă tristeţe, suntem alături de ginerele nostru Florin, fiica noastră Ramona şi fetiţele lor, acum la trecerea la cele veşnice a dragului lor tată, socru şi bunic, cel care a fost
TEODOR ONACA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Paul Ioan şi Aurica.
* Trecerea la cele veşnice a vecinului nostru,
TEODOR ONACA,
ne întristează profund. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Liviu şi Felicia cu familiile. (1566)
* Suntem alături de vecina noastră Catiţa şi copiii Florin şi Dorina cu familiile, acum când se despart de dragul lor,
TEODOR ONACA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Popa Viorel şi Jurcuţ Gheorghe. (1547)
* Un gând de mângâiere, sincere condoleanţe pentru Dora Onaca şi familia, în aceste momente grele pricinuite de decesul tatălui drag,
TEODOR ONACA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul S.C. Naturavit Trade S.R.L. (1550)
* Cu întreaga fiinţă şi sufletul îndurerat, suntem alături de dragii noştri prieteni Dora şi Florin Onaca, acum la trecerea la cele veşnice a iubitului tată,
TEODOR ONACA.
Sincere condoleanţe la tristul său mormânt. Fam. Viorel şi Viorica Drimbea. (1549)
* Suntem alături de colega noastră, Dorina Onaca, în aceste momente grele pentru ea, prin pierderea tatălui ei drag. Dumnezeu să-l ierte. Colectivul Serviciului de Inspecţie Fiscală P.J. 1 din cadrul D.G.F.P. Bihor. (1560)
* Suntem alături de familia Onaca Florin, în aceste momente grele la pierderea tatălui şi bunicului lor drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Mincic Şerban şi Mihaela. (1567)
* Suntem alături de vecinii noştri, la trecerea în nefiinţă a tatălui, soţului şi bunicului drag,
TEODOR ONACA.
Sincere condoleanţe fiului Florin, nurorii Ramona şi soţiei Ecaterina. Familiile Paina şi Crişan. (1572)
* Cu lacrimi în ochi şi nemărginită durere, am aflat de trecerea în nefiinţă a verişorului nostru,
TEODOR ONACA.
Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Isai Maria cu familia.
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a mamei, soacrei şi bunicii noastre,
profesoară pensionară MARGARETA LUCIA BĂRGĂU,
de 88 de ani. Înmormântarea are loc azi, 9 februarie 2011, ora 15.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Rulikowski. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. ing. Bărgău Ovidiu, Felicia, Octavian, Teodora, fam. ing. Bărgău Horea, Marina, Vlad, Oana. (1532)
* Sunt solidar la marea durere a familiei Bârgău în aceste momente grele când o conduc pe ultimul drum pe buna lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Dorel Ungur.
* Suntem alături de colegul nostru Bârgău Ovidiu, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Direcţiei Silvice Bihor. (1545)
* La ceas de grea încercare, suntem alături de domnul Ovidiu Bârgău şi familia sa, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Laza-Matiuţa Liviu. (1571)
* Suntem alături de familiile fraţilor Ovidiu şi Horică Bărgău şi le împărtăşim durerea la trecerea la cele veşnice a mamei lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea membrilor Sindicatului Silvicultorilor Oradea, lider ing. Iluţa Teodor. (1556)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitei noastre
SILVIA RUGE,
în vârstă de 70 de ani. Înmormântarea are loc azi, 9 februarie, ora 13.00, în loc. Bucuroaia, de la nr. 187. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndurerată.
* În aceste momente de profundă durere sufletească şi adâncă tristeţe, suntem alături de doamna director Ruge Maria şi de familia dânsei, acum când o conduc pe ultimul drum pe cea care le-a fost soacră, mamă şi bunică iubitoare. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic „Transilvania" Oradea. (1537)
* Suntem alături de doamna director Ruge Maria, de soţul dânsei, Ruge Florian, şi de fiul Paul, în aceste momente grele când se despart pentru totdeauna de cea care le-a fost soacră, mamă şi bunică. Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să îi mângâie. Personalul didactic auxiliar şi nedidactic de la Colegiul Tehnic „Transilvania" Oradea. (1538)
* Suntem alături de familia Ruge Florin, acum când se despart de iubita lor mamă, soacră şi bunică. Dumnezeu să-i hărăzească odihnă veşnică. Fam. Pop Ioan. (1534)
* Pios omagiu de preţuire şi neuitare în memoria celei care a fost un suflet nobil şi demn, mătuşa noastră,
RAFILA MATIŢA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi familiei greu încercate, alinare şi putere de a trece peste imensa durere. Florin Bondar şi familia. (1522)
* Suntem alături de familia Livia Bara, în aceste clipe dureroase pricinuite de decesul mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Vali Oros cu familia. (1528)
* Suntem alături de doamna Livia Bara şi familia, la pierderea mamei sale, care a fost o dăscăliţă de o înaltă ţinută morală şi nobleţe sufletească. Dumnezeu s-o ierte. Angela şi Iuliu. (1529)
* Suntem alături de voi, Ioana, Ina şi Codruţa, la pierderea bunicii dragi. Sincere condoleanţe familiei. Ancuţa, Miruna şi Cristi. (1530)
* Împărtăşim durerea şi transmitem sincere condoleanţe prietenei noastre Livia Bara şi familiei sale, la trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi,
RAFILA MATIŢA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Ştefan Pătroc. (1540)
* Cu multă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la draga noastră
RAFILA MATIŢA.
Sincere condoleanţe fiicelor Mariana şi Livia, ginerilor şi nepoatelor mult iubite. Cu adâncă durere, fratele Dumitru, cumnata Mia, nepoata Gabriela, nepotul Cornel şi familia. (1558)
* Suntem alături de familia Livia Bara, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi. Fam. Viorel Sabău. (1568)
* Suntem alături de familia Livia Bara, la pierderea mamei dragi. Fam. Sandu şi Adriana Ivan. (1569)
* Suntem alături de familia Livia Bara, în aceste momente grele, când îşi ia rămas bun de la draga şi scumpa mamă. Fam. ing. Octavian Bara. (1570)
* Cu adâncă durere, ne despărţim de prietenul nostru drag,
NICOLAE HOŢUPAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Moţ Aurel. (1533)
* Suntem alături de colega noastră, Ani Lupşe, în aceste clipe de grea încercare şi durere pricinuite de plecarea spre cele veşnice a mamei dragi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul Firmei S.C. Monita S.R.L. (1536)
* Suntem alături de doamna Ana Lupşe, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi,
FLOAREA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Conducerea S.C. Plastor Oradea. (1551)
* Suntem alături de colega noastră Lupşe Ana, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale. Sincere condoleanţe. Colegii din Serviciul P.P.A. al S.C. Plastor. (1553)
* Transmitem sincere condoleanţe colegei noastre Ana Lupşe, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi,
FLOAREA.
Serviciul Secretariat Plastor S.A. (1554)
* Suntem alături de colega noastră Filipciuc Maria, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale. Sincere condoleanţe. Colegii din Serviciul P.P.A. al S.C. Plastor. (1552)
* Transmitem sincere condoleanţe rudei noastre Nelu Nasta şi copiilor, la pierderea soţiei şi mamei dragi. Din partea familiei Eugen Sarca şi Moisa Ioan. (1539)
* Regretăm profund trecerea în eternitate, prea devreme, a vecinei noastre,
DOINA NASTEA,
şi rugăm pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei îndoliate sincere condoleanţe. Fam. Hodişan Gheorghe. (1544)
* Suntem alături de voi, Nelu, Alin, Bogdan şi Daniel, în aceste clipe grele de despărţire de iubita voastră soţie şi mamă,
DOINA NASTEA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Borbely Andrei. (1565)
* Suntem alături de colega noastră Cuclea Felicia şi familia sa, în aceste momente grele pricinuite de pierderea tatălui-socru drag. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Oficiul Poştal Aleşd.
* Cu adâncă durere în suflet, anunţ trecerea în nefiinţă, după o grea suferinţă, a soţului meu timp de 54 de ani,
ing. MAXIMILIAN MACICAŞ (MILU),
în vârstă de 80 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 10 februarie, ora 13.00, în Cimitirul din Beiuş. Soţia Mărioara. (1562)
* Cu mare durere în suflete anunţăm plecarea de lângă noi, după o lungă suferinţă, a celui care ne-a fost tată, socru şi bunic mult iubit,
ing. MAXIMILIAN MACICAŞ,
în vârstă de 80 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 10 februarie, ora 13.00, în Cimitirul din Beiuş. Fiica Andy, ginerele Petre şi nepoata Roxana. (1563)