DECESE

 

* „Tatăl nostru, în ceasul Judecăţii şi pre ei şi pre noi, de mila Ta cea aducătoare de bucurie mare învredniceşte-ne".

NICOLAE ENACHE,

IREN RAŢ,

FERENC-SANDOR SIMON,

IDA OLAH,

IREN SZABO.

Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să le fie ţărâna uşoară. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.

 

*  Un ultim şi pios omagiu celui care a fost

plut. maj. ad. şef GHEORGHE PINTILIE,

om de aleasă omenie. A servit patria sub drapel timp de 40 de ani, în arma de grăniceri. Model de comportare în unitate, familie şi societate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. col. (r) Tudor Marinescu.

 

* Suntem alături de prietena noastră, Eugenia Letea, şi familia sa, la momentul greu al despărţirii de mama ei,

IRINA SILAGHI.

Familiile Grigore şi Leontina Bartoş, Stelian şi Loredana Costea.

 

* Cu nespusă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cumnatul nostru drag,

ARON POPA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Caba Cornel, Luci şi fetele.

 

* În aceste clipe grele prin care trece fam. avocat Letea Gheorghe, sunt alături de ei şi o plângem împreună pe cea care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,

IRINA SILAGHI

(buna Irina). Dumnezeu s-o odihnească. Condoleanţe familiei. Toderaş Florica. (2395)

 

* Sunt alături de voi, dragii mei nepoţi, acum când draga mea cumnată şi mama voastră scumpă,

FLOARE SOTOC,

pleacă dintre noi. Dumnezeu s-o odihnească. Văd. Sotoc Georgeta. (2397)

 

* Suntem alături de verişorii noştri, Cornel şi Lucica Sotoc, acum, la grea încercare când se despart de draga lor mamă,

FLOARE SOTOC.

Sincere condoleanţe din partea fam. Nicolae şi Florin Sotoc. (2398)

 

* Suntem alături de colegul nostru domnul Sotoc Corneliu, la marea durere pricinuită de decesul mamei dragi şi-i transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul D.J.A.O.V. Bihor. (2404)

 

* Suntem alături de familiile Tărniceru şi Sotoc, acum la pierderea mamei lor dragi, cea care a fost verişoara şi mătuşa noastră dragă,

FLOARE SOTOC.

Bunul Dumnezeu să aibă în pază sufletul său. Familiile Brisc Ciprian şi Brisc Doina. (2409)

 

* Suntem alături de familile Sotoc Cornel şi Tărniceru Lucia, la trecerea în nefiinţă a mamei lor dragi. Sincere condoleanţe. Fam. Negruţ Rodica. (2415)

 

* Suntem alături de familia Luci Tărniceru, la pierderea mamei şi bunicii lor. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Şandor Traian. (2410)

 

* Suntem alături de naşa noastră Lucia Tărniceru şi familia ei, la trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii,

FLOARE SOTOC.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Finii Aurel şi Veronica Mudura. (2411)

 

* Un sincer gând de alinare şi mângâiere verişorului nostru Corneliu Crăciun Sotoc şi familiei sale, la trecerea în nefiinţă a mamei lor dragi,

FLOARE SOTOC.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Mudura Aurel. (2412)

 

* Cu durere sufletească ne despărţim de buna noastră bunică şi străbunică,

FLOARE SOTOC.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepotul Octav şi soţia Daniela, strănepoatele Maria şi Elena. (2413)

 

* La trecerea la cele veşnice, aduc un ultim omagiu cuscrei,

FLOARE SOTOC.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cuscra, Elena Balaş. (2414)

 

* În clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de voi, Gheorghe, Viorica, Cristi şi Corina Noje, acum când vă despărţiţi de cea mai bună pentru voi,

VALERICA TOŞE.

Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o aşeze la dreapta Sa. Din partea familiei Noje Florica cu Alin şi Simona. (2402)

 

* Un pios omagiu celei care a fost

VALERICA TOŞE.

Ne alăturăm durerii voastre, Noje Gheorghe, Viorica, Cristi şi Corina. Dumnezeu s-o ierte şi s-o aşeze la dreapta Sa. Din partea familiei Lup Florian, Maria şi Anamaria, din Oradea. (2403)

 

* Cu durere în suflete, ne despărţim de cumnatul şi unchiul nostru,

FLORIAN BERDIE.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor dragi lui să le dea alinare. Cumnata Elisabeta Berdea, nepoţii Ioan Berdea cu familia şi Daniela Berdea. (2407)

 

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitului nostru

IOAN DUMA,

la vârsta de 79 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 30 decembrie 2010, ora 12.00, în sat Munteni, de la nr. 57, comuna Bulz. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiii Gheorghe şi Teodor împreună cu familiile lor.

 

* Inimile ne sunt îndurerate acum, când ne despărţim de scumpul nostru

CAROL OŞAN,

la vârsta de 72 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 31 decembrie 2010, ora 12.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Iuliana, fratele Calman Gheorghe şi familia, nepoţii Gyongyi şi Ştefan.

 

COMEMORĂRI

 

* Astăzi, 29 decembrie 2010, se împlinesc 4 ani de când cel care a fost

CRISTIAN ALEXANDRU VASILESCU,

diplomat inginer, licenţiat în drept, consilier al Primăriei Oradea, ne-a părăsit pentru totdeauna. La mormântul tău mergem cu flori şi lumânări udate cu multe lacrimi. Niciodată nu mi-aş fi putut imagina cât de grea este singurătatea, mai ales că te-ai stins în preajma Sărbătorilor de Iarnă, când toată familia se adună şi este bucuroasă, pe noi ne inundă lacrimile şi amintirile despre tine. Numai cei care au trecut prin această durere ne pot înţelege. Multă recunoştinţă şi mulţumire celor care îţi vor păstra un moment de aducere aminte. Dumnezeu să-i odihnească sufletul şi să-l pună de-a dreapta Sa. Mama Etelca, soţia Ida Persida Vasilescu, copiii Cosmin şi Andreea. (2405)

 

* Aducem un pios omagiu de dragoste şi neuitare în memoria părinţilor noştri,

MAGDALENA NUŢAŞ

şi

AUREL NUŢAŞ,

din Suiug, de la a căror trecere în eternitate s-a scurs 1 an, respectiv 32 de ani. Adâncă recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Odihniţi-vă în pace. Copiii Marioara Lascu, Ioan Nuţaş, Nicolae Nuţaş şi Dorina Pop cu familiile. (2380)

 

* Pios omagiu de preţuire şi tristă aducere aminte azi, 29 decembrie, la împlinirea a 3 ani de la despărţirea de dragul nostru soţ şi tată,

IOAN MUDURA.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţia Constanţa şi fiul Mircea. (2396)

 

* Amintiri dragi, lacrimi, durere în suflete şi un dor nestins, este tot ce a rămas de când, în urmă cu 21 de ani, un suflet bun s-a înălţat la cer,

GHEORGHE BĂICAN,

din Sălişte, com. Spinuş. Bunătatea, grija şi dragostea cu care ne-a înconjurat vor rămâne mereu în inimile noastre. Soţia şi fiica cu familia. (2370)

 

* Timpul nemilos se scurge implacabil de paisprezece ani şi nu poate şterge din inimile noastre chipul blând şi bun al dragului nostru soţ, tată şi bunic,

ec. TEODOR BRISC.

Dumnezeu să odihnească în pace sufletul lui bun şi generos. Familia. (2408)