DECESE

 

* „Când vine moartea amară

Cu-a sa sabie barbară

Firul vieţii taie

Îl taie fără cruţare".

LASZLO SZABO,

ROZALIA LAKATOS,

ESZTER VARGA.

Dumnezeu să le vegheze somnul de veci. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Pentru familia noastră, plecarea la cele veşnice a lui

AUREL FLUTUR

înseamnă o pierdere de neînlocuit. Prietenia arătată faţă de noi ne-a onorat. Întotdeauna compania lui şi a familiei sale ne-au fortificat spiritual şi ne-au făcut să uităm de grijile zilei de mâine. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Iacinta, Nora, Cosmin, Cipriana şi Aurel Chiriac.

 

 

* Ne despărţim cu tristeţe de cel care ne-a fost coleg la Secţia de Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, dar şi prieten,

AUREL FLUTUR,

unul dintre cei mai vestiţi colecţionari de valori ale tradiţiei etnografice din Bihor şi din întreaga ţară, om admirabil, suflet generos, care, cu pasiune rară, şi-a închinat întreaga viaţă pentru a face cunoscute lumii mărturiile de frumuseţe materială şi spirituală ale civilizaţiei româneşti. Regretul despărţirii nu poate şterge amintirea luminoasă a fostului nostru colaborator. Transmitem familiei îndoliate sincerele noastre condoleanţe. Să-i fie ţărâna uşoară!

Conducerea şi colectivul Muzeului Ţării Crişurilor.

 

 

* Am pierdut un colaborator de excepţie întru păstrarea valorilor culturii populare bihorene. Regret profund plecarea ta, dragă

AUREL FLUTUR.

Sincere condoleanţe Lucreţiei şi întregii familii. Crăciun Parasca.

 

* Suntem alături de colegul nostru Cortea Grigore la marea durere pricinuită de moartea surorii dragi! Conducerea şi colectivul firmelor GMAB CONSULTING SRL şi EUROAM INDUSTRIES SRL .

 

* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi prin prezenţă, flori şi gânduri de mângâiere, la marea durere pricinuită de dispariţia mult prea devreme a dragIi noastre

RALUCA BOCHIŞ (FLORUŢ),

fiică, soţie, soră şi nepoată. Dumnezeu s-o aibă în grija Sa. Familia. (4894)

 

* Nimic nu prevestea această trecere în eternitate a soţului meu,

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ,

mărind şi mai mult durerea despărţirii. Înmormântarea are loc azi, 16 octombrie, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Soţia Maria (Mimi), copiii Cristian şi Monica, cu familiile, din Canada. (4792)

 

* Sincere condoleanţe prietenei noastre Mimi Mânecuţă în aceste clipe de durere pricinuite de plecarea soţului ei drag,

SANDU,

spre cele veşnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Viorica Pontoş şi familia Sandu. (4842)

 

* Suntem alături de doamna Maria Mânecuţă şi copiIi dânsei Monica, Cristian, ginerele Ailen, nora Dana şi nepoata Maria, acum când se despart pentru totdeauna de scumpul lor soţ, tată, socru şi bunic,

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ,

şi le transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Cionca Aurel şi Ana, fiica Minodora cu familia din Canada. 84852)

 

* Suntem alături de familia Mânecuţă, la durerea pierderii dragului lor

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Puriş Ionel. (4870)

 

* Suntem alături de familia Mânecuţă Mimi şi copiii, la ceas de grea încercare prin pierderea neaşteptată a mult iubitului lor soţ şi tată,

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ.

Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Fam. ing. Bala Dumitru şi Stela. (4882)

 

* Suntem alături de prietena noastră Mimi, în aceste momente grele ale despărţirii de soţul drag,

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Condoleanţe întregii familii. Mărioara Burta şi Gabi Boleac. (4883)

 

* Suntem alături de familia Mânecuţă, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a dragului lor

ALEXANDRU MÂNECUŢĂ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Consiliul directorial şi personalul TESA-CARPO Oradea.

 

* Lumina vieţii mele şi mângâierea sufletului meu s-au dus de lângă mine mult prea devreme,

IOAN TARE,

de 57 de ani. A fost un model de soţ şi părinte, un sfetnic bun şi onest. Şi-a iubit şi respectat familia, prietenii şi rudele, dar l-a iubit nemăsurat de mult şi pe Dumnezeu, care a ales să-l cheme la ceruri, fără să ne putem lua adio. Îţi spun acum adio, iubitul meu soţ, viaţa mea va fi infinit de tristă şi pustie fără tine. Ceremonia funerară are loc azi, 16 octombrie 2010, ora 14.00, la Capela Haşaş. Soţia Viorica Tare. (4874)

 

* Toată durerea şi tristeţea universului s-au adunat în sufletele noastre acum, când

IOAN TARE,

tatăl şi socrul nostru adorat, s-a metamorfozat într-o stea. Destinul nu a mai avut răbdare şi a frânt mult prea devreme şi fulgerător firul vieţii, dar pentru noi va fi mereu prezent în inima noastră, cu zâmbetul şi optimismul său debordant. Tati, suntem privilegiaţi că te-am avut în viaţa noastră. Cu nesfârşită durere, Claudia Crişan, fiica ta iubitoare, cu soţul Vasile. (4875)

 

* Zdrobiţi de durere, cu sufletele cernite şi lacrimi fierbinţi, îl plângem pe bunul nostru tată, socru şi bunic,

IOAN TARE.

Suntem copleşiţi de durere că inima sa bună şi iubitoare a încetat brusc să mai bată. „Bunu ELU" va fi mereu o stea luminoasă în sufletele noastre nesfârşit de triste. Fiica Adela Sărac, soţul Călin şi nepoţica Maria. (4876)

 

* Un gând de alinare pentru cuscra noastră Viorica şi fiicele Claudia şi Adela acum când se despart de dragul lor soţ, tată şi bunic,

IOAN TARE.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i dea putere să treacă peste această mare durere. Familia Sărac Ioan şi Florica.

 

* Împărtăşim durerea dragei noastre cumnate Adela Sărac cu familia, la despărţirea mult prea devreme de bunul lor tată, socru şi bunic,

IOAN TARE.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Ionuţ Sărac cu familia.

 

* Ne despărţim cu infinită tristeţe de dragul nostru verişor

IOAN TARE,

alături de care am trăit multe momente importante din existenţa noastră. Transmitem familiei îndoliate întreaga noastră compasiune. Fam. Durgheu Ionuţ, Dorina şi Ioana. (4877)

 

* În aceste momente de adâncă durere, suntem alături de colega noastră Claudia Crişan şi îi transmitem întreaga noastră compasiune pentru pierderea neaşteptată a tatălui său drag,

IOAN TARE.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Membrii şi salariaţii Baroului Bihor. (4878)

 

* Cu durere şi tristeţe în suflete, ne despărţim de dragul nostru cumnat şi unchi,

IOAN TARE,

care ne-a părăsit înainte de a ne lua măcar rămas bun. Suntem alături de Viorica, Claudia cu familia şi Adela cu familia, în durerea prin care trec în aceste momente. Dumnezeu să te odihnească în pace. Cu nemărginită durere, cumnaţii Rodica şi Valer cu familia. (4844)

 

* Suntem alături de familia îndurerată în aceste clipe de grea încercare şi durere pricinuite de trecerea subită la cele veşnice a colegului nostru,

IOAN TARE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze acolo unde drepţii se odihnesc. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Conducerea şi colegii de la TBRCM S.A. 1 Mai Hotel Ceres. (4845)

 

* Cu ochii înlăcrimaţi îl conducem pe ultimul drum pe vărul nostru drag,

IOAN TARE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe tine, draga noastră Viorica, şi pe fetele tale, Claudia şi Adela, să vă mângâie. Unchiul Alexandru Mudura cu soţia Ileana, verişoara Puşcaş Monica, soţul Marius şi fiica Anamaria. (4846)

 

* Cutremuraţi de durere, ne alăturăm suferinţei dragii noastre verişoare Viorica, fetelor Claudia şi Adela cu familiile, acum când se despart pentru totdeauna de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic iubitor,

IOAN TARE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Vărul Sandu Mudura cu soţia Mirela şi fiicele Ioana şi Diana. (4847)

 

* Suntem alături de familia Tare Viorica, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea soţului drag. Sincere condoleanţe din partea locatarilor din bl. A 5, Bulevardul Dacia nr. 39. (4849)

 

* Suntem cu sufletul alături de tine, Viorica, şi de finele noastre, Claudia şi Adela, la imensa durere în urma plecării la cele veşnice mult prea devreme şi mult prea repede a vărului nostru,

IOAN TARE,

care ne-a fost apropiat şi drag. Dumnezeu să-i dăruiască pace şi lumină. Cu regret şi lacrimi în suflet, familia Gavril Porţan. (4889)

 

* Suntem alături de colega şi prietena noastră Claudia Crişan, în aceste momente de grea încercare, când îl conduce pe ultimul drum pe iubitul său tată,

IOAN TARE.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei, putere pentru a putea trece peste această mare pierdere. Olivia Cheregi, Claudia Codila şi Camelia Gomboş. (4888)

 

* Suntem alături de domnul ing. Raţ Ioan, în aceste clipe grele ale pierderii tatălui drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Direcţiei Silvice Bihor. (4864)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru, domnul ing. Suciu Teodor, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bunicului drag. Transmitem sincere condoleanţe familiei. Colegii din centrala Direcţiei Silvice Bihor. (4865)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru, domnul ing. Suciu Teodor, la marea durere pricinuită de moartea bunicului drag. Fie-i ţărâna uşoară. Colegii de la Ocolul Silvic Remeţi. (4866)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru, domnul ing. Suciu Teodor, acum când se desparte pentru totdeauna de bunicul drag. Sincere condoleanţe familiei. Colegii de la Ocolul Silvic Aleşd. (4867)

 

* Suntem alături de verişorul nostru şi familia, la despărţirea de tatăl, socrul, bunicul şi străbunicul

ALEXANDRU HEGHEDUŞ,

din Toboliu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoata Ana Chiş cu familia, din Sântandrei. (4862)

 

* Suntem alături de colega noastră Balajti Anamaria, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul cadrelor didactice de la Şcoal "Dimitrie Cantemir" Oradea. (4881)

 

* Cu tristeţe în suflete, ne luăm rămas bun de la colegul nostru de serviciu,

VASILE SÂNZA.

Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Colectivul S.C. Agrotransport Bihor S.A. (4873)

 

* Plecarea, mult prea degrabă, dintre noi, la doar 70 de ani, a dragului nostru

AUREL FLUTUR,

soţ, tată şi bunic iubitor, ne înmărmureşte de durere şi ne descumpăneşte, lăsându-ne casa şi sufletele pustii. Marea lui dragoste pentru cultura populară, dragoste pe care a împărtăşit-o cu noi, familia lui, l-a făcut să fie un neobosit căutător de minunăţii create de mâna meşterilor populari, minunăţii pe care le-a adunat cu pasiune, dar şi cu sacrificii, pentru a le găsi apoi sălaş în casa noastră, formând Muzeul Etnografic „AUREL FLUTUR". Profund recunoscători pentru dragostea neţărmurită pe care ne-a purtat-o, cu dragoste şi jale, îl vom conduce pe drumul din urmă duminică 17 octombrie, la ora 13.00, de la casa noastră din satul CHIŞCĂU, casă pe care atât de mult a iubit-o, cu dragoste şi dor nesfârşit vom rămâne să-l plângem neîncetat. Soţia Lucreţia, copiii Tatiana, Horică şi Tănase, împreună cu nepoţii iubiţi. (4891)

 

* Suntem alături de naşii noştri Flutur Tănase şi Dana, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care a fost tată, socru şi bunic

AUREL FLUTUR (DOMNOCU).

Sincere condoleanţe familiei. Finii Borta Cîmpean, Camelia, Bianca şi Roxana. (4840)

 

* Anunţăm cu durere încetarea din viaţă a soţului şi tatălui nostru,

GHEORGHE TIRLA,

în vârstă de 67 de ani. Înmormântarea va avea loc duminică 17 octombrie 2010, în satul Şumugiu. Soţia Viorica, copiii Carmen, Mitruţ, Lică, Măriuţa, Gheorghiţă şi Nicu, împreună cu familiile. (4892)

 

* Suntem alături de familia îndoliată la pierderea soţului şi tatălui drag,

GHEORGHE TIRLA,

din Şumugiu. Sincere condoleanţe. Cumnata Virginia Tirla şi nepoţii Florian, Delia şi Adriana împreună cu familiile. (4893)

 

* O tristeţe deosebită m-a cuprins la aflarea veştii cum că bunul meu prieten şi coleg de serviciu la DSP Bihor, om de aleasă omenie şi competenţă profesională,

ec. ALEXANDRU MÂNECUŢĂ,

a trecut la cele veşnice. Împreună cu familia suntem alături de soţia sa Mimi, fiica Monica şi băiatul Cristi, transmiţându-le sincere condoleanţe. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vlaicu Mihai cu familia.

 

* Vestea plecării la cele veşnice a colegului nostru,

IOAN TARE,

ne-a întristat profund. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul medical de la Policlinica III, Băile 1 Mai.

 

* Cu fruntea cernită şi inima îndurerată, deplâng trecerea în eternitate a bunului meu prieten şi camarad,

cpt. (r) jand. SANDU MÂNECUŢĂ,

căruia îi aduc un ultim omagiu de preţuire pentru caracterul său demn, corectitudinea, cinstea şi nobleţea sufletească. Odihnească-se în pace în Împărăţia Domnului. Întreaga compasiune familiei îndoliate. Fam. g-ral mr. (r) jandarmi Virgil Nichi.

 

COMEMORĂRI

 

* Se împlinesc 7 ani de când a plecat de lângă noi pe drumul fără întoarcere un bun soţ, tată, socru şi bunic,

PETRU MARIAN.

Parastsul de pomenire are loc azi, 16 octombrie, de la ora 9.00, la Biserica cu hramul Sf. Andrei. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Îl plâng soţia Maria, copiii Narcisa şi nepoata Ioana, Dorin şi soţia Codruţa şi nepoatele Delia şi Daniela şi soţul Marcel şi nepotul Raul.

* Durerea mă apasă şi zilele-mi sunt triste de când în urmă cu 4 ani m-ai părăsit, dragul meu soţ,

GHEORGHE IGNA.

Ştiu că ai fi vrut să mai trăieşti pentru noi, dar Bunul Dumnezeu te-a iubit mai mult şi nădăjduiesc că te-a dus lângă El. Îţi privesc poza ca pe o icoană căci mi-e dor de privirea ta blândă, de vorbele tale calde şi de sufletul bun cu care ne-ai înconjurat cât ai trăit. Vreau să cred că tu, soţul meu, eşti undeva o mică stea şi veghezi în continuare asupra noastră, iar eu din această lume mă voi ruga mereu pentru tine, îţi voi aprinde o lumânare şi voi aşterne florile recunoştinţei mele pe tristul tău mormânt. Parastasul de pomenire are loc azi, 16 octombrie, ora 9.00, la Biserica Sf. Andrei. Soţia Mărioara, copiii Sorin, Andrei, Alin cu soţiile şi nepoatele Iulia şi Alesia. (4841)

 

* Se împlinesc 8 ani de când a plecat dintre noi, iubita noastră soţie, mamă şi fiică,

VIORICA DOMUŢA.

Slujba de pomenire va avea loc duminică, 17 octombrie 2010, ora 12.00, la Biserica cu hramul Sfintei Treimi. Dumnezeu să o odihnească. Soţul Cornel, fiii Cristian şi Andrei şi mama Floare. (4839)

 

* Când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. Ai fost parcă ieri lângă noi, dar în 21 octombrie se va împlini un an de când ai plecat prea devreme spre veşnicie, draga noastră soţie, mamă şi bunică,

AURELIA EPURE,

lăsând în urmă un gol imens, lacrimi şi un dor nestins după tine. De acum ai luat locul tău între stele, însă uitarea nu se va aşterne niciodată pe chipul tău blând şi sufletul tău generos şi bun. Dumnezeu să te odihnească în pace. Slujba de pomenire va avea loc duminică, 17 octombrie 2010, ora 12.00, la Biserica cu Lună, din Oradea. Familia îndurerată. (4740)

 

*Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre acum la împlinirea unui an de la plecarea dintre noi a celui care a fost

TEODOR BALAJ.

Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 17 octombrie 2010, la Biserica Ortodoxă din localitatea Bratca. Fratele Balaj Cornel şi familia.

 

* S-au scurs 5 ani de eternitate pentru neasemuita mea soţie,

CATY IŞTOC - DARLINGTONIA,

şi 5 ani de jale, lacrimi, durere şi dor după Zeiţa mea,

CATY IŞTOC - DARLINGTONIA.

Plângând o să trec şi eu în cele veşnice la fata pe care am iubit-o şi pe care n-o s-o pot uita niciodată,

CATY IŞTOC - DARLINGTONIA,

şi la unicul nostru fiu, la Zeul nostru

CĂTĂLIN.

De ce te-ai grăbit?

O parte din mine vei fi întotdeauna TU.

Partea cea bună.

Soţul, scriitorul Nicolae Iştoc. (4503)

 

*Cu aceeaşi durere în suflet şi dor nestins, anunţ împlinirea a 10 ani de când a plecat de lângă mine cel mai bun şi iubitor tată,

PAVEL MESAROŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de iubita mea mamă,

FLOAREA MESAROŞ.

În veci îndurerată, fiica Geta. (4804)

 

* S-au scurs 6 săptămâni de la trecerea în nefiinţă a bunului nostru prieten,

IOAN BALA.

Veşnică amintire. Familia Brujan, din Tg. Jiu.

 

* Purtăm de 10 ani în suflet regretul că mama noastră dragă,

VETURIA BABĂU,

din Girişu de Criş, nu mai este lângă noi. Amintirea ei este frumoasă, iar viaţa ei ne este model de cinste, hărnicie, demnitate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fiicele Florica şi Lucia cu familiile. (4869)

 

* Deşi într-un singur sens, sau poate tocmai de aceea, scurgerea timpului nu se poate măsura totdeauna pozitiv. Un an trecut fără cel care a fost şi va rămâne mereu dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

ec. MIHAI VIOREL AGUT,

a adâncit dorul de persoana sa şi tot ceea ce a reprezentat el pentru noi şi oameni. Parastasul de un an în rugăciune şi lacrimi va avea loc sâmbătă, 16 octombrie 2010, ora 9.30, la Biserica din Parcul Traian, preot Puşcaş. Mereu rugătoare la bunul Dumnezeu, familia. (4880)

 

* Trăieşti după moarte în sufletele şi amintirile noastre. La 17 octombrie 2010, se împlineşte un an de când ai trecut în eternitate, fratele meu drag,

ec. MIHAI VIOREL AGUT.

Recunoştinţă celor care îţi vor păstra un moment de reculegere. Nu te vom uita niciodată. Sora Florica Filip cu familia. (4896)

 

* Aceeaşi durere, mult dor şi nesfârşite regrete retrăim acum, la împlinirea a şase luni de la plecarea ta pe drumul spre eternitate, iubita noastră mamă, soacră şi bunică,

MARIA CRĂCIUN

(a Moni, din Tulca). Cu lacrimi în ochi şi gândul mereu la tine, cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul tău bun acolo unde drepţii se odihnesc. Tatăl Ceresc să te odihnească în pace şi să dea mângâiere celor care îţi vor dărui mereu aducere aminte şi nu te vor uita niciodată. Fiica Lenuţa şi ginerele Cornel, nepoatele Mariana şi Alina cu soţul Cristian. (4887)