In memoriam
* "Viaţa soartei n-o ştie nimeni
Dar cei ce-n urmă i-ai lăsat
Nu pot să-şi usuce plânsul
Căci n-ai fost om să fii uitat".
GHEORGHE POPESCU,
ŞTEFAN COVĂŞDAN,
ROZALIA SVERCSAK,
ISTVAN BERECZKI,
SANDOR NAGY,
KORNELIA SZILAGYI,
ANA DRUGACI,
FLOARE PETRUCA.
Dumnezeu să le mântuiască sufletele. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, «La Capătul Drumului» S.R.L.
Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice, la 63 de ani, a celui care ne-a fost soţ, tată şi socru iubitor
MIHAIU SABO,
născut în Carastelec. Lacrimile şi cuvintele sunt neputincioase în faţa durerii care apasă familia Mărioara, Cristi şi Amelia, Alexandru şi Alina, Dacian cu Felicia şi Diana. Ne vom despărţi de el cu durere în data de 7 august 2010, ora 14.00, la Capela Steinberger din Cimitirul Rulikowski. (1656)
Un suflet minunat şi plin de bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. A plecat să se odihnească pentru totdeauna buna noastră soţie, mamă şi soacră,
MARIA TRIFA,
la numai 68 de ani. Înmormântarea are loc azi, 6 august, ora 13.00, în satul Chijic, de la nr. 78. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Pavel, fiii Marin şi Pavel, nora Florica. (1678)
Suntem alături de unchiul şi verişorii noştri, acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor soţie şi mamă,
MARIA TRIFA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să aline sufletele îndurerate ale familiei. Nepotul Ioan Fliţea cu familia. (1679)
Cu tristeţe adâncă ne despărţim de scumpa noastră soră, cumnată şi mătuşă,
MARIA TRIFA,
plecată prematur dintre noi. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Ana, cumnatul Dumitru şi nepotul Cornel Fliţe cu familia. (1680)
În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de colegul nostru Trifa Pavel, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi,
MARIA TRIFA.
Sincere condoleanţe. Colectivul Liceului de Artă Oradea. (1681)
Regretăm profund trecerea prematură la cele veşnice a vecinului nostru
DORIN ORMENIŞAN.
Transmitem sincere condoleanţe familiei greu încercate. Fam. Mangra. (1673)
Suntem alături de familia Ormenişan şi transmitem întreaga compasiune la pierderea soţului şi tatălui drag. Fam. Panţel. (1674)
Cu multă durere în suflete, anunţăm moartea fulgerătoare a dragului nostru
ARON BUTIRI
(col. rez.), în vârstă de 83 de ani. A fost stimat şi respectat de toţi cei care l-au cunoscut. Vei rămâne mereu în amintirea noastră, înţelegător şi iubitor. Înmormântarea are loc azi, 6 august, ora 13.00, în Ştei. Fiul Dan, nora Elvira, nepoţii Emil şi Şerban. (1700)
A încetat din viaţă iubitul nostru
ARON BUTIRI,
(col. rez.), în vârstă de 83 de ani. Te-am iubit foarte mult şi nu te vom uita. Fiul Marius, nora Mirela, nepotul Horea. (1701)
Împărtăşim durerea familiei Butiri, la despărţirea de cel care a fost un tată bun, iar pentru noi un bun comandant
maior în rezervă ARON BUTIRI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Staţiei de Pompieri Ştei. (1702)
Cu adâncă durere în suflete, colectivul din cadrul I.S.U. „Crişana" al jud. Bihor îşi aduce omagiile celui care a fost un bun coleg şi prieten,
maior în rezervă ARON BUTIRI.
Dumnezeu să-l odihnească. (1703)
Un gând de alinare prietenei şi colegei noastre, Elvira Butiri, la pierderea socrului drag. Familiei îndoliate îi transmitem întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe. Odihnă veşnică şi binecuvântată la dreapta Tatălui Ceresc. Colectivul Editurii Universităţii din Oradea.
Suntem alături de voi, dragii noştri Teodora, Corneliu, Ciprian şi Doru, la despărţirea de cel care v-a fost tată, socru şi bunic,
PETRU TRIPA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Flavius, Viorica şi Ghiţă Pop. (1694)
În aceste momente de durere, transmitem un gând de alinare şi mângâiere naşilor noştri, Teodora şi Cornel Moş, la durerea pricinuită de pierderea tatălui lor. Odihnă veşnică. Petru, Aurora şi Paul. (1687)
Sunt alături de sora mea Florica şi fiica ei Teodora, la pierderea soţului şi tatălui lor. Dumnezeu să-l odihnească. Petrică şi Mina. (1686)
Suntem alături de verişorii noştri, Teodora şi Cornel, la pierderea tatălui şi socrului lor. Sincere condoleanţe. Marius şi Eva, Darius şi Dana. (1688)
Sincere condoleanţe verişoarei Teodora şi lui Cornel, la pierderea tatălui lor. Dormi în pace. Fam. Tripa Rodica şi Liviu. (1690)
O inimă bună a încetat să mai bată, un om modest şi frumos la suflet, cumnat şi unchi,
PETRU TRIPA
s-a ridicat la cer. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Nu te vom uita niciodată. Sfîrlea Mihai cu familia. (1707)
Suntem alături de familia Moş Teodora, din Apateu, acum la trecerea în nefiinţă a celui care i-a fost tată,
PETRU TRIPA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Paşca Marius. (1714)
Suntem alături de finii noştri Ica şi Ioan Ianc, la durerea pricinuită de pierderea mamei şi soacrei lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Naşii, fam. Banc Crăciun. (1691)
Suntem alături de colegul nostru Popescu Gheorghe, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi colegii de echipă CS Luceafărul Oradea.
În momentele grele pricinuite de plecarea spre cele veşnice a tatălui drag, suntem alături de colegul şi jucătorul nostru Popescu Gheorghe, cu gânduri de alinare şi compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace de-a dreapta Sa. Fam. Ghilea Gavrilă.
Sunt alături de prietena mea Anamaria şi fratele ei Robert, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a tatălui, un om de o mare valoare morală,
ing. GHEORGHE POPESCU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Silviu Vancea, mama Mariana şi sora Marieta. (1697)
Suntem alături de colega noastră Ţîrtea Florica, la marea durere pricinuită de decesul tatălui drag,
IOAN CORNEA.
Sincere condoleanţe din partea colectivului Clinicii Oftalmologie. (1685)
Odihneşte-te în pace,
OVIDIU,
suflet bun şi blând. Cât ai trăit te-am iubit. Cati Gavriluţ. (1708)
Suntem alături de verişoara noastră Cati Gavriluţ, la pierderea celui drag,
OVIDIU GAVRILUŢ.
Ilcuţa şi familia. (1709)
Odihneşte-te în pace,
OVIDIU,
prieten drag. Condoleanţe, Cati. Monica, din Beiuş. (1710)
Recunoştinţă şi mulţumiri domnului doctor Corbu Silviu, pentru profesionalism şi grija prin care i-a uşurat suferinţa celui care a fost
OVIDIU GAVRILUŢ.
Cati Gavriluţ. (1711)
O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cea care a fost o deosebită mamă, soacră şi bunică,
FIROANDA PETER,
în vârstă de 72 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 7 august 2010, ora 13.00, în localitatea Boiu. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi, unde nu este durere. Nu te vom uita niciodată. Fiul Vasile cu soţia Adriana şi nepoatele Denisa, Elisa şi Anamaria. (1715)
Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mame, soacre şi bunici,
FIROANDA PETER,
în vârstă de 72 de ani. Vei rămâne veşnic vie în sufletele noastre. Fiica Florica, ginerele Dorin, nepoţii Valentin şi Giorgiana, din Arad. (1716)
Suntem alături de familia Peter Vasile, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea scumpei sale mame. Dumnezeu să-i dăruiască linişte şi odihnă veşnică. Sincere condoleanţe din partea familiei Indrieş. (1717)
Împărtăşim durerea fostei noastre colege Ioana în aceste momente grele pricinuite de plecarea în lumea celor drepţi a tatălui său drag,
IOAN DORIN ORMENIŞAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Interbrands.
COMEMORĂRI
Deşi a trecut un an de când ai plecat spre „liniştea fără sfârşit" amintirea ta este vie. A fost mult prea crunt tributul plătit destinului prin moartea ta. Memoria ta, dragul meu soţ,
ANTON BATYANYI,
va dăinui veşnic în sufletul meu. Odihneşte-te în pace. Soţia ta îndurerată, Smaranda Batyanyi.
Plecarea din această lume a dragului nostru
ŞUMI
ne-a lăsat sufletele nealinate, le-a umplut de o tristeţe care ne sfâşie inimile, puţin câte puţin, în fiecare zi. Trecerea timpului, vânturile şi soarele nu reuşesc să ne usuce lacrimile care vor rămâne mereu agăţate în colţul ochilor noştri.
ŞUMI
a fost UN OM BUN, şi-a iubit mult prietenii, şi-a respectat colegii de muncă, a avut mereu o sfioşenie în tot ce a făcut şi a pus suflet, uitând de multe ori de sine pentru a fi mulţumit de ceea ce face, a fost însă mai presus de toate un soţ şi un tată iubitor. Nu putem şti cum îi este ACOLO fără noi, nouă, AICI, ne este tare greu fără el: IUBIREA care ne-a legat nu s-a stins şi nu se va stinge. Rana se va cicatriza cu timpul - acest leac universal amorţitor al durerii. În locul ei va rămâne însă o urmă albă a iubirii, pe care despărţirea fizică nu o va şterge niciodată, pentru că ne rămâne HARUL BINECUVÂNTATEI AMINTIRI A DRAGULUI NOSTRU SOŢ ŞI TATĂ,
IOAN ŞUMĂLAN.
Dumnezeu să te odihnească în pace şi să lumineze drumul sufletului tău curat şi atât de tânăr. Pentru cei care se vor opri o clipă pentru a şi-l aduce aminte, mulţumirile noastre. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august, ora 9.00, la Biserica de pe Calea Clujului (parohia Mihai Eminescu), preoţi Balaş Marian şi Purtan Teodor. Soţia Floarea şi fiul George, veşnic îndureraţi. (1613)
S-au scurs doi ani de când îţi vedem chipul doar în fotografii şi întrebările noastre rămân fără răspuns. Dorul de tine creşte în fiecare zi, iar golul sufletesc şi suferinţa pe care le-ai lăsat în urmă sunt la fel de puternice ca în clipa în care ai plecat dintre noi, draga noastră mamă, soţie şi bunică,
prof. ELENA CHIVARI.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august 2010, ora 9.00, la Biserica Ortodoxă din satul Livada. Soţul Ioan, fiica Elena, ginerele Cristian şi nepotul Ionuţ. Mulţumim tuturor celor care îi vor acorda o clipă de aducere aminte.
Cu durere în suflete, cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, anunţăm că a trecut un an de când scumpa noastră mamă, bunică şi străbunică,
ANA CHIVARI,
a plecat spre Împărăţia Cerului. Candela neuitării va arde mereu la căpătâiul ei, veghindu-i odihna veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august 2010, ora 9.00, la Biserica Ortodoxă din satul Livada. Fiul Ioan şi fiicele Floriţa, Mărioara şi Leana cu familiile lor.
Au trecut şase luni de când cea care a fost pentru mine, sprijinul, bucuria şi reazemul meu sufletesc, scumpa mea mamă,
FLOARE SAS,
a plecat dintre noi. A dus cu ea fericirea din sufletul meu, lăsând în urmă nespus de multă durere. Îl rog pe bunul Dumnezeu s-o aşeze între aleşii Săi şi să-i dea odihnă veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului", de pe strada Teiului, Oradea. Fiica, prof. Jeni Sas. (1665)
Au trecut 6 luni de când clopotele au început să plângă cu a lor voce de aramă, lacrimile au început să curgă pe obrajii noştri, când cerul s-a deschis şi a primit un suflet bun şi nobil, al mamei noastre,
MARIA OMUŢ.
Trecerea timpului nu o să ne aducă uitarea, ci adânceşte durerea din sufletele noastre.
Ce n-am da să vii acasă,
Doar o clipă să-ţi vorbim,
Să ne spui că îţi este bine
Să ne liniştim puţin.
Lipsa ta mereu se simte
Şi întristarea n-a-ncetat,
Dar în inimile noastre
Vei trăi neîncetat.
Oricâte zile au trecut
Şi câte vor mai trece
Iubirea noastră-ţi va încălzi
Mormântul trist şi rece.
Ne rugăm bunului Dumnezeu pentru a te ocroti în Împărăţia Lui şi a-ţi da pacea şi odihna veşnică. Liniştit să-ţi fie somnul. Recunoştinţă celor care-ţi vor dărui o clipă de neuitare. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august 2010, ora 8.00, la Biserica Mică din Parcul Ghioceilor. Fiica Sanda şi ginerele Nelu Vinter. (1631)
A trecut un an de când a plecat dintre noi unchiul nostru
IOAN ANDOR,
a Magului, din Sânnicolau Român. Pe această cale nepoţii Mitică şi Crăciunea invită neamurile, prietenii şi vecinii la parastasul de un an, care va avea loc în data de 8 august 2010, la Biserica din Sânnicolau Român. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (1623)
Amintiri dragi, cu lacrimi împletite, cu mult dor şi dragoste este ceea ce simţim şi astăzi, la împlinirea a şase ani de la trecerea în eternitate a dragii noastre soţii, mame, soacre şi bunici,
ELENA DOINA BOROŞ,
născută Petrică, în Oradea. Recunoştinţă celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Dormi în pace, suflet bun. În veci nemângâiaţi, soţul Ghiţă, fiii Adrian şi Ovidiu, cu cei dragi ai lor.
„Pe a vântului aripă
Omul este doar o clipă".
(1586)
Când se stinge o lumânare o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. Ziua de 12 august 2008 (acum doi ani) a fost şi va rămâne cea mai tristă zi din viaţa noastră, ziua când tu ai plecat pe drumul fără întoarcere. Ai plecat fără să ne spui un cuvânt de adio şi ai lăsat în urmă inimi pline de durere, dar şi amintiri plăcute. Nimic nu va putea înlocui bunătatea ta, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN RAŢ.
Ne lipseşti foarte mult, dar simţim că ne veghezi cu aceeaşi dragoste cu care ne-ai ocrotit toată viaţa ta. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace. Mulţumim tuturor celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc în 7 august, ora 9.00, la Biserica Sf. Spiridon. Soţia Maria, fiica Mariana, ginerele Adrian şi nepoţii Raul şi Patrik. (1618)
Un gol imens, un dor nestins, durere şi multe lacrimi este tot ce ne-a rămas de când în urmă cu 6 ani ne-am luat rămas bun de la un suflet nobil, bun şi drag nouă, un chip blând, cu zâmbetul cald şi iubitor. Nimic şi nimeni nu va putea înlocui dragostea şi grija ta pentru noi, dragul nostru soţ, tată, socru, bunic, frate şi unchi,
colonel (r) VASILE LUNG.
Ne rugăm la bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Familia îndurerată. (1666)
Timpul nu va şterge niciodată durerea care ne-a cuprins în urmă cu un an, când iubita noastră fină şi verişoară,
EVA VAIDA,
a plecat dintre noi. Nu o vom uita niciodată. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Naşul Ianoşi şi verişorii Ionică, Monica şi Nicoleta cu familiile. (1648)
Pios omagiu, triste şi dragi amintiri, la împlinirea a 6 săptămâni de la trecerea în eternitate a dragului nostru tată şi bunic,
IOAN (NELU) MOTOŞ.
Fie-ţi ţărâna uşoară. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august, ora 8.00, la Biserica cu Lună. Marcela, Călin şi Laurenţiu. (1675)
Se împlinesc 6 luni de când ne-am despărţit, mult prea devreme, draga noastră soţie şi mamă,
DOINA GURĂU,
cel mai dulce zâmbet, cel mai sincer suflet, cea mai scumpă carte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august, ora 9.00, la Catedrala Ortodoxă. Vei trăi veşnic în sufletele noastre. Liviu şi Horică. (1677)
Triste aduceri aminte, împletite cu dor şi lacrimi, la împlinirea a şase luni de la plecarea spre eternitate a dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
prof. VICTOR VAŞADI.
Mulţumiri celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 august, la ora 9.00, la Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Familia, veşnic îndoliată. (1669)
Se împlinesc 40 de zile, toate cernite şi grele, de tristeţe, de când iubitul nostru
ALEXANDRU BALOG
a ieşit din această viaţă în care a fost împreună cu noi, intrând în ceea ce noi nădăjduim a fi viaţa luminii de nestins, luând cu el darul poeziei din care a întrupat o carte prin care a hotărât să ne lase bunătatea inimii sale. Fiinţa lui continuă să mărturisească:
"N-am trăit în domus aurea,
Ci la periferia provinciei eterne
Regrete câte au fost
Au murit odată cu mine
În capitala sufletului...."
De-acolo, din capitala sufletului, locuită acum de lumină, nu de spaimă, ne trimite raze vii, iar noi toţi care l-am iubit şi care îi vom iubi amintirea ne facem inima mesaj de pomenire, dorindu-i odihnă sub seninul veşnic. Parastasul va avea loc sâmbătă, 7 august 2010, ora 9.00, la Biserica Sf. Nicolae, preoţi Măluţan şi Cserna. Familia. (1706)
Deşi timpul trece, ochii sunt plini de lacrimi, tristeţe şi durere de când te-am condus pe ultimul drum, acum 4 ani, dragul nostru tată, soţ şi ginere,
IOAN BENEA.
Nu te vom uita niciodată, păstrând veşnic vie amintirea ta. Dumnezeu să te odihnească în pace. Familia îndurerată.