DECESE
 
* Nespus de multă durere, tristeţe şi lacrimi s-au aşezat în sufletele noastre acum, la pierderea scumpului nostru tată, socru şi bunic,
IOAN FEHER,
 la vârsta de 75 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc vineri, 23 iulie 2010, ora 13.00, din Capela Frenţiu. Fiica Nicoleta, ginerele Dan, nepoata Alessia  şi Aurelia. (1137)

* Suntem alături de cumnata Nicoleta, la trecerea în nefiinţă a tatălui ei drag,
IOAN FEHER.
Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Luncan, Gheorghe, Simona şi Bogdan.

* Cu durere în suflete, ne despărţim de fratele şi unchiul nostru drag,
IOAN FEHER,
în vârstă de 75 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sora Viorica, nepoţii Rodica şi Ovidiu Miclea. (1162)

* Cu durere în suflete, ne despărţim de fratele şi cumnatul nostru,
IOAN FEHER,
în vârstă de 75 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sora Eugenia, cumnatul Nelu şi nepoata Mariana cu familia. (1163)

* Cu sufletele îndurerate, suntem alături de voi şi familiile voastre, dragii noştri verişori, Ionuţ, Florica şi Florin, la tragica despărţire de cei care şi pentru noi au fost părinţi,
FLORICA HAVAŞI
Şi
IOSIF HAVAŞI.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace, iar pe voi să vă mângâie. Mircea, Marioara, Cătălin şi Alina Nistor. (1127)

* Tragica despărţire de tine, dragul nostru
DACI,
DACIAN COITA,
 nu ne va face să te uităm niciodată. Tu vei fi mereu alături de noi şi ne vei privi dintre îngeri. Dumnezeu să odihnească sufletul tău bun. Alina Nistor. (1128)

* Necuprinsele gânduri ale lui Dumnezeu l-au dus într-un loc mai aproape de El pe
DACIAN COITA.
Pentru cei care au pierdut un fiu şi un frate drag, viaţa pare mai săracă, îndemnându-i la triste reverii, iar părerile de rău sunt palide în faţa durerii acelora care l-au iubit şi cunoscut. Toată compasiunea noastră şi sincere condoleanţe adresăm colegei noastre îndoliate Mihaela Coita acum, în momentele grele ale despărţirii pământeşti de iubitul ei frate. Colectivul Serv. Financiar-Contabilitate al S.C. TGIE S.R.L. Oradea.

* Suntem alături de fam. dr. Gheorghe Aurel, la marea durere pricinuită de pierderea unicului fiu,
SEBASTIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Dorina şi Teodor Hava.

* Ne alăturăm cumplitei dureri, la incredibila dispariţie a fiului,
SEBASTIAN.
Dumnezeu să-l odihnească, iar părinţilor să le dea putere. Familia dr. Piron Gheorghe şi familia dr. Holt Gineta. (1125)

* Lacrimi şi un gând sincer de compasiune pentru dr. Gheorghe, la durerea incredibilă la pierderea copilului drag. Personalul  de la ABC S.C. Ancos S.R.L. (1123)

* Suntem alături de familia dr. Aurel Gheorghe, în aceste dureri cumplite, la pierderea copilului drag,
SEBASTIAN.
Fie-ţi ţărâna uşoară, copile drag. Cosma Gavril, Ana, Gabriel, Anca şi Romeo. (1124)

* Suntem alături de familia dlui dr. Gheorghe acum, când fiul lor,
SEBASTIAN,
a plecat la îngeri. Sincere condoleanţe şi mângâiere familiei greu încercate. Fam. dr. Costaş Lavinia, Nelu şi Paul. (1154)


* Împărtăşim durerea familiei dlui dr. Aurel Gheorghe acum, când se despart pentru totdeauna de iubitul lor fiu,
SEBASTIAN CONSTANTIN GHEORGHE.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să aşeze sufletul său curat şi nevinovat întru aleşii Săi. Sincere condoleanţe şi balsam de mângâieri familiei îndoliate. Conducerea şi cadrele din Penitenciarul Oradea. (1139)

* Un gând bun la despărţirea de prietenul meu,
PISTA TURKUS.
Condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească. Mihai Miklos. (1121)


* Suntem alături de colega noastră, Tina Horge, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Chicco Oradea şi Paralela 45 Oradea. (1122)

* Suntem alături de colegul nostru, Şulică Florin, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei mai iubite şi respectate mame, soacre,
FLOARE HORGE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul de la Restaurant Club Art Băile Felix. (1148)

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, iar noi, Conducerea Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotor Sever din Oradea, ne luăm rămas bun de la distinsul domn
IONIŢĂ GROSU,
membru fondator al Asociaţiei, care, în ultimii 20 de ani, benevol a activat pentru alinarea suferinţelor persoanelor cu dizabilităţi. Sincere condoleanţe şi adâncă compasiune familiei greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea A.H.N.S. (1115)

* Cu durere în suflete, ne despărţim de bunul nostru prieten,
IONIŢĂ GROSU,
al cărui suflet bun nu-l vom uita niciodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Luci, Diana şi Lucian. (1114)

* Un ultim şi pios omagiu celui care a fost
lt. col. (r) IONIŢĂ GROSU,
om de aleasă omenie şi un mare patriot. A servit ţara timp de 38 de ani în arma de grăniceri. Îţi cerem iertare ţie, iar familiei îndurerate, scuze, căci din motive de sănătate nu am putut participa spre a te conduce pe ultimul tău drum. Dumnezeu să te aşeze în rândul celor drepţi. Sincere condoleanţe familiei. Fam. col. (r) Tudor Marinescu. (1170)


* În numele familiei îndoliate, sincere mulţumiri comandantului Garnizoanei şi tuturor militarilor care au asigurat şi au participat la funeraliile
lt. col. (r) grănicer IONIŢĂ GROSU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Întreaga familie îndoliată.


* Cu durere în suflete, ne despărţim de fostul nostru camarad,
lt. col. (r) IONIŢĂ GROSU,
fost ofiţer comandant al unităţii de grăniceri din Turnu-Severin şi Oradea, îndeplinind cu răspundere şi cu cinste misiunea de apărător al frontierei de stat la vest si sud a României. A fost şi membru al ANCMRR "Gral Traian Moşoiu". Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Comitetul ANCMRR "Gral Traian Moşoiu".


* În aceste momente de tristeţe şi suferinţă, suntem alături de colega noastră, Boruzs Ecaterina, la pierderea mamei dragi. Colectivul S.C. Monita S.R.L. (1159)

* Suntem alături de vecinul nostru, Csako Iosif, când se desparte de soţia sa. Fie-i ţărâna uşoară. Locatarii bl. U3, Bd. Dacia, nr. 56.

* În  aceste clipe de durere şi tristeţe, ne alăturăm familiei prietenului Blaj Ioan acum, când se despart de tatăl, socrul şi bunicul lor,
IOAN BLAJ
din Căbeşti - Bihor. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa. Colectivul S.C. Dorycor Tours SRL.


* Suntem alături de mecanicul şef al societăţii, domnul Ioan Blaj, şi de familia lui, la marea durere a pierderii tatălui drag,
IOAN BLAJ,
din Căbeşti. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul S.C. Ovis Tour - Nojorid.

* Împărtăşim durerea colegului nostru, Ioan Blaj, şi a familiei lui, la despărţirea de tatăl drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Un gând de alinare familiei rămase. Colectivul S.C. Teşan Prest SRL.



* Suntem alături de Adina Ciucioiu şi Marius Sarca, la marea durere pricinuită de pierderea bunicii dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Serviciul Programe Sociale.
 
* Suntem alături de colega noastră, Adina Ciucioiu, la despărţirea de bunica dragă. Dumnezeu să o odihnească în pace. Colegii de la ASCO.
 


COMEMORARE

* A trecut un an de la încetarea din viaţă a celui care a fost cel mai bun şi iubitor soţ, tată şi bunic,
FLORIN FICUŢ.
Parastasul va avea loc sâmbătă, 24 iulie, ora 9.30, la Biserica din Velenţa, preot Pintea. Iubirea, durerea şi dorul din sufletele noastre sunt fără alinare. Dumnezeu să-l odihnească unde drepţii şi bunii se odihnesc. Soţia Florica cu fiicele Liliana şi Mirela cu familiile. (1102)

* Prea iute, prea de timpuriu,
Ai mers pe drumul de tăcere
Pentru cei dragi eşti încă viu
Iubirea creşte din tăcere.
A trecut un an de la decesul celui mai iubit tată, socru şi bunic drag,
FLORIN FICUŢ.
Fiica Liliana, ginerele Emil şi nepotul Bogdan. (1103)

* Azi, 22 iulie 2010, se împlinesc 11 ani de când iubitul meu soţ,
GAVRIL SFERLE,
m-a părăsit pentru totdeauna. Cu multă durere voi păstra în suflet toată viaţa amintirea sa. Soţia Cornelia. (1136)

* Cu inimile sfâşiate de durere, mama şi tata anunţă împlinirea a 4 ani de la despărţirea de scumpa noastră fiică,
ELENI,
şi 3 ani de la despărţirea de scumpul nostru fiu,
MITICĂ.
Prof. ELENI SIME (PANDREA)
ing. DUMITRU PANDREA,
iubiţii noştri copii, v-am crescut ca pe nişte flori, frumoşi, cuminţi, ajunşi la casele voastre bine şi fericiţi, dar când ne-a fost lumea mai dragă Dumnezeu v-a luat de lângă noi şi familiile voastre, au rămas copiii voştri mici, doi băieţi fără mamă, două fetiţe fără tată şi perechile voastre, Aurel şi Mărioara, îndureraţi. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 24 iulie, ora 9.00, la Biserica "Buna Vestire".
Trăim în lumea suferinţei
Trăim cu gândul tot la voi,
Azi nu mai ştim ce-i fericirea
Ne este tare dor de voi.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă odihnească în cea mai frumoasă grădină a Sa. Îndureraţi, ai voştri părinţi, Florica şi Traian Pandrea. (1155)

* Iubita noastră mamă şi soţie, cea care a fost
prof. ELENI SIME,
s-au scurs 4 ani de când ne-ai părăsit. Aşa a vrut bunul Dumnezeu. Noi ne rugăm pentru odihna sufletului tău, măicuţa noastră dragă, de noi se îngrijeşte bunul nostru tată, împreună cu Vali. Copleşiţi de durere, ai tăi copilaşi, Trăienuţ şi Alex şi soţul Aurel cu Vali. (1158)

* Iubitul nostru soţ şi tată,
ing. DUMITRU PANDREA,
iată că noi nu numărăm ani de petrecere, fericire, noi numărăm anii grei pe care îi petrecem în singurătate. Până acum sunt 3 la număr. Dragul nostru soţ şi tată, greu ne este singure, fără tine, dragă tată. În rugăciunile noastre Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să te aşeze acolo unde merită un tată şi un soţ iubitor de familie. Mărioara, Cristina şi Anca. (1156)

* Iubiţii meu fraţi,
ELENI
şi
MITICĂ,
vin la Oradea cu sufletul sfâşiat de durere, găsindu-i de fiecare dată distruşi pe părinţii noştri, mama şi tata, care ne-au crescut cu atâta grijă, iar acum, la bătrâneţe, cu atâta durere. Eu mă rog la bunul Dumnezeu, împreună cu familia mea, pentru odihna sufletelor voastre. Sora Victoria, Virgil şi Anamaria. (1157)


* Deşi timpul trece în tăcere, retrăim aceleaşi clipe de durere şi întristare ca şi atunci când aţi plecat dintre noi, scumpii noştri nepoţi şi verişori,
prof. ELENI SIME,
născută Pandrea, plecată la 16 iulie 2006,
ing. DUMITRU PANDREA,
 plecat la 18 august 2007.
 Aţi fost plini de viaţă, aţi dorit să trăiţi, dar aşa a fost destinul vostru, să plecaţi mult prea devreme pe drumul veşniciei. Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă aibă în paza Lui. Vă vom păstra mereu vii în sufletele noastre. Văduva tanti Marioara şi verişoarele Mariana şi Luminiţa cu familiile lor. (1140)

* Mereu prezent în sufletele noastre, comemorăm cu toată dragostea, adăugând un pios omagiu dragului nostru soţ şi părinte iubitor,
prof. GAVRIL BOTA,
din Abram, împlinirea a 13 ani de la fulgerătoarea trecere în eternitate. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Recunoştinţă veşnică celor care nu l-au uitat. Familia Bota. (1169)