DECESE

* "Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă".
TEODOR ARDELEAN,
PAVEL GĂVRUŢA,
FLOARE GHITEA,
IOSIF SELEJEAN,
FLOARE IAS,
IOAN CHIRICHEU,
CATALINA FREI,
ANA POPOVICI,
GUARDIA-FELISA TOMAS,
ISTVAN-LASZLO SZILAGYI,
IULIANNA-MANCI PRITZ,
ISTVAN TAPASZI,
MARIA KOVACS.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei îndoliate, la trecerea la cele veşnice a celui care a fost prietenul nostru,
ing. IOAN NICOLAE SILAGHI.
Fie-i ţărâna uşoară şi memoria în veci binecuvântată. Familiile prof. Bodea Gheorghe, din Lăzăreni, şi ing. Popovici Viorel, din Oradea. (4700)

* Colectivul de cadre didactice al Şcolii cu clasele l-Vlll "Dacia", din Oradea, transmite sincere condoleanţe fostei colege, învăţătoarea Lucia Silaghi, la durerea pricinuită de moartea neaşteptată a iubitului ei soţ. Dumnezeu să-l odihnească în pace. (4708)

* Adânc întristaţi de vestea trecerii în nefiinţă a celei care a fost vecina noastră,
MARIA MARTIN,
ne alăturăm familiei îndurerate. Vecinii din blocul C 4, sc B. (4698)

* În aceste clipe grele şi pline de tristeţe împărtăşim durerea familiei Ardelean, la trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag,
TEODOR ARDELEAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepotul Liviu Sav cu familia. (4697)

* Suntem alături de voi, Floriţa, Ghiţă, Nuţi şi Sebastian, în aceste momente grele, când vă despărţiţi de soţul, tatăl, socrul şi bunicul vostru drag,
TEODOR ARDELEAN.
Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Cuscrii Paina Nicolae şi Elena. (4704)

* Un gând de alinare şi mângâiere dragilor noştri Ghiţă, Nuţi şi Sebastian, la trecerea în nefiinţă a tatălui, socrului şi bunicului drag lor,
TEODOR ARDELEAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cumnatul Sorin Paina cu familia. (4705)

* Sincere condoleanţe familiei îndoliate, la trecerea la cele veşnice a celui care a fost
TEODOR ARDELEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Maria, familia Onaca Valer şi familia Fora. (4706)

* Suntem alături de familia Ardelean, la trecerea în nefiinţă a soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag,
TEODOR ARDELEAN.
Sincere condoleanţe. Familia Onaca Dumitru. (4707)

* În aceste momente de adâncă tristeţe, transmitem un gând de alinare şi mângâiere pentru mătuşa Floriţa, Ghiţă, Nuţi şi Sebi, la despărţirea de soţul, tatăl şi bunicul drag,
TEODOR ARDELEAN.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnescă în pace. Fam. Sav Gheorghe. (4711)

* Suntem alături de mătuşa Floriţa, Ghiţă, Nuţi şi Sebi, în aceste momente de grea încercare la trecerea în lumea celor drepţi a iubitului vostru soţ, tată, socru şi bunic,
TEODOR ARDELEAN.
Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Mărioara Hambăraş şi familia. (4712)

* Cu sufletele cernite de durere, ne despărţim de dragul nostru verişor dulce
ing. MARIUS SIME,
de numai 54 de ani, din Cluj-Napoca. Fie ca bunul Dumnezeu să-i aline familia îndurerată şi să-l primească la dreapta Lui. Iar noi, verişorii lui, care ne-am petrecut cei mai frumoşi ani ai tinereţii noastre alături de el, pe meleagurile dragi ale Săcădatului nostru, nu vom uita niciodată sufletul său bun şi faţa lui luminoasă. Dormi în pace,
MARIUSUL
nostru drag. Serviciile funerare vor avea loc în Cimitirul Mănăştur, din municipiul Cluj-Napoca, azi, 6 aprilie 2010. Cu inimile zdrobite de durere, Aurelian Sime şi familia, Radu Sime şi familia, Puşa Laza cu familia, verişorii tăi dragi, toţi îţi aducem toată dragostea noastră acum la despărţirea aceasta de tine, nutrind speranţa că ne vom întâlni într-o lume mai bună şi mai dreaptă! AMIN!
(4714)

* Cu durere în suflete şi înlăcrimaţi, anunţăm trecerea în nefiinţă în noaptea Învierii a dragii noastre mame, soacre şi bunici, de 78 de ani,
ing. VIORICA CRAŞOVEANU.
Înmormântarea are loc azi, 6 aprilie 2010, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Călin, nora Alina şi mult iubita nepoţică Laura. (4719)

* În aceste momente grele, suntem alături de nepoţii noştri Călin, Alina şi Laura, când o conduc pe ultimul drum pe mama, soacra şi bunica MIMI, care a fost
ing. VIORICA CRAŞOVEANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fratele Popa Liviu, cumnata Dica şi nepoţii Viorel, Smaranda şi Andrei. (4718)

* În aceste momente de grea încercare, suntem alături de voi, Călin, Alina şi Laura, acum când moartea nemiloasă a răpit-o dintre noi pe cea care v-a fost mamă, soacră şi bunică, iar pentru noi, verişoară şi naşă, un om cu suflet cald şi vorba bună,
ing. VIORICA CRAŞOVEANU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar vouă să vă aline durerea. Mica Teodorescu şi copiii Dalila şi Alin cu familiile lor. (4742)

* Cu lacrimi în ochi şi nemărginită durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru soţ şi tată,
TRAIAN BURCĂ.
Înmormântarea are loc azi, 6 aprilie 2010, ora 13.00, în loc. Căpâlna. Dumnezeu să-l odihnească în pace. În veci nemângâiaţi, soţia Maria şi fiul Sebastian. (4730)

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet drag nouă s-a înălţat la ceruri, iar noi, îndureraţi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost dragul nostru tată, socru şi bunic,
TRAIAN BURCĂ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Adrian, nora Emilia şi nepoata Emilia. (4731)

* În aceste momente de grea încercare şi suferinţă, ne alăturăm durerii verişorilor noştri Burcă Maria şi copiii Sebi şi Adi cu familia, la trecerea în nefiinţă a celui care le-a fost soţ şi tată,
TRAIAN BURCĂ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Fam. Bronţ Emil. (4732)

* Un suflet minunat ce a revărsat asupra noastră o viaţă de iubire, o voce blândă şi caldă, de neuitat, două mâini ce au ştiut să fie trudă, alinare necontenită şi rugăciune binecuvântată le-am pierdut. Nu te vom uita niciodată, scumpa noastră mamă,
MARIA VIORICA BUTA,
din Ianoşda, de 84 de ani. Serviciul de înmormântare are loc azi, 6 aprilie, ora 12.00, din Capela Orăşenească. Copiii tăi dragi, Florin, Violeta şi Angela cu familiile. (4721)

* Sincere condoleanţe Violetei şi lui Bogdan Chiş, la despărţirea de cea care le-a fost o mamă şi bunică mult iubită,
MARIA BUTA,
de 84 de ani. De asemenea, prezentăm condoleanţe fam. Buta Florin şi fam. Agache Angela şi Gicu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. dr. Chiş Corneliu. (4733)

* Cu lacrimi în ochi şi cu nemărginită durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru soţ, tată şi bunic,
TRAIAN BERE,
de 84 de ani. Înmormântarea are loc azi, 6 aprilie, ora 13.00, în loc. Şumugiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată. (4749)

* Suntem alături de familiile verişorilor noştri Jan, Florin şi Mişi, în aceste momente grele pricinuite de decesul tatălui drag,
TRAIAN BERE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Şuşman Ioan şi Rodica. (4739)

* Suntem alături de voi, Florin şi Florica, la ceas de despărţire de tatăl vostru drag,
TRAIAN BERE.
Sincere condoleanţe. Fam. Făşie. (4740)

* Cu lacrimi în ochi şi nemărginită durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mame şi bunici,
FLORICA BOTIŞ,
de 72 de ani. Înmormântarea are loc azi, 6 aprilie, ora 14.00, la Cimitirul Municipal Oradea, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Anca, ginerele Cătălin Vesa şi nepoata Maria-Elena. (4741)

* În zi de praznic, când Dumnezeu ne face părtaşi la viaţa cea veşnică prin Învierea mântuitorului nostru, Iisus Hristos, sufletul încărcat de bunătate al lui buni,
ANA POPOVICI,
ajunsă chiar de Sfintele Paşti la sorocul a 82 de ani, s-a ridicat la ceruri. Dragostea şi grija cu care ne-a înconjurat pe toţi ai casei vor rămâne pilduitoare pentru noi. Părintele Ceresc să-i rânduiască odihna veşnică între aleşii Săi şi să-i aşeze sufletul în rândul celor bine plăcuţi Lui. Înmormântarea va avea loc miercuri, 7 aprilie 2010, ora 15.00, în Cimitirul municipal, de la Capela Haşaş. Fiica Doina, cu soţul Horică Stanciu.

* Sufletul îmi este copleşit de durere la despărţirea de tine, scumpa mea soţie,
ANA POPOVICI,
cu care am împărţit bucuriile şi grijile vieţii mai bine de 50 de ani. Pentru bunătatea, iubirea şi grija pe care mi le-ai purtat, mă rog bunului Dumnezeu să odihnească în pace sufletul tău ales. Suferinţa nu-mi îngăduie să fiu la catafalcul tău, dar lacrimile se vor prelinge în clepsidra neuitării până la ceasul revederii în veşnicia vieţii. Soţul Dumitru.

* Adio, draga noastră bunică şi străbunică,
ANA POPOVICI.
Chiar dacă sufletul îţi e acum departe,
Vorba ta caldă încă-n auz ne răzbate.
Mâna ta blândă mai mângâie parcă
Creştetul nostru, nepoţi, strănepoţi, laolaltă.

Ne-ai părăsit, dar nicicând nu vom putea uita
Că ai fost soarele ce sufletul ne încălzea.
Ne-ai picurat în gând doar vorba înţeleaptă
Dorul de tine nu se va stinge niciodată.
Strănepoata Anastasia, nepotul Horia cu soţia Simona Stanciu.

* Cu inimile îndurerate, cu lacrimi nesecate şiroind în suflete ca un balsam al mângâierii, ne luăm rămas bun de la tine, dragă Buni,
ANA POPOVICI,
şi-ţi spunem că te vom iubi nespus de mult şi că te vom purta în suflete mereu vie, ca pe o icoană, atât cât vom trăi. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, scumpa noastră bunică şi străbunică! Strănepotul Leon, nepotul Bogdan cu soţia Ioana Stanciu.

* Cu inimile cernite, ne rugăm pentru odihna veşnică a celei care a fost o bună mamă, soacră, bunică şi străbunică,
ANA POPOVICI.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe! Lenuţa şi Gigi Maliţa.

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru voi, dragii noştri Doina şi Horică Stanciu, pentru copiii voştri, Horia şi Bogdan, cu familiile lor, acum, când vă despărţiţi de cea care v-a fost reazem la ceas de cumpănă şi bucurie,
ANA POPOVICI,
mamă, soacră, bunică şi străbunică fără seamăn. Părintele Ceresc să o odihnească în pace! Fam. Ioan Laza şi Dacian Munteanu.

* Suntem alături de dragii noştri Doina, Ioan Stanciu şi unchiul Mitru, la marea durere pe care o încearcă acum, la despărţirea de scumpa lor mamă şi soţie,
ANUŢA POPOVICI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Gabi, Aliteea şi Şerban Bonta. (4722)

* Suntem alături de voi, Bogdan, Ioana şi Leon, în aceste clipe grele de despărţire de draga voastră bunică,
ANUŢA POPOVICI.
Sincere condoleanţe. Fam. Gabi Bonta. (4723)

* Vă împărtăşim durerea, dragii noştri, Horia, Simona şi Anastasia, acum la trecerea în nefiinţă a mult iubitei voastre bunici,
ANUŢA POPOVICI.
Ne rugăm, alături de voi, pentru sufletul ei. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Gabi, Aliteea şi Şerban. (4724)

* Un gând de alinare pentru verişorii noştri, Horia, Simona şi Anastasia, în aceste momente de tristeţe şi durere în care se despart de bunica şi străbunica lor,
ANUŢA POPOVICI.
Fam. Păsulă Sorin. (4725)

* Împărtăşim durerea finilor noştri Bogdan, Ioana şi Leon, acum când o conduc pe ultimul drum pe bunica şi străbunica lor dragă,
ANUŢA POPOVICI.
Sincere condoleanţe. Mona, Sorin, Andrei şi Paul. (4726)

* Suntem alături de voi, Doina, Horia şi unchiul Mitru, în aceste clipe de mare durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a mamei, soacrei şi soţiei voastre dragi,
ANUŢA POPOVICI.
Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace şi să aducă mângâiere celor rămaşi. Fam. Păsulă Sorin. (4727)

* Sunt alături de nepoţii mei, Horia şi Bogdan Stanciu cu familiile, în grelele momente pricinuite de pierderea bunicii lor dragi,
ANUŢA POPOVICI.
Sincere condoleanţe. Puşa Bonta. (4728)

* O adâncă tristeţe mi-a lăsat trecerea în nefiinţă a mătuşii mele,
ANUŢA POPOVICI.
Sunt alături de voi, Doina, Horia şi Mitru, în aceste momente grele. Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Puşa Bonta. (4729)

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflet mă despart de cel care mi-a fost soţ iubitor timp de peste 55 de ani,
PANTEA MORGOŞ,
în vârstă de 77 de ani. Îl vom conduce pe ultimul drum, azi, 6 aprilie 2010, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Iuliana. (4743)

* Profund îndurerate de trista veste a decesului tatălui şi bunicului nostru,
PANTEA MORGOŞ,
îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i ofere odihnă veşnică. Fiica Elena şi nepoata Mihaela. (4744)

* Trecerea spre cele veşnice a iubitului nostru tată,
PANTEA MORGOŞ,
ne îndurerează profund. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa. Fie-ţi ţărâna uşoară, dragă tati. Fiica Rodica şi ginerele Joşka. (4745)

* Vestea tristă a dispariţiei dintre noi a cumnatului şi unchiului nostru,
PANTEA MORGOŞ,
ne-a umplut ochii de lacrimi. Suntem alături de sora şi mătuşa noastră Iuliana, în aceste momente de grea încercare. Fie-ţi ţărâna uşoară. Cumnata Livia cu nepotul Eugen cu familia, din Constanţa. (4746)

* Regretăm nespus de mult decesul bunicului şi străbunicului nostru,
PANTEA MORGOŞ,
rugându-L pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor. Nepoata Monica cu soţul Radu şi strănepoţii Sergiu şi Ruxandra. (4747)

* Cu ochii plini de lacrimi şi durere în suflete, ne despărţim de dragul nostru bunic şi străbunic,
PANTEA MORGOŞ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Nepoata Aurelia cu soţul Viorel şi strănepotul David. (4748)


* Suntem alături de familia Burcă, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui care a fost tată, socru şi bunic,
TRAIAN BURCĂ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familia Nicolae Lupaş, împreună cu copiii Ciprian şi Alin cu familiile lor.

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Burcă la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul
TRAIAN BURCĂ.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i mângâie pe cei rămaşi. Familia Ilie Bonchiş.

* Transmitem sincere condoleanţe şi compasiune familiei îndoliate la trecerea în cele veşnice a celui care a fost
TRAIAN BURCĂ.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia Gheorghe Vid.

* În zi de praznic, când Dumnezeu ne face părtaşi la viaţa cea veşnică prin Învierea mântuitorului nostru, Iisus Hristos, sufletul încărcat de bunătate al lui buni,
ANA POPOVICI,
ajunsă chiar de Sfintele Paşti la sorocul a 82 de ani, s-a ridicat la ceruri. Dragostea şi grija cu care ne-a înconjurat pe toţi ai casei vor rămâne pilduitoare pentru noi. Părintele Ceresc să-i rânduiască odihna veşnică între aleşii Săi şi să-i aşeze sufletul în rândul celor bine plăcuţi Lui. Înmormântarea va avea loc miercuri, 7 aprilie 2010, ora 15.00, în Cimitirul municipal, de la Capela Haşaş. Fiica Doina, cu soţul Horică Stanciu.

* Suntem alături de familia Burcă, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui care a fost tată, socru şi bunic,
TRAIAN BURCĂ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familia Nicolae Lupaş, împreună cu copiii Ciprian şi Alin cu familiile lor.

* Sincere condoleanţe şi întraga noastră compasiune familiei Burcă la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul
TRAIAN BURCĂ.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i mângâie pe cei rămaşi. Familia Ilie Bonchiş.

* Transmitem sincere condoleanţe şi compasiune familiei îndoliate la trecerea în cele veşnice a celui care a fost
TRAIAN BURCĂ.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia Gheorghe Vid.

COMEMORĂRI

* Timpul nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul şi durerea din sufletul meu, iar lacrimile izvorăsc la lumină să spună regretul şi dorul pentru tine, plecat, pierdut pentru totdeauna, în urmă cu 5 ani, dragul meu soţ,
GICĂ COSTACHE.
Mă rog bunului Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace. Nu te voi uita niciodată. Aşteaptă-mă! Soţia Ana. (4750)

* Azi, se împlinesc 5 ani de când ne-a părăsit dragul nostru tată, socru şi bunic,
GICĂ COSTACHE.
Nu-l vom uita niciodată. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă binemeritată. Te vom iubi mereu. Sorin, Cristina şi nepoata Antonia. (4751)

* Un gând, o rugăciune, o floare, o lumânare şi multe lacrimi este tot ce-i mai putem oferi acum scumpului nostru fiu şi frate,
REMUS SERAC,
a cărui caldă lumină a luat-o Dumnezeu în urmă cu 13 ani, într-o după-amiază de primăvară, pe 4 aprilie, la numai 21 de ani. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Mama Eva, tata Ioan şi iubitul tău frate Stelian cu familia. (4701)

* Pios omagiu de preţuire şi neuitare iubitului nostru
ŞTEFAN ŢÎNŢAŞ,
soţ, tată şi bunic, la împlinirea a 16 ani de la trecerea în eternitate. Ne rugăm bunului Dumnezeu pentru odihna lui. Soţia Maria şi fiicele Ileana, Pălăguţa Maria şi Viorica cu familiile lor. (4472)