in memoriam 6 mai 2021
DECESE
* Aflăm cu întârziere şi tristeţe că prietenul nostru de o viaţă şi colegul nostru din Vulcania,
preotul profesor TEODOR ŢENŢ,
ne-a părăsit. Familia şi noi ne consolăm că va fi iertat şi primit în Raiul acum, în Săptămâna Luminată, deschis, pentru că a mărturisit pe Dumnezeu, având mereu convingerea că nu moartea este sfârşitul vieţii, ci viaţa e sfârşitul morţii. Aşa îi învăţa el pe toţi cei ce i-au fost încredinţaţi, care, alături de noi, îl vor avea mereu în amintire. Requiescat in pace! Prof. Teodor Rif şi familia.
* Un ultim omagiu nașei noastre dragi
ANA VIORICA GUI.
Suntem alături de nașul nostru Ioan Gui și Ionela, în aceste clipe grele. Sincere condoleanțe. Fam. Corlan Stelică, Marioara și Alina.
* Sincere condoleanțe colegei noastre Alisa Ștefănesc la despărțirea de tata-socru. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul D.J.S. Bihor. (431)
* Gândurile și rugăciunile noastre sunt în aceste momente îndreptate înspre iubita noastră fină Mascaș Ioana care este greu încercată de pierderea iubitului ei tată! Sincere condoleanțe din partea familiei Cherei Florian și Nicoleta. (432)
* Împărtășim durerea colegei noastre Mascaș Ioana și ne exprimăm profunda noastră compasiune în aceste momente de tristețe și suferință, când se desparte de iubitul ei tată. Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar familiei să îi dea mângâiere în aceste clipe de grea încercare! Sincere condoleanțe din partea colegilor Biroului de Evidență Oradea. (433)
* O inimă bună a încetat să bată, un suflet cald a plecat la ceruri. Cu mare durere în suflet anunț plecarea din această lume a scumpului meu soț,
IONEL TORGE.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Înmormântarea va avea loc vineri, 7 mai, ora 14.00, din Capela Hașaș. Soția Carolina. (1903)
* Cu tristețe în suflet ne luăm rămas bun de la bunicul nostru drag,
IONEL TORGE.
Vei rămâne veșnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace! Emi, Andras, Andrea. (1904)
* Profund îndurerați ne despărțim de bunicul nostru drag,
IONEL TORGE.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Familia Raining Renata. (1905)
* Împărtășim imensa ta durere, mama Carolina, acum când soțul tău drag,
IONEL TORGE,
a plecat la ceruri. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar ție să-ți dea putere multă! Fam. Fülöp. (1906)
* Cu durere și tristețe ne luăm rămas bun de la cel ce a fost președintele Uniunii Județene CAR Bihor
IONEL TORGE,
om devotat profesiei sale de-a lungul carierei până în ultimele clipe de viață. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Sincere condoleanțe. Colectivul Uniunii Județene CAR Bihor. (1941)
* Drum lin spre cele veșnice pentru prietenul nostru, cel care a fost președintele UJCAR Bihor
IONEL TORGE.
Sincere condoleanțe. Odihnă veșnică. Adrian și Daniela Dorner. (1942)
* Sincere condoleanțe și gânduri de mângâiere doamnei Carolina Torge la despărțirea de soțul drag
IONEL TORGE.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-I așeze sufletul printre aleșii Săi. Ghiță și Mărioara Sonea.
* V-ați stins tăcut și demn, ați alunecat spre lumină, liniștit și împăcat, lăsând în urmă tot zbuciumul vieții, într-o sfântă zi, Învierea Domnului. După o colaborare de 40 de ani, cu tristețe în suflet, dar cu speranța că mergeți într-un loc mai liniștit, ne luăm rămas bun de la
ec. IONEL TORGE.
Fie ca lumina veșnică să-i însoțească sufletul spre ceruri, iar Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa. Sincere condoleanțe familiei. Orbai Elena cu soțul Ioan împreună cu Diana Comșa. (1943)
* Suntem alături de doamna Carolina și família ei, în aceste momente de grea încercare, când se desparte de soțul
IONEL TORGE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Horhat Ioan și Irina. (1944)
* Împărtășim durerea și suntem alături de doamna Torge Carolina, la trecerea în veșnicie a soțului drag
IONEL TORGE.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Sincere condoleanțe. CAR Învățământ Oradea. (1945)
* Compasiune și sincere condoleanțe familiei în aceste momente de grea încercare și durere pricinuite de decesul domnului
IONEL TORGE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i lumineze calea spre veșnicie. CAR Spitalul Județean Oradea. (1946)
* Cu nemărginită durere ne luăm rămas bun de la cumnatul și unchiul,
VASILE DERȘIDAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Mircea, Ramona, Imi și Leticia. (1912)
* Un pios omagiu celui care a fost
profesor VASILE DERȘIDAN,
trecut la cele veșnice în preajma Sfintelor Sărbători de Paști, după o lungă suferință. A activat o lungă perioadă la Consiliul Județean al Sindicatelor, membru al PSD din primii ani după 1989, a fost vicepreședinte ”ales” în februarie 2015, al organizației județene a pensionarilor social democrați, coordonând cluburile pensionarilor. Fiu al satului Vășad a fost un ”sportiv” de cursă lungă, organizând multe acțiuni sportive în județ pentru pensionari. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Grigore Bala. (1934)
* Suntem alături de família colegului și prietenului nostru
prof. VASILE DERȘIDAN,
la trecerea sa la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia prof. Aurel Tărău. (1937)
* Suntem alături de família colegului și prietenului nostru
prof. VASILE DERȘIDAN,
la trecerea sa la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Bodea Ioan și Alina. (1938)
* Suntem alături de família colegului și prietenului nostru
prof. VASILE DERȘIDAN,
la trecerea sa la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Chivari Ioan, Alina, Ionuț și Cristi. (1935)
* Trecerea la cele veșnice a bunului prieten
profesor VASILE DERȘIDAN,
OM de aleasă calitate umană și sufletească, ne întristează. Prin sentimentele noastre de compasiune ne alăturăm familiei îndurerate. Prof. Cornel Durgheu. (1950)
* Suntem alături de tine Cristi, la marea durere pricinuită de moartea tatălui tău,
TEODOR ROMAN,
și de tine Dana. Regretăm profund dispariția lui, ne vom aminti cu drag de el, fiind un frate bun, cinstit, iubitor și drept. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sora văd. Mortan Elisaveta cu familia: Liviu, Dana, Claudiu și Cătălin. (1925)
* Cu durere în suflet și cu lacrimi în ochi, suntem alături de tine Cristi, acum când te desparți de tatăl tău, fratele și unchiul
TEODOR ROMAN.
Suntem alături şi de tine Dana! Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa! Fratele Roman Lazăr și soția, nepotul Roman Marius cu familia. (1926)
* Cu sufletele cernite de durere și ochii înlăcrimați ne luăm rămas bun de la dragul nostru frate, cumnat și unchi,
GHEORGHE ȚIȚ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămași nemângâiați să le aline suferința pierderii celui drag lor. Fratele Petru Țiț Andreescu, cumnata Felicia și nepoții Ștefan, Alexandru cu soția Alessya. (1927)
* Îngerii să-i vegheze drumul lin către Dumnezeu, presărat cu flori, celui care a fost un bun prieten și fin de cununie,
GHEORGHE ȚIȚ.
Din partea nașilor, familia Opriș Traian. (1931)
* Suntem alături de verișoara noastră Maria și fiicele sale Sanda și Geta cu familiile, la trecerea la cele veșnice a soțului, tatălui, bunicului
GHEORGHE ȚIȚ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Chivari Ioan, Alina, Ionuț și Cristi. (1936)
* Mulțumim tuturor celor care alături de noi, l-au condus pe ultimul drum pe dragul nostru tată, bunic și străbunic,
ing. NICOLAE AGUD-SFERLE.
Fie-i țărâna ușoară! Cu recunoștință, familia îndurerată. (1929)
* Gânduri de mângâiere, compasiune și sincere condoleanțe finilor noștri, Croitoru Dan și Liana cu copiii lor, Diana și Dorin, acum când se despart de mama, soacra și bunica lor,
MARIA CROITORU.
Odihnă veșnică și drum lin spre Împărăția Cerurilor! Nașii Betea Mircea și Ileana cu familia. (1930)
* În aceste momente de adâncă tristețe, prin trecerea la cele veșnice a mamei dragi, suntem alături de familia prietenului Dan Croitoru. Sinceră compasiune. Prof. Cornel Durgheu. (1951)
* În Sfânta zi de Sărbătoare, un suflet cald de mamă, soacră şi bunică s-a ridicat la Ceruri să cânte cu îngerii în Lumină „Hristos a Înviat!”. Un gând de alinare pentru dragii noştri, Luminiţa, Andra, părintele Florin, Maria şi Anastasia se împleteşte acum cu rugăciunea: „Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace!”. Sincere condoleanţe întregii familii! Familiile Cărăban şi Ţarcă. (1932)
* Cu tristețe anunțăm că după o scurtă suferință îl conducem pe ultimul drum pe tatăl, socrul, bunicul și străbunicul nostru
VASILE LAZA,
de 73 ani. Înmormântarea va avea loc luni, 10 mai, ora 12.00, de la Capela Orășenească. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Fiul Florin cu familia.
* Cu adâncă durere în suflet anunț trecerea în neființă a dragului meu tată,
VASILE LAZA,
în vârstă de 73 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te voi uita niciodată. Fiul Nelu.
* Cu lacrimi în ochi și durere în suflet ne luăm rămas bun de la dragul nostru unchi
VASILE LAZA,
în vârstă de 73 ani. Dumnezeu să-i dăruiască pace, liniște și odihnă veșnică în Împărăția Sa cerească. Nepoata Pantea Claudia cu familia.
* Cu adâncă durere în suflet ne luăm rămas bun de la dragul nostru
VASILE LAZA,
de 73 ani. Ne vom ruga bunului Dumnezeu să vă dea pace și odihnă veșnică. Cumnatul Gheorghe cu familia.
* Cu durere în suflet ne luăm rămas bun de la iubita noastră soție și mamă
DOINA BARNA (GROZA).
Ai plecat prea devreme dintre noi, la doar 53 de ani. Ne-ai iubit enorm și pentru tine familia a fost mereu pe primul lor. Vei rămâne veșnic în sufletele și amintirile noastre. Drum lin către îngeri sufletul nostru și Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc vineri, 7 mai, ora 15.00, de la Capela Hașaș. Soțul tău drag Tibor și iubita ta fiică Monica. (1933)
* Suntem alături de cuscra Florica Chirodea, rugând pe Dumnezeu să-i dea alinare sufletească și întreaga compasiune întregii familii greu încercată acum la despărțirea de dragul lor soț, tată și bunic
ALEXANDRU CHIRODEA.
Sincere condoleanțe. Cuscra Livia Lupău cu familia. (1948)