In memoriam
DECESE
* "De vrei fericirea eternă s-o ai
Un loc îţi rezervă de-acuma în rai,
Căci îngerul morţii te-aşteaptă în drum,
Alături Domnul te cheamă acum".
MARGARETA PINTERU,
JOLAN CSEREPES.
În aceste momente grele şi pline de tristeţe transmitem un gând de alinare şi mângâiere familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.
* Cu nespusă durere în suflete, anunţăm trecerea în lumea drepţilor a iubitei noastre bunici, străbunici şi soacre,
GHIZELA TULVAN,
din Beiuş, în vârstă de 82 de ani. Nimic nu va putea înlocui căldura şi dragostea cu care ne-a înconjurat, lăsând un gol copleşitor în inimile noastre. Înmormântarea va avea loc duminică, 13 decembrie 2009, la ora 14.00, în cimitirul Bisericii din Deal. Dumnezeu să o aşeze între aleşii Săi şi să-i dea odihnă veşnică. Nepotul Cătălin cu soţia Andrada, strănepoatele Călina şi Mara, ginerele Petrică. (6010)
* LUCICULE,
viaţa a fost nedreaptă cu tine, dar bunul Dumnezeu ţi-a dat odihna binemeritată. Noi îl rugăm să te facă o stea, care de acolo de sus să poată veghea ca cele două fetiţe ale tale să poată spune: "Tăticul nostru în eternitate va veghea la fericirea noastră". Condoleanţe familiei. Dumnezeu să te odihnească în pace. Tincuţa cu familia Biro. (6009)
* Cu nemărginită durere în suflet, îmi iau rămas bun de la cea care mi-a fost soră bună şi dragă,
MARIA BRONŢ,
din Salonta, şi care ne-a părăsit azi, la 81 de ani. Îl rog pe bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc luni, 14 decembrie 2009, ora 12.00 de la Capela Cimitirului Municipal Salonta. Sora Livia Ciordaş, din Oradea. (5992)
* Profund îndureraţi de trista veste a trecerii spre cele veşnice a surorii şi cumnatei noastre,
MARIA BRONŢ,
din Salonta, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-i ofere iertarea, liniştea şi împăcarea binemeritate după o viaţă marcată încă din tinereţe de grele încercări. Domnul fie cu tine, dragă
MĂRIOARĂ!
Sora Iuliana şi cumnatul Pantea Morgoş din Oradea. (5993)
* Vestea trecerii la cele veşnice a mătuşii noastre,
MARIA BRONŢ,
din Salonta, ne-a îndurerat profund. Fie ca lacrimile şi rugăciunile noastre de iertare şi împăcare să-i însoţească sufletul în zborul său spre Ceruri. Dumnezeu s-o aibă în paza Sa! Nepoatele Elena şi Rodica Morgoş, cu familiile lor, din Oradea. (5994)
* Ne alăturăm cu tristeţe durerii mamei noastre, pricinuită de decesul surorii sale şi a mătuşii noastre dragi,
MARIA BRONŢ,
din Salonta, cea care a fost pentru noi toţi un exemplu de hărnicie, tenacitate şi dăruire. Fie-i ţărâna uşoară. Nepoţii Eugen, Cerasela şi Bogdan Ciordaş, din Constanţa. (5995)
* Un ultim omagiu la trecerea în nefiinţă a iubitei noastre mătuşi,
MARIA BRONŢ,
din Salonta. Fie-i ţărâna uşoară. Nepoata Florica şi strănepoata Raluca cu familia, din Oradea. (5997)
* Regretăm nespus trecerea la cele veşnice a mătuşii noastre,
MARIA BRONŢ,
din Salonta. Dumnezeu s-o aibă în paza Sa. Nepoata Mitran Ana, cu familia, din Oradea. (5998)
* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de fratele şi unchiul nostru,
TRAIAN BODEA,
din Alparea. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze între drepţii Săi. Sora Maria, cumnatul Traian, nepotul Viorel Cuc cu familia. (5985)
* Împărtăşim durerea familiei Bodea, acum când se despart de tatăl şi bunicul lor drag,
TRAIAN BODEA.
Dumnezeu să vă întărească şi să vă mângâie în durerea voastră. Sincere condoleanţe. Fam. Popovici.
* Suntem alături de familia Zaro, la pierderea dureroasă a fiului lor drag,
LUCIAN ZARO.
Sincere condoleanţe. Familia Naghi Maria, din Nojorid.
* Împărtăşim durerea colegei noastre Tarsi Erika, pricinuită de trecerea în nefiinţă a bunicii dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul de la S.C. Comaliment ABC 8. (5970)
* Suntem alături de domnul Gabriel Gross, în aceste momente grele cânde se desparte de scumpa sa soţie,
GEORGETA GROSS.
Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune întregii familii. Biroul Notarului Public Tomulescu Laurenţiu. (5989)
* Suntem alături de mătuşa şi verişorii noştri, la marea durere pricinuită de moartea soţului şi tatălui drag,
VASILE CIPCIRI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mimi şi Gabi Farkas. (6005)
* Nu alăturăm cu un gând de alinare d-lui Leucea Gheorghe, în aceste momente grele, la despărţirea tragică de dragul cumnat. Primiţi sincerele noastre condoleanţe. Colegii de la Biroul Siguranţa Rutieră, Poliţia Comunitară. (5999)
COMEMORĂRI
* Se împlinesc doi ani de la trecerea în veşnicie, doi ani de când îţi ducem dorul, dar am simţit mereu că de acolo de sus ne vegheazi aşa cum ai făcut-o când erai alături de noi, draga noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
ANA MANEA,
din Livada. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă şi linişte între aleşii Săi. Te vom pomeni în gând şi rugăciune de-a lungul vieţii noastre. Familia. (6111)
* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea unui an de când a plecat dintre noi draga noastră mamă, bunică şi străbunică,
ECATERINA GUIAŞ.
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 13 decembrie, ora 12.00, la Biserica Sebastian, din Oradea. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Nelu cu soţia, fiica Steluca, nepoţii Dorin, Sorin, Simona şi strănepoata Simina.
* Deşi timpul trece, ochii ne sunt plini de lacrimi, tristeţe, durere adâncă şi priviri care te caută mereu de când ai plecat dintre noi, în urmă cu un an, iubita noastră soţie, mamă, soră, bunică, soacră şi cuscră,
MARIA FRESEA.
La umbra rece a crucii tale
Venim cu sufletul zdrobit
Şi cu ochii plini de lacrimi
Căci prea curând ne-ai părăsit.
Fulgerător din casă ai plecat
Niciun cuvânt de adio n-ai lăsat
A ta este tăcerea
Ale noastre lacrimile şi durerea.
Ai fost plină de viaţă
Ai vrut să mai trăieşti
Dar aşa ţi-a fost scris
Să ne părăseşti.
Cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, îţi aducem o floare, o lumânare şi o rugăciune către bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi lumină fără sfârşit. Ai rămas printre noi, în inimile noastre şi vom păstra vie amintirea chipului tău drag şi a sufletului tău bun. Te odihneşti acolo unde nu te doare, odihna nu ţi-o deranjează nimeni şi dacă dormi sub piatra grea nu eşti uitată de nimenea. Te vom pomeni în gând şi rugăciune de-a lungul vieţii noastre. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, pentru sfaturile bune pe care ni le-ai dat şi rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă, linişte, pace, viaţă veşnică. Odihneşte-te în pace, suflet bun. Familia. (5872)
* Mâine, 13 decembrie 2009, se împlinesc trei ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna bunul şi iubitul nostru tată şi socru,
IOAN PUIE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară. Fiul Ionuţ şi Raluca. (5977)
* Când se stinge o flacără, o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. Parcă ieri erai lângă noi, dar ai plecat prea devreme spre veşnicie, dragul nostru tată,
ION MUNTEANU,
şi ai lăsat în urmă un gol imens, lacrimi şi durere. Parastasul de 6 luni va avea loc duminică, 13 decembrie 2009, la Biserica Ortodoxă Băile Felix. Copiii Ionel şi Mihaela cu familia. (5882)
* Au trecut 15 ani de când soţia şi mama noastră,
MARIA CIMPOIEŞ,
a părăsit această lume, lăsând un gol imens, gol care în inima mea nu poate fi umplut. Regretăm plecarea ta din această lume şi îţi promitem că te vom păstra veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţul Ionel, copiii Rodica, Marius şi nepoţii Alin şi Tudor. (5984)
* Clepsidra timpului îşi cerne clipele fără tine, iubirea sufletului meu, iubitul meu soţ, tată şi fiu fără egal,
IOAN NUŢIU.
Te căutăm în fiecare ungher al existenţei tale, ne este incredibil de dor de tine, dar ne-au rămas doar amintirile. Amintiri ce vor dăinui etern în sufletele şi inimile noastre. Domnul să-ţi dea liniştea şi pacea somnului în Împărăţia Sa. Familia. (5990)
* În scurgerea timpului, au trecut 8 ani de când şi-a început călătoria printre stele draga noastră
FLORICA CODREAN,
din Remetea. 8 ani în care i-am dus dorul, dar am simţit mereu că de acolo de sus ne veghează aşa cum a făcut-o când era alături de noi. Îi vom preţui amintirea în veci. Soţul Dumitru, copiii Florica, Doina şi Dan cu familiile. (5896)
* Când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. Parcă ieri erai lângă noi, dar ai plecat prea devreme spre veşnicie, bunul nostru frate,
NAGY PAVEL,
şi ai lăsat în urmă un gol imens şi lacrimi. Parastasul de 6 săptămâni va avea loc duminică, 13 decembrie, în Sălişte. Familia îndoliată. (5983)
* O rugăciune, o floare, o lumânare şi multe lacrimi este ceea ce oferim acum, la parastasul de 6 săptămâni de când a plecat dintre noi bunul nostru verişor,
PAVEL NAGHI,
din Sălişte-Spinuş. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară. Verişoara Gîrba Floare cu familia. (5820)
* Au trecut 6 săptămâni de lacrimi şi tristeţe de când ai plecat la cele veşnice, draga noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
ECATERINA (CATIŢA) HANCIU.
Vei rămâne mereu în amintirea noastră. Dumnezeu să te odihnească în pace. Familia Popa, din Oşorhei. (5941)
* N-auzim acum decât tăcerea ta şi chipul nu ţi-l vedem decât în vise
Şi ne-am dori să-ţi putem pătrunde-n taine
Dar cum să intrăm? Porţile-s închise.
Doar noaptea te mai vedem prin somn
Când toate lumânările sunt stinse
Şi vrem atât de mult să nu se facă zi
Căci e atât de greu să te trezeşti din vise.
Astăzi se împlinesc 3 ani de durere de când
ELENA BONETA
a plecat dintre noi. Un moment de reculegere şi parastasul au loc azi. În veci nemângâiată, familia. (5920)
* Frumoasă-i iubirea
Grea e despărţirea
Moartea nemiloasă
Te-a luat devreme din a noastră casă
Moartea e crudă şi nu alege
Ia ce-i mai bun şi frumos culege
Îi duce mamei copilul mic
Ea n-are milă de nimeni şi nimic
Ne duce fraţi, nepoţi şi dragi părinţi în plină tinereţe
Puţini sunt cei ce ajung la bătrâneţe.
Fulgerător, neaşteptat l-a luat şi pe iubitul nostru frate, bun prieten, un om deosebit,
MARIN CLAUDIU CHIRA,
de numai 38 de ani. A fost cel mai tânăr dintre cei 14 fraţi. Comemorăm un an de la decesul acestuia, decedat la 13 decembrie 2008, în Germania. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 13 decembrie 2009, în localitatea Fughiu, după Sfânta slujbă, la Biserica Ortodoxă. Fie-ţi somnul lin şi îngerii aproape. Dumnezeu să-ţi aşete sufletul în loc cu lumină şi verdeaţă. Familia îndurerată, Mia, Dani şi cei 13 fraţi, cu familiile. (5950)
* Amintiri dragi împletite cu lacrimi şi dor nestins ne încearcă sufletele acum, la împlinirea celor doi ani de la trecerea la veşnicie a dragii noastre mame, soacre şi bunici,
FLOAREA CUC,
din Hidişelu de Sus. Te-am iubit şi nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci. Fiicele Valeria, Maria, Elena, ginerele Lucian şi nepoata Miruna. (5969)
* S-a împlinit un an de când s-a ridicat la ceruri bunul nostru tată şi bunic,
GHEORGHE BĂLĂCEANU,
şi doi ani de când ne-a părăsit iubita noastră măicuţă şi bunică,
FLORICA BĂLĂCEANU.
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 13 decembrie 2009, ora 11.30, la Biserica "Izvorul Tămăduirii" din incinta Spitalului de lângă Magazinul Crişul. Bunul Dumnezeu să le dea odihnă veşnică. Fiica Lucica, ginerele Gabriel şi nepotul Găbiţă. (5972)
* Se împlinesc şase săptămâni de când ne-a părăsit dragul nostru bunic, socru şi cuscru,
ing. OCTAVIAN POP.
Ne vom gândi mereu la el cu duioşie. Parastasul va avea loc marţi, 15 decembrie, ora 18.00, la Catedrala Sf. Nicolae. Familia Căbuţi. (5996)
* Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins în urmă cu 3 ani, când scumpa mea soră,
OANA GORDAN,
a plecat dintre noi. Chipul blând şi sufletul ei generos vor rămâne veşnic în memoria noastră. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Viorica Bibarţ cu familia. (5976)
* Tristeţe şi durere adâncă ne încearcă de când în urmă cu 6 săptămâni inima bunului nostru tată, socru şi bunic,
GHEORGHE POP,
a încetat să mai bată. A fost, este şi va rămâne un simbol al iubirii de familie, al generozităţii şi al iertării. A dăruit tututor iubire, blândeţe, sfaturi bune şi înţelepte, iar nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru sufletul lui bun toată viaţa. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 13 decembrie, la Biserica Ortodoxă din str. Teiului. Familia îndurerată. (5979)
* Au trecut 6 luni de lacrimi şi durere, de priviri care te caută mereu pe tine, iubitul nostru soţ şi tată,
VASILE MOLNAR.
Te pomenim zilnic, te plângem şi ne rugăm pentru odihna sufletului tău inegalabil. Să-ţi fie ţărâna uşoară. Parastasul de pomenire are loc azi, 12 decembrie, ora 8.00, la Biserica Buna Vestire. Soţia Maria şi fiica Angela. (5991)
* Într-o tristă zi de decembrie se împlinesc 3 ani de când o inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă multă tristeţe şi multă durere, cea care ne-a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
OANA GORDAN,
plecată prematur dintre noi, la numai 54 de ani. Pentru dragostea şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat te vom păstra mereu în inimile noastre. Parastasul va avea loc duminică, 13 decembrie 2009, la Biserica Ortodoxă din Aleşd (centru). Soţul Traian, fiul Duţu, nora Mariana, fiica Simona cu soţul Ioan şi inegalabila noastră nepoţică Iris-Oana, pe care n-ai mai apucat s-o cunoşti. (6003)
* Acum când s-au împlinit 6 luni de lacrimi şi durere îţi aducem un omagiu, dragul nostru tătic, socru, bunic,
PAVEL PENTIE.
Când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu. Parcă ieri erai lângă noi, dar ai plecat prea devreme spre cele veşnice, fără să ne spui un cuvânt, fără să ne laşi să ne luăm la revedere. Nu ne vine nici acum să credem. Ne-ai dat o grea lovitură. Ne-ai aşteptat pe toţi trei să venim de departe, acasă, în ţară, ca tu să poţi pleca pe drumul de veci. Cu sufletele pline de durere, lacrimi şi suspine nu te vom uita niciodată, oricât de departe am fi, dragul nostru tătic, socru şi bunic. Soţia Saveta, fiica Marcela, fiul Daniel cu familia, Mihaela cu familia, Viorica cu familia. (6002)
* S-au scurs 5 ani de întristare şi durere de când iubita noastră mamă, soacră şi bunică,
MARIA ŢIŢAŞ,
a trecut la cele veşnice, alături de dragul nostru tată, socru şi bunic. Veţi fi mereu în inimile noastre. Familia. (6006)
* Lacrimile ne curg pe obraji, tristeţea ne apasă sufletele şi nimic nu poate şterge durerea ce s-a aşternut în inimile noastre acum 6 ani, când te-ai dus departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, cel care ai fost tată şi soţ,
DUMITRU BOLOGAN.
Te-ai retras liniştit în lumea celor buni şi drepţi, ne lipseşti mult, dragul nostru, dar eşti mereu în gândurile şi sufletele noastre. Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci, iar candela neuitării să ardă veşnic la căpătâiul tău. Soţia Viorica şi fiul Sorin.
* Azi se împlinesc 7 ani de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost printre noi
LIVIU-TEODOR CURUŢ
(ŞOGI).
Rugăciuni, flori şi recunoştinţă este tot ce-ţi mai putem oferi. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fam. Ballo, din Oradea. (5858)
* Azi, când ai fi împlint 33 de ani, în loc de "La mulţi ani!",
IOANA SARCA,
ne rugăm bunului Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Sa. În veci nemângâiaţi, părinţii şi surorile cu familiile. (6008)
* Duioase amintiri şi gânduri dragi păstrăm în inimile noastre şi acum la împlinirea a 4 ani de când ne-a părăsut, plecând spre veşnicie, iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
MIHAI SUCIU.
Binecuvântată să-i fie memoria şi veşnică pomenirea. Dumnezeu să-l odihnească. Familia. (6011)