DECESE

* Dispariţia fulgerătoare a fostului meu coleg

SULCIK ADRIAN,

ne-a îndurerat profund. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, iar celor rămaşi să le aline suferinţa. Nicu Bara cu soţia.

* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe pentru părintele Gheorghe Sălăgean şi familia sa, de la Parohia din Copăcel, în aceste momente grele când se despart de scumpul lor tată, socru şi bunic,

LAZĂR SĂLĂGEAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dorina, Maria şi Nelu Gligor.

* Cu adâncă durere în suflete ne luăm rămas bun de la cel care a fost prietenul nostru,

CRĂCIUN ŞTIOP.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, iar soţiei sale Vera, să-i aline suferinţa. Fam. Creivean şi Mudura.

 

* "Se duce viaţa ca un vis

Spre Slava cerului senin

Sau spre adânc întunecos,

Spre veşnicie, sus sau jos, fără sfârşit".

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU,

ADRIAN-IULIU SULC,

PETRU SĂRĂCUŢ,

ECATERINA CHIŞ,

PIROSKA ANDRASSY,

ILEANA TRIFA,

GYULA SANDOR KOVACS.

Dumnezeu să-i ierte şi să le aşeze sufletele între aleşii Săi. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

 

* Sincere condoleanţe. Suntem alături de colega şi prietena noastră, avocat Pop Carmen, în aceste momente grele pricinuite de moartea fulgerătoare a mamei sale. Avocat Nath-Rădac Daniela şi familia. (4176)

 

* Suntem alături de colega noastră Carmen Pop, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale,

MARIA POPOVICI.

Colectivul S.C. Simbac S.A. Oradea. (4254)

 

* Ne exprimăm întreaga noastră compasiune şi suntem alături de colega şi prietena noastră av. Pop Carmen, în clipele de dureroasă încercare, la despărţirea de mama sa dragă,

MARIA POPOVICI.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Felicia, Florica, Anamaria, Lavinia, Octaviana şi Delia. (4249)

 

* Copleşită de durere şi cu sufletul întristat, mă despart de soţul meu,

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU (CORI).
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Slujba de înmormântare are loc azi, 11 noiembrie 2009, ora 13.00, la Catedrala "Sf. Nicolae". Soţia Angela. (4213)

 

* Cuvintele nu pot exprima durerea ce o simţim în suflete acum, la despărţirea de iubitul nostru tată,

CORIOLAN BUZAŞIU.

S-a dus la ceruri mult prea repede şi după o mult prea grea şi nemeritată suferinţă. Dumnezeu să-l odihnească şi să vegheze asupra familiei greu încercate. Fiica Pia cu soţul Nelu şi fiul Horia. (4214)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, sufletul lui bun s-a ridicat la cer, lăsându-ne înlăcrimaţi şi un gol imens în urmă. Recunoştinţă veşnică scumpului meu ginere,
preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU (CORI).

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Socrul Vlaşin Gheorghe. (4215)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru familie, acum, la despărţirea de soţul, tatăl şi socrul drag,

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU.

Nepoata Mădălina. (4216)

 

* Cuvintele sunt prea puţine acum, când tata nu mai este... Îl vom păstra veşnic în amintirea noastră şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l aşeze cu drepţii Săi. Tatăl meu

CORIOLAN BUZAŞIU

s-a dus la ceruri după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Alina şi ginerele Adrian. (4217)

 

* Suntem alături de naşii noştri dr. Osiceanu Alina şi Adrian, acum când se despart de scumpul lor tată şi socru. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-l ierte, iar familiei îndoliate să-i dea putere să treacă peste această grea încercare. Fam. dr. Stancu Bogdan, Andrea şi Damian. (4220)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiei dr. Osiceanu Alina şi Adrian, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui şi socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Stancu Gheorghe. (4221)

 

* Suntem alături de fam. prof. dr. ing. Mintaş Ioan, acum când se despart pentru totdeauna de iubitul lor tată şi bunic,

preot CORIOLAN BUZAŞIU.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace întru Împărăţia Sa cea cerească. Sincere condoleanţe şi un gând de mângâiere familiei îndoliate. Fam. Teodor Maghiar. (4272)

 

* Sincere condoleanţe familiei prof. dr. ing. Mintaş Ioan, acum când se despart pentru totdeauna de iubitul lor tată,

preot CORIOLAN BUZAŞIU.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace întru Sfinţii Săi. Fam. preot Dan Lele. (4273)

 

* Suntem alături de colegii noştri Olimpia şi Ioan Mintaş, la marea durere pricinuită de moartea tatălui şi socrului drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Catedrei de Agricultură-Horticultură al Facultăţii de Protecţia Mediului Oradea. (4212)

 

* Suntem alături de familiile Buzaşiu, Mintaş şi Osiceanu, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a iubitului lor soţ şi tată,

CORIOLAN BUZAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească şi să aducă alinare familiei îndurerate. Fam. dr. Vicaş Radu. (4207)

 

* Suntem alături de naşii noştri, Olimpia şi Ioan Mintaş, în momentele grele pricinuite de trecerea în nefiinţă, după o lungă şi grea suferinţă, a iubitului lor tată,

CORIOLAN BUZAŞIU.

Simina şi Ovidiu Coman. (4208)

 

* Suntem alături de doamna Angela Buzaşiu, în aceste momente de grea încercare când îl conduce pe ultimul drum pe soţul drag,

CORIOLAN BUZAŞIU.

Colectivul Laboratorului Clinic, Spitalul Militar Oradea. (4240)

 

* Suntem alături de familia Buzaşiu şi dr. Osiceanu Alina, la dureroasa despărţire de soţul şi tatăl drag. Sincere condoleanţe. Personalul secţiilor Medicină Internă şi Cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă "A. Iancu". (4238)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi durere, suntem alături de doamna Angela Buzaşiu şi cele două fiice Alina şi Olimpia, la marea durere pricinuită de moartea soţului şi tatălui drag. Sincere condoleanţe. Leonica Luca şi Corina Zadori cu familia. (4193)

 

* Transmitem sincere condoleanţe familiei Buzaşiu, Mintaş, Osiceanu şi Buzaş, acum când se despart pentru totdeauna de soţul, tatăl, socrul şi fratele lor drag,

CORIOLAN BUZAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l aşeze între aleşii Săi, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să le aline durerea. Sebastian Mădăras şi familia. (4231)

 

* Regretăm moartea celui care ne-a fost şef la Drumuri Naţionale Oradea, peste 23 de ani,

ing. CORIOLAN BUZAŞIU.

Sincere condoleanţe familiei. Fam. Copaciu. (4194)

 

* Suntem alături de familia Mintaş Ioan, la marea durere pricinuită de decesul socrului şi tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Emilia Bocaciu şi copiii. (4247)

 

* Suntem alături de Angela, Alina cu familia, Pia cu familia şi unchiul Ghiţă, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpului lor soţ, tată, socru şi ginere,

CORIOLAN BUZAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ghiţă, Dora şi Dorinel Bocşan. (4196)

 

* Suntem alături de colegii noştri, familia dr. Osiceanu Alina şi Adrian, la marea durere a trecerii în nefiinţă a tatălui şi socrului iubit. Sincere condoleanţe. Colectivul Secţiei Radiologie a Spitalului Clinic Judeţean Oradea. (4222)

 

* Cât de crud e destinul, prin plecarea acestui suflet ales, nobil şi cult pentru a se odihni în slava Sa cerească în pace,

ing. CORIOLAN BUZAŞIU.

Milostivul Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în corturile drepţilor. Pentru întreaga familie rămasă îndurerată, rugăm pe bunul Dumnezeu să reverse multă mângâiere şi putere îngerească de-a răzbi. Familiile Piţurcă Aurel, Piţurcă Corneliu şi Piţurcă Ovidiu. (4230)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de voi, Romi şi Doina, acum când vă luaţi adio de la bunul vostru frate şi cumnat. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar vouă să vă dea alinare. Fam. Grama, Frunză şi Pitaru. (4224)

 

* Suntem alături de fam. Mintaş Ioan şi Olimpia, la marea durere pricinuită de dispariţia tatălui,

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU.

Sincere condoleanţe. Fam. Augustin Dudaş. (4236)

 

* Un ultim omagiu celui care a fost şeful meu timp de 25 de ani,

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU.

Suntem alături de doamna Buzaşiu şi de fiicele Alina şi Olimpia şi familiile lor în această grea încercare când se despart de soţul şi tatăl iubitor. Bunul Dumnezeu să-l odihnească între cei aleşi ai Săi. Fam. Rus Ioan. (4250)

 

* Sincere condoleanţe transmitem fam. Mintaş Ioan şi Olimpia, în momentele grele, când se despart de tatăl drag. Colectivul Catedrei de Zootehnie şi Agroturism, Facultatea de Protecţia Mediului. (4251)

 

* În aceste clipe de grea încercare pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui drag, suntem alături de familia Olimpia şi Ioan Mintaş, transmiţându-le toată compasiunea noastră şi sincere condoleanţe. Îl rugăm pe Domnul să odihnească în Slava Sa cerească în pace şi linişte sufletul bun şi nobil al tatălui vostru. Să-i fie memoria binecuvântată în vecii vecilor. Amin. Fam. Ani şi Ciprian Moza. (4225)

 

* Cu deosebit regret, ne luăm rămas bun de la fostul nostru şef de secţie,

ing. CORIOLAN BUZAŞIU,

care timp de 24 ani ne-a condus şi îndrumat munca desfăşurată la Secţia Drumuri Naţionale Oradea. În aceste clipe deosebit de grele, suntem alături de doamna Angela Buzaşiu cu fiicele Alina şi Olimpia cu familiile lor, la inegalabila pierdere a soţului, tatălui şi socrului drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Sincere condoleanţe din partea Colectivului Secţiei Drumuri Naţionale Oradea. (4229)

 

* Împărtăşim durerea familiilor Angela Buzaşiu, Ioan Mintaş şi Alina Osiceanu, acum când se despart de cel care a fost

preot CORIOLAN BUZAŞIU.

Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Mihai-Dan Groza. (4252)

 

* Regretăm trecerea la cele veşnice a unchiului nostru,

preot CORIOLAN BUZAŞIU,

şi transmitem sincere condoleanţe familiilor Angela Buzaşiu, Alina Osiceanu şi Ioan Mintaş. Dumnezeu să-l ierte. Fam. Costa Roman şi fam. Sălăjean Traian. (4253)

 

* Suntem alături de întreaga familie Buzaşiu, acum când se despart de bunul lor soţ şi tată,

ing. CORIOLAN BUZAŞIU,

trecut la cele veşnice, am spune noi, poate prea devreme. A fost un om deosebit, a fost un bun conducător şi un bun profesionist, a ştiut să lucreze cu oamenii, a înţeles şi a ştiut să se facă înţeles şi ascultat. Cred că toţi cei care l-am cunoscut şi am lucrat cu dânsul îi vom păstra un moment de recunoştinţă şi aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i dăruiască mângâiere, pace şi alinare. Fam. Viorel şi Dorina Cohuţ. (4271)

 

* Un suflet plin de dragoste, de grijă şi ocrotire pentru familia lui, un om deosebit, integru şi drept s-a ridicat la ceruri, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Cu adâncă durere în suflete, ne aplecăm şi ne luăm rămas bun de la stimatul nostru coleg de liceu, cel care a fost

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. În numele foştilor colegi de la C.N. "Emanuil Gojdu", promoţia 1957, Bărui Victor. (4266)

 

* Suntem alături de doamna Angela Buzaşiu şi de colegele noastre Olimpia Mintaş şi Alina Osiceanu cu soţii Ioan şi Adrian, în momentele grele ale despărţirii de cel care a fost soţ şi părinte iubitor,

CORIOLAN BUZAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Catedra de Ingineria Mediului, Facultatea de Protecţia Mediului. (4268)

 

* Dragă Olimpia, împărtăşim durerea care te încearcă, acum când bunul tău tată,

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU,

se înalţă la cer. Dumnezeu să-l aşeze dimpreună cu cei drepţi. Sincere condoleanţe întregii familii. Prietenele din Clubul Lions Oradea "22". (4267)

 

* Suntem alături de colegii noştri Olimpia şi Ioan Mintaş, la marea durere a pierderii iubitului lor tată şi socru. Cristian şi Cornel Domuţa, Radu Brejea. (4276)

 

* A plecat dintre noi mult prea devreme iubitul nostru verişor,

preot ing. CORIOLAN BUZAŞIU,

care prin insuşi menirea lui a ştiut să-şi apropie oamenii şi în mod special pe cei dragi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe, dragă Angela, Alina şi Pia. Verişoara Florica Drăgoi cu familia, din Tinca. (4280)

 

* Tristul moment al plecării pe drumul ireversibil al vieţii a nepreţuitei soţii, mame şi bunici,

FLORICA MUREŞAN,

ne face părtaşi la suferinţa şi rugăciunile doamnei Lucia Botyanyi şi ale familiei sale. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegii de la Serviciul Consilieri Plastor S.A.

 

* Suntem alături de Romi Mureşan, de fiica sa Lucia Botyanyi cu familia, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a celei care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,

FLORICA MUREŞAN.

Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi veşnică odihnă în Împărăţia Sa. Verişoarele Ecaterina Demian cu familia, Maria Dragoş cu familia. (4200)

 

* Cu sufletele îndurerate, ne despărţim de iubita noastră soră, cumnată şi mătuşă,

FLORICA MUREŞAN.

Dormi în pace, suflet blând. Nu te vom uita niciodată. Ana, Traian, Traian-Octavian Costea. (4206)

 

* După o grea suferinţă, inima celui mai bun şi drag soţ din lume a încetat să mai bată,

ANDREI ŞTEFAN PETRAŞ.

Cu inima îndurerată mă despart de tine, rugând pe bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în dreapta Sa. Înmormântarea are loc azi, 11 noiembrie 2009, ora 14.00, din Capela Steinberger. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Soţia Irina. (4257)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, sufletul lui a plecat spre cele veşnice, lăsându-ne îndureraţi. Te vom păstra mereu în gândurile noastre, scumpul nostru tată, socru şi bunic,

ANDREI ŞTEFAN PETRAŞ.

Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Andrei cu soţia Daniela şi nepotul David. (4258)

 

* Ne despărţim cu durere de scumpul nostru cuscru,

ANDREI ŞTEFAN PETRAŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Cueşdeanu Ioan şi Victoria. (4259)

 

* Un gând de alinare sufletească familiei Petraş, la durerea pricinuită de pierderea prematură a celui care a fost

ANDREI PETRAŞ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Parijek din Germania. (4202)

 

* În aceste momente de grea încercare suntem alături de fam. Petraş, acum când se despart de bunul lor soţ, tată, socru şi bunic,

ANDREI PETRAŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul "Igiena" SCM Oradea. (4201)

 

* Cu durere în suflete anunţăm că mama şi bunica noastră,

SILVIA ARDELEAN,

de 71 de ani, din colonia Gepiu, după o lungă şi grea suferinţă, şi-a predat sufletul făuritorului ei, bunul Dumnezeu. Cât ai trăit te-am cinstit şi iubit, cât vom trăi te vom păstra vie în sufletele noastre. Înmormântarea are loc joi, 12 noiembrie, ora 13.00, în Biserica Creştină Baptistă, colonia Gepiu. Fiica Livia cu familia. (4256)

 

* Cu mare durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celei care a fost mamă, soacră şi bunică,

SILVIA ARDELEAN,

de 71 de ani, din Gepiu, nr. 631. Dormi în pace, suflet drag. Daniel, Paulina, Dana şi Silviu. (4260)

 

* Suntem alături de verişorii noştri Livia şi Daniel, în aceste clipe grele când se despart de mama lor. Elena şi Adrian Popa. (4227)

 

* Ne despărţim cu durere de sora mea

SILVIA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Vereş Victor cu soţia Stela. (4228)

 

* Cu durere şi tristeţe am primit vestea încetării din viaţă a celui mai bun prieten şi camarad de arme,

GHEORGHE POP,

cu care împreună am servit ţara peste 40 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace în liniştea sa veşnică. Ungureanu Gh. şi familia. (4203)

 

* Suntem alături de colega noastră Abrudan Lucica, la marea durere pricinuită de încetarea din viaţă a mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul

Şcolii "Avram Iancu" Oradea. (4223)

 

* Cu ochii în lacrimi şi durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost frate şi unchi,

LAZĂR SĂLĂJEAN.

Dumnezeu să-l odihnească. Erdei Iuliana - soră şi Erdei Octavian - nepot. (4196)

 

* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la cel care a fost

LAZĂR SĂLĂJEAN.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Fratele Dumitru cu soţia Marioara, nepoţii Mitică, Ghiţă şi Andrei. (4195)

 

* Suntem alături de verişorul nostru Chivari Dumitru şi familia sa, acum când se despart pentru totdeauna de dragul lor tată, socru şi bunic,

LAZĂR SĂLĂGEAN.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. preot Lele Dan. (4274)

 

* Suntem alături de fam. preot Sălăgean Gheorghe, la dureroasa despărţire de cel care a fost tată, socru şi bunic,

LAZĂR SĂLĂGEAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Popa Aurel şi Florica. (4275)

 

* Împărtăşim marea durere din sufletul distinsei fam. Boţan, în aceste clipe de tristeţe şi suferinţă, când se despart de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic. Întreaga noastră compasiune, un gând de alinare şi sincere condoleanţe. Colegii de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" Oradea. (4199)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de colegele noastre Moţiu Maria şi Ardelean Elena, acum când se despart de buna şi nepreţuita lor mamă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe din partea întregului colectiv al Grădiniţei nr. 31 Oradea. (4198)

 

* Un suflet blând şi bun, o inimă curată a încetat să mai bată, s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere. Nu te vom uita niciodată, scumpul nostru naş,

ADRIAN SULCIK.

Cu regret, finii tăi, Manci Marius cu soţia Cristina şi fiicele Ariana şi Lorena. (4209)

 

* Suntem alături de familia Botyanyi Lucica, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Dumitrăchescu şi Muscu. (4235)

 

* Anunţăm cu mult regret moartea vecinului nostru din bloc

MIHAIL CHIRILĂ

şi suntem alături de familia îndurerată. Odihnă veşnică. Asociaţia de Proprietari nr. 18, Oradea. (4237)

 

* Profund îndureraţi, ne despărţim de bunul şi iubitul nostru frate şi unchi,

MIHAIL CHIRILĂ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Chirilă Florian şi fam. Chirilă Doru. (4269)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet blând s-a ridicat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Cu sufletele îndurerate, anunţăm trecerea în lumea drepţilor, după o grea suferinţă, a celei care ne-a fost mamă şi bunică,

ELISABETA FURTOS,

la 77 de ani. Înmormântarea va avea loc joi, 12 noiembrie 2009, ora 12.30, în satul Sărsig, de la nr. 127. Fie-ţi ţărâna uşoară. Fiul Nelu şi nepoata Monica. (4242)

 

* În aceste momente de mare tristeţe, ne despărţim de cea care ne-a fost bunică şi străbunică,

ELISABETA FURTOS.

Dumnezeu să aşeze sufletul ei blând în Împărăţia Sa, iar nouă să ne dea alinare. Nepoata Crina cu soţul Ovidiu Joldoş şi strănepoţii de care prea puţine luni s-a bucurat, gemenii Alexandru şi Bogdan. (4243)

 

* Un gând de alinare pentru cumnatul nostru Nelu şi pentru nepoatele Crina şi Monica, acum când se despart de cea care le-a fost mamă şi bunică,

ELISABETA FURTOS.

Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Negruţ Ioan. (4244)

 

* Cu durere în suflet, mă despart acum de cuscra mea,

ELISABETA FURTOS,

din Sărsig. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Cuscra Chivari Florica din Livada. (4245)

 

* Suntem alături de cuscrul Nelu şi de nora noastră Crina, acum când se despart de mama şi bunica dragă,

ELISABETA FURTOS.

Sincere condoleanţe. Cuscrii Ghiţă şi Vera Joldoş, din Satu-Mare. (4246)

 

* Suntem alături de colega noastră Podilă Zamfira, la dureroasa despărţire de mama iubită. Sincere condoleanţe. Personalul Secţiilor Medicină Internă şi Cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă "A. Iancu". (4239)

 

* Suntem alături de draga noastră Lucreţia, în aceste momente de grea încercare, când îl conduce pe ultimul drum pe iubitul ei soţ,

IOAN GLIGOR.

Sincere condoleanţe. Sora Maria Bondar, nepoţii Floarea Burcă şi Mihai Bondar. (4248)

 

* Cu adâncă durere în suflete, copiii Lucia, Alexandru şi Marioara deplâng trecerea în nefiinţă a scumpei lor mame,

ECATERINA CHIŞ,

după o grea suferinţă. Nimic nu poate şterge tristeţea, durerea şi lacrimile cce s-au aşternut în sufletele noastre, iar trecerea timpului ne va adânci şi mai mult golul pe care l-ai lăsat în urmă, părăsindu-ne pentru totdeauna, scumpa noastră mamă, sufletul casei noastre. Te vom plânge mereu şi nu te vom uita niciodată. Înmormântarea va avea loc joi, 12 noiembrie, ora 13.00, în satul Cheresig. Fie ca bunul Dumnezeu s-o aibă în pază şi s-o aşeze printre îngeri. Lacrimi şi flori pe mormântul tău. În veci nemângâiaţi, copiii, ginerele, nepoţii.

 

* Cu tristeţe în suflete suntem alături la greaua încercare survenită asupra familiei Andrasy (Kati şi Zoli) privind dispariţia mamei dragi,

PARASCHIVA ANDRASY (PIPY),

colegă şi prietenă deosebită. Cadrele didactice ale Şcolii de Arte "Francisc Hubic" Oradea. (4265)

 

* În aceste clipe grele ne exprimăm întreaga noastră compasiune şi suntem alături de familia Cighir, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost brigadier silvic

LAZĂR CIGHIR.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. Maria şi Teodor David. (4270)

 

 

* Suntem alături de colega noastră Lucia Botyani şi de familia ei, în aceste clipe de grea încercare, când se despart de mama dragă,

FORICA MUREŞAN.

Dumnezeu să dea mângâiere familiei îndoliate, iar celei plecate, odihna veşnică. Colegii de la Plastor Trading.

 

* Suntem alături de colega noastră, educatoarea Guler Marioara, de la Grădiniţa din Gurani, acum când trece printr-un moment greu din viaţa ei, pierderea tatălui,

GHEORGHE BORZA.

Dumnezeu s-o întărească şi familiei îndoliate sincere condoleanţe. Cadrele didactice de la şcolile din comuna Pietroasa.

 

 

 

COMEMORĂRI

 

* Au trecut şapte ani de când cel care pentru noi a fost precum o stea ce ne-a luminat vieţile, scumpul nostru fiu şi frate,

NELU SAS,

a plecat dintre noi. Prezent permanent în gândurile şi inimile noastre îi aducem un pios omagiu de dragoste şi preţuire. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ne este foarte dor de tine şi nu te vom uita niciodată. Sora Jeni Sas şi mama Floare. (4133)

 

* Au trecut 2 ani plini de durere şi tristeţe de când moartea nemiloasă l-a luat dintre noi pe bunul şi dragul nostru soţ şi tată,

GHEORGHE MICLĂUŞ.

Prin tot ceea ce a făcut a fost un om deosebit şi a lăsat în urmă un gol imens şi multe lacrimi. Mulţumiri şi recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-l vegheze şi să-i dea odihnă veşnică. Soţia Lucica, copiii Horică şi Răzvan. (4277)

 

* Au trecut anii precum clipele şi iată că astăzi comemorăm 10 ani de la trecerea în nefiinţă a iubitului nostru bunic,

MIHAI CĂRBUNARU,

din Husasău de Tinca, şi a bunului nostru tată şi soţ,

VASILE VESA,

din Tinca. Dumnezeu să-i odihnească în Împărăţia Sa. Mariţa Vesa şi familia, în veci nemângâiaţi. (4205)