DECESE

* "Serv credincios, cel ce bine ai luptat
Sub grele sarcini, tu nu te-ai lăsat,
Te vei odihni, dar ceea ce-ai plantat
În veci va sta ce-n iubire ai lucrat".
MARIA CREŢ,
MARGARETA CHIŞVASI,
JANOS MURANYI,
FERENCZ SANDOR.
Îngerii voştri păzitori să vă acopere cu aripile lor. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON STOP „LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L.

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre mame şi soacre,
FLOARE ELISABETA FABIAN NICULESCU,
de 78 de ani. Înmormântarea va avea loc luni, 26 octombrie 2009, ora 12.00, din Capela Frenţiu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia, în veci nemângâiată. (3565)

* Cu sufletele îndurerate, anunţăm trecerea în nefiinţă, după o lungă suferinţă, a mamei dragi,
SILVIA NICOLAE,
(născută BARA). Fie ca îngerii să-ţi călăuzească paşii în lumea celor drepţi şi să-l întâlneşti pe soţul pe care aşa mult l-ai iubit. Dumnezeu să-ţi ierte păcatele şi să te odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 24 octombrie 2009, ora 12.00, la Capela Cimitirului din Băile Felix. Adio. Cristian şi Monica Nicolae. (3500)

* S-a stins lumina vieţii fiinţei dragi care mi-a dăruit viaţă. Suflet drag, îndelung chinuit de boală, dar atât de puternic, în sfârşit îţi vei găsi odihna,
SILVIA NICOLAE,
de 74 de ani. Înmormântarea are loc azi, 24 octombrie 2009, ora 12.00, la Cimitirul din Băile Felix. Dormi în pace, suflet drag! Fiica Violeta, Loţi şi Dorin. (3502)

* Cu toate că suntem departe de ţară, cu sufletul suntem alături de familie, greu încercată prin decesul bunicii noastre,
SILVIA NICOLAE.
Dumnezeu s-o ocrotească şi să-i dea odihnă veşnică. Nepoatele Roxana Horton şi Ramona Nicolae. (3501)

* Adânc şi îndurerat omagiu pentru fiinţa puternică şi minunată,
SILVIA NICOLAE,
care a fost răpusă de o boală îndurată cu multă demnitate. Dumnezeu s-o odihnească şi să mângâie familia îndurerată. Florica Firez. (3542)

* Cu multă durere, ne luăm rămas bun de la iubita noastră colegă,
SILVIA NICOLAE,
trecută în veşnicie după o lungă şi grea suferinţă. Vei rămâne veşnic în inimile noastre. Condoleanţe familiei îndoliate. Promoţia 1954, anul IV B a Şcolii Medii Tehnice de Cooperaţie Oradea. (3541)

* Am aflat cu durere că
AURELIA EPURE (ILIEŞ),
încă una dintre colegele noastre, a plecat pe drumul fără întoarcere. Vom păstra în sufletele noastre amintirea unei persoane pline de optimism şi veselie din timpul tinereţii noastre de eleve. Odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii din partea absolventelor Şcolii Pedagogice Oradea, promoţia 1956. (3519)

* Sunt alături de fam. finei mele, la marea durere pricinuită de pierderea mamei,
AURELIA EPURE.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ioana Florea cu copiii. (3527)

* În clipe grele de tristeţe şi durere, anunţ plecarea celui drag de lângă mine, soţul
FLORIAN MARINCAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dormi în pace, suflet bun. Soţia Florica. (3533)

* Cu tristeţe şi durere în inimă, anunţăm că a plecat de lângă noi dragul şi scumpul nostru tată, socru şi bunic,
FLORIAN MARINCAŞ,
lăsându-ne sufletele pline de tristeţe. Înmormântarea va avea loc duminică, 25 octombrie, ora 13.00, în Ineu de Criş. Fiica Florica, ginerele Ioan şi nepoţii Florin şi Ioana cu soţul Cosmin. (3530)

* Cu sufletele împietrite de durere, anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru tată, socru şi bunic,
FLORIAN MARINCAŞ.
Să te odihneşti în pace. Înmormântarea va avea loc duminică, 25 octombrie, ora 13.00, în Ineu de Criş. Fiica Maria, ginerele Ovidiu şi nepoţii Alina şi Marian. (3531)

* Cu adâncă tristeţe, anunţăm plecarea dintre noi a scumpului nostru tată, socru şi bunic,
FLORIAN MARINCAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Viorel, nora Ileana, nepoţii Mariana, Florin şi Flaviu. (3532)

* Ne exprimăm întreaga durere a plecării dintre noi a celui mai bun tată şi bunic,
FLORIAN MARINCAŞ.
Înmormântarea va avea loc duminică, 25 octombrie, ora 13.00, în Ineu de Criş. Dormi în pace, suflet bun. Fiul Dorin, nora Ana şi nepoatele Andreea şi Denisa. (3535)

* Acum. la ceas de grea încercare, suntem alături de mătuşa Florica, la trecerea din viaţă a scumpului ei soţ,
FLORIAN MARINCAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Talhoş Florin cu soţia Luci şi fiicele. (3534)

* Suntem alături de membrii familiei, la pierderea celui care a fost
FLORIAN MARINCAŞ,
din Ineu de Criş, un soţ şi tată iubitor, cu sufletul plin de bunătate. Dumnezeu să-i dea linişte şi pace veşnică în Împărăţia Sa. Verişorii Florentina Olah şi Marcu Florin cu familiile, din Oradea. (3540)

* Suntem alături de colegul nostru, Nagy Andras, la durerea pricinuită de moartea tatălui său. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea şi colegii de la S.C. Transgex S.A. Oradea. (3516)

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia Toma Silvia, Viorel şi Bianca, acum când se despart de cea care a fost fiică, soţie şi mamă,
VIOLETA TOMA
din Pietroasa. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Bodog, din Oşorhei. (3528)

* Cu ochii plini de lacrimi şi sufletul plin de durere, ne despărţim de scumpa noastră fină,
VIOLETA TOMA.
Odihneşte-te în pace, suflet drag. Naşii, fam. Bâtea Mircea, Mărioara, Mădălina. (3536)

* Suntem alături de colega noastră, Bianca, acum când trece printr-o grea încercare, prin pierderea celei mai iubite fiinţe care este mama,
VIORICA TOMA.
Dumnezeu s-o întărească, iar familiei îndoliate, sincere condoleanţe. Elevii claselor II-IV şi doamna învăţătoare Costea Adriana, de la Şcoala cu clasele I-VIII Pietroasa.

* Suntem alături de prietenii noştri, fam. Toma, din Pietroasa, acum când se despart de iubita lor fiică, soţie şi mamă,
VIORICA TOMA.
Dumnezeu să le întărească inimile pentru a putea trece mai uşor peste acest eveniment trist. Familia Coste Aurel şi Adriana, din Cociuba Mică.


* În aceste clipe grele, suntem alături de Doru şi Corina, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a verişoarei noastre,
LENUŢA FILIP.
Fam. Banda şi Dancea. (3538)

* Transmitem sincere condoleanţe doamnei dr. Corina Munteanu, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale dragi,
LENUŢA FILIP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Din partea doamnei Popa Viorica, fiica Marina cu familia din Italia şi fiul Marin cu familia, din Aleşd.

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm moartea fulgerătoare a iubitului nostru soţ, tată, socru şi bunic,
DORIN ROGOJAN,
la vârsta de 56 de ani. Înmormântarea va avea loc în Inceşti (Ceica), azi, 24 octombrie, ora 13.00. Familia îndurerată. (3548)

* A plecat fulgerător din viaţă fratele meu,
DORIN ROGOJAN.
Împărtăşim durerea familiei. Dorim ca Dumnezeu să-l odihnească în pace. Rogojan Florin şi Viorica. (3520)

* Suntem alături de vecina noastră Florica şi fiul Emi, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a soţului şi tatălui drag, cel care a fost
DORIN ROGOJAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Vecinii de pe scară, str. Bumbacului 27, Oradea. (3549)

* În aceste momente grele, suntem alături de finii noştri, Vancea Lucian, Adriana şi Alexandra, când se despart de cel care le-a fost tată, socru şi bunic,
FLORIAN VANCEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Berdea Mircea şi Carmen. (3550)

* Suntem alături de familia Vancea Lucian şi Adriana, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag,
FLORIAN VANCEA.
Sincere condoleanţe. Fam. Roşca. (3551)

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru sora Ana, cumnatul Florian Lascău şi familia Mărioara Moza, în aceste clipe grele când se despart de fiica şi sora lor,
FLORICA CORDEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Ileana şi cumnatul Gavril Ciordaş. (3544)

* Suntem alături de familia Florian Lascău şi fam. Maria Moza, la marea durere pricinuită de moartea fiicei, surorii lor dragi,
FLORICA CORDEA.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepotul Gabriel cu soţia Amalia Ciordaş. (3545)

* Acum, la ceas de grea încercare, suntem alături cu gândul şi inima de sora noastră Ana şi soţul Florian Lascău cu familia, la despărţirea de fiica şi sora lor,
FLORICA CORDEA.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Surorile Cociş Magdalena, Hera Voichiţa, Derecichei Valeria, Derecichei Elisabeta cu familiile lor. (3546)

* În aceste clipe grele, suntem alături de sora Ana cu soţul Florian Lascău, la imensa durere pricinuită de pierderea fiicei lor,
FLORICA CORDEA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fratele Pavel cu soţia Elena Perţe, nepotul Alin cu soţia Andreea Perţe. (3547)

* Ne alăturăm familiei dr. Simona Bontu şi ne exprimăm întreaga noastră compasiune, în aceste clipe grele, când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor mamă. Conducerea S.C. Yellow Stone. (3553)

* Suntem alături de fam. dr. Simona Bontu, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Colectivul S.C. Yellow Stone. (3554)

* În aceste clipe grele, suntem alături de fam. dr. Simona Bontu, la imensa durere pricinuită de pierderea mamei. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familiile Bere şi Moldovan. (3555)

* Împărtăşim durerea familiei doamnei dr. Simona Bontu, la despărţirea de cea mai scumpă fiinţă, mamă, soacră şi bunică,
MINA MESAROŞ.
Dumnezeu să-i dea odihna şi liniştea binecuvântată. Fam. Mihai Haşcu. (3562)

* Un sincer gând de mângâiere şi compasiune fam. Bontu Simona şi Cornel cu familia, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost mamă şi bunică,
MINA MESAROŞ.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Fam. Dumitru Gheorghe. (3564)

* Acum, la ceas de grea încercare, suntem alături de naşii noştri, fam. dr. Bontu Simona, Cornel, Carla şi Bogdan, la trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii lor dragi,
MINA MESAROŞ.
Dumnezeu s-o odihnească, iar vouă să vă dea mângâiere. Sincere condoleanţe. Fam. Mihuţ Daniela, Nicolae şi Andreea. (3566)

* În aceste momente cumplit de dureroase, ne alăturăm familiei dr. Bontu Simona, Cornel, Carla şi Bogdan, la despărţirea de iubita lor mamă, soacră şi bunică, naşa noastră dragă,
MINA MESAROŞ.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul. Sincere condoleanţe. Finii, fam. Nicoară Petru şi Elena. (3567)

* Dumnezeu să te mângâie şi să te întărească, fiica şi sora noastră, în clipele de grea încercare când te desparţi de soţul tău,
GHEORGHE LIŢ,
care pleacă la Ceruri după o lungă şi grea suferinţă. Sincere condoleanţe. Tata Cornel, surorile Florica, Neli şi fratele Dan cu familiile. (3556)

* Suntem alături de colega noastră, prof. Steluţa Angheluş, în aceste momente de grea încercare când o conduce pe ultimul drum pe iubita sa mamă. Sincere condoleanţe. Colegii de la C.T. "Traian Vuia". (3558)

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de cea care a fost cea mai bună mamă,
MARIA CREŢ.
Slujba şi înmormântarea va avea loc la Cimitirul din Vaşcău, duminică 25 octombrie 2009, ora 14.00. Fiica Boţa Elena.

* Nemărginită tristeţe ne cuprinde când ne luăm rămas bun de la cea care a fost bunica şi străbunica noastră,
MARIA CREŢ.
Fam. Laurenţiu.

* Un gând de alinare şi mângâiere naşilor noştri, Veturia şi Tudorel Leucea din Tinca, acum când o conduc pe ultimul drum pe mama lor,
ANA VIDICAN.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Finii Cornelia şi Bujor Pojoga. (3560)
* Colectivul de cadre didactice şi angajaţi ai Liceului Teoretic "Nicolae Jiga" din Tinca este alături de familia secretarei şefe, Leucea Veturica, şi a fiului său, profesor Leucea Dorel Mircea, împreună cu familiile acestora, în aceste momente de grea cumpănă pricinuite de pierderea mamei, bunicii şi străbunicii iubite,
ANA VIDICAN,
în vârstă de 84 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi să mângâie cele două familii atât de greu încercate.


COMEMORĂRI

* Nici timpul nu a putut opri lacrimile şi suspinele noastre acum, când se împlinesc 3 ani de la trecerea la cele veşnice a fiului nostru iubit,
ing. DAN IOAN NEGRUŢIU.
Fie-i ţărâna uşoară.
De trei ani, seară de seară
Noi te-am aşteptat să vii acasă iară
Ai uitat ca să ne spui
Că ne-ai lăsat ai nimănui
Prin aceasta am simţit
Cât de mult ne-ai preţuit. Mulţumim celor care vor păstra un moment de reculegere. În veci nemângâiaţi, părinţii. (3400)

* Purtăm aceeaşi durere în suflete acum, când se împlinesc 3 ani de la trecerea în nefiinţă a fiicei, surorii, soţiei, nurorii, cumnatei şi mătuşii,
VIORICA ILE (ICA),
născută Tanc. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mulţumim celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Părinţii, soţul, socrii, fratele, sora, cumnata şi mătuşa. (3370)

* O inimă a încetat să mai bată, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Nu te vom uita niciodată, dragul nostru soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,
PETRU TRIPA (COSTE).
Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 25 octombrie, la Biserica din Nojorid. Familia, în veci nemângâiată. (3283)

* Au trecut 2 ani de când ai plecat dintre noi, dragul nostru soţ, tată şi socru,
NICOLAE ELLENES.
La umbra rece a crucii tale
Venim cu sufletul zdrobit
Şi cu ochii plini de lacrimi
Căci prea curând ne-ai părăsit.
De acasă ai plecat
Niciun cuvânt de adio n-ai lăsat.
A ta este tăcerea
Ale noastre, lacrimile şi durerea.
Ai fost plin de viaţă
Şi ai fi vrut să mai trăieşti
Dar aşa ţi-a fost scris
Ca să ne părăseşti.
Nu te vom uita niciodată.
Soţia Klarika, fiica Gyongyike şi Doru.
(3271)

* Duioase amintiri împletite cu durere şi un dor nestins ne încearcă sufletele şi inimile în fiecare octombrie, de când au plecat pe drumul fără întoarcere, în lumea fără dureri, dragii noştri
preot VASILE TAMBA,
soţ, tată şi bunic,
OVIDIU-VASILE TAMBA,
fiu şi frate. Veţi rămâne pentru totdeauna vii în amintirea noastră. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să vă odihnească în pace între cei drepţi. Văd. preoteasa Marioara Tamba, Cornelia-Diana Chişe, Silvia-Zoe Tamba şi Hortensia-Mariana Baicu, cu familiile. (3404)

* Se împlinesc 13 ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost o bună soţie şi mamă,
VIORICA PENTEA.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Familia, îndurerată. (3459)

* Amintiri dragi, lacrimi şi mult dor, acum, la împlinirea a 20 ani de la moartea tatălui,
ŞTEFAN DEMIAN,
15 ani de la moartea mamei,
FLOARE DEMIAN,
18 ani de la moartea bunicii,
FLOAREA DEMIAN.
Parastasul va avea loc duminică, 25 octombrie 2009, la Biserica Ortodoxă Fâşca. Demian Ştefan, Demian Florian, Ghiţă Maria, Lupău Florica cu familiile. (3481)

* S-a scurs un an de când ne-a părăsit pentru totdeauna iubitul nostru tată, socru şi bunic,
NICOLAE PORUMB
(Cula Silicului), din Sânnicolau Român, plecat dintre noi la vârsta de 75 de ani, respectiv 16 ani şi 3 săptămâni de când ne-am despărţit pentru totdeauna de draga şi iubita noastră mamă, soacră şi bunică,
FLORIŢA PORUMB,
plecată dintre noi la numai 52 de ani. Cu durere, tristeţe şi cu ochii plini de lacrimi, ne plecăm frunţile pe tristul lor mormânt, aşezând de fiecare dată florile recunoştinţei. Pentru bunătatea, dragostea şi căldura cu care ne-au înconjurat le datorăm neuitarea şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea odihnă veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 25 octombrie 2009, la Biserica Ortodoxă din Sânnicolau Român. Recunoştinţă celor care le vor păstra o clipă de aducere aminte. În veci nemângâiaţi, fiul Nicolae cu soţia Ani şi nepoţii Daniel cu Anca şi Cristian cu Adina, fiica Maria cu soţul Alexandru Lazăr şi nepoatele Daniela şi Florina, fiul Nelu cu soţia Florica şi nepoţeii Adrian şi Şerban. (3485)

* Trei ani de lacrimi şi de dor
Un gol imens necruţător
Trei ani în care n-am crezut
Că, dragă mamă, te-am pierdut
Şi acum de-acolo, din cerul sfânt,
Tu ne veghezi pe-acest pământ
Iar noi privim cu ochii-n lacrimi
Pământul ce te apasă
Şi-am vrea să ştii, măicuţă
Cât ne lipseşti de-acasă.
Cu tot respectul, MAMĂ,
Mormântu-ţi căutăm
Şi amintire vie noi veşnic îţi purtăm.
Păstrăm în sufletele noastre aceeaşi durere şi tristeţe şi acum, la împlinirea a 3 ani de la trecerea la cele veşnice a bunei şi scumpei noastre soţii, mame, soacre şi bunici,
FLOARE TĂUT,
din Husasău de Criş. Dumnezeu s-o odihnească în pace alături de părinţii şi socrii ei. Soţul Dumitru, fiul Florin şi fiica Mărioara cu soţul Marin şi copiii Marius şi Călin. (3512)

* Azi se împlineşte un an de zile de când ne-a părăsit pentru totdeauna cea care a fost soţie, mamă şi bunică,
SILVIA BELENIŞ,
din Sântelec. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Soţul Dumitru, fiul Nelu, nora Mărioara, nepoţii Ioana şi Ionuţ. (3513)

* Amintiri dragi, lacrimi, dor şi dragoste este ceea ce simţim acum, la împlinirea a 2 ani de când ne-a părăsit dragul nostru soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,
GHEORGHE DOBOŞ.
Chipul tău drag, dragostea cu care ne-ai înconjurat şi clipele frumoase petrecute alături de tine vor rămâne vii în amintirea noastră. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa Cerească. Mulţumiri celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Soţia Sidonia, fiica Doina cu soţul Valy, Claudiu cu soţia Ancuţa şi Alex. (3524)

* Trecură şase săptămâni de lacrimi şi dor
Un gol imens necruţător
Şase săptămâni în care n-am crezut
Că, dragă frate, te-am pierdut.
Ne-ai rămas în gând aproape
Luminând a vieţii noapte
Prin geamul sufletului tău
Zărind pe bunul Dumnezeu,
preot VIOREL CHIŞ,
(Arad), frate cu suflet nobil şi bun, care n-a murit, e numai dus, pentru că în sufletele noastre va dăinui cât pe pământ vom mai fi. Nu vom uita niciodată că destinul său a fost "credinţa" în Dumnezeu, că scopul lui a fost "dragostea", iar motivul lui au fost enoriaşii. A fost un preot cu aleasă dăruire şi adâncă simţire, un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, care nu a ştiut ce este răutatea, invidia, făţărnicia sau vorbirea de rău, dăruind tuturor iubire, blândeţe, sfaturi bune şi înţelepte, bunătate şi înălţare spirituală, adevărat ziditor de suflete, impunând respect şi preţuire tuturor celor care l-au cunoscut. A călătorit cu modestie prin această lume, rămânând icoană vie în sufletele noastre. Acum, când s-a alăturat celor plăcuţi lui Dumnezeu, rugăm pe bunul Dumnezeu, pe care L-a slujit cu credinţă, să-l aşeze în Cortul Drepţilor, în loc minunat, de unde să vegheze cu dragoste asupra familiei şi a celor rămaşi. Cu deosebită preţuire şi respect, fam. fratelui, prof. Pavel Chişiu, din Oradea. (3529)

* Lacrimi, durere şi mult dor s-au aşternut în sufletele noastre de când, în urmă cu 6 luni, a plecat dintre noi scumpa noastră mamă şi bunică,
FLORIŢA TRIPA.
Pentru bunătatea, dragostea şi sfaturile pe care ni le-a oferit, îi datorăm veşnica pomenire. Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica Ortodoxă din satul Roit, duminică, 25 octombrie 2009. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica şi nepoata. (3563)